Dezastrul lăsat de Grindeanu la Tarom, prezentat de Gheorghiu. Director Tarom, ex-șef de pușcărie
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că Tarom a încheiat anul 2025 cu pierderi uriașe, de 186 milioane de lei, iar datoriile se apropie de un miliard de lei. Ea a desființat profitul obținut în 2024 de Tarom, cu care se lăuda fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Profitul excepțional din 2024 a venit din vânzarea de active și tratamente contabile excepționale, nu din activitatea operațională reală. În ultimii 10 ani a fost singurul an «cu profit». În fapt, un profit fals”, a scris ea, pe Facebook. Citește și: O eternă bugetară cu venituri uriașe, apropiata Elenei Udrea, viitor ministru la Proiecte Europene. Soțul ei a candidat pentru PNL în 2020 și 2024 Șef de pușcărie, director la Tarom „Ce pot să vă spun este că a terminat pe profit CFR Călători anul trecut, undeva la 27 - 28 milioane, ceea ce e o premieră pentru CFR Călători, cum la fel a terminat TAROM-ul pe profit anul trecut, iarăşi o premieră, cred că după mai mult de 15 ani. E un lucru bun, nu îndestulător, că trebuie să se schimbe şi altele şi la TAROM şi la CFR Călători. Da, din punct de vedere economic, asta este o soluţie corectă”, se lăuda Grindeanu în mai 2025. În ianurie 2026, „un fost director de pușcărie, Bogdan Costaș, îmbuibat cu sinecuri la companii de stat, a fost numit director interimar la Tarom”, scria DeFapt.ro. El a fost consilier al unor demnitari PSD, de exemplu al lui Radu Oprea, când acesta era ministru pentru mediul de afaceri în cabinetul Dăncilă. Ultima sa declarație de avere, din aprilie 2025, arăta că acesta a fost administrator la IAR Ghimbav, precum și administrator neexecutiv la Pirochim Victoria și Metrom Brașov, în timp ce era și director general la Romarm. El a făcut parte, din 2022 în 2023, din CA-ul Electrica Serv. Costaș a mai fost CEO la Aviaţia Utilitară Bucureşti, consilier al preşedintelui ANSVSA și CEO al Romatsa - potrivit Ziarului Financiar. În 2007 a fost director administrativ la pușcăria din Baia Mare, iar în 2008 a ajuns director economic la administrația penitenciarelor. Gheorghiu critică managementul fostului director de pușcărie Însă, acum, Oana Gheorghiu scrie că Tarom este „o companie aflată în zbor direct către eșec”. „Adevărul despre TAROM, o companie aflată în zbor direct către eșec: Datorii financiare ale companiei: 930 milioane RON; Pierdere estimată pentru 2025: 186 milioane RON; Grad de ocupare al aeronavelor: sub 70%, mult sub țintele asumate; Capitaluri proprii negative: 105 milioane RON; Profitul excepțional din 2024 a venit din vânzarea de active și tratamente contabile excepționale, nu din activitatea operațională reală. În ultimii 10 ani a fost singurul an „cu profit”. În fapt, un profit fals. În cadrul analizei companiilor de stat, am văzut la TAROM exact problema care afectează multe întreprinderi publice din România: nu lipsa de potențial, ci lipsa de guvernanță reală. Mai grav, compania TAROM pare prinsă într-un cerc vicios în care: se vând activele companiei pentru a acoperi pierderile; se amână deciziile dificile; conflictele de guvernanță blochează reforma. În discuțiile directe cu managementul și în documentele analizate a devenit evidentă lipsa unei strategii coerente pe termen lung, lipsa unei viziuni clare privind competitivitatea companiei și o confuzie periculoasă între rolul comercial al companiei și influența politică asupra conducerii. Un lucru trebuie spus foarte clar: Nu poți salva o companie strategică doar din discursuri patriotice. Nu poți cere performanță fără independența reală a Consiliului de Administrație, fără criterii profesionale reale, fără asumare managerială și fără o strategie industrială serioasă pentru aviația românească. TAROM are un rol strategic pentru România pentru conectivitate, pentru securitate și mobilitate, pentru poziționare regională, pentru locuri de muncă, pentru infrastructură tehnică și know-how acumulat în zeci de ani. Ca TAROM să poată fi salvată, este nevoie urgentă de: management de redresare; profesionalizarea guvernanței; obiective măsurabile; disciplină financiară; și un parteneriat strategic capabil să aducă performanță reală. Fereastra de timp este însă foarte mică. După ce ani de zile a fost ținută în viață „pe aparate”, salvarea TAROM doar prin ajutoare de stat va deveni aproape imposibilă. Fie începem acum reforma reală la TAROM, fie compania va continua să fie vândută pe bucăți doar pentru a mai cumpăra puțin timp”, a scris Gheorghiu.