marți 27 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: bilet autobuz

1 articol
Politică

ANALIZĂ PSD îl atacă pe Bolojan indirect, sabotând Bucureștiul și pe primarul Ciucu

PSD îl atacă pe Bolojan indirect, sabotând Bucureștiul și pe primarul Ciucu: nu aprobă restructurări la nivelul Capitalei, nu vrea ca primăria generală să primească mai mulți bani de la buget și se opune majorării prețului biletului STB pe transportul în comun. Citește și: Marilen Pîrtea recunoaște că stă într-un imobil care nu-i aparține, doar a promis că-l va cumpăra. Grindeanu, tactici asemănătoare cu „promisiunea de cumpărare” Ciprian Ciucu a înaintat Consiliului General al Municipiului București (CGMB) un pachet de reorganizări instituționale care vizează desființarea unor servicii publice locale și transferul activității acestora către alte structuri din subordinea municipalității. Aceste măsuri ar urma să se voteze joi, în CGMB.  PSD îl atacă pe Bolojan indirect, sabotând Bucureștiul și pe primarul Ciucu „Scumpirea tarifelor pentru transportul în comun sau lăsarea fără loc de muncă a oamenilor care lucrează în instituțiile publice din subordinea PMB sunt măsuri care trădează disperare, lipsă de soluții și o mare nedreptate la adresa oamenilor”, a declarat acum câteva zile primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), care a vrut să fie primar general dar a ieșit pe locul III, după Anca Alexandrescu.  PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, a preluat atacul PSD la adresa lui Ciucu: „Al doilea om din România, după numărul de voturi obținute, nu se poate comporta ca un ONG-ist, nici limita la postări pe Facebook. Bucureștiul nu se conduce din online, nici cu acuzații la adresa grelei moșteniri, de care domnul Ciucu este perfect responsabil, dacă ne gândim la parteneriatul pe care l-a avut, timp de 5 ani, cu Nicușor Dan. Știam cu toții că <nu va fi ușor> să pună Capitala <la punct>, dar nici să propună, pompieristic, tot pedepsirea locuitorilor”, a spus Bogdan Ion Jelea, vicepreședinte PUSL și lider al grupului umanist din cadrul Consiliului General al Municipiului București, citat de Antena 3, postul controlat de Dan Voiculescu.  Societatea de Transport București este controlată de o grupare din PNL apropiată de Hubert Thuma, șeful Consiliului Județean Ilfov. Această grupare este în conflict cu premierul Ilie Bolojan, dar și cu aliatul acestuia, Ciprian Ciucu.  Ieri, într-o ședință a conducerii PNL, Ciucu ar fi spus că PSD nu-l sprijină, în Consiliul General al Municipiului București. „Primăria Capitalei nu mai are bani, va trebui să bag STB în insolvență, să fac comasări de instituții, să dau oameni afară, să măresc prețul biletului la STB. Nu pot face majoritate în Consiliul General pentru că nu am sprijinul PSD (...) Eu înțeleg că sunt de sacrificiu. Fac reforme, reduc cheltuieli, dau afară oameni, dar haideți să facem să fie bine pentru București.”, a spus Ciucu, potrivit unor stenograme publicate de Antena 3.  Patru instituții municipale înființate în mandatul fostului primar general Gabriela Firea urmează să fie desființate ca persoane juridice, prin comasare, începând cu 1 aprilie 2026: Centrul Cultural „Lumina”; Centrul pentru Seniori al Municipiului București; Centrul pentru Tineret al Municipiului București; Centrul Cultural „Expo Arte”. Tot în ședința de joi, consilierii generali urmează să se pronunțe și asupra desființării Companiei Municipale Imobiliare București S.A., înființată în anul 2017 pentru activități de întreținere și reparații ale fondului imobiliar, societate care dubla atribuțiile Administrației Fondului Imobiliar.  

PSD îl atacă pe Bolojan indirect, sabotând Bucureștiul și pe primarul Ciucu Foto: Inquam/Sabin Cîrstoveanu
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră