sâmbătă 25 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

biciclist

2 articole
Eveniment

Moartea unui biciclist, controverse între Poliție și comunitate: bicicliștii acuză infrastructura

La aproape două săptămâni de la accidentul mortal de la Podu de Piatră, în urma căruia un biciclist de 55 de ani și-a pierdut viața, continuă disputa privind responsabilitatea și statutul legal al infrastructurii pentru biciclete din zonă. Comunitatea contestă verdictul Poliției Poliția Iași își menține poziția potrivit căreia victima circula neregulamentar pe carosabil, invocând existența unei piste pentru biciclete și trotinete pe trotuar. Citește și: Pensia anticipată în 2026: cine se poate pensiona mai devreme, cum se calculează suma și ce acte sunt necesare Reprezentanții comunității „Orașul Bicicletelor” contestă însă această interpretare și susțin că amenajarea nu era semnalizată conform legislației, astfel încât nu putea fi considerată o pistă obligatorie. Potrivit acestora, simpla prezență a dalelor roșii nu creează obligații legale pentru bicicliști în lipsa indicatoarelor rutiere specifice, iar faptul că Primăria Iași a demontat între timp indicatoarele din zonă alimentează și mai mult controversele privind circumstanțele tragediei. Continuarea, în Ziarul de Iași

Moartea unui biciclist, controverse între Poliție și comunitate: bicicliștii acuză infrastructura
Un român s-a dus în Bucegi în ajunul Crăciunului cu bicicleta. A fost la un pas de moarte în viscol, abia a fost evacuat de Salvamont
Eveniment

Un român s-a dus în Bucegi în ajunul Crăciunului cu bicicleta. A fost la un pas de moarte în viscol, abia a fost evacuat de Salvamont

Salvarea unui biciclist blocat pe munte. Salvamont Sinaia a intervenit marți pentru salvarea unei persoane care, în ciuda condițiilor meteo extreme, a decis să meargă cu bicicleta pe munte, ajungând blocată în zona Blana din Munții Bucegi. Salvarea unui biciclist blocat pe munte Potrivit Salvamont Sinaia, persoana a fost surprinsă de viscolul puternic, reușind totuși să găsească adăpost temporar. Citește și: Radu Marinescu, avocatul care fost numit ministru al Justiției, controlat de cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a încasat sute de mii de lei din contracte cu primari pesediști din Dolj și Gorj Salvamontiștii au fost alertați și au ajuns la victimă în condiții meteo extrem de dificile. "Victima a fost găsită și operațiunea de extragere spre Sinaia a început. Condițiile meteo erau foarte grele, însă echipajul a reușit să ajungă în timp util", a transmis Salvamont Sinaia pe pagina oficială de Facebook. Operațiunea, încheiată cu succes În urma intervenției, persoana a fost preluată de salvatori și transportată în siguranță către Sinaia. Salvamont Sinaia a confirmat că operațiunea s-a încheiat fără incidente. "Victima și salvatorii au ajuns în siguranță. Condițiile meteo din Bucegi sunt extrem de nefavorabile", a adăugat echipa Salvamont. Avertizările Salvamont Această intervenție subliniază pericolele reprezentate de activitățile montane pe vreme extrem de rea. Salvamont Sinaia recomandă tuturor iubitorilor de munte să fie prudenți și să evite deplasările în zonele expuse pe timpul viscolului sau al condițiilor meteo nefavorabile. Echipamentele adecvate și informarea prealabilă sunt esențiale pentru a evita astfel de situații periculoase.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră