Cancelarul Scholz, pus pe burtă pe pista aeroportului
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a fost pus pe burtă pe pista aeroportului Ben Gurion, în timpul unui atac cu rachete al Hamas, arată filmările distribuite pe mai multe rețele sociale. Scholz a fost azi în Iordania și Israel și urma să ajungă în Egipt. Cancelarul Germaniei, la pământ Foto: captură video Cancelarul Scholz, pus pe burtă pe pista aeroportului „Sirenele de raid aerian au răsunat pe aeroportul Ben Gurion, în apropiere de Tel Aviv, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz se îmbarca într-un avion care urma să plece din Israel. Întreaga delegație a fost forțată să coboare din avion și să se întindă pe pistă, acoperindu-și capetele, conform protocolului”, scrie Times of Israel. Scholz urma să plece spre Cairo. Citește și: Israelul acuză Jihadul Islamic pentru explozia de la spitalul din Gaza unde ar fi murit 500 de oameni. Scene horror: palestinienii defilează cu bucăți de cadavre pentru a blama Israelul Potrivit altor relatări, cancelarul și pasagerii își ocupaseră locurile în avion când alarma a sunat brusc. Toată lumea a fost instruită să debarce imediat și să se întindă pe podea. Ca răspuns, cancelarul s-a grăbit să ajungă la un container din apropiere și apoi s-a refugiat în adăpost. Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a avertizat, marți, „în mod expres pe Hezbollah și Iran să nu intervină în conflict”, potrivit Reuters. Citește și: Pensia astronomică de care beneficiază cel mai bine răsplătit pensionar special din România: de aproape patru ori salariul net al șefului statului. Este un fost magistrat Cancelarul a făcut apel la prevenirea unei escaladări în Orientul Mijlociu și a avertizat Hezbollah și Iranul să nu intervină în conflictul dintre Israel și Hamas. „Îi avertizez în mod expres pe Hezbollah și Iran să nu intervină în conflict", a declarat Scholz într-o conferință de presă după o întâlnire cu regele Abdullah al Iordaniei la Berlin.
