sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: basarabia

5 articole
Politică

Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei

Deputatul PSD Victor Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei: „Să ne opunem când o decizie a Comisiei Europene este împotriva intereselor României”. Mesajul său prezintă, într-o formă mai moderată, criticile suveraniștilor, care se opun ca România să ajute Republica Moldovei după ce Gazprom a tăiat furnizarea de gaze. Citește și: „Dacă faci venituri din activități independente sau drepturi de autor, plătești mai mult decât ca salariat”, spune antreprenorul Cătălin Teniță În plus, el le transmite cetățenilor din Republica Moldova un mesaj anti-UE: fostul premier susține că urmare a unor decizii luate la Bruxelles ei plătesc tarife majorate la gaze și electricitate. Deputatul PSD nu menționează faptul că s-a ajuns la această situație datorită unor decizii ale Moscovei și ale regimului separatist din Transnistria. „Secta și Propaganda Talibană din România tot promovează o duduie (o variantă la fel de la ciudată și ipocrită a Monicăi Macovei) – evident fără nicio șansa – care însă în funcție ar face mai mult rău decât Armata Roșie!”, spunea Ponta, în 2016, despre Maia Sandu. Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei „Deciziile se iau la Bruxelles - iar prețul acestor decizii e plătit de oamenii din Moldova (tariful la gaze majorat cu 30% și electricitate 75%) și din România! «Independența energetică» înseamnă să fim consultați atunci când se iau decizii care se răsfrâng asupra cetățenilor români - și să ne opunem atunci când o decizie a Comisiei Europene este împotriva intereselor României! Din păcate, timp de 10 ani, nici nu am fost consultați, nici nu ne-am opus la nimic, doar am aplicat deciziile luate de alții!”, a scris Ponta pe Facebook. El și-a ilustrat postarea cu o fotgrafie a știrii „România ține aprinsă lumina în Basarabia. Aproape 60% din curentul consumat ieri în Republica Moldova a venit din import, de peste Prut”.

Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei Foto: Romania Liberă
Cum au devastat armatele ruse Moldova și Valahia Foto: Historia
Eveniment

Cum au devastat armatele ruse Moldova și Valahia

Cum au devastat armatele ruse Moldova și Valahia la începutul secolului XIX, când se aflau în război cu Turcia: „Armata rusă distruse în așa măsură această țară, încât ea nu mai oferea deja decât imaginea unui deșert”. Pe rețeaua X/Twitter a fost publicată o colecție de relatări ale unor diplomați străini, dar și ale unor oficiali ruși, despre jafurile armatei rusești, care au generat o foamete extinsă și au determinat localnicii să fugă chiar și în Turcia. Citește și: VIDEO Cum arată campania electorală a lui Șoșoacă: umblă cu calul prin pădure, îmbrăcată în uniformă de militar. SOS România s-a prăbușit în sondaje Există însă și alte surse care arată cum a procedat Imperiul Țarist, care dorea să anexeze Moldova și Valahia. „Armata rusă distruse în așa măsură această țară (Valahia), încât ea nu mai oferea deja decât imaginea unui deșert”, arăta diplomatul francez Meriage, la 1808. Din 1805 şi până în 1811, mărimea impozitelor а crescut de două-trei ori, în unele cazuri chiar de patru ori, urmare a ocupației ruse, explică un articol din basarabeni.ro. Rușii au ocupat militar de 11 ori Principatele, până la unirea din 1859. Cum au devastat armatele ruse Moldova și Valahia Iată ce scria, în 1808, consulul Franței la București: „Această țară - Muntenia - este distrusă cu desăvârșire, ruinată și depopulată. Nu mai sunt în țară nici fân, nici orz, de 8 zile nu se mai găsesc pe piața Bucureștilor nici carne, nici pâine, nici lemne, nici verdețuri. Țăranii munteni vor pleca cu toții fie în Turcia, fie în Transilvania, și nu se vor mai întoarce niciodată." „Aceste țări sunt de o rodire minunată. Ele erau acoperite de turme, dar armata rusească le-a mâncat așa de rău, că, la începutul anului 1809, ele nu mai înfățișau decât închipuirea unui deșert. Iar armata rusească era nevoită a-și trage proviziile sale din țările de la nordul Nistrului și din Odesa” - agentul francez Meriage, citat de Gheorge Brătianu în cartea „Basarabia Drepturi naționale și istorice”. Mareșalul Prozorovski: „Basarabia a fost transformată de trupele rusești într-un pustiu total". "Să vină domne rușii"! Partea a 2-a. În 1808, consulul Franței la București, Lamare, nota: "Această țară - Muntenia - este distrusă cu desăvârșire, ruinată și depopulată. Nu mai sunt în țară nici fân, nici orz, de 8 zile nu se mai găsesc pe piața Bucureștilor nici carne, nici… pic.twitter.com/1zg3h9OxUF— Anti-Spootnik (@Anti_Spootnik) May 22, 2024 „Constrângerea băştinaşilor a continuat şi în timpul lui Kutuzov; vităritul, cândva foarte dezvoltat în principate, a dispărut; mulţi mari proprietari de pământuri, speriaţi, îşi părăseau conacurile şi plecau în Austria. Cei rămaşi în patrie sufereau de pe urma fărădelegilor militarilor şi deseori de pe urma zeflemelelor ofiţerilor noştri; iar pelerinii ce peregrinau pe malul Dunării contemplau localităţi pustiite, atât pe câmpurile de bătălie din Bulgaria, cât şi în locurile de cantonament al armatelor noastre din Valahia”, scria juristul rus în „Rusia şi bazinul dunărean”, carte publicată la Iași în 1940. Hartă: Wikipedia/Simion Ion Ceapleanu „Uşurarea însă şi răsplătirea la încheierea păcii de Bucureşti fu luarea a jumătate de Moldova de către acea putere protectriţă, pentru care românii s-au... jertfit în atâtea rânduri”, a scris istoricul Mihail Kogălniceanu despre acordul din 1812, când Basarabia a fost anexată de Rusia.

Lumina adusă de BOR, și Basarabiei (sursa: Inquam Photos/Alexandru Bușcă)
Eveniment

Lumina adusă de BOR, și Basarabiei

Lumina adusă de BOR, și Basarabiei. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul, a declarat sâmbătă că, în premieră, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi oferită și Mitropoliei Basarabiei. Lumina adusă de BOR, și Basarabiei "Această Lumină de la Mormântul Domnului (...) se dăruieşte întregului popor binecredincios român, nu doar românilor din ţară, ci şi celor de lângă graniţe, întrucât pentru prima dată Sfânta Lumină va fi oferită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi Mitropoliei Basarabiei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Va fi împărţită celor trei eparhii din Basarabia - la Chişinău, la Bălţi şi la Cahul", a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", după primirea Luminii Sfinte. Potrivit ierarhului, la aeroport a venit sâmbătă seara şi episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Veniamin, pentru a primi Sfânta Lumină. "Dorim să aveţi sărbători binecuvântate, să petreceţi în bucurie sfântă şi în lumină. Să ne bucurăm de darurile Învierii şi mai ales de marele dar al Învierii care s-a făcut nouă, tuturor. Dacă Hristos a Înviat, şi noi vom învia împreună cu el. La mulţi ani! Hristos a Înviat", a urat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul. Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie. Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009. Inspecția necreștină din Vinerea Mare Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii. Globul miraculos de lumină După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei. Citește și: GALERIE FOTO „Copiii” focului de Înviere de la Patriarhie: unii au venit cu mașini de lux, alții aveau doar haine vechi și ochelari de soare, toți au luat aceeași lumină Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Bolojan, alături de Maia Sandu de Ziua Unirii Basarabiei Foto: Facebook Cristian Leon Țurcanu
Politică

Bolojan, alături de Maia Sandu de Ziua Unirii Basarabiei

Președintele Consiliului Județean Oradea, Ilie Bolojan s-a aflat, la 27 martie, alături de Maia Sandu de Ziua Unirii Basarabiei cu România, cu ocazia inaugurării unui parc din localitatea Băcioi, de lângă Chișinău. Tot ieri s-a aflat la Chișinău și președintele PSD, Marcel Ciolacu, însă acesta nu a avut în program vreo întâlnire cu Maia Sandu. Presa din Republica Moldova a ignorat, în mare măsură, această vizită. De altfel, PSD vrea să trimită în funcția de șefă a ICR Chișinău o fostă apropiată a oligarhului Vladimir Plahotniuc, care însă a contribuit la înființarea Partidului Social Democrat European din Moldova, de facto o filială a PSD România. Citește și: Scandal în Republica Moldova: Bucureștiul trimite șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“. Viitoarea șefă a ICR Chișinău, fondatoarea filialei din Moldova a PSD Bolojan, alături de Maia Sandu de Ziua Unirii Basarabiei „Noi am beneficiat în ultimii ani de transferuri de bune practici, de sprijin financiar din partea UE și este rândul nostru să facem acest lucru pentru comunitățile din R. Moldova. Fiecare investiție reprezintă un punct în plus pentru servicii publice mai bune și o viață mai bună. Noi venim în R. Moldova cu recunoștință, respect și speranță. Cu recunoștință pentru toți martirii, pentru toți oamenii României și Basarabiei, care au făcut istorie. Venim cu respect pentru dvs. Dacă pentru unii istoria și geografia au fost niște oportunități, pentru dvs. istoria și geografia a fost provocări și o luptă zi de zi. Pentru asta vă respectăm. Venim cu speranța pentru un viitor mai bun, pentru prosperitate și o viață mai bună. Dumnezeu să aibă în pază România și Moldova”, a declarat Ilie Bolojan, conform ziarulnational.md. Foto: Ziarul National Moldova Antena 3 a consemnat faptul că Marcel Ciolacu a efectuat, luni, o vizită în Republica Moldova şi a participat, în localitatea Ialoveni, la festivităţile prilejuite de dezvelirea busturilor lui Alexandru Marghiloman şi Ion Inculeţ. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online PSD vrea să trimită șefă la ICR Chișinău o “fidelă a lui Plahotniuc“, fostul oligarh, acum refugiat în străinătate, un adversar al Maiei Sandu. Jurnalista Paula Erizanu, care colaborează cu The Guardian, consemnează faptul că viitoarea șefă a ICR Chișinău, Monica Babuc, este fondatoarea filialei din Republica Moldova a PSD, formațiunea condusă de Marcel Ciolacu.

Patriarhul Chiril își felicită agentul din Basarabia, pe mitropolitul Vladimir
Politică

Patriarhul Chiril își felicită agentul din Basarabia

Propagandistul lui Putin, patriarhul Chiril, își felicită agentul din Basarabia, pe mitropolitul Vladimir, care a împlinit azi 70 de ani. Cu această ocazie, patriarhul Moscovei și întregii Rusii, Chiril I, i-a conferit mitropolitului Moldovei ordinul Serafim Sarovski. Mitropolia Moldovei este subordonată Patriarhiei Moscovei. Încă din 1989, când URSS-ul încă mai supraviețuia, mitropolit al Moldovei este Nicolae Cantarean, care are și cetățenie rusă. În Republica Moldova este recunoscută și Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române. Patriarhul Chiril își felicită agentul din Basarabia „Aveți grijă de creșterea spirituală a clerului și a turmei, îi îndemnați să rămână credincioși moștenirii patristice și ordinii canonice vechi de secole. În semn de atenție pentru meritele Dvs și cu aniversarea marcată, cred că ar fi drept să vă onorez cu ordinul Serafim Sarovski (gradul I)”, se arată în mesajul adresat de către patriarhul Chiril mitropolitului Vladimir al Moldovei. Tot azi, și fostul președinte Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, l-a felicitat pe mitropolitul Vladimir. „„Mereu ați dat dovadă de o poziție onestă, decentă, patriotică și ați fost întotdeauna gata să apărați Biserica lui Hristos și valorile tradiționale ale poporului nostru. Cuvântul Dumneavoastră pastoral este deosebit de important astăzi, când întreaga lume este cuprinsă de conflicte, când valorile noastre morale, stabilite de secole, sunt defăimate. Cred sincer că Dumnezeu va fi alături de noi, iar rugăciunile noastre comune vor restabili pacea în familia popoarelor ortodoxe”, a menționat Dodon.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră