duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: banner

2 articole
Politică

Galeria Steaua București își bate joc de Ciolacu

Galeria Steaua București își bate joc de premierul PSD Marcel Ciolacu: „Un covrig cu bac, vă rog” scria pe un banner afișat la galerie. Ciolacu susține că a luat bacalaureatul cu nota 7,03, dar nu a prezentat diploma. Ultrașii Steaua sunt în conflict cu premierul, care a sprijinut public FCSB, echipa controlată de Gigi Becali. Citește și: VIDEO Cămașa albă a premierului Ciolacu, impecabilă, fără un strop de noroi, după vizita în satele inundate. Cizmele noi, de cauciuc, neatinse Bannerul a fost afișat la meciul Steaua București - CSM Focșani, din Liga a II-a. Fotografia a fost postată pe Reddit, pe grupul „SteauaBucharestFans”. Foto: Reddit Galeria Steaua București își bate joc de Ciolacu Acum circa două săptămâni, în cadrul unui interviu publicat pe contul său de TikTok, Marcel Ciolacu a numit-o ”Steaua” pe FCSB, club care a pierdut în instanță dreptul de a folosi marca ”Steaua București”. „E cazul să se califice. Au făcut 1-1 în tur, parcă. Părerea mea e că un 2-0 e scor corect pentru Steaua. CFR se califică și ea. E o echipă românească, trebuie să se califice și ea. M-am uitat la meciuri la Dinamo, bine, la sumare, că nu am timp la tot meciul, dar îmi place cum joacă Dinamo. Încep iarăși derby-urile Steaua - Dinamo”, a spus Marcel Ciolacu, care însă se referea la formațiunea controlată de Becali. Fanatik a scris acum câteva zile că Guvernul României ar putea să scoată la licitație marca Steaua. Decizia l-ar avantaja pe Becali, scriu jurnaliștii de la această publicație. „Se pare că Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu secretarii de Stat în care s-a discutat acest plan, conform iamsport.ro. Eduard Bachide, mâna dreapta a ministrului Apărării, Anghel Tîlvar, este cel care ar fi inițiat acest demers. Chiar dacă nu va fi acordat drept vânzare, marca Steaua ar putea fi totuși licențiată dacă e scoasă la licitație, iar de acest lucru ar putea profita bineînțeles FCSB”, arată Fanatik.

Galeria Steaua București își bate joc de Ciolacu Foto: Reddit
Congresul PPE, în parcarea pentru dizabilități (sursa: Petru Zoltan)
Eveniment

Congresul PPE, în parcarea pentru dizabilități

Congresul PPE, în parcarea pentru dizabilități. Liberalii au "confiscat" un loc de parcare rezervat special pentru oamenii cu nevoi speciale pentru a promova congresul Partidului Popular European. Responsabilii cu parcarea din fața fostului restaurant Cina, din centrul Bucureștiului, susțin că nu știu cine a montat schela și bannerele, dar nici nu au curajul să sesizeze Poliția Locală a Municipiului București. 2.000 de delegați Partidul Național Liberal, condus de Nicolae Ciucă, organizează la București Congresul Partidului Popular European. La evenimentul din perioada 6-7 martie sunt așteptați aproape 2.000 de delegați din 44 de state, șefi de state și guverne, președinții Comisiei Europene și cei ai Parlamentului European. Citește și: Pe șest, salariile judecătorilor de la CCR, plus sporurile lor, au crescut cu aproape 50%. Majorarea va aduce și pensii speciale mai mari, pe care le cumulează cu salariul Liberalii au anunțat că în urma Congresului PPE de la București va fi adoptat Manifestul Partidului Popular European pentru alegerile din iunie 2024, strategia PPE pentru alegeri și desemnarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat de 5 ani în fruntea Comisie Europene. Congresul PPE, în parcarea pentru dizabilități Organizarea evenimentului de la București pare că a început cu stângul. Liberalii au împânzit orașul cu mii de bannere prin care se anunță marele eveniment. Chiar au montat o schelă cu bannere pe locuri de parcare. Iar unul din aceste locuri de parcare cu pricina este destinat oamenilor cu dizabilități. Unul dintre angajații Companiei Municipale de Parking, deținută de Primăria Municipiului București, a spus că nu știe cine a montat schela și bannerele care promovează Congresul PPE. Întrebat dacă a sesizat Poliția Locală a Municipiului București pentru ocuparea abuzivă a unui loc de parcare, angajatul a spus că nu e treaba lui.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră