Criza invizibilă din energie: cum au ajuns mii de proiecte „pe hârtie” să blocheze România
Guvernul a publicat lista companiilor din sectorul energetic acuzate că țin blocate capacități importante de producție fără să finalizeze investițiile. Este vorba despre așa-numiții „băieți deștepți” din energie, care au obținut avize tehnice de racordare, dar nu au dus proiectele la capăt. Vorbim despre peste 1.400 de avize acordate unui număr de peste 1.000 de titulari, pentru proiecte care însumează peste 80.000 MW – de aproape zece ori mai mult decât consumul real al României. Pentru consumatorul obișnuit, această realitate se traduce simplu: energie mai puțină decât ar putea exista și facturi mai mari decât ar trebui. Lista lui Bolojan Potrivit datelor oficiale, au fost emise peste 1.400 de avize tehnice de racordare pentru aproximativ 1.000 de firme. Citește și: Claudiu Manda, nici o luare de cuvânt în plenul Parlamentului European în șapte ani Cu toate acestea, doar un procent de circa 10% dintre proiecte au fost finalizate și produc energie electrică. Restul investițiilor, în mare parte parcuri eoliene și fotovoltaice, au rămas la stadiul de plan sau documentație, fără implementare concretă. În mod aparent paradoxal, într-o țară care se plânge constant de prețurile mari la energie, există pe hârtie o capacitate uriașă de producție. Doar că ea nu există în realitate. Lista publicată de Executiv scoate la iveală o discrepanță fundamentală: între ceea ce este rezervat în sistem și ceea ce este efectiv construit. Ce este, de fapt, un ATR În mod normal, un ATR este doar o etapă tehnică: îți oferă dreptul de a conecta o centrală la rețea. Însă regulile permisive din ultimii ani au transformat acest document într-un activ speculativ. Datele Guvernului arată că 76% dintre firmele care dețin astfel de avize aveau cifră de afaceri zero în 2024, iar multe nu au nici angajați. În acest context, mecanismul s-a pervertit: avizul nu mai este începutul unei investiții, ci obiectul ei. Proiectele sunt obținute, apoi revândute către investitori reali, uneori chiar prin anunțuri online, transformând accesul la rețea într-o monedă de schimb. Iar aici se află cheia întregii probleme. Rețeaua electrică nu este infinită. Capacitatea ei este limitată, iar accesul la ea devine, implicit, o resursă strategică. Cine obține un ATR „rezervă” practic un loc în sistem. Într-un cadru ideal, acest loc este ocupat temporar, până când proiectul este construit. În realitatea românească, însă, acel loc a devenit o marfă. Cum a început derapajul: legislație permisivă și goana după investiții Problema nu a apărut peste noapte. Este rezultatul unui cumul de decizii legislative și administrative din ultimii ani. Pe fondul presiunii europene pentru tranziția verde și al crizei energetice, România a încercat să accelereze investițiile în energie regenerabilă. În acest context, regulile de acordare a ATR-urilor au fost, mult timp, extrem de permisive. Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a atras atenția asupra apariției „samsarilor de proiecte” care incomodează investitorii serioși, menționând că aceștia au blocat rețeaua încă din 2024. Premierul Ilie Bolojan a recunoscut explicit că, până în 2022, aceste avize erau acordate „fără condiții sau limitări serioase”. Nu existau garanții financiare consistente, termene stricte de implementare, filtre reale privind capacitatea investitorului. Rezultatul a fost previzibil: o explozie de cereri. În doar câțiva ani, s-au emis ATR-uri pentru peste 80.000 MW, în condițiile în care România are nevoie, în medie, de aproximativ 9.000 MW pe zi. Cât de ușor se obține un ATR Obținerea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) este considerată un proces relativ simplu și accesibil, în special pentru consumatorii casnici, datorită standardizării procedurilor și digitalizării serviciilor operatorilor de distribuție. - Procedurile sunt standardizate: Pentru locuințe individuale sau consumatori mici, există soluții de racordare standardizate, ceea ce reduce birocrația și timpul de analiză din partea distribuitorului. - Depunere online/digitală: Majoritatea operatorilor de rețea (ex. PPC, Rețele Electrice) permit depunerea documentației în format electronic, direct pe site-urile acestora, facilitând un proces rapid și accesibil de oriunde. - Claritate în documentație: Lista de acte necesare este clar definită (cerere, acte de proprietate, planuri topografice), iar operatorul are obligația să emită ATR-ul după plata tarifului și verificarea completitudinii dosarului. -Asistență prin firme autorizate: Dacă este necesar, un proiectant/executant autorizat ANRE poate gestiona întregul proces în numele solicitantului, simplificând și mai mult experiența utilizatorului. De la investiții la speculă În mod normal, un investitor obține un ATR pentru a construi o centrală. Dar, în lipsa unor bariere reale, modelul s-a inversat. A apărut o nouă logică: obții ATR-ul, nu construiești nimic, vinzi proiectul. Când proiectele ajung pe site-uri de anunțuri Unul dintre cele mai simptomatice efecte ale acestui mecanism este apariția proiectelor energetice la vânzare, inclusiv pe platforme generaliste de anunțuri. Există: - platforme și oferte reale: proiecte fotovoltaice „Ready to Build” puse la vânzare, inclusiv cu ATR și documentație completă. - platforme unde investitorii pot cumpăra putere de producție în proiecte în dezvoltare - site-uri specializate care listează proiecte cu ATR, PUZ și autorizații, la prețuri per MW Prețurile pentru asemenea proiecte sunt de sute de mii sau milioane de lei. Este momentul în care abstracția devine concretă. Ce se vinde, de fapt? Nu energia. Nu centrala. Nu investiția. Se vinde dreptul de acces la rețea. Cu alte cuvinte, un „loc” într-un sistem public limitat. Premierul a vorbit deschis despre acest fenomen: aproximativ 90% dintre proiecte sunt speculative și nu au intenția de a fi realizate. În acest punct, ATR-ul devine echivalentul unui „activ financiar”. Nu mai este un instrument tehnic, ci un bun tranzacționabil. Economia absurdului: firme fără activitate care controlează energie „virtuală” Datele oficiale publicate odată cu lista sunt poate cele mai grăitoare: - 76% dintre firmele analizate nu aveau cifră de afaceri - 78% nu aveau niciun angajat - sute de firme au capital social sub 1.000 de lei - multe au fost înființate recent, între 2020 și 2023 Aceste cifre nu demonizează automat modelul de business (există și vehicule investiționale legitime), dar ridică o întrebare esențială: cum pot entități fără activitate economică reală să „controleze” accesul la o infrastructură strategică? Răspunsul este simplu: pentru că sistemul le-a permis. De ce a devenit o problemă majoră pentru economie Consecințele nu sunt teoretice. Ele se resimt direct în economie și în facturile consumatorilor. Vorbim în primul rând despre blocarea investițiilor reale. Investitorii serioși, care chiar vor să construiască, se lovesc de un sistem deja „ocupat” pe hârtie. Rezultatul: proiecte întârziate și costuri suplimentareuneori. Uneori, abandon.
