sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: asteptand

1 articol
Eveniment

Mamă a trei copii murit chinuri, așteptând un medic

La spitalul unde PSD a numit manager un lăcătuș mecanic, o mamă a trei copii a murit în chinuri, așteptând ore întregi un medic: „Sper să vină devreme că mor aici”, afirmă ea, într-un mesaj transmis soțului de pe patul de spital. Câteva ore mai târziu, a murit. Citește și: DOCUMENT Bătăușii de la Costinești, tratați după „Ghidul de intervenție profesională” al Jandarmeriei. Unii aplaudă snopirea turiștilor agresivi, alții îl critică pe jandarmul full contact Ea a murit la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, unde conducerea PSD a județului tocmai la- numit manager pe Angel Iulian Călin (56 de ani). El are zero experiență în domeniul sănătății. A terminat liceul ca lăcătuș mecanic, apoi a făcut un curs de contabilitate și a terminat facultatea de management la 41 de ani. Mamă a trei copii a murit în chinuri, așteptând ore întregi un medic Potrivit presei locale, Alexandra, în vârstă de numai 26 de ani și însărcinată cu cel de-al patrulea copil, a început să sângereze în seara zilei de 17 august. La ora 22.51 a sunat la 112. La 23.05 era deja la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani. „Am fost solicitați prin 112 pentru o pacientă în vârstă de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care acuza o stare generală alterată, sângerări, gravidă în 14 săptămâni. Echipajul nostru s-a deplasat la locul solicitării, a preluat pacienta care prezenta paliditate tegumentară, cu sindrom vertiginos și sângerări. A fost preluată și dusă la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, directorul medical al SJA Botoșani. Însă, la spital, ea a fost lăsată să aștepte medicul, care urma să vină abia dimineața. Pacientei i s-a administrat un calmant, care însă nu a avut efect. În timpul nopții, ea a schimbat mesaje cu soțul ei. „Doamne, tot ce-mi doresc acum este să primesc anestezie pentru procedura de chiuretaj. Nu mai suport, pur și simplu", îi scrie pacienta soțului. Însă medicii de gardă au decis că situația nu reprezintă o urgență și urmează să fie preluată de medicul la care era înregistrată. „Soțul: De ce nu face un medic care e acum Ca sa scapi odata” Alexandra: Nu, tree sa vina mâine medicul meu. Soțul: De ce? Alexandra: A spus ca nu se poate în seara asta Soțul: Nu înteleg. Cum să stai asa? Cine stie la ce ora vine maine. Alexandra: Sper sa vina devreme ca mor aici”. La ora 6:40, bărbatul îi transmite că unul dintre copii s-a trezit. Tânăra, cuprinsă de durere, mai trimite un mesaj: "Nu mai am putere." La 8.20 a decedat. Anchetă a poliției, spitalul n-a raportat cazul la Direcția de sănătate publică „Pe data de 18.08.2023, ora 07:30 prezinta degradare brusca a starii generale cu dispnee severa, sangerare abundenta la nivelul cailor aeriene superioare motiv pentru care este transferata in sectia ATI unde se instituie manevre complexe de reanimare. În ciuda eforturilor, la ora 08:20 se declară decesul prin Stop cardiorespirator iresuscitabil, hemoragie căi respiratorii superioare. Conducerea spitalului exprimă condoleanțe familiei îndurerate”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU Mavromati. Conform noilor proceduri după cazul de la Urziceni, în care o tânără a născut pe trotuarul din fața spitalului, centrul medical care are un deces în jurul căruia se face o investigație, trebuie să anunțe de urgență Direcția de Sănătate Publică Județeană. În acest caz, acest lucru nu s-a întâmplat, arată Antena 3. Ancheta a fost deschisă și de către poliție după ce familia a făcut o plângere.

Mamă a trei copii a murit în chinuri, așteptând ore întregi un medic Foto: Facebook Alexandra Ivanov
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră