marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: arr

2 articole
Eveniment

Suma uriașă descoperită de DNA în cutiile de pantofi ale lui Cristian Anton, clientul lui Grindeanu

Suma uriașă descoperită de DNA în cutiile de pantofi ale lui Cristian Anton, clientul lui Grindeanu și șeful Autorității Rutiere Române (ARR): circa 350.000 de euro. O parte din bani, circa 50.000 de euro, erau la un domiciliu din București, restul la vila de 270 mp pe care acesta o are în Timiș.  Suma uriașă descoperită de DNA în cutiile de pantofi ale lui Cristian Anton, clientul lui Grindeanu DNA efectuează percheziții într-un dosar de dare şi luare de mită, trafic de influenţă, constituire de grup infracţional organizat, divulgare de informaţii confidenţiale. Persoanele suspectate, inclusiv directorul ARR, Cristian Anton, ar fi luat mită între 600 şi 1.500 de euro pentru subiectele la examenul pentru atestatele necesare şoferilor profesionişti care se ocupă cu transportul de marfă.  Cristian Anton a fost plasat în această funcție în noiembrie 2025 de către actualul ministru, Ciprian Șerban (PSD). El este considerat „omul de casă” al lui Grindeanu, cu care se cunoaște cel puțin din 2008, când actualul lider al PSD era viceprimar al Timișoarei, iar Anton, consilier local.  În nnoiembrie 2024, G4Media scria: „Compania Aeroporturi București l-a împuternicit pe Cristian Anton, șeful de cabinet al ministrului Sorin Grindeanu, să voteze în AGA numirea lui Paul Păcuraru, fiul patronului de la Realitatea, la conducerea Romprest”. „Nu cunosc subiectul și nici nu intră în fișa postului meu de ministru”, declara ministrul Grindeanu pentru G4Media.ro pe 19 noiembrie 2024. Numele lui Cristian Anton, șeful de cabinet al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a apărut și în dosarul șpăgilor pentru duty-free-urile de pe aeroportul Otopeni.  „Cine nu respectă legea să plătească. Nu știu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, vă repet, dacă cineva greșește, nu contează că a fost șef de cabinet sau ministru și așa mai departe, cine nu respectă legea, plătește”, a fost reacția lui Grindeanu la acest caz. 

Suma uriașă descoperită de DNA în cutiile de pantofi ale lui Cristian Anton, clientul lui Grindeanu Foto: Facebook
Procurorii DNA s-au dus peste șeful Autorității Rutiere, Cristian Anton, clientul lui Grindeanu Foto: Linkedin
Eveniment

Procurorii DNA s-au dus peste șeful Autorității Rutiere, Cristian Anton, clientul lui Grindeanu

Procurorii DNA s-au dus peste șeful Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, clientul lui Grindeanu: aceștia efectuează percheziții la ARR într-un dosar de dare şi luare de mită, trafic de influenţă, constituire de grup infracţional organizat, divulgare de informaţii confidenţiale. Persoanele suspectate ar fi luat mită între 600 şi 1.500 de euro pentru subiectele la examenul pentru atestatele necesare şoferilor profesionişti care se ocupă cu transportul de marfă.  Citește și: EXCLUSIV Ce a făcut Arafat pentru medicii care ar fi fost angajați fictiv la DSU. Cine sunt medicii Procurorii DNA s-au dus peste șeful Autorității Rutiere, Cristian Anton, clientul lui Grindeanu Unul dintre suspecți este șeful ARR, Cristian Anton, arată Agerpres, citând surse judiciare.  Cristian Anton a fost plasat în această funcție în noiembrie 2025 de către actualul ministru, Ciprian Șerban (PSD).  Însă Anton este considerat „omul de casă” al lui Grindeanu, cu care se cunoaște cel puțin din 2008, când actualul lider al PSD era viceprimar al Timișoarei, iar Anton, consilier local.  În 2021, când Grindeanu a ajuns ministru al Transporturilor, Cristian Anton a fost numit șef de cabinet al acestuia.  În declarația de avere din 2025 (pentru 2024), Anton a declarat venituri din cinci surse simultane: ARR, Ministerul Transporturilor, Aeroportul Traian Vuia Timișoara, Danube Bridge Vidin-Calafat și Ecoaqua SA — totalizând peste 10.000 de euro pe lună. Practic, în 2023, el a câștigat de circa patru ori mai mult decât Grindeanu însuși ca ministru.  Cristian Anton a terminat dreptul la Craiova în 1998, când avea 31 de ani. El ar fi doctor în drept din 2010, dar CV-ul său, de pe site-ul Aeroportului Timișoara, nu precizează unde a obținut acest titlu.  Rise Project a relatat că Anton a amenințat inspectori ISCTR care sancționaseră camioane ce alimentau șantierele milionarului Ion Bejeriță, prieten al lui Grindeanu. Totodată, fratele său, Marius Anton, fusese instalat în vara lui 2024 la șefia ISCTR Timiș.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră