BREAKING Prima ordonanță de urgență a guvernului Luca Niculescu îi dă penalului Neacșu controlul Guvernului
Prima ordonanță de urgență emisă de guvernul Luca Niculescu, marți seara, îi dă vicepremierului Marian Neacșu o putere uriașă: acesta va coordona „instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”. În guvernul Bolojan, dar și în cele conduse de premierii Ciucă și Ciolacu, PNL și PSD și-au împărțit Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Cancelaria primului-ministru, nici una din părți nu controla întregul aparat de lucru al Executivului. Premierul numea șeful Cancelariei, care analizează și monitorizează permanent gradul în care ministerele, companiile de stat și agențiile guvernamentale își îndeplinesc obiectivele din Programul de Guvernare. Purtătorul de cuvânt al Guvernului era angajat în cadrul acesdtei structuri. Citește și: Nevasta rectorului pesedist Pricopie, votată președinte interimar al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. A fost chimistă SRI Însă, acum, prin formularea „viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului” se poate înțelege că și Cancelaria, și SGG, vor fi sub controlul lui Marian Neacșu. Ce va controla și coordona penalul specializat în furajare Mai mult, deși Neacșu dispune de un aparat propriu în calitatea de ministru de Interne, prin OUG 40/2026 - emisă fără nici un fel de dezbatere publică sau transparență - ca vicepremier va mai avea în subordine un consilier de stat și 2 secretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea viceprim-ministrului. Fiecare din aceștia va avea propriul cabinet cu angajați. OUG 40/2026 mai oprevede că: „Pentru activitatea desfășurată în calitate de viceprim-ministru, acesta dispune de un cabinet propriu format din trei posturi de personal contractual, distinct de cabinetul organizat în cadrul ministerului pe care îl conduce”. Ordonanța nu are notă de fundamentare și nu explică ce cheltuieli va avea cabinetul vicepremierului. Marian Neacșu, în calitate de coordonator al „instituțiilor publice și structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului” va avea sub control, printre altele: Corpul de Control al Prim-ministrului, Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF), Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, institutul de cercetare în informatică, Transgaz, Transelectrica sau Regia Protocolului de Stat, RAAPPS. Pentru prima oară în istoria contemporană a României, un politician care are o condamnare penală, Marian Neacșu (PSD), va deține conducerea ministerului de Interne. Neacșu a fost condamnat definitiv în anul 2016 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. El și-a angajat propria fiică în cadrul biroului său parlamentar. Neacșu a fost reabilitat după aproape trei ani. Ca ministru de Interne, Neacșu va fi membru al CSAT. Absolvent al Facultății de Economie al Universității din Craiova, Neacșu a lucrat ca economist la IAS Slobozia, până în 1990. În 2012, el era membru al Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România. El a urmat cursurile „Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” și „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”. Ministerul de Interne are un buget de circa 35 de miliarde de lei și are peste 125.000 de angajați. Instituția cheie care va fi sub controlul lui Neacșu este Direcția Generală de Protecție Internă a ministerului de Interne, controversata unitate „Doi și un sfert”.