marți 31 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: anre

20 articole
Eveniment

Criza energetică declanșată în Iran va dura între trei și cinci ani, spune președintele ANRE

Piața energetică reacționează prima în fața unei crize, iar intervențiile guvernelor vin abia ulterior, susține președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. Acesta a atras atenția că, odată declanșată, o criză energetică are efecte de durată, care se pot întinde pe mai mulți ani. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Tendințe Economice 2026”. George Niculescu: „Piața este prima care reacționează” Președintele ANRE a explicat mecanismul prin care crizele energetice se propagă, subliniind că reacția inițială aparține pieței, nu autorităților. Citește și: Trump anunță negocieri „productive” cu Iranul. Prețul petrolului a căzut, bursele cresc "Cum aţi pus presiune pe ANRE pentru a reduce costurile din economie, practic ne transformaţi aşa în principala instituţie care are rolul de a salva economia, reducând costurile. Oricât de mult ne-ar plăcea rolul acesta de erou, din păcate nu avem toate atribuţiile necesare să îl îndeplinim. Voi începe cu începutul şi vă voi spune că, aşa cum s-a întâmplat în criza declanşată de invazia Federaţiei Ruse în Ucraina, la fel se întâmplă şi ca urmare a acestei crize odată cu încetarea războiului în zona Iran. Piaţa este prima care reacţionează. Guvernele şi statele îşi iau măsuri după ce intervine piaţa şi volatilitatea preţurilor în piaţă." Lecțiile crizelor anterioare: efecte pe termen lung George Niculescu a făcut referire la evoluțiile recente din sectorul energetic, arătând că impactul crizelor nu dispare rapid. "Vedem, şi experienţa ne arată, că aceste efecte sunt de durată. Dacă ne gândim la faptul că primele creşteri de preţuri la energie electrică şi gaze naturale au venit înainte să înceapă invazia din februarie 2022 şi că am ieşit din schema de plafonare-compensare la energie electrică la data de 1 iulie 2025, iar la gaze naturale tocmai a fost prelungită într-o formă puţin diferită până la 31 martie 2027, putem să constatăm împreună că, odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani de zile. Cam asta este estimarea de timp pe care istoria ne-o arată la gaze naturale, mai ales, prelungindu-se schema cu încă un an de zile." ANRE: atenție sporită la evoluțiile din piața petrolului și gazelor Șeful ANRE a subliniat importanța monitorizării constante a piețelor energetice, în special în contextul instabilităților globale. "Deci, pentru ca piaţa ca să reacţioneze şi ca să intre din nou pe făgaşul concurenţial, evident că trebuie să se liniştească orice fel de influenţă externă asupra pieţei, statele, guvernele să nu mai intervină prin intervenţii punctuale şi atunci redevine o piaţă cu adevărat liberă. Între timp, intervenim atunci când trebuie să intervenim." Posibile intervenții pentru protejarea consumatorilor George Niculescu a precizat că autoritățile nu exclud măsuri de intervenție, în cazul unor fluctuații majore de preț, pentru a proteja consumatorii. "Trebuie să rămânem în continuare cu ochii pe minge, foarte focusaţi la ce se întâmplă, atât în piaţa produselor petroliere, cât şi a gazelor naturale, pe ceea ce înseamnă modificări. Nu mi-aş dori să vedem din nou intervenţii în piaţă, cum am văzut în perioada 2021-2022, dar atunci când lucrurile vor impune astfel de măsuri, sunt convins că toate autorităţile şi inclusiv ANRE, nu vor ezita să impună aceste măsuri de corecţie în aşa fel încât până la urmă consumatorii, atât casnici, cât şi non-casnici, să fie protejaţi de aceste fluctuaţii mari de preţ." Conferința „Tendințe Economice 2026”, platformă pentru decizii strategice Declarațiile au fost făcute în cadrul celei de-a patra ediții a conferinței „Tendințe Economice 2026”, organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA). Evenimentul reunește factori de decizie, experți și reprezentanți ai mediului de afaceri, având ca scop conturarea principalelor direcții macroeconomice, energetice și antreprenoriale pentru anul în curs.

Criza energetică, între trei și cinci ani (sursa: Facebook/ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei)
ANRE crește numărul posturilor, nu îl reduce (sursa: Facebook/ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei)
Eveniment

Tupeu ANRE: crește numărul de posturi de specialitate, în loc să le scadă, cum a stabilit Guvernul

Șefii celor trei mari autorități de reglementare – ANRE, ASF și ANCOM – vor prezenta marți Parlamentului propunerile de reducere a numărului de posturi și a salariilor, în conformitate cu legea adoptată de Guvernul Bolojan. Măsurile vizează alinierea instituțiilor la noile cerințe impuse de Legea 145/2025, promulgată la începutul lunii de președintele Nicușor Dan. ANRE, excepția care crește în loc să reducă Deși legea prevede reducerea cheltuielilor și a numărului de angajați, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) intenționează să suplimenteze posturile de specialitate. Citește și: Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului, fabricate în Austria - trei ani după boicotul AUR împotriva produselor din această țară Conform documentelor analizate de HotNews, instituția nu precizează clar câți salariați vor pleca efectiv, invocând faptul că unele poziții sunt deja neocupate. ASF și ANCOM, obligate să aplice reduceri efective Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) trebuie, la rândul lor, să implementeze măsuri clare de diminuare a numărului de posturi și a veniturilor angajaților. Raportările prezentate Parlamentului urmează să evidențieze modul în care aceste instituții aplică prevederile noii legi. Legea Bolojan, un test pentru reformarea instituțiilor Legea 145/2025, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, are ca scop reducerea birocrației și eficientizarea aparatului administrativ. Aplicarea sa în cadrul autorităților de reglementare va reprezenta un test al capacității acestor instituții de a-și reforma structurile interne, fără a afecta funcțiile esențiale de supraveghere și control.

Ministrul Energiei se ceartă cu Hidroelectrica, companie subordonată ministerului său Foto: Facebook
Eveniment

Ministrul Energiei se ceartă cu Hidroelectrica, companie subordonată ministerului său

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD) se ceartă cu Hidroelectrica, companie subordonată ministerului său: demnitarul s-a supărat după ce Hidroelectrica a comunicat clienților săi că va majora tarifele urmare a unui ordin de ministru. Însă, susține Ivan, decizia a fost a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Demnitarul și-a postat mesajul pe Facebook vineri seara, la ora 23.19.  Pentru această comunicare greșită, Ivan a cerut „Comisiei de disciplină” să sancționeze persoanele responsabile de această comunicare eronată.  Ministrul Energiei se ceartă cu Hidroelectrica, companie subordonată ministerului său „Într-un mesaj transmis clienților săi, compania Hidroelectrica S.A. a afirmat în mod eronat și tendențios că majorarea tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., ar fi fost decisă «prin ordin al ministrului energiei».Această afirmație este falsă!Majorarea acestui tarif s-a făcut prin ordin al ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), instituție independentă conform legislației în vigoare. Ministerul Energiei nu emite ordine privind aceste tarife și nu are competențe în acest sens.Am solicitat de urgență companiei Hidroelectrica S.A. să corecteze informarea transmisă clienților, iar aceasta a rectificat conținutul mesajului! De asemenea, am solicitat Comisiei de disciplină analizarea situației și sancționarea persoanelor responsabile pentru transmiterea informațiilor eronate, care au panicat și mai mult consumatorii finali.Nu mai accept «erori» ale unor oameni deranjați că am început să fac ordine într-un domeniu esențial pentru economia României și care fac tot ce ține de ei pentru a bloca transparentizarea sistemului energetic național!Ministerul Energiei va continua să susțină o piață funcțională, predictibilă și corect informată pentru toți consumatorii”, a scris Bogdan Ivan. 

Incredibila sinecură oferită electricianului PSD Chiriță, cel mai controversat șef al ANRE Foto: Antena 3
Politică

Incredibila sinecură oferită electricianului PSD Chiriță, cel mai controversat șef al ANRE

Incredibila sinecură oferită electricianului PSD Dumitru Chiriță, cel mai controversat șef al ANRE: acesta a fost plasat în Consiliul de Administrație al Uzinei Mecanice București (UMB), o filială a Romarm. Citește și: Cât este pensia medie a unui pensionar obișnuit ca procent din salariul mediu. Care este situația magistraților La rândul ei, Romarm este controlată de statul român prin ministerul Economiei.  Incredibila sinecură oferită electricianului PSD Chiriță, cel mai controversat șef al ANRE UMB este o companie specializată în industria de armament, iar Chiriță, fost electrician cu facultate finalizată la 37 de ani - dreptul, la o universitate privată - nu are nici o legătură cu această activitate. Chiriţă a fost numit la şefia ANRE în 2017, fiind susţinut la acea vreme de Liviu Dragnea şi Iulian Iancu. Anterior, fusese lider sindical și deputat PSD.  Potrivit unui CV depus pe site-ul UMB, Chiriță a ajuns în CA-ul UMB în martie 2025, când ministru al Economiei era pesedistul Bogdan Ivan.  În 2024, el a fost și director adjunct la Electrica Furnizare, până în august, și președinte al consiliului de administrație, din februarie în octombrie. În cele zece luni în care a făcut parte din aceste structuri de conducere, Chiriță a câștigat peste 406.000 de lei - o medie de peste 40.000 de lei pe lună. Statul român deține, prin ministerul Energiei, puțin sub 50% din acțiunile Electrica Furnizare. Ministru al Energiei era Sebastian Burduja.  Anterior, în anul fiscal 2023, Chiriță a avut un salariu de 598.613 lei de la ANRE, unde a fost președinte până în aprilie, iar apoi expert al unui vicepreședinte ANRE, până la 22 octombrie 2023.  Doar în conturi bancare și titluri de stat, Chiriță deține aproximativ 1,6 milioane de lei. 

Instituțiile pe care Bolojan dorea să le desființeze, comaseze sau reformeze, dar au scăpat Foto: Inquam/ George Calin
Politică

ANALIZĂ Instituțiile pe care Bolojan dorea să le desființeze, comaseze sau reformeze, dar au scăpat

Instituțiile pe care guvernul Bolojan dorea să le desființeze, comaseze sau reformeze, dar au scăpat: ANL și INA erau propuse pentru desființare, multipelele agenții de reglementare - ASF, ANCOM sau ANRE - trebuiau unificate într-o singură structură, iar misiunea Companiei Naționale de Investiții trebuia re-evaluată. Citește și: Gafă a Finanțelor: au anunțat că deficitul a scăzut, la șapte luni, cu 5,4 miliarde lei, după care au corectat. La departamentul comunicare lucrează 19 oameni Toate aceste măsuri ar fi putut fi luate în Pachetul Bolojan II, fiindcă unele din proiectele pe care Guvernul își va asuma răspunderea privesc direct activitatea acestor structuri. Instituțiile pe care Bolojan dorea să le desființeze, comaseze sau reformeze, dar au scăpat Însă, în locul unor măsuri radicale, guvernul Bolojan s-a limitat în a cere ASF, ANCOM și ANRE să-și reducă personalul și salariile. Aceste instituții sunt subordonate Parlamentului și Guvernul nu a prevăzut sancțiuni dacă nu respectă cerințele Executivului. De altfel, fostul premier Mihai Tudose a arătat că se opune tăierii salariilor la cele trei agenții de reglementare. Ce măsuri se angajaseră să ia fie Ilie Bolojan, personal, fie membrii ai Guvernului său: ANL și Institutul Național de Administrație (INA) trebuiau să fie desființate, potrivit unui angajement autoasumat al ministrului UDMR al Dezvoltării, Atilla Cseke, angajament luat în aprilie 2025. „Adevărul este că la Ministerul Dezvoltării, pe un program de construire de locuințe, un angajat produce de 11 ori mai mult decât un angajat la Agenția Națională de Locuințe”, spunea Cseke Atilla. În aprilie 2024, Ilie Bolojan critica dur ANL, arătând că face locuințe în localități depopulate și rețele de apă și canalizare în localități fără utilizatori. Acum, proiectul de lege privind „adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale” prevede doar reducerea CA-ului ANL.  ASF, ANCOM și ANRE trebuiau comasate. „Avem țări, cum este Germania, care are o singură autoritate de reglementare pentru rețele. Rețele de telecomunicații, gaz, electricitate... Noi ne-am făcut pentru fiecare rețea câte o autoritate de reglementare”, spunea Bolojan în 2024. Ideea a fost vehiculată și de deputatul PNL Florin Roman și, într-o altă formulare, chiar și de fostul premier Ciolacu. Acum, Pachetul Bolojan II prevede doar o ipotetica scadere a salariilor și numarului de angajati, dar masura trebuie implementata de aceste autorități in cooperare cu Parlamentul.  Guvernul nu s-a atins de Autoritatea Electorală Permanentă. „Avem Autoritatea Electorală Permanentă, într-un județ au 2 angajați, în altele 10 angajați. Trebuie întrebați ce au făcut 4 ani de zile”, spune Ilie Bolojan în noiembrie 2024.  Controversata Companie Națională de Investiții (CNI), condusă de o fostă contabilă Rebus plasată în această funcție de Liviu Dragnea, este aproape neatinsă. „Compania Națională Investiții a ajuns un tomberon de proiecte. Fac de la capele și până la săli de sport, nu mai știu ce fac acolo. Sunt mii de proiecte care, dacă nu sunt ordonate după priorități, în care, dacă nu se repartizează lucrurile corect, vom face investiții a căror utilitate va fi nulă. Avem și acum blocuri ANL construite în comunități unde nu există apă și canalizare, unde nu stă nimeni în ele și unde nu s-a mai construit de ani de zile o casă”, spunea Ilie Bolojan în noiembrie 2024. Ministrul Dezvoltării, Atilla Cseke, a susținut că ar fi redus salariile la CNI.  La nivelul Guvernului, deocamdată nu s-a desființat nici o agenție, deși legea prevedea ca până la mijlocul anului 2024 să dispară 20% din acestea: „Institutele, institutele naţionale, agenţiile, autorităţile, comisiile de specialitate organizate ca structuri distincte, indiferent de denumirea acestora şi formele de organizare, departamentele organizate distinct în structura organizatorică a Secretariatului General al Guvernului, aflate în subordinea/ coordonarea/ autoritatea Secretariatului General al Guvernului sau pentru care secretarul general al Guvernului îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite, se comasează cu cel puţin 20% din numărul acestora”.   

Guvernul taie masiv din salariile lui Zgonea, Petrescu și a angajaților din ANCOM, ASF și ANRE Foto: Facebook
Politică

Guvernul taie masiv din salariile lui Zgonea, Petrescu și ale angajaților din ANCOM, ASF și ANRE

Guvernul vrea să taie masiv din salariile lui Zgonea, Petrescu și a angajaților din ANCOM, ASF și ANRE, se arată într-un proiect de lege inițiat de Executiv. Noile grile de personal la aceste instituții și salariile aferente, reduse, vor intra în vigoare de la 1 iaunuarie 2026.  Citește și: Colegul de trust al lui Tapalagă și Pantazi, Ion Cristoiu, îi acuză că și-au vândut conștiința Nota de fundamentare a proiectului, intitulat vag “pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice și unele măsuri pentru eficientizarea activității unor autorități“, nu prezintă un impact bugetar al acestor măsuri.  Guvernul taie masiv din salariile lui Zgonea, Petrescu și a angajaților din ANCOM, ASF și ANRE Cum intenționează guvernul să taie cheltuielile cu salariile la ASF, ANCOm și ANRE: Până la data de 30 septembrie 2025 conducerile executive ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații vor prezenta în ședința de Guvern o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate și o scădere de 30% a posturilor din serviciile suport Până la data de 30 septembrie 2025 conducerile executive ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații vor prezenta în ședința de Guvern o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate și o scădere de 30% a posturilor din serviciile suport Tot până la data de 30 septembrie 2025 conducerile executive vor prezenta în ședința de Guvern o grilă de salarizare care să prevadă o scădere de 30% a tuturor salariilor și/sau indemnizațiilor personalului cuprins în statele de funcțiuni la data de 1 iulie 2025. Pentru membrii Comitetului de Reglementare ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru membrii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, președintele și vicepreședinții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, nivelul salariului/ remunerației/ indemnizației, după caz, se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în luna iulie 2025. Doar la ANRE, salariul mediu era, în ianuarie 2025, de 23.000 lei, brut.  Președintele ANCOM este pesedistul Valeriu Zgomnea, iar cel al ASF - Alexandru Petrescu, provenit tot din PSD. 

ANRE respinge cererea prosumatorilor pentru compensare (sursa: Pexels/Roman Biernacki)
Eveniment

Război între prosumatori și ANRE: Autoritatea refuză compensarea facturilor

ANRE respinge cererea prosumatorilor pentru compensare. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) reafirmă că este deschisă consultării publice, dar nu adoptă acte sub presiunea șantajului sau contrar legislației primare. Mesajul vine în contextul unui val de peste 400 de petiții inițiate de Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE). ANRE respinge cererea prosumatorilor pentru compensare Într-un comunicat transmis luni, ANRE avertizează că APCE „știe foarte bine” că reglementările Autorității trebuie să respecte Legea nr. 123/2012 și nu pot fi modificate pe cale administrativă. Citește și: VIDEO Voucherele au distrus turismul românesc și au îmbogățit țeparii Autoritatea atrage atenția asupra „pericolului de manipulare” a cetățenilor de bună credință și subliniază că niciun val de petiții nu poate schimba regulile impuse de legislația primară. Regulile actuale privind surplusul de energie ANRE explică faptul că, potrivit legii, atunci când un prosumator produce și livrează în rețea mai multă energie decât consumă, furnizorul este obligat să reporteze surplusul în factură. Prosumatorii pot utiliza energia reportată pe o perioadă de maximum 24 de luni de la data facturării. Propunerea de eliminare a termenului de 24 de luni APCE și prosumatorii au solicitat eliminarea termenului-limită de 24 de luni și compensarea lunară între energia produsă și cea consumată. ANRE precizează că o astfel de modificare ar putea fi realizată doar prin schimbarea legislației primare, respectiv a art. 73^1 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 123/2012. Președintele ANRE: Nu voi „fenta” legea George Niculescu, președintele ANRE, a comparat situația actuală cu o experiență din perioada în care era prefect al județului Constanța: „Și atunci, ca și acum, am primit sute de petiții prin care mi se cerea să ‘fentez’ legea. Nu am făcut-o atunci și nu o voi face nici acum. Rețeta este aceeași: se creează o așteptare publică pe un subiect fierbinte, apoi presiunea se îndreaptă spre cel considerat responsabil.” Mesaj către petenți: Responsabilitate și corectitudine ANRE apreciază implicarea cetățenilor, dar cere responsabilitate celor care organizează astfel de campanii. „Oamenii nu trebuie transformați în instrumente, niciodată”, se arată în comunicat. Instituția își reafirmă angajamentul pentru respectarea strictă a legislației primare și pentru consultare publică în cadrul legal existent.

Majorarea facturilor la gaze, din iulie (sursa: Facebook/ANRE)
Eveniment

ANRE actualizează tarifele de distribuție a gazelor naturale. Cu cât cresc facturile

Majorarea facturilor la gaze, din iulie. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat, miercuri, actualizarea tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale, valabile începând cu 1 iulie 2025. Noile tarife sunt, în medie, cu 0,005 lei/kWh mai mari față de cele aplicate în perioada iulie 2024 – iulie 2025. Majorarea facturilor la gaze, din iulie ANRE precizează că decizia a fost luată în unanimitate de Comitetul de Reglementare în urma unei analize detaliate a cererilor venite din partea operatorilor. Citește și: Reforma lui Bolojan reduce numărul polițiștilor locali chiar și la jumătate în unele localități Au fost eliminate costurile care nu respectau metodologia în vigoare, pentru a proteja interesele consumatorilor și a menține echilibrul cu necesarul de investiții în rețea. Motivele creșterii tarifelor: inflația și modificările fiscale Potrivit ANRE, ajustarea tarifelor este determinată de mai mulți factori economici: inflația prognozată pentru anul 2025 (circa 4,3%); introducerea impozitului pe construcțiile speciale, conform noului Cod Fiscal. Aceste modificări legislative generează costuri suplimentare pentru operatorii de distribuție, care trebuie reflectate în tarife pentru a menține sustenabilitatea serviciului. Investițiile în rețea influențează nivelul tarifelor ANRE a ținut cont și de investițiile realizate în anul 2024 pentru racordarea de noi consumatori, extinderea și modernizarea sistemelor de distribuție. Aceste investiții, deși cresc costurile de capital, sunt esențiale pentru creșterea accesului populației la rețeaua de gaze naturale. Scăderea volumului de gaze distribuite, un alt factor important Autoritatea a menționat și reducerea volumului total de gaze naturale distribuite, aspect care influențează negativ structura costurilor fixe pe unitate de consum. În acest context, ANRE afirmă că ajustarea tarifelor este necesară pentru continuitatea serviciului și siguranța rețelei. Impact minim în facturile consumatorilor casnici Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi redus. De exemplu, pentru o locuință cu centrală pe gaz și un consum anual de 5 MWh, factura ar putea crește cu aproximativ 2 lei pe lună. Prețul final nu va depăși plafonul legal aplicabil până la 31 martie 2026. Plafonarea prețului final rămâne în vigoare ANRE asigură că, în ciuda ajustării tarifelor de distribuție, populația va continua să fie protejată de mecanismul de plafonare a prețurilor. Nicio factură nu va depăși nivelul stabilit de legislația actuală, iar prețurile vor rămâne controlate până la finalul primului trimestru din 2026. Echilibru între costuri și protecția consumatorului Prin noua ajustare, ANRE urmărește un echilibru just între recunoașterea costurilor justificate ale operatorilor și interesul consumatorilor. Sunt recunoscute doar cheltuielile esențiale — cum ar fi mentenanța rețelelor, investițiile în infrastructură și cheltuielile de personal —, excluzând orice cost nejustificat. Conform legislației în vigoare (Legea nr. 123/2012 și Ordinul ANRE nr. 89/2024), tarifele sunt stabilite diferențiat pentru fiecare operator și categorie de consumatori, în funcție de volumul anual de gaze consumate și de costurile reale ale distribuției. Tarifele valabile până în iunie 2026 Noile tarife aprobate de ANRE vor fi aplicate în perioada 1 iulie 2025 – 30 iunie 2026. Ulterior, nivelul tarifelor va fi reevaluat în funcție de noile condiții economice, investițiile realizate și costurile efective ale operatorilor de distribuție. ANRE promite continuitate, fiabilitate și transparență În încheiere, ANRE subliniază că această ajustare moderată este menită să susțină investițiile necesare în rețeaua de gaze și să mențină calitatea serviciilor fără a împovăra consumatorii. Protecția utilizatorului final rămâne o prioritate, în paralel cu asigurarea unui serviciu sigur, sustenabil și eficient.

Hidroelectrica poate prelua fără limite noi clienţi Foto: Facebook Hidroelectrica
Economie

Hidroelectrica poate prelua fără limite noi clienţi, precizează compania

Hidroelectrica poate prelua fără limite noi clienţi, precizează compania, într-un comunicat. În presă au apărut informații că această companie este suprasolicitată de noi clienți și nu poate face față tuturor. Citește și: Surse: cine ar putea fi noii judecători de la CCR, propuși de PSD, UDMR și Nicușor Dan Hidroelectrica poate prelua fără limite noi clienţi „Compania are capacitatea operaţională şi logistică necesară pentru a gestiona eficient toate solicitările de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice, indiferent de volumul cererilor. Pentru a facilita procesul de contractare şi pentru a evita timpii de aşteptare de la punctele fizice de Relaţii cu Clienţii, recomandăm cu prioritate utilizarea portalului online dedicat", se menţionează într-un comunicat. Conform acesteia, platforma digitală oferă o soluţie simplă, rapidă şi la îndemâna tuturor celor care doresc să devină clienţi Hidroelectrica.Tot miercuri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a lansat o campanie naţională de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică, în contextul în care, la data de 1 iulie 2025, va înceta schema de plafonare-compensare aplicabilă preţurilor din sectorul energetic.Campania are rolul de a sprijini consumatorii să ia decizii informate, să îşi exercite dreptul de a-şi schimba furnizorul fără costuri suplimentare şi să utilizeze în mod eficient instrumentele de comparare a ofertelor disponibile în piaţă.Potrivit sursei citate, aceasta se înscrie în angajamentul autorităţii de a garanta o piaţă concurenţială transparentă, funcţională şi echitabilă. Campania se derulează în regim non-comercial şi include difuzarea a două spoturi video şi două spoturi radio.Guvernul a stabilit, recent, prelungirea perioadei de plafonare a preţurilor la energie electrică până la 1 iulie şi cu 12 luni la gaz.

Salariul uriaș al unui politician obscur, Mircea Man Foto: Opinia de Calarasi
Eveniment

Salariul uriaș al unui politician obscur

Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație tractoare, acum vicepreșdinte al agenției de reglementare în energie, ANRE: Mircea Man, vicepreședinte al ANRE, a câștigat în anul fiscal 2023 suma de 708.557 de lei. În medie, el a avut circa 58.000 de lei pe lună. Citește și: FOTO EXCLUSIV Arheolog român care a vizitat tezaurul dacic de la muzeul Drents acum zece zile: Am fost șocată de lipsa de personal de pază, nu am văzut așa ceva la nici un mare muzeu Salariul uriaș al unui politician obscur În anul fiscal 2021, el a câștigat 626.975 de lei, deci salariul său a crescut cu circa 14% în doi ani. În 1989, Man era inginer la o stație de mecanizare a agriculturii din Târgu Lăpuș. În 1990 a ajuns deputat, apoi a fost reales din 2000 în 2008 și din 2012 în 2016. Între 2008 și 2012 a fost președinte al Consiliului Județean Maramureș. Din 2020 este vicepreședinte al ANRE, supraviețuind tuturor scandalurilor în care a fost implicată instituția. În 2024, el deținea trei apartamente și două case, din care una de 260 mp. Penal PSD îl susține pe Man Printre puținele știri despre activitatea lui Man, una din 2024 îl arată alături de președintele CJ Călărași, penalul Vasile Iliuță. Printre altele, Iliuță a spus că Mircea Man este soluția PNL în acest județ, ba chiar ar fi sunat conducerea centrală a partidului, ca să le transmită această propunere. „Cunoscându-l pe Dan Motreanu, prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, și pe Bode Lucian, secretarul general, am ținut să îi contactez și să le transmit că o variantă pentru a putea lua senatori la Călărași este Mircea Man. Mircea Man a ajutat și primarii PSD și primarii PNL, iar dumnealui este singurul om care ar putea câștiga mandatul de senator. Dacă nu se câștiga mandatul de senator, eu totuși mi-am făcut datoria de a aduce un partener cu experiență. Mircea Man este omul care ar putea salva Partidul Național Liberal la Călărași. Vreau să transmit un semnal: dacă Mircea Man nu va fi senator de Călărași, Partidul Național Liberal va avea un singur deputat”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, citat de Canal Sud.

Necesitatea unei reforme fundamentale a ANRE (sursa: Facebook/ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei)
Eveniment

Necesitatea unei reforme fundamentale a ANRE

Necesitatea unei reforme fundamentale a ANRE. Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE) subliniază necesitatea unei reforme profunde în funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Într-un comunicat recent, APCE a evidenţiat problemele structurale şi lipsa de transparenţă ale instituţiei, care afectează piaţa energetică şi consumatorii români. Costuri ascunse în facturile consumatorilor Potrivit APCE, fiecare consumator plăteşte indirect, prin facturile de energie electrică, între 40 şi 50 de lei anual pentru susţinerea ANRE. Citește și: Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie” Aceste costuri provin din taxele de autorizare achitate de furnizorii şi distribuitorii de energie. Asociaţia solicită o regândire a bugetului ANRE, astfel încât să se asigure imparţialitatea instituţiei în raport cu actorii economici. Necesitatea unei reforme fundamentale a ANRE APCE critică organizarea ANRE, care cuprinde 61 de departamente şi servicii, o structură comparabilă cu cea a Parlamentului European. În plus, salariile medii ale angajaţilor ANRE depăşesc 9.000 de euro lunar, iar peste 60% din bugetul instituţiei este alocat pentru salarizare. Bugetul total al ANRE, estimat la 52,5 milioane de euro, provine în mare parte din tarifele plătite de furnizori şi distribuitori – aceiaşi actori pe care instituţia ar trebui să îi reglementeze. O instituţie "opacă şi rigidă" Conform APCE, ANRE a devenit o instituţie greoaie, cu o interacţiune dificilă şi adesea inutilă. Reprezentanţii societăţii civile acuză lipsa transparenţei şi aroganţa în tratarea problemelor. De asemenea, lipsa unui control parlamentar real şi gestionarea deficitară a crizelor energetice sunt percepute ca semne ale unei instituţii îndepărtate de scopul său iniţial. Decizii, fără consultare publică Un exemplu al lipsei de dialog cu actorii relevanţi este Ordinul nr. 96/2024, prin care ANRE a majorat tarifele de distribuţie a energiei electrice cu până la 28%. APCE a solicitat acces la documentele care au stat la baza acestei decizii, însă ANRE a refuzat, invocând clasificarea informaţiilor conform unui ordin intern.

Oferte-țeapă la energie pe site-ul ANRE Foto: Hidroelectrica
Eveniment

Oferte-țeapă la energie pe site-ul ANRE

Oferte-țeapă la energie pe site-ul instituției de stat ANRE: preț bun până la 1 aprilie, după care furnizorul stabilește unilateral cu cât de taxează, arată un comunicat al think tank-ului Asociația Energia Inteligentă. Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) este condusă acum de George Niculescu, susținut de PNL, fost inspector la primăria din Eforie Sud. Citește și: Călin Georgescu, încă o petardă fără rușine: ar fi fost invitat la ceremonia de investire a președintelui Trump, dar a refuzat Asociația Energia Inteligentă mai susține, în comunicatul ei, că pe platforma ANRE „se găsesc oferte «bune», dar care au prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat minim, după 1 aprilie 2025”. Oferte-țeapă la energie pe site-ul ANRE „ANRE nu doar că nu face ceea ce ar trebui să facă o astfel de Autoritate din Energie (promoveze competiția, prevină abuzurile, diseminare și informarea consumatorilor etc.), în perspectiva reliberalizării pieței de energie, dar pe platforma acesteia se găsesc oferte «bune», dar care au prețuri de până la 13 ori mai mari decât prețul plafonat minim, după 1 aprilie 2025. Astfel, pe platforma ANRE - Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice (https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric ), consumatorii de energie electrică sunt invitați să încheie contracte avantajoase, iar aceștia accesând o platformă care este a unei instituții care are scopul să i protejeze, riscă să încheie contracte păguboase. Pe site-ul ANRE la începutul lunii ianuarie 2025, cu dor 3 luni înaintea reliberalizării pieței, existau 14 oferte, care conform selecției, se aplică din 1 aprilie 2025, și care prezintă o mare atractivitate deoarece conform afișării au prețuri de 0,68 – 1,38 lei/kWh cu TVA inclus. Dacă nu citești contractul riști să te arunci în a încheia contractele de furnizare a energiei electrice cu prețuri foarte bune după 1 aprilie 2025. În momentul în care citești contractele constați că 11 dintre aceste oferte au acest preț doar până la 31 martie 2025 (chiar dacă selecția făcută de consumator pe platforma ANRE era să i dea doar acele oferte de după 1 aprilie 2025), urmând ca furnizorul să stabilească unilateral prețul după data de 1 aprilie 2025 și să-l comunice consumatorului în vederea plății acestuia. Există doar trei prețuri ofertate clar pentru 1 aprilie 2025: - 1,38 lei/KWh cu TVA inclus – PPC – de 2 ori mai mare decât prețul plafonat minim - 1,79 lei/KWh cu TVA inclus – EON – de cca 3 ori mai mare decât prețul plafonat minim - 8,38 lei/KWh cu TVA inclus – GETICA – de 13 ori mai mare decât prețul plafonat minim Un consumator care locuiește într-un apartament care consumă 99,99 kWh/lună, care accesează Comparatorul de prețuri al ANRE și încheie un contract cu un preț afișat în comparator de 0,87 lei/kWh TVA inclus, conform Contractului pe care de fapt îl încheie cu furnizorul în urma selecției, ar trebui să achite pentru energie electrică din 1 aprilie 2025 în loc de 67,99 lei/lună, cât achita până atunci, o sumă de 882,91 lei/lună, de 13 ori mai mult!!!!!”, arată asociația. Prețurile lui Burduja, o fantezie „Spuneam că nu am un glob de cristal ca să văd în el prețurile din facturile din primăvara viitoare, însă ne uităm pe cifre, facem analize, scenarii și luăm în calcul mai multe ipoteze. Astfel, așa cum arată piața până acum, TOȚI consumatorii din România vor plăti prețuri la electricitate mai mici decât plafonul maxim actual, cel de 1,3 lei/kWh. Din situația tranzacțiilor realizate până la data de 24.10.2024 pe piețele de energie electrică administrate de OPCOM, energia cu livrare în perioada 2025, profil bandă, a fost vândută la un preț mediu ponderat de 485,28 lei/MWh, iar profilul vârf la 539,31 lei/MWh. Adăugăm costurile cu echilibrarea ale furnizorilor, marja de profit și toate celelalte taxe și tarife reglementate și vedem că în toate zonele de distribuție prețul final de vânzare este cuprins între 1,1 și 1,22 lei/kWh, deci sub plafonul actual de 1,3 leikWh”, scria Sebastian Burduja, ministrul Energiei, pe Facebook, la 6 noiembrie 2024.

Ferma Dacilor era racordată ilegal la reţea Inquam Photos / Bogdan Buda
Eveniment

Ferma Dacilor era racordată ilegal la reţea

Ferma Dacilor era racordată ilegal la reţea, printr-un cablu de 650 metri, a arătat George Niculescu, preşedintele ANRE. Și apa venea printr-un furtun de la 650 de metri distanţă. Citește și: VIDEO George Simion, filmat în timp ce primește un teanc care pare a fi de bani și, în fix patru secunde, îi ia și îi strecoară în buzunar Ferma Dacilor era racordată ilegal la reţea „În luna mai a anului trecut, ANRE a primit reclamații de la reprezentanții pensiunii cu privire la fluctuațiile de tensiune în rețea. Pentru clarificarea situației, s-a solicitat distribuitorului de energie din zonă, DEER (fosta Electrica Distribuție), să investigheze acest aspect. DEER a descoperit că pensiunea se alimenta de la un punct de consum aflat la 650 de metri depărtare, având aviz pentru o pompă de apă și certificat de racordare pentru o casă de locuit cu panouri fotovoltaice. Aceste aspecte reprezintă o neconcordanță gravă între nevoile reale ale pensiunii și soluțiile furnizate, întrucât pentru a acoperi integral necesarul de consum al obiectivului era necesar un post de transformare. Această tragedie a distrus familii și a luat vieți, sens în care adevărul trebuie să iasă la iveală, iar vinovații trebuie să plătească”, a spus Niculescu. Citește și: Ce salariu primea de la stat judecătorul Cristi Danileț, care se pensionează la 48 de ani „I s-au dat 6 puncte pentru autorizaţie. Le-a indeplinit, ba chiar a suplimentat. Hidranţi, senzori de fum. Acordare ilegală nu a existat. Deşi exista această subdimensionare, Cornel Dinicu a făcut toate diligenţele sa obţină o aprobare pentru 115KW”, a susținut Iancu Toader, avocatul lui Cornel Dinicu.

După ce UDMR a rămas fără om la ANRE, Kelemen Hunor respinge o propunere PNL: „Nu sunt de acord, în principiu, cu o comasare a alegerilor”
Politică

Kelemen Hunor respinge o propunere PNL

După ce UDMR a rămas fără om la ANRE, președintele Uniunii, Kelemen Hunor, respinge o propunere PNL: „Nu sunt de acord, în principiu, cu o comasare a alegerilor”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Nicolae Ciucă le-ar fi cerut parlamentarilor PNL să nu mai absenteze și să fie mobilizați pentru a trece în această sesiune, până vara, proiectul de comasare a localelor cu parlamentarele, susțineau, acum două zile, surse politice. La rândul său, Lucian Bode a spus că este o prioritate să fie comasate alegerile, urmând să facă un proiect în acest sens până la finalul sesiunii parlamentare. Acum câteva zile, parlamentarii UDMR au protestat, prin absență, pentru că au fost excluși de PSD și PNL din conducerea ANRE. Kelemen Hunor respinge o propunere PNL „Din punctul meu de vedere, constituțional nu se poate, trebuie să prelungești mandatul aleșilor locali, ceea ce se poate face în anumite condiții, acele condiții nu sunt întrunite în acest moment. Putem inventa noi o stare de urgență sau o stare de alertă, dar nu cred că este cazul, că în 2020 așa am prelungit mandatul aleșilor locali, că eram în plină pandemie și eram în stare de alertă. Nu se poate scurta mandatul Parlamentului și există acolo niște termene constituționale, de la alegeri în 20 de zile trebuie să convoci Parlamentul, dar nu poți să convoci Parlamentul până când nu expiră mandatul Parlamentului actual. Deci nu prea se potrivește nici constituțional și dacă o majoritate decide în acest sens, sigur că vor fi unii care vor ataca la CCR, dacă e lege ori în contencios administrativ, dacă e Hotărâre de Guvern și eu nu cred că va rezista la un astfel de control un act normativ prin care vrei să comasezi aceste două tipuri de alegeri. Dar eu nu spun că nu se poate, la o adică, dar trebuie văzut. Eu nu văd în acest moment întrunite nici elementele de oportunitate, nici elementele legale și constituționale”, a spus Kelemen Hunor, la RFI. Citește și: Lucian Heiuș, șeful ANAF: media de vârstă în instituție este 56 de ani. „Facem analiză de risc cu programe de acum 15 ani”

Guvernul vrea să-l mai țină pe Dumitru Chiriță șase luni în fruntea ANRE Foto: Inquam/ Octav Ganea
Politică

Guvernul vrea țină Chiriță în fruntea ANRE

În plină criză energetică, Guvernul vrea să dea OUG ca să-l mai țină pe electricianul Chiriță șase luni în fruntea ANRE. Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de mâine se află o ordonanță de urgență denumită „privind prelungirea mandatelor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei”. Ea este inițiată de șeful SGG, penalul Marian Neacșu (PSD), și de ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL). Însă semnăturile lor nu apar pe documentul publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Guvernul vrea să-l mai țină pe Chiriță șase luni în fruntea ANRE Urgența ordonanței este motivată, în nota de fundamentare, de „imperativul asigurării continuității actului de conducere și reglementare la nivelul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei”. La 23 octombrie expiră mandatele a patru dintre cei șapte membri care alcătuiesc Comitetul de reglementare al ANRE, respectiv a lui Dumitru Chiriță, a vicepreședintelui Nagy-Bege Zoltan și a doi membri, Cornelia Sulger și Gabriel Gheorghe. Conducerea ANRE trebuie numită de Parlament, dar Legislativul condus de Marcel Ciolacu (PSD) și Alina Gorghiu (PNL) nu a demarat procedurile. DeFapt a scris în august că PSD vrea să-l pună pe penalul Marian Neacșu, acum secretar general al Guvernului, în fruntea ANRE. Actualul președinte al ANRE, Dumitru Chiriță, trimis în acest post tot de PSD, a câștigat în 2021 peste 12.000 de euro pe lună. Însă, acum, G4Media scrie că Neacșu urmează să părăsească funcția de la guvern în luna mai 2023, odată cu rocada PSD-PNL de la guvern. La acel moment, postul de secretar general va reveni PNL, iar el ar urma să își depună candidatura pentru postul de președinte al ANRE. Citește și: Surse: PSD vrea să-l pună pe penalul Marian Neacșu în fruntea ANRE. Recent, fratele acestuia, cu experiență în agricultură, a ajuns în CA-ul Autorității Aeronautice Civile Dumitru Chiriţă a fost numit la şefia ANRE în 2017, fiind susţinut la acea vreme de Liviu Dragnea şi Iulian Iancu. La începutul carierei, Chiriţă a fost electrician, apoi sindicalist, iar din 2000 până în 2017 a fost parlamentar PSD.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră