Misterioasa bugetară cu Mercedes și vilă în Voluntari plasată în conducerea a trei companii de stat
Misterioasa bugetară cu Mercedes și vilă în Voluntari plasată în conducerea a trei companii de stat: Anca Mitu, din Fălticeni, cu studii de economie la Universitatea Petre Andrei, face parte din consiliile de administrație ale RAAPPS, ale Grupului de Întreținere a Palatului CFR, precum și din Consiliul de Supraveghere a Transelectrica. Potrivit unui CV, ea este consiliera directorului Transgaz. Citește și: Șoc: cu ce sumă uriașă supracontractase guvernarea Ciolacu proiectele din PNRR Misterioasa bugetară cu Mercedes și vilă în Voluntari plasată în conducerea a trei companii de stat Anca Mitu și-a secretizat salariul de la Transgaz, în declarația din 2025. Însă o altă declarație de avere, din 2024, arăta că a încasat puțin peste 200.000 de lei, în anul fiscal 2023, de la acest monopol de stat. În declarația de avere din 2025, ea arăta că a încasat în anul fiscal 2024, pe lângă acest salariu, circa 31.500 de lei de la Transelectrica, peste 16.000 de lei de la Palatul CFR și 96.000 de lei de la RAAPPS - net, anual. Însă ultimele date publicate de AMEPIP arată că indemnizația brută încasată de membrii consiliului de administrație al RAAPPS a ajuns la 20.512 lei, ceea ce înseamna circa 12.000 de lei, net, lunar, cu 50% în plus față de anul 2024. Ea are datorii la bănci de aproape 1,05 milioane de lei, dar deține: o vilă de 188 mp în Voluntari, cumpărată în 2023, un apartament în Constanța (donație) și un Mercedes cumpărat în 2016. În aprilie 2025, ea a aterizat și în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Câteva luni, în 2021-2022, a fost și în CA-ul Autorității Aeronautice Civile, iar în 2021 în CA-ul CFR Marfă. CV-ul ei arată că Mitu a fost directoare la un SRL din Fălticeni, din 2009 în 2013, dar în 2014 ajunge consilier parlamentar, la București. În 2016 începe să fie consiliera președintelui AEP, iar în 2021 devine consiliera șefului SGG și, concomitent, consiliera directorului Transgaz.