Oana Gheorghiu pare surprinsă: „Chiar şi oamenii din ministere își doresc să facă treabă”
Oana Gheorghiu pare surprinsă: „Sincer vă spun, chiar şi oamenii din ministere, din Guvern, funcţionarii chiar îşi doresc să facă treabă”, a spus vicepremierul, la conferinţa "RBL Capitalul românesc 360°. Citește și: DNA a intrat la 4 dimineața peste primăria lui Boc: „Suntem în faza de strângere de probe” Însă ea a sugerat că ritmul în care se lucrează lasă de dorit. Oana Gheorghiu pare surprinsă: „Chiar şi oamenii din ministere își doresc să facă treabă” „Pentru mine e o mare provocare, că sunt învăţată într-un alt ritm, dar există dorinţă şi oamenii chiar vor să facă. Cred că le trebuie exact un pic de leadership, sper să pun umărul la asta. Am simţit, cum ziceam, susţinere, n-am simţit obstacole şi refuz să mă gândesc la obstacole”, a arătat Gheorghiu. Vicepremierul a arătat, pe de altă parte, că nu este clar cum își va exercita mandatul. „Nu vă ascund că încă n-am claritate completă pe ce urmează, pentru că am în portofoliu reforma companiilor de stat, debirocratizare, digitalizare. În reforma companiilor de stat multe dintre companiile care trebuie restructurate şi reorganizate sunt în portofoliile ministerelor de resort. Deci, trebuie să clarificăm cum colaborăm. Sunt altele care sunt la SGG şi sunt altele care îmi vor reveni. Suntem în curs de a clarifica rolurile, pentru că, din nou, dacă rolurile sunt duplicate, o să apară probleme. Ceea ce îmi doresc foarte mult este să eliminăm suprapunerea de roluri, dar să mărim impactul, că asta ne dorim", a explicat ea. „Eu le-am propus unor oameni să-şi ia un an sabatic pentru ţară. Vă asigur că o să fie foarte provocator şi în acelaşi timp cred că la final, dacă simţi că ai pus o cărămidă cât de mică, dar una de-aia care nu mai poate fi dărâmată - că eu cu gândul ăsta am venit - cred că pleci de acolo şi cu mulţumire că ai reuşit să faci ceva", a mai spus Gheorghiu.