joi 17 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: alina hagima

2 articole
Politică

Șefă la Cultură în guvernarea Ciolacu: fiică de baron PSD, ex-soție de interlop, fostă educatoare

Șefă la Cultură, în guvernarea Ciolacu: Alina Hagima, fiică de baron PSD, ex-soție de interlop și fostă educatoare la o grădiniță din Târgu Jiu, este secretar general al ministerului Culturii. Hagima a absolvit dreptul la o universitate privată, Titu Maiorescu, și și-a luat licența la controversata Academie de Poliție.  Citește și: Fina lui Ponta, cu studii de jurnalistică, legendara sinecuristă Teodora Preoteasa, directoare la o bancă de stat și în CA-ul CFR Călători Șefă la Cultură în guvernarea Ciolacu: fiică de baron PSD, ex-soție de interlop Ea este fiica lui Constantin Preoteasa, un baron local din Gorj, care în 2004 l-a ajutat pe Victor Ponta să câştige un loc de deputat în Parlamentul României. Fratele ei, Claudiu Preoteasa, a fost coleg cu Victor Ponta în corpul de control al primului-ministru, în guvernarea Adrian Năstase. Potrivit mai multor publicații, Alina Hagima a fost căsătorită, la 18 ani, cu Coco Păun, pe care presa îl definește drept „interlop” sau „fost interlop”. „În timpul mariajului cu interlopul Coco Păun, se pare că aceasta s-a implicat activ în afacerile soțului, drept dovadă fiind probele aflate la dosarul penal nr. 128999/2001 de la Judecătoria Târgu-Jiu. După despărțirea de interlopul Coco Păun, Alina Veronica Preoteasa a fost adusă, prin 2005, în București, de tatăl și de fratele ei, care au hotărât să facă din ea un om de stat. Astfel, în scurt timp, din soție ascultătoare de interlop gorjean, ajunge șef peste biroul juridic al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului la București. Dar după o perioadă pleacă în mediul privat, ca să apară, apoi, brusc numită viceconsul la Lyon, de Ministerul de Externe”, a scris, recent, asingorj.ro.  Adevărul scria despre Coco Păun: „A fost liderul unei grupări din Târgu Jiu, iar confruntările cu gaşca rivală condusă de Gelu Livezeanu ajunseseră să-i înspăimânte pe locuitorii municipiului Târgu Jiu. În primăvara anului 2000, celor două grupări ajunseseră să se bată cu săbiile în centrul oraşului, chiar în plină zi (...)  Coco Păun a fost condamnat definitiv în mai multe cauze, atât pentru bătăile sângeroase cu clanul rival, dar şi pentru o serie de infracţiuni economice, acesta fiind administratorul mai multor firme”.  Ulterior, Alina Preoteasa s-a căsătorit cu Ovidiu Hagima, director în Ministerul Justiției, și a luat numele de familie al acestuia.  Hagima și-a publicat CV-ul pe site-ul ministerului Culturii. De aici aflăm că, din 1995 în 1999, a fost educatoare. Ulterior, având studii de drept la Titu Maiorescu, a ajuns consilier juridic la direcția pentru protecția copilului din Gorj. 

Șefă la Cultură în guvernarea Ciolacu: Alina Hagima, fiică de baron PSD, ex-soție de interlop
Salarii uriașe pentru funcționarii unui minister inutil: Alina hagima, ex-soție de interlop, răsplătită fiindcă absoarbe PNRR
Politică

Salarii uriașe pentru funcționarii unui minister inutil

Salarii uriașe, peste cele ale unui chirurg de la un spital de elită, pentru funcționarii unui minister inutil, al Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă: ei primesc sporuri imense pentru că lucrează cu proiecte PNRR. Citește și: Postare virală pe TikTok a unui vlogger olandez, extaziat de „Străzile deschise” din București: „Oamenii din București pur și simplu își trăiesc viața la maximum” Salarii uriașe pentru funcționarii unui minister inutil Potrivit ultimelor date publicate de acest minister, secretarul general al ministerului are un salariu brut de 26.603 lei pe lună, plus 1.503 lei spor de condiții vătămătoare, deci peste 28.100 de lei. Acum un an, această funcție era plătită cu 19.100 lei/lună, brut, cu tot cu sporuri. Majorarea este de circa 50%. În septembrie 2023, secretar general al ministerului condus de pesedista Natalia Intotero a fost numită Alina Veronica Hagima. Puterea scria despre ea că a fost soția unui interlop, Coco Păun, fost iubit al Alinei Drăgușanu. Presa a sesizat în repetate rânduri că un CV al Alinei Hagima este de negăsit pe internet. Alina Hagima „Dar cine este Alina Veronica Hagima? Este fiica baronului local de Gorj, Constantin Preoteasa, cel care, în anul 2004, l-a ajutat pe Victor Ponta să câştige un loc de deputat în Parlamentul României. Fratele noului secretar general de la MFTES, Claudiu Preoteasa a fost coleg cu Victor Ponta în corpul de control al lui Adrian Năstase şi apoi a avut o evoluţie politică spectaculoasă, în prezent fiind pe la ANCOM. Mai mult, soția acestuia, Teodora Elena Preoteasa este secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. De fapt, Teodora și Claudiu Preoteasa sunt finii lui Victor Ponta și Daciana Sârbu (...) Alina Veronica Hagima a fost căsătorită, la 18 ani, cu cunoscutul interlop gorjean Coco Păun. În timpul mariajului cu interlopul Coco Păun se pare că aceasta s-a implicat activ în afacerile soțului, drept dovadă fiind probele aflate la dosarul penal nr. 128999/2001 de la Judecatoria Tirgu-Jiu. După despărțirea de interlopul Coco Păun, Alina Veronica Preoteasa a fost adusă prin anii 2005 în București de tatăl și fratele ei care au hotărât să facă din ea un om de stat. Astfel, în scurt timp din soție ascultătoare de interlop gorjean ajunge șef peste biroul juridic al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului la București. Dar după o perioadă pleacă în mediul privat ca să apară apoi brusc numită viceconsul la Lion de Ministerul de Externe. Numai că după câteva luni petrecute la Lion, Alina Preoteasa, devenită Hagima prin căsătoria cu Ovidiu Hagima director în Ministerul Justiției, se plânge că nu mai suportă munca asiduă și solicită o funcție călduță în țară, în cadrul centralei MAE. Inițial și-ar fi dorit postul de director resurse umane al MAE dar a fost refuzată politicos și trimisă să se ocupe de românii de pretutindeni din postura de director general al celei mai importante instituții destinate sprijinirii acestora”, a relatat Puterea. Cât câștigă un medic de la UPU Floreasca Hagima nu este singurul funcționar din minister cu salariu uriaș. Secretarul general adjunct câștigă lunar, brut, peste 27.000 de lei. Un director general - 26.000 de lei, directorii au în jur de 25.000 de lei, iar șefii de serviciu pot ajunge la 22-25.000 de lei pe lună, brut, cu tot cu sporuri. Pentru comparație, un medic UPU de la spitalul de urgență din Floreasca avea, în septembrie 2023, circa 24.000 lei/lună, brut. Doar un șef de secție UPU putea ajunge la 27.000 de lei, brut.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră