miercuri 14 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

air france

1 articol
Economie

Statul portughez a vândut către Lufthansa 44,9% din acțiunile companiei de transport aerian TAP

Grupul german Lufthansa a fost declarat câştigătorul procedurii de licitaţie pentru privatizarea parţială a companiei aeriene portugheze TAP Air Portugal, învingând grupul franco-olandez Air France-KLM, a anunţat miercuri premierul portughez Luis Montenegro, informează AFP. Citește și: PSD trimite în guvernul Niculescu un penal, un plagiator, pe Rogobete și pe Barbu, cu valiza Vuitton Cât plătește Lufthansa pentru TAP Pentru a achiziţiona 44,9% din capitalul companiei aeriene naţionale portugheze, Lufthansa a depus o ofertă de 1,2 miliarde de euro, a precizat premierul Luis Montenegro. "După analiza ofertelor, decizia guvernului a dat câştig de cauză grupului Lufthansa, a cărui ofertă financiară este cu 16% mai mare decât oferta concurentă", a declarat şeful guvernului de centru-dreapta într-o conferinţă de presă la finalul unei şedinţe de cabinet.Grupul german Lufthansa este deja cel mai mare transportator aerian din Europa şi, pe lângă Lufthansa, deţine şi companiile Austrian, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines.În condiţiile în care o participaţie de 5% la TAP rămâne, deocamdată, rezervată angajaţilor companiei, statul portughez intenţionează să păstreze cel puţin 50,1% din capitalul TAP pentru a păstra identitatea naţională a companiei, sediul central din Portugalia şi rolul strategic al Lisabonei ca nod de legătură cu Brazilia şi Africa.Privatizarea parţială a companiei aeriene portugheze, care are aproximativ 7.700 de angajaţi şi aproximativ 100 de aeronave Airbus, vine în urma naţionalizării sale de urgenţă din 2020, menită să facă faţă consecinţelor pandemiei de Covid-19. În schimbul unui ajutor public de 3,2 miliarde de euro, compania aeriană portugheză a trebuit să implementeze un plan de restructurare lansat în 2021 sub auspiciile Comisiei Europene.Privatizarea TAP era luată în considerare încă din 2023, dar procesul a fost suspendat odată cu căderea guvernului portughez de atunci. Lufthansa este o companie privată. Statul german (prin fondul de stabilizare economică WSF) și-a vândut în întregime participația pe care o deținuse în timpul pandemiei de COVID-19. Acțiunile Deutsche Lufthansa AG sunt deținute în mare parte de investitori instituționali și acționari importanți, o mare parte a capitalului fiind tranzacționată liber pe bursă (free-float), majoritatea covârșitoare a acționarilor fiind cetățeni germani și din Uniunea Europeană (necesar pentru menținerea drepturilor de zbor). 

Statul portughez a vândut către Lufthansa 44,9% din acțiunile companiei de transport aerian TAP
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră