vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: aeroportul satu mare

1 articol
Eveniment

Misterioasa doamnă Fulger din Voluntari, care conduce trei aeroporturi și oferă consultanță statului

Misterioasa doamnă Aurelia Fulger din Voluntari, care conduce trei aeroporturi și oferă consultanță statului: o fostă economistă de la Șantierul Naval Oltenița face parte din consiliile de administrație a aeroporturilor Satu Mare, Iași și Tulcea. Citește și: Cine administrează banii luați de la pensionari pentru CNAS: ex-general SRI, medic PNL, personaje fără CV La Satu Mare, Fulger este președinte al Consiliului de Administrație. Din 2008, ea conduce firma de consultanță Reliance Travel și, potrivit CV-ului ei, aceasta a oferit servicii la nenumărate companii sau instituții de stat: Tarom, Romatsa, Autoritatea Aeronautică Civilă sau la aeroporturile din Tuzla, Craiova și Arad.  Misterioasa doamnă Fulger din Voluntari, care conduce trei aeroporturi În paralel, declarația ei de interese din 2024, arată că în 2023 firmele ei au beneficiat de uriașe contracte de consultanță cu alte aeroporturi locale, respectiv Cluj și Oradea.  Potrivit CV-ului, Fulger a lucrat la Tarom din 1990 în 2005.  Două din aeroporturile pe care le conduce, în calitate de membru al CA sau președinte al CA, au avut un trafic extrem de redus: în iunie 2025, de exemplu, pe cel din Tulcea au aterizat 45 de pasageri (ultimul loc în țară), iar pe cel din Satu Mare - 9.005, locul III din coada clasamentului. Pe aeroportul Iași au aterizat 211.008 pasageri.  În declarația de interese a lui Fulger, depusă în 2024, figurează trei contracte de consultanță, două cu aeroportul din Cluj - „Analiza business plan si revenue management pentru parcarile AIAIC”, de exemplu - în valoare de 178.000 de lei și unul cu aeroportul Oradea, de 260.000 de lei.  Fulger deține, potrivit declarației de avere din 2024, o casă de 260 mp în Voluntari, bijuterii și obiecte de artă în valoare de 110.000 euro și a încasat 110.000 lei din cele trei CA-uri din care face parte. Însă dividendele firmelor ei au fost de peste 560.000 de lei.   

Misterioasa doamnă Fulger din Voluntari, care conduce trei aeroporturi Foto: BZI
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră