duminică 20 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

aeroportul craiova

3 articole
Eveniment

Pentru că în 2025 a avut pierderi istorice, conducerea Aeroportului Craiova, unde director este cumnatul Olguței Vasilescu, și-a crescut masiv remunerația

„Valoarea totală a pachetului de remunerare” pentru conducerea Aeroportului Craiova a sărit de la 193.508 lei, în 2024, la 1.607.836 de lei, arată datele AMEPIP, actualizate la 25 iunie. AMEPIP nu prezintă datele defalcate, pentru membrii consiliului de administrație și conducerea executivă a aeroportului. Pe site-ul aeroportului nu se pot găsi deloc aceste informații.  Citește și: Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor” Oficial, membrii CA-ului sunt independenți, dar CV-urile lor arată că au avut cariere legate de PSD. Ei au fost plasați în aceste poziții de Consiliul Județean Dolj, un fief PSD.  Pierderi în 2025 și 2026, deși aeroportul este subvenționat de Consiliul Județean, dominat de PSD Aeroportul este o regie a consiliului județean Dolj, iar director general al aeroportului este Sorin Manda, cumnatul Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. Președintele CJ Dolj este pesedistul Cosmin Vasile.  Aeroportul Craiova a înregistrat, în 2025, pierderi fără precedent, de peste opt milioane de lei, în timp ce datoriile sunt de 92 de milioane de lei, arată datele publice. Din 2005, aeroportul nu a avut pierderi atât de mari.  În decembrie 2025, Sorin Grindeanu a participat la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Craiova. Acest terminal trebuia construit cu fonduri europene, dar nu a fost finalizat la timp. Pentru 2026, bugetul aprobat de Consiliul Județean prevede deja pierderi de circa trei milioane de lei, deși transferurile de la CJ cresc la 24 de milioane de lei.  Aeroportul este condus din 2021 de Sorin Manda, fratele lui Claudiu Manda, secretar general al PSD, și cumnat al Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. În decembrie 2025, deși aeroportul avea pierderi masive, mandatul său a fost prelungit până în 2029.  În mai 2026, când Asociația Aeroporturilor a publicat ultimele date privind traficul, Craiova se afla pe locul șapte, cu 70.483 de pasageri, după Suceava, Timișoara, Băneasa, Iași, Cluj și Otopeni. Manda este vicepreședinte al asociației.  Sorin Manda are un masterat la Institutul Ovidiu Șincai, o anexă a PSD, și un altul, în „Managementul Organizațiilor Sportive”, la universitatea locală, din Craiova. El a absolvit „drept juridic” la universitatea din Craiova. Pe site-ul aeroportului nu se poate găsi contractul de mandat al lui Manda. În 2023, el avea o indemnizație brută de 37.000 de lei. 

Pentru că în 2025 a avut pierderi istorice, conducerea Aeroportului Craiova, unde director este cumnatul Olguței Vasilescu, și-a crescut masiv remunerația
Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ
Politică

Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ

Aeroportul Craiova a înregistrat, în 2025, pierderi fără precedent, de peste opt milioane de lei, în timp ce datoriile sunt de 92 de milioane de lei, arată datele publice. Din 2005, aeroportul nu a avut pierderi atât de mari.  Citește și: Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP Circa o treime din veniturile aeroportului, de 60 de milioane de lei, au fost transferurile de 19,5 milioane de lei de la Consiliul Județean Dolj, controlat de PSD. CJ Dolj i-a dat mandat pe încă patru ani, ignorând rateurile majore Pentru 2026, bugetul aprobat de Consiliul Județean prevede deja pierderi de circa trei milioane de lei, deși transferurile cresc la 24 de milioane de lei.  Aeroportul este condus din 2021 de Sorin Manda, fratele lui Claudiu Manda, secretar general al PSD, și cumnat al Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. În decembrie 2025, deși aeroportul avea pierderi masive, mandatul său a fost prelungit până în 2029.  În mai 2026, când Asociația Aeroporturilor a publicat ultimele date privind traficul, craiova se afla pe locul șapte, cu 70.483 de pasageri, după Suceava, Timișoara, Băneasa, Iași, Cluj și Otopeni.  Sorin Manda are un masterat la Institutul Ovidiu Șincai, o anexă a PSD, și un altul, în „Managementul Organizațiilor Sportive”, la universitatea locală, din Craiova. El a absolvit „drept juridic” la universitatea din Craiova.  El are o indemnizație brută de 37.000 de lei - ultimele date publice sunt din 2023. În schimb, premierul României, Ilie Bolojan, câștigă, brut, 26.450 de lei - date publice din martie 2025.  Acest aeroport trebuia modernizat cu fonduri europene, dar nu a fost finalizat la timp. Aeroportul nu mai poate accesa aceste fonduri, dar trebuie terminate lucrările, altfel va returna sumele deja încasate de la UE, arăta ministerul Transporturilor, în mai 2025. Ministerul Transporturilor cerea 250 de milioane de lei din acest fond pentru a închide lucrările. Noul terminal a fost inaugurat în decembrie 2025. În octombrie 2023, premierul PSD Marcel Ciolacu se lăuda pe Facebook: „Vorbim de o investiție de peste 100 de milioane de euro la Aeroportul Craiova, cea mai mare parte fiind fonduri europene nerambursabile. Va fi un terminal nou, cu infrastructură și echipamente la standarde europene. De modernizarea aeroportului va beneficia și municipalitatea din Craiova, care devine o destinație turistică. Asta înseamnă munca în echipă, iar această echipă puternică dintre Olguța și Cosmin Vasile este secretul succesului. Iar un merit major în constituirea acestei echipe îl are și președintele organizației PSD Dolj, Claudiu Manda”. 

Bolojan explică dezastrul patronat de Olguța Vasilescu la Electrocentrale și Aeroportul Craiova, condus de cumnatul ei
Politică

Bolojan explică dezastrul patronat de Olguța Vasilescu la Electrocentrale și Aeroportul Craiova, condus de cumnatul ei

Premierul Ilie Bolojan explică, în discursul ținut la dezbaterea moțiunii de cenzură, dezastrul patronat de Olguța Vasilescu la Electrocentrale Craiova și la Aeroportul Craiova, condus de cumnatul ei. Citește și: Apropiata lui Thuma, Pauliuc, mesaj în care sugerează continuarea guvernării cu PSD, post-Bolojan Electrocentrale Craiova aparține, formal, de ministerul Energiei, dar este condus de Lorena Voican, o activistă PSD din Craiova, care publica pe facebook poze în care apare alături de Vasilescu, la manifestări ale PSD. Ea a studiat dreptul la Spiru Haret.  Bolojan explică dezastrul patronat de Olguța Vasilescu la Electrocentrale și Aeroportul Craiova Aeroportul Craiova este condus de Sorin Manda, fratele secretarului general al PSD, Claudiu Manda. El are un masterat la institutul anexat PSD, Ovidiu Șincai, și altul în managementul instituțiilor sportive, la universitatea din Craiova. Manda beneficia de o indemnizație brută de 37.000 de lei - ultimele date publice sunt din 2023. În plenul Parlamentului, Bolojan a vorbit despre aceste companii de stat și, deși nu a pomenit numele Olguței Vasilescu, a explicat de ce baronii locali au decis să răstoarne Guvernul.  „Vă dau un exemplu. În 2024, Electrocentrale Craiova a primit un credit de la Eximbank de 75 de milioane de euro, credeți că s-a întâmplat vreo investiție? Nu, l-a primit pentru că s-a ratat investiția pe fonduri europene și nu Bolojan a numit conducerea Electrocentrale, parcă doamna din poză era într-o campanie electorală cu primarul din Craiova. Poate nu știm asta. În următorul an, 2025, din nou, Consiliul Județean Dolj nu termină aeroportul. Ce să facem? Trebuie să mai ajutăm o dată. 50 de milioane de euro, HG, direct din fondul de rezervă către aeroport în timp ce alții și-au luat credite ca să-și termine lucrările la timp. Normal că în următorul an când din nou trebuia să dăm zeci de milioane n-a mai mers și sigur că asta a deranjat”, a spus Bolojan.  „Moţiunea «Stingem lumina», ca să o simplific, e una de genul: nu ne vindem companiile, le mulgem noi”, a spus premierul în plenul reunit. În mai 2025, DeFapt.ro a scris: pentru că familia Olguței Vasilescu n-a finalizat la timp aeroportul Craiova, se plătesc sume uriașe din fondul de rezervă al Guvernului: ministerul Transporturilor cere 250 de milioane de lei din acest fond pentru a închide lucrările. Acest aeroport trebuia construit cu fonduri europene, dar nu a fost finalizat la timp. Aeroportul nu mai poate accesa aceste fonduri, dar trebuie terminate lucrările, altfel va returna sumele deja încasate de la UE, arată ministerul Transporturilor. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră