Încă un pesedist care refuză să o susțină pe Lasconi
Încă un pesedist care, la fel ca Ponta, refuză să o susțină pe Lasconi: „N-am ce alege și nici nu mă voi duce la vot”, spune șeful PSD Vaslui, controversatul deputat Adrian Solomon. El a preluat conducerea PSD Vaslui după reținerea, de către DNA, a lui Dumitru Buzatu. În acest județ, la turul I Lasconi s-a situat pe locul IV, cu 13,29% din voturi. Marcel Ciolacu a fost pe locul I, cu 30,3% din voturi, urmat de Georgescu -23% și Simion - 16%. Citește și: Cine este Anca Alexandrescu, propagandista lui Călin Georgescu: pesedistă din 1996, a fost consiliera penalilor PSD Năstase, Oprescu și Dragnea Încă un pesedist care refuză să o susțină pe Lasconi „Dacă eu aș spune că votez cu X sau Y, este opțiunea mea și nu știu dacă va fi urmată și de ceilalți. Eu vreau să vă spun că, din punct de vedere personal, eu n-am ce alege și probabil, din punctul acesta de vedere, nici nu mă voi duce la vot pentru că doamna Lasconi este, poate, o femeie rezonabilă, cu bun simț, dar nu-i vorba despre ea aici, e vorba de ce e în spatele ei și nu îi știu pe toți de la București, dar îl știu pe «Miăiță». Atât timp cât el, opt ani de zile, n-a avut altceva de făcut decât să facă conturi false, să plătească oameni să mă înjure pe mine, asta nu e activitate parlamentară. Asta e activitatea un scelerat, al unui bolnav care altă treabă n-are decât să-și cheltuie banii pe prostii din astea. Despre Georgescu ce să zic? Toată lumea îl face legionar, dar spui generațiilor acestora despre legionari ca și cum ai spune despre Făt-Frumos. Și nimeni nu se uită, totuși, că discursul său este ceaușist 100%, împănat cu niște ezoterisme din dogma bisericească pentru a mai prinde electorat și din zona respectivă” a declarat Adrian Solomon într-o conferință de presă, citat de Vremea Nouă.
