duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: activewatch

2 articole
Eveniment

Cui aparține platforma de monitorizare a dezinformărilor

Cui aparține platforma de monitorizare a dezinformărilor, până la urmă? Care este implicarea Guvernului și a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU)? Ce a urmărit această platformă? Urma ea să fie folosită inclusiv pentru suspendarea unor site-uri? Sunt cele mai importante întrebări asupra platformei de monitorizare a dezinformărilor, subiect semnalat public de Profit.ro. Actorii care ar fi putut aduce cele mai multe lămuriri, DSU și reprezentanta ONG-ului Global Focus Research, nu oferă, însă, răspunsuri clare. Defapt.ro a discutat cu Mircea Toma, membru CNA, care a participat la discuții, și cu Ionuț Codreanu, de la ActiveWatch. Toma a spus că a participat la discuții ca „persoană fizică”. Codreanu a declarat că a fost contactat de ONG-ul Global Focus Research, care a propus crearea unui grup de organizații care să colaboreze cu Guvernul pentru combaterea știrilor false, deci, din câte știe el, inițiativa ar aparține acestora. Pe de altă parte, din declarațiile lui Codreanu, dar și alte unei alte surse din zona ONG cu care a discutat defapt.ro, un interes foarte mare pentru proiect a exprimat Raed Arafat, șeful DSU. Documentul de la care a pornit scandalul prezintă, între cele șase exemple de narative de dezinformare, și asocierea președintelui Iohannis și a premierului Ciucă cu incompentența drept fake news. Îl puteți consulta mai jos, în text. Cui aparține platforma de monitorizare a dezinformărilor. Nici DSU, nici Oana Popescu-Zamfir nu vor să explice ce e cu ea Actorii principali care ar fi putut aduce cele mai multe lămuriri în spațiul public sunt Global Focus Research, ONG-ul care și-a asumat proiectul, imediat după scandalul iscat în spațiul public, și Departamentul pentru Situații de Urgență. Din sursele defapt.ro, Raed Arafat ar fi fost foarte interesat de implementarea acestui proiect, iar, după ce vineri a izbucnit scandalul, și-ar fi exprimat nemulțumirea în mod repetat, în mai multe întâlniri și ședințe. De altfel, Arafat a avut o ieșire pe Facebook, în care a preluat o știre News.ro care îl citează, în care a susținut că reacțiile publice apărute sunt bazate pe „o știre falsă”. Departamentul pentru Situații de Urgență nu a răspuns, până în prezent, solicitării defapt.ro, care a cerut detalii despre implicarea DSU în acest proiect. Citește și: Arafat: O încercare de a combate ştirile false a fost aproape distrusă de o ştire falsă Nici Oana Popescu-Zamfir, directoarea Global Focus Research, nu a răspuns nici la emailul cu întrebări, trimis vineri de jurnalistul defapt.ro. Luni, Oana Zamfir-Popescu, contactată de defapt.ro, a fost de acord cu o discuție stabilită pentru luni seară. Totuși, la momentul apelului, aceasta a răspuns, susținând la telefon că nu aude jurnalistul, iar apoi nu a mai răspuns nici la apelul Defapt.ro, nici la mesajul transmis pe Whattsapp. Ea a scris, însă, pe Facebook, atacând ONG-urile care au criticat inițiativa, spunând că ce a publicat Profit este o dezinformare. Vineri, mai multe ONG-uri, între care Centrul pentru Jurnalism Independent, Funky Citizens, Expert Forum, Comunitatea Declic, Factual.ro, au semnat un comunicat în care au cerut Guvernului „să nu instituie „Ministerul Adevărului” în numele protecției împotriva dezinformării și indiferent de cine este inițiatorul demersului să aibă grijă la implicațiile democratice ale acestuia”. Citește și: Platforma Guvernului, asumată de un ONG: Global Focus Center spune, într-un comunicat, că este coordonatorul platformei de monitorizare a dezinformărilor Cum arată schița proiectului Defapt.ro a consultat documentul de la care a pornit vineri subiectul Profit. În această variantă a documentului, intrata în posesia Defapt.ro, nu apar instituțiile care ar fi implicate în proiect, ci este prezentată „schema logică din spatele arhitecturii cercetării cantitative”. În document se menționează că au fost alese „cele mai relevante șase narative de dezinformare din România care au legătură cu actuala criză și care pot fi susținute de instanțele de comunicare în contextul crizei din Ucraina”. Între aceste narative, care într-adevăr sunt prezente în publicațiile de propaganda pro-rusă, a fost introdus și narativul „Palierul de decizie de la București este corrupt”. Referitor la acest narativ, Global Focus Research a menționat, vineri, că „mecanismul nu este definitiv”, fără îl catalogheze drept fals, în timp ce Oana Popescu-Zamfir a vorbit direct despre „dezinformare”, într-o postare publicată pe Facebook. Cele șase narative propuse în acest document sunt: 1. „Palierul de decizie de la București este corrupt” (preluare cu grafia din document, n.r.) 2. „Lipsa de legitimitate a intervenției României în sprijinul Ucrainei” 3. „România este o colonie a Vestului” 4. „NATO/EU sunt slabe” 5. „Democrația de tip vestic a eșuat” 6. „NATO a provocat Rusia”. Mai jos, consultați documentul intrat în posesia defapt.ro: Documentul cu planificarea monitorizării, intrat în posesia Defapt.ro Documentul cu planificarea monitorizării, intrat în posesia Defapt.ro Documentul cu planificarea monitorizării, intrat în posesia Defapt.ro CNA și Guvernul neagă orice implicare în proiect Profit.ro a scris vineri că platforma ar fi o inițiativă a Guvernului și a DSU, împreună cu Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), la care participă și câteva ONG-uri. Acestea erau: Global Focus Research, Mediawise, Active Watch. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a răspuns la solicitarea trimisă pe Whattsapp de jurnalistul defapt.ro doar după ce Global Research și-a publicat pe Facebook comunicatul. Guvernul a transmis, la solicitarea defapt.ro, că nu are nici o implicare în proiect și că nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific. Citește și: Ciucă, prin Cărbunaru, se spală pe mâini de proiectul de monitorizare a presei online care scrie despre corupția demnitarilor, asociind-o cu propaganda pro-rusă Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare a dezinformărilor, după scandalul public iscat: „Proiectul, inițiat de societatea civilă. Guvernul nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific” Profit.ro citează și un email transmis de echipa de comunicare a Guvernului către departamentele de relații publice din ministere, care spune că DSU a „coagulat” într-un grup de lucru ONG-uri și pe CNA. CNA a publicat, vineri, pe site, o dezmințire, cum că nu a fost solicitată să participe la o astfel de inițiativă. Într-un punct de vedere trimis la solicitarea defapt.ro, CNA a reiterat că „nu a primit nici o solicitare sau invitație de a lua parte la o astfel de inițiativă și nici nu este implicată într-un asemenea proiect. „Menționăm că CNA este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, reglementarea presei online neintrând în sfera de competență a Consiliului”, a mai transmis CNA, la solicitarea defapt.ro. Mircea Toma, membru CNA, spune că a participat la discuții „pe persoană fizică” La discuțiile privind platforma de monitorizare a participat Mircea Toma, membru CNA. Contactat de defapt.ro, acesta a spus că a participat doar „ca persoană fizică”. Mircea Toma a declarat, pentru defapt.ro, că în textul Profit sunt „mai multe informații false”, cum ar fi că „nu există relație instituțională cu nimeni”, „nici cu CNA”. Acesta a spus că proiectul a pornit într-un grup de activiști pentru ajutarea refugiaților, de la o discuție despre dezinformare. „A fost o idee formulată de un grup mare de persoane și instituții care erau implicate în ajutarea refugiaților, erau vreo o sută și ceva de oameni, voluntari și ONG-uri. A fost un subiect pe dezinformare și s-a oferit organizația Global Focus să încerce să facă un instrument prin care să poată monitoriza online (…) A fost o întâlnire cu un grup de persoane care aveau idee ce înseamnă analiză de discurs si au fost lansate solicitări către actorii interesați să trimită cuvinte-cheie care ar putea fi folosite în subiectul asta. Beneficiarul principal ar fi fost presa și publicul general. Informațiile erau utilizate pentru a comunica mai eficient, pentru a dezarticula minciunile. Este o campanie de dezinformare care are ca scop să oprească un proiect care nu avea legătură cu cenzura guvernamentală, nu identifica persoane, ci discursuri în spatiul public”, a declarat Mircea Toma pentru defapt.ro. El a mai spus că „am fost ca persoană fizică, pentru că am fost la gară cu niște ajutoare , am văzut discuția despre analiza asta și am zis că pot să dau și eu niște idei. A fost o discuție online marțea asta la care am fost și au fost prezentate două aplicații”. (E vorba despre cele două aplicații la care face referire comunicatul Global Focus – Pulsar și CrowdTangle, n.r.). Defapt.ro a discutat cu Mircea Toma vineri, 11 martie. Ionuț Codreanu, ActiveWatch: Global Focus ne-a contactat cu dorința de a crea un grup de organizații care să colaboreze cu Guvernul Active Watch a precizat, vineri, după publicare textului în Profit, că „nu a susținut, nu susține și nu va susține cenzura guvernamentală”. ActiveWatch a precizat atunci, pe Facebook, că participa la inițiativă doar în regim de voluntariat și că a decis, ca urmare a reacției publice, să se retragă complet din proiect. Defapt.ro a discutat, luni, cu Ionuț Codreanu, de la ActiveWatch. Întrebat cui știe că îi aparține inițiativa, a precizat că el a fost contactat de Global Focus, cu „dorința exprimată de a crea un grup de organizații care să colaboreze cu Guvernul, să monitorizeze și să anticipeze acele subiecte care se pot transforma în fake news și pe care Guvernul ar trebui să le demonteze, să vină cu explicații”. Codreanu a spus că, „în înțelegerea mea inițială și cum au decurs cele două-trei discuții principiale, nu era vorba despre a stabili ce este fals sau adevărat, ci a vedea care sunt subiectele care pot inflama și genera panica în populație, plecând de la experiența din pandemie, când aveam acel grup anonim de Comunicare Strategică, era gândită această colaborare ca să fie în amonte, să poți să anticipezi și autoritățile să aibă o reacție”. Reprezentantul ActiveWatch a spus că „apele erau separate” atunci când s-au inițiat discuțiile. „ Da, au participat și persoane din departamente de comunicare, dar acele întâlniri erau ale ONG-iștilor care discutau chestiuni metodologice”. Codreanu: „Dacă aș fi știut că facem o analiză să dea bine Guvernul, nu aș fi fost vreodată de acord. A fost o chestiune de transpunere” Ionuț Codreanu a mai spus că „nici vorbă” ca documentul publicat de Profit să fie final. Referitor la narativul cu Iohannis și Ciucă, acesta a declarat că „tema ne-a fost explicată de unul dintre autorii de la Global Focus, era ideea de „corrupted government” – să arate preocuparea cetățenilor legată de lipsa de transparență, de problemele de guvernanță și legitimitate, astfel încât Guvernul să știe la ce să răspundă cu informații prompte, cu transparență. Nici o secundă nu a fost discuția de a fi o temă de protejare a imaginii Guvernului. Dimpotrivă, Guvernul trebuia să vadă în timp cât de cât real care sunt subiectele pe care publicul consideră că nu le comunică, unde eșuează, unde este incompetent ș.a.m.d. astfel încât să vină cu o comunicare clară, ce resurse se alocă, fix ce nu am avut în pandemie. Așa ne-a fost explicat, dacă aș fi știut că facem o analiză ca să dea bine Guvernul, nu … nu aș fi fost vreodată de acord cu așa ceva. A fost o chestiune de transpunere tocmai pentru că a fost făcută pe repede-înainte”, a comentat Codreanu. Reprezentantul ActiveWatch a mai spus că, dacă, dacă l-ar fi contactat direct cineva din Guvern, nu ar fi „exclus din start, dar să fie foarte clari termenii de colaborare”. „Noi am fost de bună-credință, am zis să ascultăm să vedem ce se propune, nu am fi participat la un proiect care să propună blocare de platforme, fix cu două zile înainte am ieșit să semnalăm abuzul la Aktual24”, a mai declarat Codreanu, spunând că ActiveWatch s-a implicat voluntar pentru că „nu am vrut să luăm bani de la Guvern”. Codreanu a menționat și că „DSU înțeleg că ar fi vrut să ajute” și că „un astfel de demers ar fi presupus niște resurse si ar fi trebuit să vină prin departamentele Guvernului”. Întrebat de ce ActiveWatch a decis să se retragă complet din proiect, Codreanu a spus că „dacă ți s-a pus eticheta de cenzor, ai o decizie de luat: fie îți asumi eticheta, fie te retragi la timp, ca să nu mai încurajezi narativul, asta le-am explicat și colegilor din ONG-uri”.

Cui aparține platforma de monitorizare a dezinformărilor. Raed Arafat, interesat de platformă, nu a ieșit decât să acuze știrile false, fără să explice rolul DSU în această platformă. Sursă imagine: Facebook
ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare
Eveniment

ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare

ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare a dezinformărilor. Reprezentanții Active Watch arată, într-un comunicat publicat pe Facebook, că au decis să înceteze „orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă”. „Participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății”, arată Active Watch. Citește și: Cine spune că premierul e incompetent e suspect de propagandă pro-rusă, potrivit unei platforme care va fi creată de Guvernul României și care scanează dezinformările online ActiveWatch se retrage din platforma de monitorizare a dezinformărilorr: Participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea ONG-ul ActiveWatch explică, pe Facebook, că a decis să întrerupă „orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă”. ONG-ul a spus că participa în acest proiect doar cu expertiză la nivel de voluntariat și să nu se asocieze instituțional inițiativei. ActiveWatch precizează că discuțiile privind această platformă au început în 4 martie, printr-o întâlnire „pentru a sonda posibilitatea de afiliere într-un mecanism de cooperare între membri ai societății civile și din aparatul guvernamental, cu scopul clar asumat de toți participanții că acest instrument va sprijini comunicarea corectă și transparentă a autorităților în contextul invaziei din Ucraina”. În 5 martie, ONG-ul spune că a decis, „în urma unei discuții interne”, să nu se asocieze instituțional, „dar să oferim expertiză, în regim de voluntariat, astfel încât să observăm dacă acest grup va lua decizii care afectează libertatea de expresie sau care afectează interesul public și accesul la informații corecte și complete pentru public”. Între 7 și 9 martie, au avut loc discuții „de organizare și design metodologic”. „Întregul mecanism este informal și în faza de organizare, definire a rolurilor, competențelor și valorilor. Întreaga comunicare și interacțiune la nivelul acestui task force în stadiu embrionar este construită în jurul afirmării clare a faptului că ONG-urile NU lucrează pentru Guvern, ci vor încerca să ajute, unde pot, cu identificarea acelor subiecte care pot fi distorsionate în spațiul public și unde autoritățile au OBLIGAȚIA să comunice prompt și transparent, astfel încât să nu amplifice panica morală și să nu repete greșelile din perioada pandemiei”, spune Active Watch. „Am subestimat negativ negativ pe care această platformă ar putea-o avea asupra percepției publice” ActiveWatch menționează, în comunicat, că are „încredere în competențele și buna-credință a partenerilor din ONG-uri”, dar că a „subestimat impactul negativ pe care această platformă (neoficială, neformalizată și nedefinitivată) l-ar putea avea asupra percepției publice, mai ales în acest context tulbure.” „Din punctul nostru de vedere, mesajul ONG-urilor a fost tot timpul evidențiat și ferm: scopul acestui demers este de ajuta publicul să ia decizii informate și să nu pice pradă campaniilor de dezinformare coordonate de diferiți actori din societate. Pentru că am evaluat greșit această posibilă colaborare și pentru că observăm că, în acest moment, participarea noastră nu ar face decât să amplifice neîncrederea la nivelul societății, vom înceta orice comunicare cu entitățile implicate în această platformă. Vom colabora și comunica doar în contexte formale, deschise mass-media și publicului larg. Vom continua activitatea de monitorizare a activității Guvernului și a altor actori instituționali sau politici care influențează negativ libertatea de exprimare și accesul la informații de interes public”, spune Active Watch. Guvernul a transmis că nu e implicat, după izbucnirea scandalului. Inițiativa, asumată de un ONG Vineri dimineață, Profit.ro a citat informații dintr-un document care arată că DSU și Guvernul României lucrează, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, la o platformă digitală care va scana presa online, blogurile și rețelele sociale, ca să găsească fake news-urile în contextul războiului din Ucraina. Același document citat de jurnaliști arată că până vineri, 11 martie, toate echipele de relații publice din ministere trebuie să desemneze un reprezentant într-un grup de lucru. Totuși, algoritmii platformei asociază site-urile care scriu despre corupția sau incompetența Guvernului, a premierului sau a președintelui Iohannis cu propaganda pro-rusă. După declanșarea scandalului în spațiul public, Guvernul a susținut că nu are nici o implicare în această platformă de monitorizare, iar ONG-ul Global Focus Center și-a asumat, într-un comunicat, inițiativa. Citește și: Guvernul se delimitează oficial de platforma de monitorizare a dezinformărilor, după scandalul public iscat: „Proiectul, inițiat de societatea civilă. Guvernul nu a cerut monitorizarea vreunui termen specific” Platforma Guvernului, asumată de un ONG: Global Focus Center spune, într-un comunicat, că este coordonatorul platformei de monitorizare a dezinformărilor

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră