duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: absenteism

2 articole
Eveniment

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot. Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că absenteismul la vot este o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, care "s-au înstrăinat de cei mulţi (...), au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei", ajungându-se astfel la "o elită căreia masele îi repugnă şi invers". Ion Iliescu, despre absenteismul la vot Ion Iliescu a acordat un interviu fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit În interviul publicat, duminică, pe site-ul personal al lui Vulpescu, Iliescu face mai multe afirmații despre absenteismul românilor la vot. "De la elita bunei guvernări s-a ajuns la o antipatie generală faţă de tot ce înseamnă elite în România. Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Pe de o parte, elita culturală, de la care existau aşteptări politice, a confiscat sfera publică şi a pretins un monopol asupra adevărului. Din păcate, şi cineva trebuie să o spună, elitele au privatizat cercuri de influenţă şi forme de adevăr ale spaţiului public. Pe de altă parte, în loc să se deschidă maselor (...) elitele s-au înstrăinat de cei mulţi. Ba mai mult, au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei. Avem o elită căreia masele îi repugnă şi invers. Faptul că elitele - culturale şi politice deopotrivă - au divizat sfera publică în 'noi şi restul' a făcut ca democraţia să fie tot mai străină meritocraţiei şi ca interesul majoritar al maselor pentru guvernare să scadă, spre indiferenţă şi neimplicare. De aici, absenteismul la vot, care este, în felul său, o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, singurele care ar putea 'schimba ceva'", a declarat Iliescu Antipatia față de elite "Există şi o a treia cauză, care face ca elita culturală şi cea politică să nu se mai suprapună. Reţeta pentru o democraţie sănătoasă e ca elitele culturale să fie recrutate în mediul politic. Cine vrea oameni inteligenţi, deopotrivă emoţional şi cognitiv, la butoanele democraţiilor? Nimeni din cei care au un interes ca puterea să fie numai a lor. Cel mai uşor manipulezi o societate când lipseşte o pătură socială critică, până deunăzi constituită din elitele culturale", a adăugat fostul şef de stat. Izolarea elitelor culturale Acesta consideră că şi "colapsul economic" este un efect al izolării elitelor culturale şi "carenţelor educaţionale". "În loc să vindecăm decalajele, societatea a devenit tot mai polarizată între cei care îndură o sărăcie persistentă şi cei care fac paradă de o bogăţie abundentă. Cifrele vorbesc de la sine. Însă o ţară nu e niciodată săracă financiar, decât dacă e săracă cu duhul. Colapsul economic e şi un efect al carenţelor educaţionale şi privatizării, respectiv izolării, elitelor culturale. S-a vorbit îndelung despre mobilitatea elitelor - din sfera culturală în cea politică - dar şi dacă elitele ar fi libere şi disponibile pentru exerciţiul guvernării, astăzi nimeni nu le-ar mai chema la masa puterii, pentru că ar însemna recursul la meritocraţie, o valoare incompatibilă cu interese şi conjuncturi. Un președinte "autentic" Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că ar dori ca toamna electorală să aducă României "un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea", punctând că acesta va fi "pariul noului deceniu al democraţiei româneşti". "Preşedintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câştige. Desigur, preşedintele vine susţinut de un partid sau din partea unui partid. Dar un preşedinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că preşedintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile şi principiile lui, odată ajuns la Cotroceni. Să ştiţi că Palatul Cotroceni e şi un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beţiei de putere. Nu poţi face ca preşedinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidenţiabil bun e cel care are conştiinţa clară cu privire la ce nu trebuie să facă şi încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un preşedinte bun e cel care are simţul rigorii şi grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă. Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educaţia culturală şi capacitatea de a învăţa, nu trebuie să le ştie pe toate deodată, dar trebuie să vrea să înveţe de la toţi cei din jurul lui", a mai declarat Iliescu. Sensibilități "culturale" Fostul şef de stat a mai arătat că viitorul preşedinte ar trebui să aibă "sensibilităţi culturale", dar şi "priceperea incluziunii sociale". "Cred că doar un individ cu sensibilităţi culturale poate înţelege orientarea europeană şi atlantică în continuare, ca un factor identitar al ţării noastre, şi poate propune intern un ecosistem al unităţii în diferenţă, pluripartidist, multicultural. Europa va fi tot mai mult o chestiune de voinţă politică şi preşedintele României trebuie să aibă gustul acestei voinţe. Ce doresc să aducă toamna României? Un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democraţiei româneşti. Sunt foarte multe sloganuri politice şi foarte puţine branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanţei şi proximităţii, un spaţiu social în care oamenii ţin aproape unii cu alţii, preşedintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale", a adăugat Ion Iliescu. Mesajul lui Iliescu pentru alegători Potrivit acestuia, în epoca actuală, cu avântul luat de inteligenţa artificială, o sarcină prezidenţială cu totul aparte va fi de a le educa oamenilor mentalităţile şi de a le cultiva libertăţile. "Ce îi lipseşte României e şi un preşedinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult decât partidele din opoziţie sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor, educându-le mentalităţile şi cultivându-le libertăţile, aceasta va fi o sarcină prezidenţială cu totul aparte în plină epocă în care oamenii nu mai gândesc deloc sau lasă inteligenţa artificială să se pronunţe pentru ei. Am un mesaj şi pentru oameni: să nu creadă că cei care tac nu fac. România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut. Nu poţi să transmiţi de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant, pentru că începi să falsezi nişte principii democratice, nici să te ascunzi ca şi când Cotroceni e un spaţiu monahal. Dialogul cu societatea trebuie şi el să aibă, dinspre preşedinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre preşedinte, o justă înţelegere", a mai spus Ion Iliescu.

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Cei mai chiulangii europarlamentari români Foto: facebook Claudiu Manda
Politică

Cei mai chiulangii europarlamentari români

Cine sunt cei mai chiulangii europarlamentari români: Claudiu Manda, Dan Nica și Mihai Tudose, arată un studiu lansat azi la Bruxelles și intitulat „Europarlamentari din Europa centrală: un bastion împotriva autoritarismului”. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Toți cei trei chiulangii sunt de la PSD și toți sunt pe pozițiil eligibile pe lista PSD-PNL: Tudose este primul pe această listă, Manda se află pe locul cinci, iar Dan Nica pe 15, poziție considerată eligibilă. Cei mai chiulangii europarlamentari români „În ceea ce privește europarlamentarii, campionii absenteismului sunt cu toții membri ai PSD și oameni cu o influență reală în partid, exercitată în mare parte prin canale informale, ceea ce înseamnă că, chiar și atunci când sunt prezenți la Bruxelles, ei pot fi preocupați mai mult de jocurile de putere de acasă: Claudiu Manda (47%), soțul primarului PSD al unui oraș mare, care în trecut a fost membru al extremei drepte PRM și mâna dreaptă a regretatului lider extremist Vadim Tudor; Dan Nica (37%), cercetat pentru corupție în dosare de mare anvergură încă de pe vremea când era ministru; Mihai Tudose (26%), fost prim-ministru PSD, care a părăsit partidul și apoi a revenit; astăzi este șeful de campanie al PSD pentru alegerile din iunie 2024. Toți trei au legături cu serviciile de informații și servesc drept studii de caz pentru infiltrarea și clientelizarea politicii românești de către aparatul de informații al statului în ultimul deceniu sau deceniu și jumătate. Profilul lor profesional este mai degrabă tehnocratic, ideologia și valorile neavând niciun rol în opțiunile lor: niciunul dintre ei nu a votat explicit pro-Kremlin sau pro-China pe temele incluse în analiză, dar nu este o coincidență faptul că au obținut cele mai mici scoruri la toate cele trei domenii analizate”, se arată în studiu. „I-a durut la bască” „Nu că ar susţine ei musai dictaturile, dar pur şi simplu i-a durut la bască de ce se discuta în sală, iar chestia are sens: nimeni nu se aşteptă din partea lor să meargă la Bruxelles ca să facă şi treabă de banii ăia, nu?”, a comentat Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, care a participat împreună cu Political Capital din Budapesta la lansarea acestei cercetări statistice. Și Politico a arătat că Claudiu Manda este pe locul 2 în topul chiulangiilor din Parlamentul European, primul loc fiind ocupat de un europarlamentar grec aflat la închisoare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră