Pensiile până la 3.000 lei, neimpozabile
Pensiile până la 3.000 lei, neimpozabile. Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal, prin care pensiile de până în 3.000 de lei nu se impozitează. Pensiile până la 3.000 lei, neimpozabile Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 14 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului. "Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul de pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei şi după caz a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit Titlului V ", se arată în propunerea legislativă. Citește și: VIDEO Propaganda Kremlinului îi îndeamnă pe cetățenii ruși, într-un clip publicitar, să se înroleze ca să poată cumpăra telefoane mobile copiilor lor. Videoclipul nu arată marca telefonului Iniţiatorii, un grup de parlamentari PNL, îşi motivează iniţiativa legislativă prin faptul că "în contextul creşterii accelerate a preţurilor de consum are loc erodarea puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici" şi propun majorarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, "ca formă de compensare parţială a inflaţiei din ultima perioadă". Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
