sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 09 februarie 2023

Controversatul primar din Mogoșoaia ajunge pe mâna Parchetului, la sesizarea ANI: și-a ajutat fiul să obțină „un avantaj patrimonial” în viitorul Sector Zero al Capitalei

Controversatul primar din Mogoșoaia, Paul Precup, ajunge pe mâna Parchetului
Controversatul primar din Mogoșoaia, Paul Precup, ajunge pe mâna Parchetului

Controversatul primar din Mogoșoaia, Paul Precup, ajunge pe mâna Parchetului, la sesizarea ANI: și-a ajutat fiul și alte persoane să obțină „un avantaj patrimonial” în viitorul Sector Zero al Capitalei, prin schimbarea regimului juridic al unor terenuri.

Acum un an, Mogoșoaia era în centrul atenției presei, după ce doi consilieri locali, de la PMP și PNL, care-l susțineau pe primar, au agresat o consilieră USR, care se opunea poroiectelor acestuia.

Citește și: Vestul Sălbatic din Mogoșoaia, explicat: cum sunt jefuiți proprietarii de terenuri. Plus: interesele liderilor PNL

Controversatul primar din Mogoșoaia ajunge pe mâna Parchetului

Potrivit ANI, în calitate de primar, a inițiat și semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic a unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite „Zona de dezvoltare a comunei Mogoșoaia, Județul Ilfov”, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia.

Însă ANI nu a oferit alte detalii.

Primarul din Mogoșoaia este acuzat că a modificat ilegal regulamentul de funcționare al Consiliului Local pentru a-și oferi majoritatea de care are nevoie pentru a expropria și trece în proprietatea comunei câteva sute de hectare de teren arabil.

Pe un teren de peste 1000 de hectare, adică aproape jumătate din comuna Mogoșoaia, ar urma să se ridice blocuri cu 10 etaje. Ar urma să fie construite un campus universitar, blocuri de locuinţe, spital, grădiniţă, clădiri de birouri, iar pădurea devine parc.

Proiectul Sectorului 0 prevede preluarea a peste 1100 de hectare de teren din proprietate privată în proprietatea primăriei, trecerea din extravilan în intravilan. Ar urma schimbarea regimului său economic și asigurarea de utilități și infrastructură. Odată ce toate acestea vor fi gata, terenurile vor fi vândute dezvoltatorilor imobiliari.

Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR

Cine deţine teren în zonă, potrivit planului, ori cedează 39% din suprafaţă, ori va fi expropriat la un preţ de puțin peste 1,5 euro pe metru pătrat. Prețul oferit este de circa 100 de ori mai mic decât prețul de piață, de aproximativ 150 de euro pe metru pătrat.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră