/

Baronul liberal Iulian Dumitrescu controlează producătorul rachetelor Raytheon SkyCeptor: administratora județului Prahova, în CA la Electromecanica Ploiești

Baronul liberal Iulian Dumitrescu controlează Electromecanica
Baronul liberal Iulian Dumitrescu controlează Electromecanica (sursa: Facebook/Iulian Dumitrescu)

Baronul liberal Iulian Dumitrescu controlează Electromecanica. Uzina de arme de la Ploiești ar urma să producă rachetele SkyCeptor în colaborare cu americanii de la Raytheon, este controlată politic de liberalul Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Din Consiliul de Administrație al fabricii de arme de la Ploiești face parte Anna Maria Vasile, administratorul public al Județului Prahova. Dar ministrul Virgil Popescu a numit-o și în conducerea altor două companii de stat: Distribuție Energie Electrică România și Depogaz. Tot la fabrica de arme de la Ploiești îl regăsim în funcția de director general pe liberalul Cristian Popescu, fost consilier județean la Prahova.

Baronul liberal Iulian Dumitrescu controlează Electromecanica

Compania Electromecanica Ploiești, deținută de Ministerul Economiei, a anunțat în urmă cu un an de zile că a semnat un memorandum cu americanii de la Raytheon pentru a produce în România rachetele interceptoare SkyCeptor.

La semnarea documentelor au participat Wesley D. Kremer, președintele Raytheon, ministrul Economiei Florin Spătaru, ministrul Apărării Vasile Dîncu, dar și Gabriel Țuțu, directorul de atunci al Romarm. Plin de entuziasm, ministrul Florin Spătaru spunea atunci că mai sunt câțiva pași pentru a începe producția de rachete la Ploiești.

„Producţia înseamnă şi investiţii din partea română şi ceea ce l-am asigurat pe directorul Electromecanica şi directorul general al Romarm e că Ministerul Economiei este hotărât să investească, să aloce bani pentru dezvoltarea acestei capabilităţi astfel încât România să se poziţioneze atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, ca un furnizor stabil şi ca un furnizor de încredere în acest domeniu”, spunea atunci ministrul Florin Spătaru.

De atunci a trecut un an de zile, timp în care ministrul Florin Spătaru a uitat de promisiunea făcută atât industriei de apărare, cât și partenerilor americani. Surse din cadrul companiei au declarat sub protecția anonimatului că, de la semnarea memorandumului, nu s-a alocat nici un leu pentru dezvoltarea acestei companii. Am încercat să obținem un punct de vedere legat de investiții de la Cristian Popescu, directorul general al Electromecanica Ploiești, dar de la secretariatul companiei ni s-a transmis că nu este la serviciu.

Liberalul Cristian Popescu, pus director de liberalul Virgil Popescu

Liberalul Cristian Popescu a fost numit în funcția de director general la Electromecanica Ploiești în ianuarie 2020, apoi și-a dat demisia din Consiliul Județean Prahova. Numirea în funcție a fost făcută cu acordul lui Virgil Popescu, ministrului Economiei din acea perioadă.

Cristian Popescu absolvit Facultatea de Drept „Titu Maiorescu” în anul 2000 și, după cinci ani, a intrat în câmpul muncii. Oficial, a fost administratorul societății Denner, pe care o patronează și în prezent, împreună cu Daniela Bianca Popescu, soția sa. Societatea are ca obiect principal de activitate repararea calculatoarelor și obiectelor periferice.

În anul 2009, a fost numit director general al companiei strategice Electromecanica Ploiești. Deși nu avea experiență deloc în domeniu, a rezistat pe funcție timp de patru ani. Apoi, în anul 2013, a fost retrogradat pe funcția de șef structură de securitate, funcție pe care a stat până în ianuarie 2020.

Triunghiul Băluță – Viorica Dăncilă – Iulian Dumitrescu

În ultima zi de ministru al Economiei, liberalul Virgil Popescu a decis să o numească în Consiliul de Administrație (CA) al companiei Electromecanica Ploiești pe Anna Maria Vasile, administratorul public al Județului Prahova. Cariera acesteia în administrația publică este strâns legată de primarul pesedist Daniel Băluță, de premierul Viorica Dăncilă și de liberalul Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Conform CV-ului ei, Anna Maria Vasile a lucrat în perioada 1999-2009 la primaria Los Barrios, din Spania. Revenită în țară, a fost angajată direct ca director executiv la Direcția Managementul Proiectelor din cadrul Primăriei Sector 3. De la Sectorul 3 s-a mutat la Sectorul 5. În august 2017, primarul pesedist Daniel Băluță a decis să o numească în funcția de administrator public al Sectorului 4.

Șefă fără număr

A stat pe funcție până în decembrie 2018, atunci când a fost detașată la Corpul de Control al premierului Viorica Dăncilă. După doar două luni a revenit în Primăria Sector 4 pe funcția de director executiv. A stat doar o lună pe acest post, apoi iar a fost detașată pe funcția de șef serviciu în Corpul de Control al premierului Viorica Dăncilă. De data aceasta, a stat pe funcție până în martie 2020.

De la Corpul de Control al Guvernului, a aterizat direct pe funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu Prahova, iar de acolo s-a transferat la Agenția de Mediu Prahova. În noiembrie 2020, liberalul Iulian Dumitrescu a angajat-o pe postul de director executiv al Direcției Proiecte cu Finanțare externă a Consilului Județean Prahova. Apoi, după două luni, a decis să o numească în funcția de Administrator Public al județului Prahova. Din această postură conduce județul atunci când liberalul Iulian Dumitrescu este plecat cu treburi politice la București.

Două CA-uri de la ministrul Virgil Popescu

Liberalul Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei, a decis să o numească pe Anna Maria Vasile și în funcția de președinte al Consiliului de Administrație la Distribuție Energie Electrică România, societatea care asigură distribuția energiei pentru aproape patru milioane de locuri de consum.

Tot ministrul Virgil Popescu a decis să o numească pe subalterna liberalului Iulian Dumitrescu și în Consiliul de Administrație al Depogaz Ploiești, filiala de înmagazinare a gazelor naturale a Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA.

Citește și: Firea l-a dat afară, de urgență, pe activistul Vișinel Bălan de la Protecția Copilului, după ce acesta a vorbit public despre sinuciderile copiilor din centrele de plasament

Anna Maria Vasile nu a menționat în declarațiile de avere veniturile pe care le încasează lunar de la cele trei companii de stat. De exemplu, membrii CA de la Electromecanica Ploiești primesc lunar o indemnizație de 3.300 lei brut. În timp de indemnizația lunară la Depogaz este echivalentul a două salarii medii brute, adică în jur de 12.000 lei.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Anna Maria Vasile, dar aceasta a refuzat orice discuție legată de activitatea sa. „Luați legătura cu cei de la Electromecanica. Nu am ce comentarii să fac. Trimiteți o solicitare la Electromecanica și o să vă răspundă purtătorul de cuvânt”, a spus Anna Maria Vasile.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:09Bolojan susține că este nevoie disperată de eliminarea risipei bugetare: Riscăm să intrăm în incapacitate de plată
21:01Nicușor Dan insistă că trebuie să știm de ce au fost anulate alegerile prezidențiale înainte să mergem din nou la vot
20:56Nicușor Dan crede că, la CEDO, Călin Georgescu are o șansă să obțină invalidarea anulării alegerilor
20:45Austria se predă extremei drepte: după demisia cancelarului Nehammer, conservatorii (OeVP) deschid negocierile cu FPOe
20:37PSD dă cărțile pe față: În final, vom susține la prezidențiale doar un candidat PSD sau cu trecut social-democrat
19:53PSD, tăcere deplină după ce Crin Antonescu a amenințat că se retrage. Bolojan și Kelemen Hunor au spus că-l susțin în continuare
15:50Străinii care au înființat firme în România în 2024 au adus de șapte ori mai puțin capital decât în 2023
15:41Soldații nord-coreeni din Rusia, carne de tun: în doar două zile, aproape un batalion a fost ras de ucraineni, potrivit lui Zelenski
15:33Vreme de primăvară în a doua săptămână din 2025, temperaturile ajung până la 17 grade
15:24Efectul Schengen: românii, cu 40% mai multe rezervări în 2025 la hoteluri din Bulgaria și Grecia
12:06Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei: „Să ne opunem când o decizie a Comisiei Europene este împotriva intereselor României”
12:06Conturi ale naziștilor, ascunse de banca elvețiană Credit Suisse, arată o anchetă a unei comisii a Senatului SUA
11:59Caz grav de dezertare în masă în Ucraina: aproximativ 1.700 de soldați au părăsit batalionul din care făceau parte înainte să ajungă pe front
11:51Austria alunecă în haos politic: cancelarul Nehammer demisionează după ce negocierile cu social-democrații pentru constituirea unui guvern au eșuat. Extrema dreaptă (FPOe) a câștigat alegerile parlamentare
11:45Taxă de nouă dolari pe zi pentru șoferii care vor să circule în centrul Manhattanului, în ciuda opoziției lui Trump. Proteste extinse împotriva măsurii