duminică 21 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Autor: Gabriela Iordache

1990 articole
Gabriela Iordache

Internațional

Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși

Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși. Circa 200 de paraşutişti ruşi au fost ucişi în cursul unui atac al trupelor ucrainene împotriva unei baze militare în Kadiivka în regiunea Lugansk (estul Ucrainei), regiune aflată sub controlul forţelor ruse, a declarat vineri şeful administraţiei militare ucrainene din Lugansk, Serhii Haidai, citat de EFE. Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși Într-un mesaj pe Telegram, citat de agenţia Ukrinform, Haidai precizează că forţele armate ucrainene au "aruncat în aer" hotelul Donbas din Kadiivka, unde ruşii îşi aveau baza din 2014. "200 de paraşutişti ruşi au fost eliminaţi. Vom continua", a adăugat Haidai, care nu a precizat totuşi când a avut loc atacul. Anterior, Statul Major General al forţelor armate ucrainene estimase pierderile trupelor ruseşti de la începutul invaziei ruse în Ucraina la circa 46.250, dintre care 400 doar în ultimele 24 de ore. Peste 7.000 de echipamente rusești, distruse Între 24 februarie şi 26 august, forţele ucrainene ar fi distrus, de asemenea, 1.936 tancuri, 4.251 blindate, 1.040 sisteme de artilerie, 272 sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS) şi 148 de sisteme de apărare antiaeriană, potrivit listei publicate de Statul Major pe pagina sa de Facebook. Citește și: Laboratoare chimice rusești au fost aduse la Zaporojie pentru a-i proteja pe invadatori de radiații nucleare, susține Kievul Trupele ruse ar mai fi pierdut 234 de avioane, 202 elicoptere, 834 drone, 196 rachete de croazieră, 15 nave, 3.162 vehicule şi camioane cisternă şi 99 de echipe speciale, conform aceleiaşi surse.

Lugansk: sute de parașutiști ruși, uciși (sirsa: Ukrinform)
Medvedev, asmuțit de Putin împotriva Ucrainei (sursa: Sputnik)
Internațional

Medvedev, asmuțit de Putin împotriva Ucrainei

Medvedev, asmuțit de Putin împotriva Ucrainei. Dmitri Medvedev, unul din fidelii preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat vineri că Moscova nu îşi va opri campania militară în Ucraina chiar dacă Kievul ar renunţa oficial la aspiraţiile sale de a adera la NATO, informează Reuters. Medvedev, asmuțit de Putin împotriva Ucrainei Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a mai declarat într-un interviu pentru televiziunea franceză LCI că Rusia este pregătită să poarte discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în anumite condiţii. Chiar înainte de invazia începută pe 24 februarie, Moscova a clarificat ca inacceptabilă apartenenţa Ucrainei la NATO. "Renunţarea la a participa în cadrul Alianţei Nord-Atlantice este vitală acum, dar este deja insuficientă pentru a stabili pacea", a declarat Medvedev în interviul pentru televiziunea LCI, din care agenţiile ruse de presă au preluat citate. Ridicolul pretext al denazificării Conform declaraţiilor înaltului oficial rus, ţara sa va continua campania până când îşi va atinge obiectivele. Reuters aminteşte că Vladimir Putin a declarat că intenţionează să "denazifice" Ucraina. Kievul şi Occidentul spun însă că acesta este un pretext fără temei pentru un război de cucerire. Rusia şi Ucraina au purtat mai multe runde de discuţii după începerea invaziei, dar nu s-au înregistrat progrese şi există puţine perspective pentru o reluare a acestora. "Acest lucru (discuţiile - n.r.) va depinde de modul în care se desfăşoară evenimentele. Am fost pregătiţi înainte să ne întâlnim (cu Zelenski)", a spus Medvedev. HIMARS poate schimba jocul În interviu, fostul preşedinte rus a mai afirmat că armele americane furnizate deja Ucrainei, cum ar fi lansatoarele de rachete multiple HIMARS, nu reprezintă deocamdată o ameninţare semnificativă. Dar situaţia s-ar putea schimba, a adăugat Medvedev, dacă armele trimise de SUA ar putea atinge ţinte la distanţe mai mari. Citește și: Laboratoare chimice rusești au fost aduse la Zaporojie pentru a-i proteja pe invadatori de radiații nucleare, susține Kievul "Înseamnă un lucru când acest tip de rachetă zboară pe o distanţă de 70 km","dar e altceva când e vorba de 300-400 km". Atunci "ar fi o ameninţare directă pentru teritoriul Federaţiei Ruse", a estimat vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Spioană rusă în baza NATO Napoli (sursa: Bellingcat)
Internațional

Spioană rusă în baza NATO Napoli

Spioană rusă în baza NATO Napoli. O agentă a serviciilor secrete ruse a reuşit să se infiltreze în baza NATO de la Napoli, unde a spionat ani la rând, scriu în ediţiile de vineri mai multe publicaţii preluate de agenţia EFE, printre care La Repubblica şi Der Spiegel, în urma unei investigaţii jurnalistice care a durat aproape un an. Spioană rusă în baza NATO Napoli Investigaţia, la care au contribuit de asemenea Bellingcat şi The Insider, o descrie pe spioana rusoaică drept o femeie în vârstă de "circa 30 de ani, cosmopolită şi sigură pe sine, care vorbeşte şase limbi" străine şi a reuşit să pătrundă în cercul personalităţilor din oraşul italian Napoli, în cel al personalului bazei NATO şi al Flotei a 6-a a SUA. Numele identităţii sale fabricate era María Adela Kuhfeldt Rivera, născută în Peru din tată german, dar identitatea sa reală era Olga Kolobova, fiică a unui colonel rus. Paşaportul rusesc cu care a intrat în Italia aparţinea "aceleiaşi serii folosite de spionii GRU", serviciul secret militar rus, iar în timpul şederii în Italia a folosit trei paşapoarte ruseşti, scrie La Repubblica. Fugită la Moscova Pista spioanei a fost pierdută când Bellingcat şi The Insider au publicat în septembrie 2018 numele spionilor care au încercat să-i otrăvească pe fostul agent rus Serghei Skripal şi pe producătorul bulgar de arme Emil Gebrev, rusoaica părăsind atunci Napoli către Moscova fără să i se mai dea de urmă. Citește și: VIDEO Zelenski a explicat în detaliu cum Europa a ratat la limită un accident nuclear grav la Zaporojie Autorii investigaţiei jurnalistice mai susţin că nu au putut stabili ce informaţii a putut ea să obţină, nici dacă ar fi reuşit să implanteze viruşi informatici în telefoanele şi calculatoarele prietenilor pe care şi-i făcuse în timpul misiunii în Italia, dar, spun aceiaşi jurnalişti, se ştie că "a intrat în contact cu figuri cheie ale NATO şi Marinei SUA".

Cât costă cazarea în căminele studenţești (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Cât costă cazarea în căminele studenţești

Cât costă cazarea în căminele studenţești. Un student care doreşte să stea la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) va plăti 140 de lei pe lună pentru a locui în majoritatea căminelor instituţiei de învăţământ superior. Cât costă cazarea în căminele studenţești Tariful este valabil în doar șapte dintre cămine, acolo unde vor sta câte trei-patru studenți în camere, cu baia la capătul holului. Şi tarifele de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) variază în funcţie de condiţiile din camerele de cămin. Citește și: VIDEO Zelenski a explicat în detaliu cum Europa a ratat la limită un accident nuclear grav la Zaporojie În cel mai mare campus din Iaşi, „Tudor Vladimirescu”, preţurile anul trecut au pornit de la 160 de lei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Lukașenko pune armament nuclear pe avioane (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Lukașenko pune armament nuclear pe avioane

Lukașenko pune armament nuclear pe avioane. Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declarat vineri că avioanele de luptă SU-24 belaruse au fost reconfigurate pentru a putea transporta armament nuclear, relatează Reuters. Lukașenko pune armament nuclear pe avioane Într-o declaraţie pentru presă, Lukaşenko a explicat că această decizie a fost agreată anterior cu preşedintele rus Vladimir Putin. Belarusul nu are propriile arme nucleare, însă este un aliat al Rusiei şi a permis ca teritoriul său să fie folosit pentru invazia rusă din Ucraina. Potrivit agenției Belta, "Aleksandr Lukashenko said: Amenințări dure de la Minsk Aleksandr Lukashenko went on saying: "

Truss despre Macron Prieten, dușman? Deliberez (sursa: Facebook/Liz Truss)
Internațional

Truss despre Macron: Prieten, dușman? Deliberez

Truss despre Macron: Prieten, dușman? Deliberez. Liz Truss, unul din cei doi candidaţi la postul de premier al Marii Britanii, a fost acuzată că riscă o înrăutăţire a relaţiilor diplomatice cu Franţa după ce a spus că "juriul încă deliberează" în privinţa preşedintelui Emmanuel Macron, transmite DPA. Truss despre Macron: Prieten, dușman? Deliberez Truss, actual ministru de Externe, a răspuns la o întrunire de campanie a Partidului Conservator joi, la Norwich, că nu este decisă dacă preşedintele francez este "prieten sau duşman". Mai multe probleme au afectat relaţiile franco-britanice în lunile din urmă, printre care traversările migranţilor pe Canalul Mânecii şi haosul creat în sezonul turistic în portul Dover, pentru care Truss a dat vina pe lipsa de personal francez la controlul paşapoartelor. La întrunirea de la Norwich, Truss şi rivalul său Rishi Sunak au fost supuşi unei serii rapide de întrebări şi răspunsuri. Gazda evenimentului, Julia Hartley-Brewer, a întrebat-o pe Truss: "Preşedintele Macron, prieten sau duşman?". "Juriul deliberează", a răspuns ea, în aplauze zgomotoase, adugând: "Însă, dacă aş deveni prim-ministru, l-aş judeca după fapte, nu după vorbe". Critici din ambele partide mari La aceeaşi întrebare, Sunak răspunsese rapid "prieten". Partidul Laburist, principala formaţiune de opoziţie, a avertizat că replica lui Truss, care poate fi considerată ca riscând o tensionare a relaţiilor cu Franţa, arată "o lipsă teribilă şi îngrijorătoare de judecată". Fostul ministru conservator Gavin Barwell a pus şi el sub semnul întrebării remarca, comentând pe Twitter: "Aş fi crezut că ministrul de Externe este conştient că suntem într-o alianţă militară cu Franţa". Citește și: VIDEO Zelenski a explicat în detaliu cum Europa a ratat la limită un accident nuclear grav la Zaporojie Într-un alt moment al întrunirii, Truss a recunoscut că, dacă ar avea de ales între a se baza pe Franţa sau pe China pentru expertiza în domeniul nuclear, ar alege Franţa. Aceste răspunsuri vin după ce Liz Truss a distanţat Marea Britanie de perspectiva unui proiect de a face parte dintr-o comunitate politică europeană mai largă, în care ar fi implicate şi state din afara UE, precum Regatul Unit, după o întâlnire între Boris Johnson şi preşedintele francez în iunie. Contre franco-britanice Palatul Elysee a insistat că Johnson exprimase interes faţă de idee, însă Truss a negat ulterior că Regatul Unit ar fi fost vreodată de acord cu o astfel de propunere: "Nu este adevărat. Nu cunosc cuvintele exacte pe care preşedintele Macron le-a folosit, dar noi nu am convenit asupra acestui subiect". Întrebată dacă susţine "comunitatea lui (Macron) politică şi economică", ea a răspuns: "Nu". În iulie, Truss a afirmat că aglomeraţiile cu care s-au confruntat turiştii în portul Dover au fost din vina autorităţilor franceze şi că ar fi fost "pe deplin evitabile". Un politician francez a acuzat Brexit-ul pentru haosul creat. Pierre-Henri Dumont, deputat din Calais al partidului Republicanii, a declarat la BBC că problemele din portul Dover vor reapărea. "Acestea sunt consecinţele Brexit-ului. Trebuie să facem mai multe controale decât înainte", a explicat el.

Sofia îi dă cu tifla Moscovei (sursa: moldova.europalibera.org/)
Internațional

Sofia îi dă cu tifla Moscovei

Sofia îi dă cu tifla Moscovei: Bulgaria a refuzat joi să extrădeze un cetăţean rus care se opune războiului în Ucraina şi care este acuzat de fraudă fiscală în Rusia, nutrind temeri că acesta nu va beneficia de un proces echitabil, informează AFP. Sofia îi dă cu tifla Moscovei Curtea de Apel de la Varna a revizuit joi o decizie de extrădare luată la începutul lui august cu privire la Aleksei Alcin, 46 de ani, un om de afaceri acuzat în Rusia de fraudă fiscală în valoare de 282,5 milioane de ruble (4,8 milioane de euro). "Instanţa a constatat un risc de agravare a situaţiei lui (Aleksei Alcin) din cauza convingerilor sale politice şi o încălcare a drepturile sale în timpul procesului penal", potrivit motivaţiei publicate de Curtea de Apel din Varna într-un comunicat. Decizia Curţii de Apel se sprijină pe două rezoluţii ale Parlamentului European şi pe un raport al Comitetului Helsinki, potrivit căruia "nu există nicio îndoială că Rusia şi-a întărit represiunea împotriva manifestanţilor şi militanţilor din societatea civilă care protestează împotriva războiului". Pașaport rusesc, ars în fața ambasadei Acest refuz de extrădare este "asemănător deciziilor unor tribunale din state membre ale Consiliului Europei, care resping cereri ale Federaţiei Ruse în baza unei lipse de încredere în voinţa acestei ţări de a-şi onora obligaţiile conform dreptului internaţional", a apreciat Curtea de Apel bulgară. Citește și: România se înarmează până în dinți: ultima achiziție – 231 de sisteme de rachete portabile antiaeriene, care vor costa peste două treimi de miliard de euro. Cine le livrează Locuind în Bulgaria din 2014, Aleksei Alcin şi-a ars paşaportul rusesc în faţa consulatului Rusiei de la Varna, în februarie, în timpul unei manifestaţii împotriva războiului din Ucraina. Manifestaţii în susţinerea lui Alcin au fost organizate în ultimele săptămâni la Sofia şi la Varna. Intelectuali bulgari i-au cerut preşedintelui Rumen Radev să-i acorde drept de azil.

Cum și-a favorizat fostul viceprimar socrii (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cum și-a favorizat fostul viceprimar socrii

Cum și-a favorizat fostul viceprimar socrii. Fostul viceprimar Gabriel Harabagiu va fi cercetat penal pentru că şi-ar fi favorizat socrii. Cum și-a favorizat fostul viceprimar socrii Ancheta a fost demarată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Aceeaşi agenţie a identificat şi o situaţie de conflict de interese în care s-ar fi aflat fostul viceprimar. Citește și: România se înarmează până în dinți: ultima achiziție – 231 de sisteme de rachete portabile antiaeriene, care vor costa peste două treimi de miliard de euro. Cine le livrează Un alt incident de integritate a fost comunicat ieri de către ANI în cazul unei consiliere locale din Hârlău. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar (sursa: Facebook/Алексей Навальный)
Internațional

Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar

Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar. Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou într-o celulă de izolare în colonia penitenciară în care este închis, a anunţat el pe Twitter, adăugând că acuză Moscova pentru această decizie, informează miercuri dpa. Pedepse absurde pentru Navalnîi în penitenciar Autorităţile au justificat mutarea lui prin faptul că el nu şi-a ţinut mâinile la spate timp de trei secunde în timpul unei plimbări prin colonia penitenciară, în pofida ordinului primit, a spus Navalnîi în comunicatul său pe Twitter. "În mod evident, directiva vine de la Moscova. Chiar şi pentru standardele unei închisori ruse, a trimite pe cineva la izolator doar pentru faptul că nu şi-a ţinut trei secunde mâinile la spate este prea mult", a scris el pe Twitter. Citește și: Navalnîi, din închisoare, îi râde în nas lui Putin: a fondat o organizație anti-corupție internațională Şi planul său de a înfiinţa un sindicat din închisoare a înfuriat recent autorităţile ruse. Navalnîi a spus că a stat deja trei zile în celula de izolare, care măsoară 2,5 metri pe 3, săptămâna trecută, pe motiv că nu şi-a încheiat un nasture la o haină. "Iată-mă încă o dată stând în dulapul meu infernal, cu o cană şi o carte. E cam plictisitor, desigur. Cred că ar trebui să învăţ cum să meditez", a scris Navalnîi într-un tweet. Colonia penitenciară 6 din Melehovo Aleksei Navalnîi ispăşeşte în prezent o sentinţă oficial pentru fraudă, dar care este văzută ca o încercare de a reduce la tăcere unul dintre cei mai vocali oponenţi ai lui Vladimir Putin. Navalnîi este închis în colonia penitenciară 6 din Melehovo, la circa 260 de kilometri nord-est de Moscova, în condiţii extrem de dure. În timp ce era eliberat condiţionat după o condamnare anterioară, în august 2020, Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok şi a fost transportat pentru tratament în Germania. La revenirea în Rusia, în ianuarie 2021, el a fost arestat chiar pe aeroport pe motiv că nu a respectat controlul judiciar. Între timp, Navalnîi a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare, pentru presupuse fraude.

Încă un pro-rus aruncat în aer (sursa: Reuters)
Internațional

Încă un pro-rus aruncat în aer

Încă un pro-rus aruncat în aer. Şeful desemnat de ruşi al oraşului Mihailovka (Mihailivka), situat în zona controlată de trupele ruse în regiunea Zaporojie, a fost ucis marţi, în urma detonării maşinii sale, a declarat un responsabil al administraţiei proruse a regiunii, potrivit Reuters. Încă un pro-rus aruncat în aer Vladimir Rogov, membru al administraţiei regionale din Zaporojie, specifică pe contul său Telegram că Ivan Suşko, desemnat de ruşi ca şef al administraţiei locale din Mihailovka, a fost grav rănit, după explozia unei bombe ce îi fusese plasată sub maşină şi a decedat la scurt timp după aceea la spital. Mihailovka este o localitate cu 11.000 de locuitori. Citește și: EXCLUSIV Dronele pentru Armata Română, a căror achiziție a fost aprobată în 2020, apoi anulată și reluată, s-au scumpit cu 77 de milioane euro, până la 354 de milioane euro Acesta este ultimul dintr-o serie de colaboraţionişti desemnaţi în administraţiile locale de trupele ruse în zonele ocupate din Ucraina care îşi pierde viaţa. În regiunea vecină Herson, şeful adjunct al oraşului Novaia Kahovka a fost împuşcat mortal la domiciliul său în 6 august, aminteşte agenţia de presă citată. Potrivit unor media ucrainene, în eliminarea acestora ar fi implicată rezistenţa ucraineană din teritoriile aflate sub ocupaţia forţelor ruse.

Lupte daco-romane, reconstituite la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Lupte daco-romane, reconstituite la Iași

Lupte daco-romane, reconstituite la Iași. Festivalul Istoric "Getodava" are loc în perioada 26-28 august 2022 la Iaşi. Lupte daco-romane, reconstituite la Iași Evenimentele au loc pe pârtia de schi de pe Sărărie din Iaşi iar intrarea este gratuită. Asociaţile de reconstituire istorică participante la festival sunt: Geto-dacii din Moldova (Iaşi), Terra Taurina (Italia), Tracia Antica (Bulgaria), Enciclopedia Dacică (Alba Iulia). Citește și: EXCLUSIV Dronele pentru Armata Română, a căror achiziție a fost aprobată în 2020, apoi anulată și reluată, s-au scumpit cu 77 de milioane euro, până la 354 de milioane euro Dar și Geto-Dacii Ansamensi (Jibou), Milite Marisensis (Târgu Mureş), Tomis (Constanţa), Ignis Vultus (Iaşi), Artipic – fir show (Iaşi). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Washington, încă trei miliarde pentru Kiev (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Washington, încă trei miliarde pentru Kiev

Washington, încă trei miliarde pentru Kiev. Statele Unite vor anunţa, posibil chiar miercuri, un nou pachet de asistenţă de securitate pentru Ucraina, în valoare de circa trei miliarde de dolari, a afirmat marţi un oficial american, potrivit agenţiei Reuters. Washington, încă trei miliarde pentru Kiev Pachetul ar urma să fie cel mai mare din partea Washingtonului în cele şase luni de când a început invazia rusă în Ucraina, iar data anunţată ar coincide cu Ziua Independenţei ucrainene, menţionează agenţia. Citește și: EXCLUSIV Dronele pentru Armata Română, a căror achiziție a fost aprobată în 2020, apoi anulată și reluată, s-au scumpit cu 77 de milioane euro, până la 354 de milioane euro Fondurile ar urma să provină din Iniţiativa pentru Asistenţa de Securitate pentru Ucraina, aprobată de Congresul SUA pentru a permite guvernului condus de preşedintele Joe Biden să achiziţioneze armament de la producători, în loc să le trimită ucrainenilor arme din stocurile americane existente.

Putin a decorat-o pe Daria Dughina (sursa: rte.ie)
Internațional

Putin a decorat-o pe Daria Dughina

Putin a decorat-o pe Daria Dughina. Sute de persoane s-au reunit marţi la Moscova pentru funeraliile Dariei Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, un susţinător al ofensivei ruse în Ucraina, care a fost ucisă în explozia maşinii sale, un atac pe care Moscova îl atribuie Kievului, relatează France Presse. Sute de persoane, lângă sicriu Daria Dughina (29 de ani) a fost ucisă sâmbătă seara în explozia SUV-ului pe care îl conducea pe o autostradă de lângă Moscova, venind de la un festival la care participase împreună cu tatăl său. Jurnalistă şi politolog, ea era fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog şi scriitor ultranaţionalist care promovează o doctrină imperialistă. La fel ca tatăl său, ea era o susţinătoare înverşunată a ofensivei ruse în Ucraina. Sute de persoane, între care rude şi responsabili politici, s-au recules lângă sicriul ei, lângă care fusese atârnat un portret al ei zâmbind, relatează AFP. Dughin: "Frontul este aici" "Vă mulţumesc tuturor că aţi venit. Nu ştiam că am atât de mulţi prieteni", a spus Dughin, liderul mişcării euroasianiste, în cadrul ceremoniei de rămas bun de la Moscova, la care au participat mai multe mii de moscoviţi, potrivit agenţiei de presă EFE. "Ea a murit pe front pentru naţiune, pentru Rusia. Frontul este aici", a declarat Dughin cu o voce tremurândă şi ochii înceţoşaţi de lacrimi. "Ea a trăit pentru victorie şi a murit pentru victorie, pentru victoria noastră rusă", a adăugat el. La mai puţin de 48 de ore de la moartea Dariei Dughina, Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB, ex-KGB) a anunţat luni că a ajuns la concluzia că atacul a fost pregătit şi executat de către serviciile de informaţii ucrainene. Kievul a dezminţit orice implicare în acest asasinat. Putin a decorat-o pe Daria Dughina Într-un mesaj de condoleanţe, preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat luni, la două zile după atentat, o "crimă oribilă, plină de cruzime", care "a întrerupt prematur viaţa Dariei Dughina, o personalitate sclipitoare şi talentată, cu o inimă de rus adevărat". Putin a decorat-o postum pe Dughina cu Ordinul Curajului, o decoraţie importantă în Federaţia Rusă. Promotor al "Euroasianismului", o doctrină imperialistă ce pledează pentru o alianţă între Europa şi Asia, sub conducerea Rusiei, Aleksandr Dughin este vizat din 2014 de sancţiunile Uniunii Europene. Personalitate mediatică şi poliglot, Dughin exercită influenţă asupra unei părţi a extremei drept europene. Influent sau nu la Kremlin? Supranumit de unele media drept "creierul lui Putin", Dughin este prezentat uneori ca fiind un apropiat al preşedintelui rus. Dar acesta din urmă nu l-a susţinut niciodată în public, în timp ce numeroşi observatori relativizează influenţa sa asupra Kremlinului. Citește și: VIDEO Primele cuvinte pronunțate de bebelușa Dughina: „Rusia” și „imperiul nostru”. Tatăl Dughin se laudă la înmormântarea fetei sale că el a educat-o În orice caz, numeroşi analiştii ruşi au declarat luni - în diferite media - că Dughin este mai mult cunoscut în Occident decât în Rusia, unde este un politolog marginal, identificat cu extrema dreaptă, iar despre fiica sa majoritatea ruşilor au aflat abia sâmbătă seara, când s-a produs atentatul, potrivit portalului independent rusesc ZonaMedia.

Misterul pădurii dispărute de la Socola (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Misterul pădurii dispărute de la Socola

Misterul pădurii dispărute de la Socola. Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” încă mai are de desluşit mistere rămase cadou de la ultimele administraţii ale unităţii medicale. Misterul pădurii dispărute de la Socola Una dintre cele mai ciudate speţe este cea a pădurii de Paulovnia care a dispărut înainte de a fi plantată. Institutul Socola a vrut să cumpere în octombrie 2018 aproape 1.400 de butaşi de tip Paulovnia, pe care să-i planteze la secţia exterioară de la Şipote. Citește și: Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii Scopul era să obţină lemne de foc mai ieftine decât în comerţ, fiindcă această specie este recunoscută pentru dezvoltarea rapidă şi pentru faptul că este un lemn de esenţă tare, care generează mai multă căldură. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Orban Viktor, demiteri pentru prognoza anti-artificii (sursa: Facebook/Orban Viktor)
Internațional

Orban Viktor, demiteri pentru prognoza anti-artificii

Orban Viktor, demiteri pentru prognoza anti-artificii. Guvernul ungar i-a demis luni pe preşedinta Agenţiei Naţionale de Meteorologie (NMS) şi pe adjunctul ei, la două zile după anularea din precauţie a unui mare foc de artificii prevăzut să aibă loc la Budapesta de Ziua Naţională a Ungariei, informează AFP şi dpa. Orban Viktor, demiteri pentru prognoza anti-artificii Kornelia Radics şi Gyula Horvath au fost demişi din funcţiile lor de ministrul Industriei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, în subordinea căruia se află agenţia, potrivit unui comunicat al ministerului, care nu oferă alte explicaţii. Acest anunţ intervine la o zi după criticile apărute în mass media apropiate guvernului împotriva agenţiei meteo, a cărei prognoză care anunţa furtuni şi rafale de vânt puternice a provocat anularea, sâmbătă, a focului de artificii. "Ei au furnizat informaţii false în ceea ce priveşte amploarea intemperiilor, ceea ce a indus în eroare echipa operaţională responsabilă de securitate", a scris publicaţia online Origo. Furtuna letală din 2006 În 2006, festivităţile din Ungaria au fost îndoliate de o violentă furtună care s-a soldat cu cinci morţi şi mai multe sute de răniţi, semănând panică printre mai mult de un milion de persoane care se adunaseră pentru a privi spectacolul pe malul Dunării. Agenţia NMS şi-a cerut scuze duminică, invocând "un factor de incertitudine inerent profesiei" de meteorolog. Într-o reacţie difuzată pe reţeaua socială Facebook, liberalul Andreas Fekete-Győr a ironizat: "Ei nu au putut produce prognoza meteo dorită, ei au fost daţi afară. Nu, aceasta nu este o dictatură din Asia Centrală: aceasta este Ungaria partidului Fidesz", partid aflat la putere. Opoziția critică risipa Focul de artificii, prezentat drept "cel mai mare din Europa" pentru a celebra "statul milenar ungar" a fost reprogramat pentru 27 august. Citește și: Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii Opoziţia a cerut în luna iulie anularea pur şi simplu a acestui foc de artificii, denunţând o "irosire inutilă a banilor", într-un moment în care guvernul naţionalist al lui Viktor Orban le cere cetăţenilor unguri să facă eforturi pentru a depăşi o perioadă economică dificilă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră