vineri 02 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Gabriela Iordache

2082 articole
Gabriela Iordache

Economie

TAROM, ciuruit de datorii: Aeroportul Iași a reușit doar în instanță să-și recupereze banii de la compania de stat

TAROM plătește doar obligat de instanță. Aeroportul Iaşi nu a mai avut răbdare şi a chemat în instanţă compania de stat pentru neplata facturilor din ultimele patru luni ale anului trecut. TAROM plătește doar obligat de instanță Procesul deschis în martie a avut patru termene, dintre care unul – cel mai lung, la interval de trei luni – a fost dispus pe fondul protestului magistraţilor. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Până să se pronunţe instanţa, TAROM şi-a achitat datoriile, care depăşeau 1,1 milioane de lei. Dar judecătorii Tribunalului Iaşi au ordonat debitoarei "să plătească creditoarei, în 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, penalităţi de întârziere". Este vorba "de 0,04 la sută/zi de întârziere, calculate la debitul principal de 1.132.047,76 lei reprezentând contravaloare restantă" pentru cele zece facturi reclamate de Aeroportul Iaşi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

TAROM, ciuruit de datorii: Aeroportul Iași a reușit doar în instanță să-și recupereze banii de la compania de stat
"Minune" la pelerinajul Sfintei Parascheva: povestea africanilor care studiază la Iaşi şi sunt voluntari la moaște
Eveniment

"Minune" la pelerinajul Sfintei Parascheva: povestea africanilor care studiază la Iaşi şi sunt voluntari la moaște

Voluntari africani la moaștele Sf. Parascheva. Ieşenii care s-au adunat la Calea Sfinţilor, procesiunea în care racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost purtată pe străzile oraşului, au fost martorii unei întâmplări care a atras atenţia tuturor. Voluntari africani la moaștele Sf. Parascheva Pe ultima porţiune a pelerinajului, icoana Sfintei Parascheva a fost purtată de către doi studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Citește și: Disperare în rândul judecătorilor: pensia șefului CSM ar putea să scadă de la 45.700 lei net la doar 39.188 de lei, dacă se aplică noua legislație – calcule neoficiale Doi studenţi care au ales Iaşiul să înveţe, venind aici din Uganda, respectiv Kenya. Tikhon Kanakulya Eward, 26 de ani, şi Stephen Mutugi Njeruh, 35 de ani, sunt studenţi la Teologie, la Iaşi, în primul an, după ce au petrecut un an de zile învăţând limba română. S-au întâlnit la Iaşi cu Théophile Niyigena, 23 de ani, care a venit din Rwanda şi studiază pictura la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, şi s-au înscris încă din primul an în care au venit în capitala Moldovei ca voluntari la pelerinajul de la moaştele Sfintei Parascheva. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Proiect eolian uriaş la nord de Iași, pe 200 de hectare de teren, dezvoltat de o multinațională. Ar fi o investiţie de sute de milioane de euro
Economie

Proiect eolian uriaş la nord de Iași, pe 200 de hectare de teren, dezvoltat de o multinațională. Ar fi o investiţie de sute de milioane de euro

Proiect eolian uriaş în județul Iași. Încă o firmă străină intenţionează să construiască un parc eolian în judeţul Iaşi, investiţie care ar urma să ajungă la sute de milioane de euro. Proiect eolian uriaş în județul Iași Multinaţionala Eurowind Energy AS din Danemarca are în plan să amplaseze în comuna ieşeană Movileni, conform surselor noastre, 40 de turbine eoliene marca Vestas, care fiecare produce 7,2 MW. Citește și: VIDEO Pescobar recunoaște că bucătăria „Tavernei Racilor” era pericol public, a reconstruit integral spațiul de gătit și susține că a cumpărat echipamente noi S-au depus deja documentaţii pentru obţinerea avizelor, urmând ca lucrările să înceapă, cel mai probabil, anul viitor sau cel mai târziu în 2025. Parcul eolian din Movileni ar urma să fie amenajat pe o suprafaţă de peste 200 de hectare, turbinele fiind montate din zona Iepureni şi până pe dealurile de la Potângeni. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Zeci de copii morți, unii decapitați, în urma atacului teroriștilor Hamas de sâmbătă într-o comunitate israeliană din apropierea Fâșiei Gaza
Internațional

Zeci de copii morți, unii decapitați, în urma atacului teroriștilor Hamas de sâmbătă într-o comunitate israeliană din apropierea Fâșiei Gaza

​Copii, bebeluși decapitați de teroriștii Hamas. Orori de nedescris descoperite de armata israeliană într-o comunitate care a fost atacată sâmbătă de Hamas: zeci de copii morți, unii decapitați, potrivit presei israeliene. Copii, bebeluși decapitați de teroriștii Hamas Presa a fost invitată marți să vadă cum arată Kfar Aza, comunitatea masacrată de Hamas, în timp ce soldații scoteau cadavrele victimelor din casele în care au fost ucise, potrivit i24News. Satul se află în apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Citește și: Mii de morți și răniți în Israel și Fâșia Gaza după nici două zile de la începutul atacului Hamas. Nu se întrevede un final rapid al operațiunilor militare Militarii au descoperit aproximativ 40 de bebeluși și copii morți, unii decapitați. i24NEWS Correspondent @Nicole_Zedek reports from Kibbutz Kfar Aza, a quarter-mile from the Gaza border, and recounts the atrocities that were committed in the small community which remains an active scene as soldiers clear booby traps and recover the bodies of dozens of victims pic.twitter.com/J4ZfWZQYHp— i24NEWS English (@i24NEWS_EN) October 10, 2023 „Nu este un război, nu este un câmp de luptă. Vedeți bebelușii, mama, tatăl, în dormitoarele lor, în camerele lor de protecție și cum i-au ucis teroriștii. Este un masacru", a spus generalul-maior al IDF Itai Veruv. 'It's not a war, it's not a battle. It's a massacre'Journalists are let into Kfar Aza for the first time, four days after the community came under the shock attack by Hamas terroristsIDF Major General Itai Veruv describes the scene of brutal violence, where whole families… pic.twitter.com/HJzoMKj2Ta— i24NEWS English (@i24NEWS_EN) October 10, 2023

Casele-container, vedetele imobiliare ale pandemiei de COVID în România, au adus profituri nemaiîntâlnite
Economie

Casele-container, vedetele imobiliare ale pandemiei de COVID în România, au adus profituri nemaiîntâlnite

Casele-container, vedetele imobiliare ale pandemiei. Pentru producătorii de containere metalice, pandemia a generat o creştere a cifrei de afaceri nemaiîntâlnită până acum. Casele-container, vedetele imobiliare ale pandemiei Iar creşterea, spun aceştia, li se datorează în mare parte clienţilor fizici – adică acelor persoane care aveau cumpărată o suprafaţă de teren şi plănuiau ca într-un interval oarecare de timp să îşi construiască o casă. Citește și: VIDEO Pescobar recunoaște că bucătăria „Tavernei Racilor” era pericol public, a reconstruit integral spațiul de gătit și susține că a cumpărat echipamente noi Restricţiile de circulaţie din anul 2020, cauzate de pandemia de Covid-19, i-au determinat însă pe unii să îşi grăbească mutarea la casă, apelând la soluţii de locuit care, la noi, par încă non-conformiste: casele de locuit fabricate din containere. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, bogat pe credit: Ferrari Roma, Lamborghini Urus și BMW X6, în leasing pe firma la care e angajat pe salariul minim pe economie și care administrează „Taverna Racilor” Care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de locuinţe, cine produce în Iaşi astfel de containere şi cum au adoptat ieşenii ideea de a locui “într-o cutie metalică”? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Aberație constituțională: în România există două salarii minime pe economie - unul, mai mare, pentru angajații din construcții, celălalt, mai mic, pentru restul
Economie

Aberație constituțională: în România există două salarii minime pe economie - unul, mai mare, pentru angajații din construcții, celălalt, mai mic, pentru restul

Două salarii minime diferite pe economie. Oficial, în judeţul Iaşi sunt peste 60.000 de angajaţi plătiţi cu salariul minim, adică o treime din totalul de salariaţi din economia locală. Două salarii minime diferite pe economie Cele mai multe contracte de muncă plătite astfel sunt în domeniile de activitate comerţ, repararea autovehiculelor, transport şi construcţii. Citește și: Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine În prezent sunt trei niveluri ale salariilor minime: 3.000 de lei (agricultură şi industrie alimentară), 3.300 de lei (minimul de bază pe ţară) şi 4.000 de lei (construcţii) - vorbim despre valori brute. Augustin Zegrean, fost judecător şi preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) şi expert constituţionalist, a declarat că „avem de-a face cu o aiureală nemaiîntâlnită, în care asistăm la existenţa a două salarii minime. Este clar că salariul minim trebuie stabilit prin lege, pentru că acesta nu poate fi diferenţiat în funcţie de clase profesionale, sociale sau de orice altă natură.". Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mii de morți și răniți în Israel și Fâșia Gaza după nici două zile de la începutul atacului Hamas. Nu se întrevede un final rapid al operațiunilor militare
Internațional

Mii de morți și răniți în Israel și Fâșia Gaza după nici două zile de la începutul atacului Hamas. Nu se întrevede un final rapid al operațiunilor militare

Israel, Fâșia Gaza: mii de victime. Peste 600 de persoane au fost ucise în Israel de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza, iar mişcarea palestiniană a luat "peste 100 de prizonieri", a transmis duminică guvernul israelian, în timp ce Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, a anunţat un bilanţ de 370 de morţi de partea palestiniană. Israel, Fâșia Gaza: mii de victime Numărul deceselor din Israel apare într-un infografic postat pe contul de Facebook al biroului de presă al guvernului. Citește și: VIDEO Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas. Bennett a făcut parte din trupele de comando Numărul morţilor "nu este definitiv", a declarat pentru AFP un oficial al biroului de presă al executivului israelian, adăugând că, dintre cei 2.000 de răniţi din ţară, 200 sunt "în stare critică". Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic De partea cealaltă, autorităţile locale din Fâşia Gaza au anunţat tot duminică, în doua zi de ostilităţi, că numărul morţilor în conflictul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza a crescut la 370 de partea palestiniană. "Trei sute şaptezeci de cetăţeni au fost ucişi şi alţi 2.200 au fost răniţi", a transmis Ministerul Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene din Gaza.

Preot român în pelerinaj în Israel: "Pur și simplu, oameni ciuruiți pe autostradă, pe stradă. Armata este pe străzi, soldați înarmați, filtre"
Internațional

Preot român în pelerinaj în Israel: "Pur și simplu, oameni ciuruiți pe autostradă, pe stradă. Armata este pe străzi, soldați înarmați, filtre"

Preot în Israel: ciuruiți pe străzi. Israelul este în stare de război și asta se poate vedea cu ochiul liber. Un preot român aflat în pelerinaj cu un grup de credincioși a povestit ce a văzut sâmbătă în Țara Sfântă. Preot în Israel: ciuruiți pe străzi Preotul Mircea Lung a relatat, duminică dimineață la Digi24 prin ce a trecut împreună cu pelerinii de când Hamas a atacat din aer și la sol Israelul. Citește și: VIDEO Fostul premier israelian Naftali Bennett s-a prezentat la unitatea sa militară, pentru a participa la confruntarea cu teroriștii Hamas. Bennett a făcut parte din trupele de comando Acesta spune că au văzut oameni morți pe autostradă, soldați înarmați, filtre de securitate, baricade, fiind controlați în anumite locuri de către armata israeliană. Grupul era cazat în Palestina, dar a fost mutat într-un hotel din Ierusalim. Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic "Ceea ce este la televizor este o mică parte. Pur și simplu, oameni ciuruiți pe autostradă, pe stradă. Am văzut un microbuz de opt persoane în care toți cei care erau acolo au fost ciuruiți și pur și simplu au rămas morți în microbuz. (...) Armata este pe străzi, soldați înarmați, filtre, pregătiri de trageri. La punctele de trecere erau puse baricade din beton iar deasupra saci cu nisip. Este ca la război."

A început cel mai lung pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași de până acum. Pelerinii pot sta și 20 de ore la coadă
Eveniment

A început cel mai lung pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași de până acum. Pelerinii pot sta și 20 de ore la coadă

Pelerinajul Sfintei Parascheva, cel mai lung. De sâmbătă, 7 octombrie, a început oficial pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva din Iaşi. Pelerinajul Sfintei Parascheva, cel mai lung Organizatorii spun că, deşi nu se bifează o premieră propriu-zisă, sunt puţini anii în care pelerinajul va dura atât de mult şi va cuprinde două weekenduri. Citește și: Cine reprezintă judecătorii din România: șeful CSM, amicul Liei Savonea, decizii în serie în favoarea corupților și interlopilor. Plus o halucinantă sentință a unui prădător sexual Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană, de lângă altar, acolo unde este aşezată pe toată durata anului. Procesiunea cu racla şi moaştele sfintei este organizată sâmbătă, de la ora 6.00, iar apoi pelerinajul este declarat deschis. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șoc pe piața panourilor fotovoltaice pentru locuințe individuale: AFM a suspendat brusc programul, firmele au echipamente pe stoc
Economie

Șoc pe piața panourilor fotovoltaice pentru locuințe individuale: AFM a suspendat brusc programul, firmele au echipamente pe stoc

AFM a suspendat brusc programul fotovoltaicelor. Administratorii firmelor aflate pe lista instalatorilor validaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) ca să monteze sisteme fotovoltaice prin programul Casa Verde îşi pun mâinile-n cap. AFM a suspendat brusc programul fotovoltaicelor Motivul: ştiind din sesiunile anterioare că cererea prin programul de la stat va fi mare, unii şi-au făcut stocuri importante de marfă. Citește și: Cine supraveghează industria „păcănelelor”: un mason din Constanța, cu CV-ul foarte bine ascuns. În 2013, era inspector la primăria din Poarta Albă Asta, chiar cu câteva zile înainte ca AFM să anunţe că suspendă programul după o decizie a Curţii de Apel Oradea. Totul, într-un dosar deschis de o firmă orădeană care nu a fost validată de instituţie pentru instalarea panourilor. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Dezastru cu vaccinarea antigripală la ţară. Medici: Modificările Ministerului Sănătăţii sunt "o mare prostie"
Eveniment

Dezastru cu vaccinarea antigripală la ţară. Medici: Modificările Ministerului Sănătăţii sunt "o mare prostie"

Dezastru cu vaccinarea antigripală la ţară. Ministerul Sănătăţii a modificat felul în care sunt distribuite şi gestionate vaccinurile antigripale. Dezastru cu vaccinarea antigripală la ţară Schimbările riscă să ducă la scăderea considerabilă a ratei de vaccinare, una şi aşa nu foarte mare. Citește și: Controversata pensionară specială Viorica Costiniu cere „organelor abilitate” să ancheteze de unde a obținut DeFapt.ro documentul privind pretențiile salariale uriașe ale magistraților Medicii de familie din zona rurală a judeţului Iaşi spun că modificările sunt aproape de un dezastru. "O mare prostie", oamenii sunt nemulţumiţi şi medicii se tem să îşi desfăşoare activitatea, potrivit chiar acestora. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ikea ajunge și la Iaşi: negociază deja cumpărarea a cinci hectare de teren. Unde se va construi noul magazin
Economie

Ikea ajunge și la Iaşi: negociază deja cumpărarea a cinci hectare de teren. Unde se va construi noul magazin

Ikea deschide magazin și la Iași. Retailerul suedez Ikea ar urma să deschidă un magazin în judeţul Iaşi, în proximitatea Brico Depot din Păcurari. Ikea deschide magazin și la Iași Acolo intenţionează să cumpere un teren cu o suprafaţă de peste 50.000 de mp. Citește și: DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă Demersurile pentru autorizarea construirii unui centru comercial în zonă au început deja. Anul trecut, în luna octombrie, Ermes Holding SRL, actualul proprietar al terenului, a obţinut de la Primăria Iaşi un certificat de urbanism pentru cele patru parcele care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu Ikea România SRL pe data de 14 iulie 2023. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cum bați radarul poliţiei: activezi limitatorul de viteză al maşinii. Judecătorii i-au dat dreptate unui șofer care a făcut asta
Eveniment

Cum bați radarul poliţiei: activezi limitatorul de viteză al maşinii. Judecătorii i-au dat dreptate unui șofer care a făcut asta

Limitatorul de viteză bate radarul poliției. Un șofer de BMW și-a primit înapoi permisul de conducere ridicat de polițiști pentru că ar fi depășit cu mai mult de 50 km/h viteza maxim permisă în oraș. Limitatorul de viteză bate radarul poliției Șoferul a explicat că era imposibil să fi mers chiar atât de repede. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, țepar și cu firma de livrare a produselor sale: a fost obligat de instanță să achite facturile către Foodpanda, timp în care plătește leasing la Ferrari și Lamborghini Probabil obișnuit „să o calce”, își programase computerul de bord să-l avertizeze când atinge 95 km/h. Radarul fie nu fusese folosit corect, fie era defect. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Expertul lui Buzatu, arestat și el, avea o caracatiță regională întinsă în toată Moldova
Eveniment

Expertul lui Buzatu, arestat și el, avea o caracatiță regională întinsă în toată Moldova

Expertul lui Buzatu, caracatiță în Moldova. Scandalul mitei de la Vaslui a pornit de la expertul desemnat să evalueze calitatea drumului modernizat de firmele omului de afaceri care a pus la cale flagrantul împreună cu procurorii. Expertul lui Buzatu, caracatiță în Moldova Ulterior, aşa cum a devenit de notorietate, în plasă a picat un peşte mult mai mare, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF și partenerilor de afaceri: a trecut activele firmei cu datorii de peste un milion de lei Premium Raci SRL pe altă firmă, „curată”. Obligat să plătească din propriul buzunar datoriile, se ascunde Constructorul, Emil Savin, a explicat că, după ce rezultatul expertizei făcute s-a dovedit a fi nefavorabil şi, în consecinţă, nu mai putea să încaseze banii pentru lucrările efectuate, i s-ar fi spus că o contraexpertiză putea să fie făcută doar de acelaşi specialist. Prin urmare, omul de afaceri a devenit denunţător şi i-a „înfundat” pentru 30 de zile atât pe expertul Radu Judele, cât şi pe preşedintele Dumitru Buzatu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

EXCLUSIV Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF și partenerilor de afaceri: a trecut activele firmei cu datorii de peste un milion de lei Premium Raci SRL pe altă firmă, "curată". Obligat să plătească din propriul buzunar datoriile, se ascunde
Investigații

EXCLUSIV Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF și partenerilor de afaceri: a trecut activele firmei cu datorii de peste un milion de lei Premium Raci SRL pe altă firmă, "curată". Obligat să plătească din propriul buzunar datoriile, se ascunde

Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF, partenerilor. Citește și: EXCLUSIV Afacerea lui Pescobar, care a dat țeapă ANAF, a primit ajutor de stat: credite garantate 90% de Finanțe. Firma controlată de Pescobar plătește leasing la Ferrari, Lamborghini și BMW X6 Paul Nicolau este, potrivit unei instanțe de judecată, doar un țepar în afaceri: a acumulat datorii pe o firmă, a falimentat-o cu rea-credință și și-a continuat activitatea pe altă firmă. Pescobar, țeapă ordinară dată ANAF, partenerilor Firma înglodată în datorii se numește Premium Raci SRL. În 2016, când datoriile au depășit un milion de lei, Paul Nicolau, alias Pescobar, a cerut insolvența firmei. Practic, a închis-o. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, bogat pe credit: Ferrari Roma, Lamborghini Urus și BMW X6, în leasing pe firma la care e angajat pe salariul minim pe economie și care administrează „Taverna Racilor” A preluat activele Premium Raci SRL pe o altă firmă, nouă, fără datorii, și a continuat activitatea, obținând și profit. Citește și: EXCLUSIV Pescobar nu vrea să plătească nici măcar 500 de lei lunar dintr-o datorie bancară de 102.000 de lei, a fost dat în judecată de un executor judecătoresc Partenerii de afaceri țepuiți, însă, au apelat la o firmă de recuperări de creanțe. Aceasta a reușit să obțină în instanță obligarea lui Paul Nicolau, unic asociat și administrator al Premium Raci SRL, să plătească din propriul patrimoniu debitele. La ANAF și Taxe Locale, datorie de 60.000 de lei Din milionul de lei datorii, aproape 43.000 de lei erau datorați ANAF și peste 15.000 de lei, Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 5 (mai jos, tabelul complet al creditorilor). Tabelul creditorilor Premiu Raci SRL (sursa: BPI) Citește și: Pescobar nu doar că nu are nici o firmă pe numele lui, dar de operațiunile restaurantelor „Taverna Racilor” se ocupă mâna lui dreaptă Instanța l-a obligat pe Pescobar să plătească În octombrie 2019, Tribunalul București a decis că datoria de peste un milion de lei trebuie plătită de către cel responsabil de acumularea acestora, Paul Nicolau ("pârâtul" din fragmentele de mai jos). Citește și: Pescobar de la „Taverna Racilor” a încasat câte 10.000 de euro pe zi în 2022. Profit curat: peste cinci milioane de lei anul trecut, din alimente expirate, rugină și lipsă de igienă la fițe în Herăstrău Fragmente din decizia Tribunalului București prin care Pescobar e obligat să plătească datoriile firmei pe care a falimentat-o cu rea-credință (sursa: BPI) Paul Nicolau se ascunde de executorii judecătorești Unuia dintre creditorii Premiu Raci SRL, Paul Nicolau are să-i plătească, la zi, peste 102.000 de lei, în urma acestei decizii a Tribunalului București. Dar Pescobar își ascunde veniturile: una dintre firmele pe care le controlează și la care e angajat îl plătește cu salariul minim pe economie. Din acesta, executorii judecătorești îi pot lua doar 500 de lei lunar. O sumă extrem de mică, dar Pescobar refuză șă o plătească și pe aceea. La 1 august a.c., executorul judecătoresc i-a dat din nou în judecată pe Nicolau și pe firma la care e angajat pentru „validare poprire”. Altfel spus, deși firma ar trebui să-i rețină din salariu lui Pescobar și să vireze lunar o sumă executorului în contul debitului bancar, firma Commercial Diplomatic Club SRL nu face acest lucru.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră