joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: propuneri

6 articole
Internațional

Rusia respinge toate propunerile SUA: nu vrea trupe străine în Ucraina, nici armistițiu

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia va recurge la forță militară pentru a prelua ceea ce el numește „teritorii rusești istorice” din Ucraina, în cazul în care demersurile diplomatice vor eșua. Afirmațiile vizează cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Moscova și au fost făcute în cadrul reuniunii anuale cu conducerea armatei și a Ministerului Apărării. Kremlinul condiționează pacea de „eliberarea” teritoriilor anexate Potrivit lui Putin, Moscova preferă o soluție diplomatică care să „elimine cauzele originare ale conflictului”, însă avertizează că, dacă adversarii și „sponsorii lor străini” refuză negocierile, Rusia va acționa militar. Citește și: Fără prescripție pentru faptele grave de corupție, propune premierul Liderul de la Kremlin a insistat că obiectivele așa-numitei „operațiuni militare speciale” vor fi atinse „fără îndoială”. Rusia revendică succese pe front, experții le contestă Vladimir Putin a susținut că trupele ruse au „eliberat” peste 300 de localități în acest an și că armata menține inițiativa strategică pe întreaga linie a frontului. Evaluările independente contrazic însă aceste afirmații: Institutul pentru Studiul Războiului estimează că Rusia a cucerit sub 1% din teritoriul ucrainean în aceeași perioadă. Putin laudă armata rusă și acuză sprijinul NATO pentru Kiev Șeful statului rus a elogiat „nivelul ridicat de luptă” al soldaților ruși, afirmând că aceștia se confruntă cu forțe ucrainene sprijinite de NATO, „cel mai mare bloc politico-militar din lume”. El a susținut că unități de elită ucrainene, instruite în Occident și echipate cu armament modern, sunt „zdrobite” pe câmpul de luptă. Extinderea „zonei de securitate” în estul Ucrainei Putin a anunțat că Rusia va continua extinderea așa-numitei zone de securitate în regiunile Harkov, Dnipropetrovsk și Sumî, semnalând o posibilă escaladare a operațiunilor militare dincolo de teritoriile deja ocupate. Liderul de la Kremlin a pledat pentru o cooperare „pe picior de egalitate” cu Statele Unite și statele europene, în vederea creării unui sistem unic de securitate eurasiatic. Totuși, Putin a remarcat „progresul” dialogului cu noua administrație americană, criticând în schimb actualii lideri ai majorității țărilor europene. Racheta hipersonică Oreșnik intră în dotarea armatei ruse Putin a anunțat că noua rachetă balistică hipersonică Oreșnik va fi desfășurată înainte de sfârșitul anului. Capabilă să transporte focoase nucleare și să lovească ținte aflate la mii de kilometri distanță cu o marjă redusă de eroare, racheta este prezentată de Kremlin drept un pilon al echilibrului nuclear global. Oreșnik a fost utilizată pentru prima dată la finalul anului 2024, într-un atac asupra unei fabrici militare din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk. Belarus va primi rachete Oreșnik de la Moscova Potrivit unor surse oficiale, Belarus, aliat apropiat al Rusiei, va desfășura rachete Oreșnik furnizate de Moscova până la finalul acestui an. Anterior, în 2023, Rusia a amplasat arme nucleare tactice pe teritoriul belarus. Putin mulțumește Coreei de Nord pentru sprijin militar În discursul său, Vladimir Putin i-a mulțumit liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru trimiterea de militari în regiunea rusă Kursk, după incursiunea ucraineană din august anul trecut. Trupele nord-coreene au participat atât la lupte, cât și la operațiuni de deminare. Conform autorităților nord-coreene, Phenianul a trimis inclusiv genişti și mii de lucrători militari pentru reconstrucția infrastructurii distruse, în baza Acordului de Parteneriat Strategic semnat cu Rusia în iunie 2024. Peste 10.000 de soldați nord-coreeni, implicați în conflict Surse sud-coreene și occidentale estimează că peste 10.000 de soldați nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea Kursk. Mii de soldați ar fi fost uciși sau răniți în confruntările cu armata ucraineană. Rusia respinge prezența trupelor europene în Ucraina Kremlinul a reiterat miercuri opoziția fermă față de desfășurarea oricăror trupe europene sau NATO în Ucraina, chiar și în cadrul unui eventual acord de pace mediat de Statele Unite. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că poziția Moscovei este „bine-cunoscută”, deși subiectul ar putea fi discutat teoretic. Planul de pace american și reacția Moscovei Potrivit unor informații apărute în presa internațională, planul de pace american prevede garanții de securitate pentru Ucraina și staționarea unei forțe europene în vestul țării. Rusia respinge categoric această variantă și avertizează că orice trupe străine ar fi considerate ținte legitime. Armistițiul, acceptabil doar cu retragerea Ucrainei din Donbas Moscova a respins din nou ideea unui armistițiu înaintea negocierilor de pace, inclusiv propunerea unui armistițiu de Crăciun. Singura condiție invocată de Putin este retragerea completă a trupelor ucrainene din Donbas, unde Rusia controlează majoritatea teritoriului din Donețk și aproape integral provincia Lugansk. Pentru Kremlin, preluarea completă a Donbasului rămâne o condiție esențială pentru încheierea oricărui acord de pace.

Rusia respinge propunerile SUA (sursa: TASS)
Propunerile președintelui pentru șefia serviciilor secrete (sursa: Facebook/Nicușor Dan)
Eveniment

Nicușor Dan va dezvălui propunerile pentru șefia SRI, SIE când va fi sigur că Parlamentul le va vota

Propunerile președintelui pentru șefia serviciilor secrete. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat duminică, la Chișinău, că nu va face publice numele persoanelor propuse pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Serviciului de Informații Externe (SIE), pentru a evita o criză politică. Propunerile președintelui pentru șefia serviciilor secrete „Stabilitatea este importantă în România în momentul acesta și nu suntem într-o situație în care să ne permitem jocuri”, a afirmat șeful statului. Citește și: SINTEZĂ Avalanșa de taxe și impozite aduse de Pachetul Bolojan II, dacă va fi adoptat Potrivit lui Nicușor Dan, discuțiile privind conducerile serviciilor de informații au loc în spatele ușilor închise și nu vor fi comunicate public până la finalizarea unui acord cu majoritatea parlamentară. „Pentru toată discuția referitoare la șefii serviciilor, în momentul în care va exista o înțelegere între mine și reprezentanții majorității din Parlament, o să aveți vești”, a precizat președintele. Președintele vrea să evite un blocaj în Parlament Șeful statului a subliniat că își dorește ca atunci când va face oficial propunerile pentru șefia SRI și SIE, acestea să fie susținute de Parlament. „Președintele trimite, Parlamentul refuză… În momentul în care o să fac propunerea oficială, o să fiu sigur că Parlamentul va vota. Până atunci, de la mine nu o să aveți informații despre discuțiile din culise”, a declarat Nicușor Dan.

Guvernul Bolojan, PSD și-a stabilit miniștrii (sursa: Facebook/Partidul Social Democrat)
Politică

PSD, șase propuneri de miniștri, trei fac parte și din actualul Guvern. Penalul Neacșu, vicepremier

Guvernul Bolojan, PSD și-a stabilit miniștrii. Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Florin Manole, a anunțat duminică lista oficială a miniștrilor validați de formațiune pentru a face parte din viitorul Guvern condus de Ilie Bolojan. Guvernul Bolojan, PSD și-a stabilit miniștrii PSD va deține următoarele portofolii în noul Executiv: Citește și: Penalul Neacșu, beneficiarul unei sinecuri de 21.000 lei/lună, pus de PSD nr. 2 în guvernul Bolojan Ministerul Justiției – Radu Marinescu Ministerul Sănătății – Alexandru Rogobete Ministerul Muncii – Florin Manole Ministerul Energiei – Bogdan Ivan Ministerul Agriculturii – Florin Barbu Ministerul Transporturilor – Ciprian Șerban Pentru funcția de vicepremier, PSD l-a propus pe Marian Neacșu.

Calendarul Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025(sursa: Facebook/Ministerul Educației - România)
Eveniment

Calendarul Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025

Calendarul Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat propunerea de calendar pentru desfăşurarea simulărilor pentru Evaluarea naţională şi Bacalaureat 2025. Calendarul Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025 Pentru simularea Evaluării naţionale au fost înaintate datele de 17 martie 2025, pentru Limba şi literatura română. Citește și: Eternul bugetar Rafila deține în conturile bancare, investiții și sub formă de împrumuturi peste șapte milioane de lei Pentru Matematică, 18 martie 2025. Pentru Limba maternă, 19 martie 2025. Rezultatele ar urma să fie publicate pe 31 martie. În ce priveşte simularea examenului de Bacalaureat, probele ar urma să se desfăşoare în perioada 24 - 27 martie 2025, iar pe 8 aprilie se propune comunicarea rezultatelor. Pe 24 martie se propune proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 25 martie - proba obligatorie a profilului, 26 martie - proba la alegere a profilului şi specializării şi 27 martie - Limba şi literatura maternă. Ministrul Deca a precizat că această propunere va fi lansată curând în consultare publică de către Ministerul Educaţiei, împreună cu propunerile de calendare pentru examenele naţionale.

Activiștii critică propunerile României pentru REPowerEU (sursa: declic.ro)
Mediu

Activiștii critică propunerile RO pentru REPowerEU

Activiștii critică propunerile României pentru REPowerEU. Unele propuneri din planul REPowerEU al României nu sunt în concordanţă cu obiectivele de reducere a consumului de combustibil fosil, iar printre acestea se află şi construcţia de conducte de transport al gazului fosil şi centrale de cogenerare sau construcţia de hidrocentrale care pot afecta biodiversitatea din zonele protejate, atrag atenţia activiştii de mediu. Activiștii critică propunerile României pentru REPowerEU Potrivit Asociaţiei 2Celsius, în urma consultărilor publice organizate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), pe data de 24 martie, pentru capitolul REPowerEU, organizaţiile Bankwatch România, Declic, WWF şi Greenpeace propun guvernului o serie de recomandări care să răspundă urgenţei climatice, nevoilor cetăţenilor aflaţi în sărăcie energetică şi de dezvoltare a infrastructurii energetice pentru integrarea energiei regenerabile. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Planul REPowerEU al României a fost lansat recent şi cuprinde două reforme şi şapte propuneri de investiţii pentru tranziţia energetică a ţării. Bugetul alocat acestor iniţiative este de 1,4 miliarde de euro, iar din această sumă, 740 de milioane de euro sunt destinate energiei regenerabile şi 148 de milioane de euro pentru linii de transport a electricităţii", se arată într-un comunicat de presă. În viziunea experţilor, în planul REPowerEU al României există şi propuneri care nu sunt în concordanţă cu obiectivele de reducere a consumului de combustibil fosil, cum ar fi construirea de conducte de transport al gazului fosil şi centrale de cogenerare. În plus, se propune construirea de hidrocentrale care pot afecta biodiversitatea din zonele protejate. Criza energetică și sărăcia Organizaţiile 2Celsius, Bankwatch România, Declic, WWF şi Greenpeace propun Guvernului o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea propunerii României. Una dintre acestea se referă la realizarea unei scheme cu finanţare integrală a investiţiei dedicate consumatorilor vulnerabili pentru eficienţă energetică şi energie regenerabilă. "În prezent nu există niciun instrument de finanţare care să atenueze efectele crizei energetice asupra cetăţenilor aflaţi în sărăcie energetică, doar scheme suport pentru co-plata facturilor, care tratează doar cauzele. Oferirea independenţei energetice consumatorilor vulnerabili va reduce substanţial costurile acestora cu energia", notează sursa citată. Mix variat de energie regenerabilă De asemenea, este nevoie de amplificarea investiţiilor în sistemele de transport, dar şi de distribuţie a energiei electrice, pentru a creşte capacitatea reţelei de a prelua energia regenerabilă din sursele noi planificate, dar şi de la prosumatori. Totodată, o altă propunere vizează construirea unor premise/programe-pilot pentru tranziţia sistemelor de încălzire centralizată către a patra generaţie de sisteme inteligente, care utilizează un mix variat de energie regenerabilă, pompe de căldură, recuperare de căldură şi eficienţă energetică. Acest mix utilizează o cantitate marginală de gaz fosil, doar în vârfurile de sarcină, contribuind la reducerea consumului de gaze şi la îmbunătăţirea mediului înconjurător. Noi hidrocentrale, toxice Conform organizaţiilor de mediu, ar fi nevoie de creşterea capacităţilor de producere a energiei din surse regenerabile fără a crea un impact suplimentar asupra mediului. "Propunem modernizarea şi retehnologizarea amenajărilor hidroenergetice existente în locul finanţării de construcţii noi, cu potenţial să dăuneze altor zone protejate. Strategia Uniunii este de creştere a numărului şi suprafeţelor ariilor protejate la nivel comunitar, iar construirea de baraje contravine acestui obiectiv. Şi raportul IPCC arată că în contextul schimbărilor climatice proiectele hidroenergetice mari devin ineficiente în cazul zonelor în care temperaturile medii vor creşte cu 1,5-2 grade Celsius. În România, temperatura a crescut deja cu 2,4 grade Celsius faţă de 1960 şi experimentăm perioade de secetă prelungite", sunt de părere specialiştii de mediu. Nu în ultimul rând, se propune implementarea unui cadru legal pentru construcţia de parcuri eoliene offshore, asta după ce "iniţial trecută ca reformă în PNRR, legislaţia pentru dezvoltarea sectorului eolian offshore a fost scoasă din versiunea finală a Planului". MIPE: 1,4 miliarde de euro în plus MIPE anunţa, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă că, în ceea ce priveşte REPowerEU, programul aduce României o finanţare nouă de 1.440.391.220 de euro, din care 1.397.228.597 euro - alocare RePowerEU, şi 43.162.623 de euro - rezerva de ajustare la Brexit pentru investiţii strategice în domeniul-cheie al siguranţei energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producţie şi stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice). Citește și: Copiii din Valea Jiului învaţă despre energia eoliană în cadrul unui proiect educaţional În acest sens, ministerul de resort aminteşte că, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/435 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/241 în ceea ce priveşte capitolele privind RepowerEU, capitolele privind REPowerEU din planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale statelor-membre, există obligaţia ca, în momentul transmiterii noului capitol, să prezinte şi rezumatul procesului de consultare publică, încurajându-se asigurarea unui cadru cât mai larg de consultare cu participarea tuturor partenerilor sociali cu expertiză relevantă în raport cu obiectivele REPowerEU.

Pe masa NATO se află propuneri periculoase (sursa: Twitter/techjaun)
Internațional

Pe masa NATO se află propuneri periculoase

Pe masa NATO se află propuneri periculoase. Premierul ungar, Viktor Orban, spune că „pe masa NATO" se află „propuneri periculoase" în ceea ce priveşte răspunsul la războiul din Ucraina, scrie MTI, potrivit Hotnews. Pe masa NATO se află propuneri periculoase „Pe masa NATO se află propuneri periculoase. Săptămâna trecută nu a fost deloc uşoară, dar săptămâna aceasta va fi şi mai dificilă", a spus Orban, referindu-se la summiturile NATO şi UE. Citește și: Armata lui Putin s-a împotmolit în rezistența militară feroce a ucrainenilor. Efectul: extinderea operațiunilor în Mariupol asupra civililor asediați și fără apărare „NATO este o alianţă de apărare. Suntem capabili să ne protejăm reciproc - de fapt, este datoria noastră să o facem - , dar nu este misiunea NATO să se implice într-o operaţiune militară în afara teritoriului său”, a subliniat premierul ungar. Ungaria nu vrea să trimită arme sau militari în Ucraina Potrivit acestuia, „poziţia Ungariei este clară": nu vrea să trimită soldaţi sau arme dincolo de teritoriul NATO". În ceea ce privește problema energiei, Orban a afirmat că problema „a fost rezolvată acum zece zile - cel puţin pentru o perioadă de zece zile”, când Ungaria a spus clar că nu doreşte ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie extinse la importurile de petrol şi gaze întrucât aceasta ar însemna „o povară disproporţionată şi aproape insuportabilă asupra Ungariei şi a altor ţări din UE". „Ne-ar afecta pe noi mai mult decât ar afecta Rusia, ţinta sancţiunilor”, a explicat Viktor Orban, precizând că Ungaria se va alătura cu siguranţă altor state în a se opune sancţiunilor împotriva importurilor energetice din Rusia.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră