Exercițiul Sabrinei Voinea va fi reanalizat. Asta, după ce Nadia Comăneci a trimis marți dimineață mai multe solicitări președintelui Federației Internaționale de Gimnastică, relatează Andrei Nourescu, trimisul special al Euronews România la Paris. Exercițiul Sabrinei Voinea va fi reanalizat „Nadia Comăneci a
Arme nucleare rusești, aproape de România. Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un
Bombardiere nucleare americane deasupra Europei (NATO). Forţele armate din 14 ţări membre ale NATO au început luni exerciţiul anual de simulare a apărării teritoriului Alianţei Nord-Atlantice folosind arme nucleare, relatează DPA. Bombardiere nucleare americane deasupra Europei (NATO) Exerciţiul, numit „Steadfast Noon”, implică
Putin își linge rănile în Siberia. Rusia a lansat joi un amplu exerciţiu militar cu peste 50.000 de soldaţi în estul ţării, la mii de kilometri distanţă de linia frontului de luptă din Ucraina, relatează dpa. Putin își linge rănile în Siberia