joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

8838 articole
Eveniment

Zeci de spitale ar pica la un cutremur mai mare

Zeci de spitale ar pica la un cutremur mai mare, arată un raport al Curții de Conturi, intitulat „Managementul resurselor umane și dezvoltarea infrastructurii unităților sanitare spitalicești, pentru perioada 2014-2021”. Citește și: VIDEO George Simion, beat clampă de Revelion: liderul AUR, filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni Zeci de spitale ar pica la un cutremur mai mare „Majoritatea unităților sanitare spitalicești dețin clădiri construite în perioada 1900 – 1970; 68 de spitale își desfășoară diversele activități în imobile construite înainte de anul 1900. Din cauza vechimii și structurii arhitecturale a imobilelor, multe dintre clădirile în care funcționează spitalele nu mai corespund cerințelor impuse de normativele actuale”, se arată în raport. Potrivit acestui document, în cele 368 de spitale de stat din România se află 239 de clădiri de risc seismic I, adică sunt în pericol de prăbușire. Raportul arată că în aceste clădiri nu ar trebui să se desfășoare activități medicale. Alte 957 de clădiri sunt în clasa de rism seismic II. „În mod frecvent, clădirile au probleme privind autorizarea la incendiu, insuficient analizată și nesupusă unui plan de măsuri de rezolvare pe categorii de probleme întâmpinate de spitale în legătură cu clădirile în care își desfășoară activitatea, cu riscuri mari atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. O mare parte dintre unitățile sanitare cu paturi nu sunt autorizate ISU, ceea ce reprezintă un factor major de risc (...) De exemplu, în cazul spitalelor din rețeaua MS, s-a reținut faptul că 46% dintre unități nu sunt autorizate ISU, ceea ce reprezintă un factor major de risc, în timp ce doar o parte din cele 15 spitale CF (ex. Spitalul General Căi Ferate Galați, Spitalul General Clinic Căi Ferate Simeria, Spitalul General Căi Ferate Drobeta Tr. Severin) dețin acest tip de autorizație”, mai arată Curtea de Conturi. „Cu excepția refuncționalizării imobilului Spital Clinic de Urgență Iași pentru amenajarea Institutul Regional de Oncologie Iași și a obiectivul de investiții ”Construire Spital Orășenesc Mioveni (S+P+6)”, în rețeaua spitalicească publică nu s-a construit nicio unitate sanitară cu paturi nouă, în perioada 2014-2021”, este o altă constatare din document.

Zeci de spitale ar pica la un cutremur mai mare Foto: Jurnalul Olteniei
Cum a afectat pandemia COVID România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cum a afectat pandemia COVID România

Cum a afectat pandemia COVID România. După aproape patru ani de „convieţuire” cu virusul COVID-19, numărul îmbolnăvirilor cauzate de acesta a depăşit 3,5 milioane de cazuri în România. Cum a afectat pandemia COVID România Numărul deceselor înregistrate oficial ca fiind cauzate de coronavirus este de peste 68.500. La nivel global, cifra îmbolnăvirilor este de peste 772 de milioane de cazuri şi cea a deceselor, de aproape şapte milioane. Citește și: VIDEO George Simion, beat clampă de Revelion: liderul AUR, filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni O dată cu boala, COVID-19 a răspândit nesiguranţa şi teama faţă de un adversar necunoscut. Totuşi, datele statistice de la Recensământul Populaţiei din 2021 (efectuat în 2022) arată că la doi ani de la izbucnirea pandemiei doar 32% dintre românii cu vârsta de 15 ani şi peste considerau că au fost “foarte mult” sau „în mare măsură” afectaţi de pandemie. Iar 39% declarau că nu au fost „deloc” afectaţi, sau au fost, dar „în mică măsură”. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj Foto: PSD
Eveniment

Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj

Nu există, în aceste zile de sărbătoare, nici un cardiolog de gardă în județul Gorj, acuză prefectul PNL Iulian Popescu. „Din nefericire, managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală, să nu fie în stare să acorde comunităţii SERVICII MEDICALE ESENŢIALE, după ce ani de zile a dispreţuit cadrele medicale”, a scris prefectul pe Facebook. Spitalul județean Gorj este subordonat Consiliului Județean, controlat de PSD. DeFapt.ro a arătat, la 3 noiembrie, că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a plasat în consiliul de administrație al celui mai mare spital din Gorj un muncitor „calificat”. Spitalul nu este capabil să ofere servicii de radiologie, la urgențe. Citește și: Rafila a plasat în consiliul de administrație al celui mai mare spital din Gorj un muncitor „calificat”. Spitalul nu este capabil să ofere servicii de radiologie, la urgențe Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj „Inimile gorjenilor trebuie să fie observate şi tratate în PERMANENŢĂ - 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Pentru a nu ştiu câta oară avem dovezi clare că sănătatea gorjenilor este pusă în pericol de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Îmi pare rău că trebuie să încep noul an cu asemenea subiecte negative pentru comunitatea noastră. În urma unor telefoane disperate primite astăzi de la rudele pacienţilor internaţi cu probleme grave cardiologice, am aflat că în aceste zile, când numărul de incidente este oricum mai mare decât de obicei, NU EXISTĂ NICIUN MEDIC CARDIOLOG DE GARDĂ în tot judeţul Gorj. Este incredibil, desprins din filmele de groază, faptul că pentru toţi cetăţenii judeţului Gorj nu se poate găsi un singur medic care să asigure permanenţa”, a arătat prefectul Popescu. Iulian Popescu susţine că lipsa gărzilor la cardiologie în cel mai mare spital din judeţ „reprezintă o situaţie foarte gravă, o STARE DE URGENŢĂ” şi că aceasta „pune în pericol vieţile gorjenilor cu urgenţe”. Prefectul va cere un raport cu explicații „Este crucial să se ia măsuri urgente pentru a asigura disponibilitatea constantă a personalului medical specializat în cardiologie, mai ales în situaţii critice, lipsa unui specialist afectând negativ rata de supravieţuire şi starea de sănătate a gorjenilor. Ştiu că este mai uşor să arunci vina pe medici şi să spui că nu vor să facă gărzi, dar asta este o scuză pentru cei care conduc sănătatea în judeţul Gorj, iar rolul unui lider, fie el preşedinte de consiliu judeţean sau manager de spital, este exact acela de a identifica soluţii, mai ales în situaţii de criză, de a găsi specialişti şi a-i motiva corespunzător, de a forma un mediu de lucru competitiv şi în acelaşi timp atractiv pentru medici şi asistenţi. Din nefericire, managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală, să nu fie în stare să acorde comunităţii SERVICII MEDICALE ESENŢIALE, după ce ani de zile a dispreţuit cadrele medicale”, a adăugat prefectul în mesajul de pe reţeaua de socializare. Citește și: VIDEO George Simion, beat clampă de Revelion: liderul AUR, filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni Acesta anunţă că solicită managerului Spitalului Judeţean Gorj să prezinte un raport cu motivele din cauza cărora s-a ajuns ca între 31 decembrie şi 2 ianuarie să existe niciun medic cardiolog de gardă în Spitalul Judeţean de Urgenţă. Popescu anunţă de asemenea că în perioada următoare va aduce această situaţie la cunoştinţa conducerii Ministerului Sănătăţii şi va solicita o analiză a managementului Spitalului Judeţean Gorj.

George Simion, beat clampă de Revelion Foto: Captura video
Eveniment

George Simion, beat clampă de Revelion

George Simion, surprins beat clampă de Revelion, în public: liderul AUR a fost filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni. Filmarea (vezi mai jos) a fost distribuită pe YouTube de atacul.ro, care precizează că a fost făcută la Borca, în județul Neamț, când Simion mergea spre Gura Humorului. Citește și: Șoșoacă, singurul lider care se opune primirii în spațiul Schengen: „Trafic de droguri, trafic de copii pentru prostituţie, trafic de prostituţie, crimă organizată. Mai vreţi, mă, Schengen?” George Simion, beat clampă de Revelion „George Simion, președintele AUR, a trecut, ieri seară, prin Neamț, în drumul său spre Gura Humorului, acolo unde se pare că își va petrece Revelionul alături de unii colegi de partid și simpatizanți. Spre localitatea de destinație, liderul AUR a făcut mai multe opriri, una dintre ele fiind în comuna Borca. Într-un filmuleț apărut în mediul virtual, Simion apare într-un grup de urători aflați în plină acțiune, lângă un tânăr care ține un telefon în mână, cel mai probabil pentru a imortaliza istoricul momentul. Din imagini se vede că liderul AUR este abțiguit, semn că i-a priit oprirea la Borca. Cu cămașa scoasă jumătate din pantaloni și cu un mers împleticit, vizibil afectat de licoarea lui Bachus, Simion dispare din rândul urătorilor, prins de gâtul celui care îl filmează”, scrie atacul.ro. Talmeș-balmeș din cântecele ceaușiste, referiri la Decebal și Belize AUR a organizat Revelionul la Gura Humorului, cu un spectacol cu muzică tradiţională. În cadrul evenimentului, preşedintele AUR, George Simion le-a transmis celor prezenţi că se bucură că a reuşit să îi convingă să nu facă concediu în Dubai sau în Oman sau în Belize sau în Maldive şi au veniţi să facă sărbătorile în Bucovina binecuvântată şi a urat ca 2024 o să fie anul victoriei. Foto: Captură video „Ridică-te române fecior din Decebal, ridică-te Moldovă, ridică-te Ardeal! Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească. Gândurile noastre se îndreaptă către fraţii din Chişinău, către fraţii din Cernăuţi, că sunt aici la câţiva kilometri, către fraţii din Balcani şi către fraţii care trăiesc astăzi în şapte mări şi şapte zări. Ridică-te, Ştefane, şi vezi-ţi fiii că viaţa în lume e grea. Credinţă veşnică Patriei noastre jurăm măria ta. Ridică-te, Ştefane, şi veziţi fiii. Fiecare dintre voi sunteţi feciori de-a lui Ştefan şi e o onoare pentru mine că împreună suntem aici la trecerea dintre ani. Ştefane, Măria ta, tu la Putna nu mai sta, lasă archimandritului toată grijă a schitului. Haideţi împreună, cu încredere în Dumnezeu, să luptăm în anul 2024 ca România să fie ţara noastră, ţara tuturor românilor şi ţara copiilor, copiilor noştri, pentru ei să facem tot ce ţine de noi. 2024 o să fie anul victoriei”, a perorat liderul AUR.

Bărbatul lovit cu mașina, hărțuitorul concubinei (sursa: Youtube/defapt.ro)
Eveniment

Bărbatul lovit cu mașina, hărțuitorul concubinei

Bărbatul lovit cu mașina, hărțuitorul concubinei. Tânărul lovit cu maşina și târât pe asfalt îşi urmărea fosta concubină, care obţinuse un ordin de protecţie împotriva sa. La volanul mașinii se afla actualul iubit al femeii. Victima a scăpat cu viață, dar are nevoie de câteva luni de îngrijiri medicale. Patru luni de îngrijiri necesare Robert-Constantin Dulgheru, cel care l-a călcat intenţionat cu maşina pe fostul concubin al iubitei sale, a contestat măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Olt în cursul zilei de duminică. Citește și: Șoșoacă, singurul lider care se opune primirii în spațiul Schengen: „Trafic de droguri, trafic de copii pentru prostituţie, trafic de prostituţie, crimă organizată. Mai vreţi, mă, Schengen?” Procurorii au stabilit că incidentul s-a produs sâmbătă, la ora 09.24, pe strada Ionaşcu din municipiul Slatina. "În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numitul D. R.- C., în vârstă de 30 de ani, din mun. Slatina, jud. Olt, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare HD 99 JYT, pe fondul unui conflict mai vechi, a lovit cu intenţie, cu autoturismul, pe victima D. C.- L., în vârstă de 30 de ani, din mun. Slatina, care, în calitate de conducător auto, coborâse din autoturismul marca Citroen cu numărul de înmatriculare DJ 16 NEE, după care numitul D. R.- C. a târât victima de pe partea carosabilă, până pe trotuar, călcându-l cu roţile autoturismului, provocându-i leziuni traumatice care necesită 100-120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", au anunţat procurorii. Bărbatul lovit cu mașina, hărțuitorul concubinei În autoturismul BMW se afla, potrivit procurorilor, în calitate de pasager, şi fosta concubină a victimei. Împotriva bărbatului fusese emis ordin de protecţie provizoriu de către Judecătoria Balş pentru perioada 05.12.2023 - 05.03.2024. Ordinul de protecţia viza "interzicerea oricărui contact cu victima şi obligaţia păstrării unei distanţe faţă de M. L. F". Dar bărbatul care a fost călcat cu maşina îşi urmărea fosta concubină, de unde și conflictului dintre acesta și actualul iubit al fostei sale concubine.

O altă pensiune a luat foc (sursa: Facebook/ISU Harghita)
Eveniment

O altă pensiune a luat foc

O altă pensiune a luat foc. Un incendiu a cuprins acoperişul unei pensiuni din zona Jigodin Băi, a anunţat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. O altă pensiune a luat foc Focul a fost rapid localizat de pompieri şi urmează să fie stins. Citește și: Șoșoacă, singurul lider care se opune primirii în spațiul Schengen: „Trafic de droguri, trafic de copii pentru prostituţie, trafic de prostituţie, crimă organizată. Mai vreţi, mă, Schengen?” "Incendiu în municipiul Miercurea Ciuc, zona Jigodin Băi. S-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu 2 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Arde generalizat acoperişul unei pensiuni, pe o suprafaţă de cca 100 mp. Nu sunt persoane în interior", a transmis ISU. De Crăciun, a ars în întregime pensiunea "Ferma Dacilor" din Tohani, Prahova. Opt persoane au decedat în incendiu.

Spionajul chinezesc câștigă bătălia în noul Război Rece Foto: Partidul Comunist Chinezesc
Eveniment

Spionajul chinezesc câștigă bătălia în noul Război Rece

Spionajul chinezesc câștigă bătălia în noul Război Rece: Vestul nu reușește să penetreze vârful conducerii de la Beijing, în timp China comunistă a infiltrat aproape toate sectoarele economiei britanice, arată o analiză The Times, citând avertismente ale serviciilor americane de spionaj. Citește și: Patronul „Fermei Dacilor” spune că incendiul a avut loc în casa privată cu patru camere în care locuia cu familia. Fostul interlop nu explică, însă, cum a cazat 26 de oameni în patru camere Actualul consilier onorific al premierului Ciolacu, Victor Ponta, a fost un susținător constant al proiectelor Chinei și s-a căsătorit cu Daciana Sârbu la ambasada României la Beijing. Și-n regimul Dragnea, guvernarea PSD a vrut să ofere Chinei comuniste, în condiții extrem de dezavantajoase pentru România, proiecte economice majore, precum cele din energia nucleară. Foto: Guvernul României În plus, actualul ministru al fondurilor europene, Adrian Câciu (PSD), a primit bani pentru a critica parteneriatul strategic cu SUA și pentru a susține interesele Huawei în România. Citește și: ANALIZĂ Guvernul Ciolacu, tot mai favorabil Chinei comuniste. Lenovo primește acces la rețelele 5G, Ponta, Câciu și Bucura-Oprescu, propagandiștii intereselor Beijingului Spionajul chinezesc câștigă bătălia în noul Război Rece „Confruntarea spionilor din Occident și China seamănă din ce în ce mai mult cu spionajul de la apogeul Războiului Rece. Există însă două diferențe vitale: China este înarmată cu o tehnologie pe care Uniunea Sovietică nu a posedat-o niciodată, iar cercul intim al președintelui Xi se dovedește a fi mai dificil de penetrat decât a fost Kremlinul. Acesta este avertismentul de An Nou al spionilor americani. În ciuda îngrijorărilor cu privire la intențiile Rusiei în Ucraina și la probabilitatea ca războiul din Israel să acționeze ca agent de recrutare pentru terorismul islamist, Republica Populară Chineză (RPC) rămâne cel mai mare obiectiv unic al CIA, a declarat săptămâna trecută directorul acesteia, William Burns. Centrul pentru misiuni în China al agenției este singurul grup al acesteia care se concentrează pe o singură țară, iar finanțarea sa este în creștere. «Abordăm Republica Populară Chineză ca pe o prioritate globală, mai mult decât dublând resursele bugetare dedicate misiunii în China în ultimii trei ani», a declarat Burns pentru The Wall Street Journal”, scrie The Times. Sir Richard Moore, șeful MI6, spionajul britanic, a spus că China este principala prioritate a acestui serviciu. Șefii spionajului sunt deosebit de îngrijorați de lipsa de surse umane de informații, întrucât camerele de supraveghere omniprezente fac ca deplasarea agenților să fie din ce în ce mai periculoasă. CIA este nevoită să se bazeze în mare măsură pe interceptările electronice și pe sursele deschise, cum ar fi bazele de date disponibile în comerț, rețelele sociale și declarațiile publice ale liderilor chinezi. Fostul ministru de Externe al Chinei și iubita sa, dispăruți fără urmă Între 2010 și 2012, Beijingul a distrus rețeaua de surse CIA în China, încarcerând și ucigând zeci de persoane, arată The Times. În august 2023, Ministerul Securității de Stat, principala agenție de informații a Chinei, a anunțat că a arestat alți doi cetățeni chinezi care spionau pentru CIA, ambii recrutați în afara țării. Sunt suspiciuni că fostul ministru de Externe al Chinei, Qin Gang, sau iubita sa, o prezentatoare TV, fuseseră „compromiși” de serviciile vestice de informații. Din iunie 2023, ambii sunt dispăruți. Informații din presă susțin că Moscova a avertizat Beijingul în legătură cu fostul ministru de Externe. În Marea Britanie, spionajul chinezesc a abordat circa 20.000 de persoane, spunea, în octombrie, șeful MI5 (contraspionajul britanic), Ken McCallum. „Activitățile din ce în ce mai agresive ale Chinei au fost devoalate atunci când un presupus spion a încercat să se infiltreze la o dezbatere - la care se intra doar pe bază de invitație, într-o comisie a Parlamentului britanic - susținută de dizidenții din Hong Kong. În decembrie 2023, s-a aflat că agenții chinezi au folosit un politician belgian de extremă dreapta ca agent de informații timp de peste trei ani. Serviciile de securitate belgiene investighează, de asemenea, un centru comercial administrat de chinezi la aeroportul din Liège pentru posibile activități de spionaj și/sau interferență”, mai arată The Times.

Cum minte patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu Colaj foto: Observatorul prahovean
Eveniment

Cum minte patronul Fermei Dacilor

Cum minte patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu: „N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte. Am prieteni mulţi şi apropiaţi, dar nu din ăştia de care se tot aude. Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!”, a afirmat el, pe Facebook. Citește și: Patronul „Fermei Dacilor” spune că incendiul a avut loc în casa privată cu patru camere în care locuia cu familia. Fostul interlop nu explică, însă, cum a cazat 26 de oameni în patru camere Vineri seara, el spunea: „Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă”. Cum minte patronul Fermei Dacilor Însă realitatea îl contrazice: Șeful Autorității Naționale pentru Protecției Consumatorului (ANPC), pesedistul Horia Constantinescu, a postat laude deșănțate pentru Ferma Dacilor: „Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați (...) Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani”, a scris acesta pe Facebook. Un sindicat al poliției avea un contract cu Ferma Dacilor, membrii acestui sindicat primind o reducere de 20% la cazare și mâncare. ISU Prahova - care nu a aplicat legea și nu i-a închis unitatea - oferea mese de protocol în acest loc. Chef Adi Hădean promova „Ferma Dacilor”: „Printre atâtea vești care te fac să schimbi postul de televiziune, eu vă dau astăzi una tare bună. Ferma Dacilor, un loc fain tare, în inima naturii, unde mereu am mâncat numa’ bun și proaspăt, face livrări și ne fericește și pe noi, ăia uitați printre betoane la oraș, cu merinde alese.”, scria chef Adi Hădean pe propriul site în martie 2020. Ferma avea, la acel moment, o singură stea. În 2010, Prahova Online scria: „Fostul interlop Cornel Dinicu a facut la Mizil o piscina de 700.000 de euro”. În fotografiile distribuite de aceasta publicatie de la acest eveniment apar prezentatorii de la Radio Zu, Mihai Morar și Daniel Buzdugan. Cornel Dinicu ar fi fost bodyguardul unui fost ministru PSD de Interne, Doru Ioan Tărăcilă. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire DeFapt.ro a arătat că Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie, deși unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de contruire. Astfel, în 2021, Ferma Dacilor a beneficat de un grant – ajutor nerambursabil – de 60.000 de euro, la care a adăugat o cofinanțare de circa 10.000 de euro.

Cornel Dinicu, patronul "Fermei Dacilor", acuză punerea focului (sursa: Facebook/Ferma Dacilor)
Eveniment

Patronul "Fermei Dacilor" acuză punerea focului

Patronul "Fermei Dacilor" acuză punerea focului. Într-o lungă postare pe Facebook, Cornel Dinicu a încercat să explice cum a construit "Ferma Dacilor" și ce s-a întâmplat în noaptea tragediei. "Am înțeles că urmează să fiu arestat" "Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude. Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?! Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați. Condoleanțe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică. "Eu sunt un băiat care a plecat din Mizil" E peste puterile mele să duc nenorocirea și toate lucrurile pe care le spuneți despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc. Eu sunt un băiat care a plecat din Mizil acum peste 30 de ani la București din dorința de mai mult. Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea am mai avut și alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât s-a putut. "N-am găsit înțelegere de la autorități" Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii. Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerț. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obțin autorizații încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri (sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul. Am început să cresc păsări, gâște, porci pentru livrările la care visam eu. Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin fața mea. Ne-am apucat de numărat și șocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâște lipsă. Am realizat că nu eram deloc în filmul bun și atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului. Iar drumuri la autorități, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar. Și acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteți imagina câte greutăți am avut cu ferma și nu vorbesc doar de autorizări, ci și de electricitate, și de apă, și de acces, și câte și mai câte și n-am găsit nici rezolvare, nici înțelegere de la autorități. An de an am încercat să dezvoltăm Ferma Dacilor. Să extindem cazările, să diversificăm producția, să ne adaptăm vremurilor. Am muncit la pământ și la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre. "Eram doar un simplu pion" Pentru cine scriu eu acest text? În primul rând pentru familiile celor decedați, care sunt ca familia mea și prietenii copiilor mei, apoi pentru toți cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect și datorită cărora visul a devenit realitate, și nu în ultimul rând pentru autorități care trebuie să găsească vinovații. De ce acum? Pentru că aud la nesfârșit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu și pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovați să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acționari etc. La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc liniște pentru cei dragi, nu contează cât mă veți hăitui pe mine. Mă numiți pe toate posturile interlop. Și din păcate, am o reputație proastă creată cu mulți ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar Greșelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă. Mulți dintre cei care aveți o opinie acum legată de activitatea mea de atunci, deși a avea o părere nu e echivalent cu a cunoaște ceva, nici nu erați născuți. Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor țigănești care aveau relații extraordinar de sus și eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alții bine? Pentru voi rămâne doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare oricum că nu destul pentru că ștampila asta de cercetat în stare reținere nu dispare niciodată. "Numele meu nu apare nicăieri" Acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să îmi protejez familia și numele meu nu apare nicăieri în ceea ce privește proiectul Fermei. Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi și bun al familiei. Un om foarte apropiat. Situația mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relații și pentru a nu crea favoritisme și tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administrația unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcție de implicarea avută. Nici nu sunt, nici nu am fost un om bogat din punct de vedere financiar, sunt un om de la țară care a vrut să implementeze copiilor disciplina și conștiința că banii se fac prin muncă. Toată familia mea muncește la Fermă. Ați spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit. S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicție. Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutați, fără a lua ceva înapoi. Toate câștigurile se reinvestesu. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat mașină după mașină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcționat cu restricții ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu și mulțumim celor care au cumpărat că așa ne-am susținut. Am declarat veniturile și profiturile. "Nu aveam relații bune cu politicul" Nu înțeleg de ce conform presei e greșit că lumea venea să petreacă la Fermă. Sunt ceea ce în trecut numeam cârciumar. Eu îmi doream ca oamenii să vină la noi și să se simtă bine. Niciodată nu m-a interesat cine, ce funcție avea. Încercam mereu să ne fidelizăm clienții prin metodele normale practicate de orice restaurant/pensiune/magazin. Nu aveam autorizație de construire tocmai pentru că nu aveam relații bune cu politicul. Am reușit intabularea clădirii prin instanță după o perioadă semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în legalitate. Am greșit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut și m-am încăpățânat să nu accept că nu se poate din partea celor care știu doar să pună piedică. Nu sună plăcut, dar Ferma Dacilor a adus mai multă vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la un loc. S-a înțeles că am intrat în legalitate prin instanță, și nici asta nu a fost simplu, bineînțeles. "Această nenorocire s-a întâmplat în casa mea" Autorizarea ISU Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început așa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizație nu este necesară. Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranți interiori și exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate. În fapt, toate măsurile de siguranță existau, mai puțin paratrăsnetul. Mă gândeam că o să le auziți și la televizor că sigur s-a constatat prezența tuturor acestor măsuri. Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea și musafirii mei. Toți cei care au decedat nu erau clienți ai Fermei, erau familie și musafiri care au fost găzduiți în casa privată care nu avea nevoie de autorizații pentru că nu era destinată închirierii. Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior și din exterior unde existau 4 camere și un living unde locuiam eu și familia mea și unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită. Dupa petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului. Patronul "Fermei Dacilor" acuză punerea focului Nu știu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tor trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiații! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcției Fermei este extrem de suspect modul în care aceasta a ars și rapiditatea cu care flăcările s-au extins. Centrala antiincendiu, deși omologată, nu a funcționat. Probabil trebuie să mulțumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală și penelor de curent frecvente în ciuda reclamațiilor depuse constant către ei. În camere nu existau reșouri. Centrala pentru încălzire funcționa și nu se află în aceeași clădire cu cea care a ars. Suntem o familie care vrea să muncească și a dovedit-o. Am crescut o afacere în România, am plătit taxe, nu mă dezic de ce am făcut dar birocrația se pare ca a învins iar.. Nu contează dacă faci, dacă îndeplinești condițiile, ci în final este despre funcționari, hârtii și birocrație. Eu aveam tot, mai puțin un paratrăsnet. De ce cred că e o mână criminală? Pentru ca eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevarul.. Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză.. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…", a scris Cornel Dinicu pe Facebook.

Cele mai viralizate fake news (2023) (sursa: rfa.org)
Eveniment

Cele mai viralizate fake news (2023)

Cele mai viralizate fake news (2023). A fost un an în care fenomenul fake-news a crescut în intensitate. De la politic, la social și divertisment, știrile false au fost amplificate inclusiv de dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Printre cele mai viralizate: dansul din buric al președintelui Ucrainei, scutecele purtate de președintele SUA, sau campionatul de sex al Suediei. Ucraina, mai scumpă decât Afganistanul Potrivit unui videoclip din 26 ianuarie difuzat pe Instagram, SUA au oferit Ucrainei un ajutor total de 91,3 miliarde de dolari, sumă care ar fi depășit "de două ori cheltuielile SUA pentru războiul său din Afganistan". Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire De fapt, potrivit rapoartelor SIGAR (Special Inspector General for Afghanistan Reconstruction), SUA au cheltuit peste 849 de miliarde de dolari pentru războiul din Afganistan, inclusiv pentru eforturile de reconstrucție. În ceea ce privește Ucraina, Washington a alocat aproximativ 113 miliarde de dolari în ajutor pentru Kiev în urma ofensivei militare a Rusiei, de la începutul anului 2022 până în prezent. Cutremurul anunțat înainte de producere În luna februarie, pe rețelele sociale din Germania a circulat o "știre" care indica producerea unui cutremur iminent în Renania de Nord-Westfalia. Panica a cuprins mai mulți oameni care fie au sunat în mod repetat la posturile de poliție din Köln și Hagen, fie au ieșit pe stradă. În mod special, în Köln, în partea de sud-vest a orașului, ofițerii s-au confruntat cu un număr mare de oameni care refuzau să intre în case. În ciuda asigurărilor poliției că știrea este falsă, oamenii credeau în postările de pe Facebook și insistau să-și petreacă nopțile în stradă. Potrivit presei locale, cei mai mulți dintre aceștia erau români. Imagini fake cu Trump, Macron și Papa În luna martie, pe rețelele sociale au explodat "fotografiile false". După ce Donald Trump anunțase, pe 18 februarie, iminența arestării sale, pe 21 martie, pe Twitter au apărut fotografii false cu arestarea fostului președinte, în centrul orașului Washington. Imaginile, generate de Inteligența Artificială (IA), au avut inițial, cinci milioane de vizualizări. Peste câteva zile, Trump posta și el o astfel de "fotografie falsă", cu el însuși, în poziție de rugăciune. Pe 24 martie, au apărut fotografii false și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, luptându-se eroic atât cu forțele de ordine, cât și cu protestatarii. Acestea au avut doar trei milioane de vizualizări. Tot în luna martie, o poză publicată pe Reddit avea să facă furori în lumea modei și a creștinismului: Papa Francisc, ieșit la o plimbare pentru a-i saluta pe credincioși, era îmbrăcat într-o geacă pufoasă, de lux, peste care purta crucifixul. Fotografia era un fake, fiind generată de IA. Biden și acuzarea lui Trump În aprilie, un videoclip, devenit viral pe Twitter, îl arată pe președintele Joe Biden care cerea, explicit, acuzarea fostului președinte Donald Trump. Joe Biden argumenta că Trump trebuie împiedicat să preia din nou puterea" "Trebuie să ne asigurăm că nu va prelua puterea. (...) Mă voi asigura că, prin eforturile legitime ale Constituției noastre, nu va deveni din nou următorul președinte.". De fapt, videoclipul data din noiembrie 2022, iar Biden răspundea la întrebarea unui reporter despre neliniștea liderilor mondiali că Trump ar putea reveni la putere. Răspunsul său de atunci, pus în alt context, a provocat reacții dure contra lui Biden. Videoclipul a avut peste 17.000 de distribuiri. Explozia de la Pentagon În luna mai, o imagine falsă care arăta o explozie produsă lângă Pentagon a devenit virală pe rețelele de socializare. În câteva minute, un val de conturi de rețele de socializare, inclusiv conturi reale și verificate, au distribuit imaginea falsă, amplificând și mai mult confuzia. Până când oficialii de la Pentagon au infirmat știrea, panica iscată a provocat scăderi ale bursei. Cele mai viralizate fake news (2023) În luna iunie, în special pe rețelele sociale asiatice, a circulat o fotografie în care Joe Biden, căzut la podea, pare că poartă scutece. Fotografia a fost, însă, trucată. Joe Biden fusese fotografiat când a căzut, într-adevăr, la ceremonia de absolvire a Academiei Forțelor Aeriene din SUA. În fotografia originală nu apare, însă, nici un scutec, spre deosebire de cea prelucrată. Totuși, în luna noiembrie, după luni de demontare a fake news-ului, un comentator taiwanez a folosit informația falsă pe care a prezentat-o ca fiind reală în timpul unei emisiuni a CTi News. "Biden s-a împiedicat recent și i-au căzut pantalonii, dezvăluind un scutec. Este foarte dăunător faptul că are deja incontinență", a afirmat Shuai Hua-ming, fost lider de opinie influent al partidului pro-China, KMT. Campionatul suedez de sex În iulie, în întreaga lume au circulat știri că Suedia a declarat sexul sport și că va organiza un turneu. Multe instituții de presă internaționale (precum The Times of India) au preluat știrea, fără să o verifice. Potrivit Göteborgs-Posten, unul dintre principalele cotidiene din Suedia, în spatele știrii s-a aflat Dragan Bratic, proprietarul mai multor cluburi de striptease din țară. Înainte cu câteva luni, acesta solicitase Confederației Sportive Suedeze să declare sexul drept sport. Confederația respinsese cererea în luna mai. Arma cu alser și incendiile din Hawaii Incendiile dezastruoase din Hawaii, din luna august, au provocat o serie de știri false. În mediul online au devenit virale știri precum cele care arătau că "elitele" sau agențiile guvernamentale ar fi declanșat incendiile în mod deliberat. Cea mai populară a fost știrea cu "arma cu energie direcționată", potrivit căreia incendiile au fost declanșate cu ajutorul unei arme cu laser. Știrea venea la pachet cu o fotografie, în care se vede o rază luminoasă care lovește țărmul mării. Imaginea era însă din 2018 și fusese făcută de la lansarea Falcon 9, în California. Dansul din buric al luI Zelenski În septembrie, a devenit viral un videoclip care îl arată pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dansând din buric, îmbrăcat într-un costum mulat și auriu. Postarea inițială a videoclipului, pe rețeaua X, era acompaniată de comentariul "De fiecare dată când ai nevoie de mai mulți bani... trebuie să faci un spectacol bun". Videoclipul a fost distribuit și de multe conturi de pe alte platforme de socializare, cum ar fi TikTok, Facebook și Instagram, cu afirmații care îl discreditau pe Zelenski și puneau sub semnul întrebării ajutorul occidental pentru Ucraina. DW a demontat videoclipul, demonstrând că este un deepfake care a suprapus chipul președintelui pe corpul unui dansator. Putin și Palestina Într-o postare pe Facebook din 9 octombrie, președintele rus Vladimir Putin ar fi emis un avertisment către SUA cu privire la războiul în desfășurare al Israelului în Gaza Palestinei. "Avertizez că America nu ar trebui să intervină în războiul dintre Israel și Palestina. Dacă America face asta, vom ajuta în mod deschis Palestina", ar fi spus președintele rus. De fapt, în videoclip, Putin vorbea despre Ucraina, iar subtitrarile în limba engleză au fost manipulate. Castelul Cenușăresei Pe 22 august 2022, site-ul Mouse Trap News publica un articol "Breaking" în care susținea că Disney World va îndepărta Castelul Cenușăresei după aniversarea a 50 de ani a parcului. Pe 21 noiembrie 2023, site-ul a continuat cu un articol care a făcut furori pe rețelele sociale: parcul Disney a dărâmat castelul într-o singură noapte. "Avem vești de ultimă oră: Disney World a îndepărtat definitiv Castelul Cenușăresei peste noapte", susținea articolul respectiv. Articolul a fost distribuit și pe pagina de TikTok a Mouse Trap News, unde a fost vizualizat de peste 1,7 milioane de ori. Mulți utilizatori, care au crezut că povestea este reală, au fost triști sau s-au revoltat. A fost ignorat însă faptul că, pe site, la secțiunea "About Us", Mouse Trap News se descrie ca fiind "cel mai bun site de satiră din lume". "Scriem povești false despre chestii din Parcurile Disney. De la anunțuri din Parcul Disney la Hotel Disney și știri despre stațiuni până la parteneriate Disney inventate, puteți fi siguri că orice citiți aici nu este adevărat, real sau exact, dar este distractiv", adaugă echipa redacțională. Ozzy Osbourne a murit online În luna decembrie, după ce o serie de videoclipuri "in memoriam" au devenit virale, Ozzy Osbourne a decis să își dezmintă propria moarte. Solistul Black Sabbath, în vârstă de 75 de ani, a declarat, în cel mai recent episod din podcastul The Osbournes, că nu se simte "mort": "Am murit după ce l-am văzut (videoclipul). Chestia aia de pe YouTube care spune: Celebrități care au murit astăzi și care au postat o poză cu mine!" Osbourne a făcut o referință la Monty Python, adăugând: "Nu sunt mort. Nu sunt chiar mort... doar o mică tăietură.".

Bărbat lovit, târât intenționat cu mașina (sursa: Gazeta Nouă)
Eveniment

Bărbat lovit, târât intenționat cu mașina

Bărbat lovit, târât intenționat cu mașina. Un bărbat a fost lovit intenţionat cu mașina şi târât mai mulţi metri pe asfalt, sâmbătă, la Slatina, după o șicanare în trafic cu un alt șofer. Bărbat lovit, târât intenționat cu mașina Incidentul a avut loc la intersecţia străzii Ionaşcu cu bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, scrie Gazeta Nouă. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire Doi șoferi s-ar fi șicanat în trafic, iar unul dintre ei a oprit mașina, a coborât și s-a așezat în fața autoturismului celuilalt șofer. Acesta din urmă a apăsat pedala de accelerație, lovindu-l pe bărbatul aflat în fața mașinii sale, care a fost apoi târât sub maşină, mai mulţi metri, până pe trotuar.

Pivnițele secrete ale lui Kogălniceanu, Sadoveanu (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Pivnițele secrete ale lui Kogălniceanu, Sadoveanu

Pivnițele secrete ale lui Kogălniceanu, Sadoveanu. Totul a început acum 173 ani, când, un mare bogătaş al Iaşiului, pe nume Vasile Adamachi, a săpat o pivniţă adâncă. Pivnițele secrete ale lui Kogălniceanu, Sadoveanu Se întâmpla undeva în curtea casei lui de pe dealul Copoului, unde mai avea nişte vii şi alte acareturi. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire A fost un om foarte important Vasile Adamachi, pentru că nu era doar foarte bogat (avea două mari moşii, una prin Vaslui, alta prin Suceava), sau pentru că a fost prefect, senator şi membru în multe comitete şi comiţii. Ci şi pentru că a fost un mare filantrop, iubitor de ştiinţă şi de carte. Continuarea, în Ziarul de Iași.

O glumă, un pumn, un deces (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

O glumă, un pumn, un deces

O glumă, un pumn, un deces. Un ieşean a murit iar un altul va ajunge în spatele gratiilor după o glumă prostească. O glumă, un pumn, un deces De la glumă s-a ajuns la ceartă, iar de la aceasta la un conflict fizic nu a mai fost decât un pas. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire O singură lovitură de pumn a echivalat în faţa instanţei cu patru ani de închisoare. Sentinţa Tribunalului nu este încă definitivă. Ea a fost contestată de inculpat, de procurori, dar şi de familia victimei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Subordonații lui Arafat erau obligați să închidă Ferma Dacilor și să-i pună sigiliu Foto: Facebook
Eveniment

Subordonații lui Arafat obligați închidă Ferma Dacilor și pună sigiliu

Subordonații lui Raed Arafat, șefii ISU Prahova, erau obligați prin lege să închidă Ferma Dacilor, s-o amendeze dur și să-i pună sigiliu, dar au preferat șpaga, arată referatul DNA prin care se redeschide acest dosar. Șpaga a fost sub forma unei cutii cu sticle de vin, plus o masă „de protocol” oferită de ISU Prahova la Ferma Dacilor „la etapa națională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență”, în august 2019. Foto: captură video Antena 3 Ordonanța DNA în care se cere redeschiderea acestui dosar - decizie care trebuie însă luată de Tribunalul Prahova - arată pentru prima oară că incendiul de la Ferma Dacilor putea fi prevenit, dacă unitatea era închisă până la rezolvarea problemelor sesizate. Citește și: Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie. Unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de construire Raed Arafat i-a pedepsit cu pensia specială „Vreau să subliniez un lucru. Fostul inspector-şef şi fostul prim-adjunct s-au pensionat, plecând din serviciu, nu cu voia lor. Deci, la ISU Prahova se ştia că sunt anumite probleme, motiv pentru care au plecat primii doi de la nivel de conducere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani. Normal, nu ştiam de situaţia specifică a Fermei Dacilor, dar au fost eliminate persoane din sistem, prin trecerea în rezervă, ştiind că există anumite probleme acolo”, spunea, acum câteva zile, Raed Arafat. Subordonații lui Arafat erau obligați să închidă Ferma Dacilor și să-i pună sigiliu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor arată cum se procedează când o unitate este închisă: „(1) Aplicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru vizează aplicarea acestuia doar pe căile de acces destinate clienților și în situația în care operatorul economic are sediul/punctul de lucru și domiciliul în aceeași locație cu privire la care se efectuează aplicarea sigiliului. (2) Concomitent cu aplicarea sigiliului la construcțiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru, personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) afișează la loc vizibil un anunț referitor la oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor operatorului economic. (3) Anunțul prevăzut la alin. (2) se afișează din interiorul construcțiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru pe geamurile tuturor ușilor de acces destinate intrării clienților sau pe geamul ferestrelor, după caz, în așa fel încât să fie vizibil din exterior. (4) Anunțul prevăzut la alin. (2) se tipărește cu litere de tipar de minimum 10 cm și are următorul conținut: «Oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți»”. Ordonanța DNA de redeschidere a dosarului privind cazul ISU Prahova/Ferma Dacilor explică de ce unitatea turistică trebuia închisă. Amenda putea ajunge la 100.000 lei, dar s-au dat „avertismente” „Personalul cu atribuții de îndrumare şi control în domeniu, pe lângă sancţiunea principală a amenzii, sunt obligaţi (...) să dispună măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor care nu au autorizație de securitate la incendiu, în condițiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinația de comerț, cultură sau turism, în situația în care se constată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, constând în faptul că «[ …] nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii au momentul punerii în funcţiune». Având în vedere procesul-verbal de control sus-mentionaț în care se reține că unitatea verificată, aparţinând operatorului economic în cauză, avea la data controlului spații de alimentație publică şi cazare, respectiv 14 camere de închiriat, şi o suprafaţă construit desfăşurată de 1200 mp, rezultă că imobilul în cauză face parte din categoriile de construcții pentru care este necesară obținerea autorizației de securitate la incendiu (…) Deşi ofiţerii I.S.U. Prahova aveau obligaţia legală de a constata toate neregulile existente cu privire la construcţia în cauză, mai ales încălcările grave ale cerinţei de securitate la incendiu, cum ar fi faptul că nu a fost identificată data realizării documentației tehnice de autorizare a lucrărilor de construcții sau momentul punerii în funcțiune, care ar fi atras pe lângă sancțiunea principală a amenzii şi măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării unității controlate, aceştia s-au limitat la a consemna abateri prevăzute cu un regim sancționator mai favorabil pentru operatorul economic”. Referatul mai arată că potrivit art. 45 pct. VI din Legea nr. 307/2006, se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, ca sancțiune contravențională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu.

Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie Foto: Inquam/Bogdan Buda
Eveniment

Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat

Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat în pandemie, deși unitatea turistică avea o stea, nu avea autorizație de incendiu și nici de contruire. Astfel, în 2021, Ferma Dacilor a beneficat de un grant - ajutor nerambursabil - de 60.000 de euro, la care a adăugat o cofinanțare de circa 10.000 de euro. Citește și: EXCLUSIV Adjuncta DSP Timiș, 133 de zile de concediu medical și 14 zile concediu de odihnă în opt luni. O săptămână de concediu medical a fost petrecută în Tunisia de Cornelia Cismaș Malac Datele apar pe site-ul pe site-ul fonduri-structurale.ro. Ferma Dacilor a primit o subvenție consistentă de la stat „FERMA DACILOR PRODUCTION SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul «Cerere grant capital de lucru» proiect nr. RUE 7368 înscris în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri/(MEEMA) si Agentia pentru IMM, Atragere de Investitii și Promovarea Exportului (AIMMAIPE), respectiv 06.04.2021”, arată acest site. În incendiul de la această fermă au murit arși de vii opt oameni. Până acum, Parchetul nu a reținut nici o persoană, iar patronul declarat, Corneliu Dinicu, nu a fost audiat. Profit mare în pandemie, cu ajutor de stat Potrivit datelor de pe Termene.ro, în 2020, această unitate turistică a avut o cifră de afaceri ușor peste 2,9 milioane de lei și un profit de 1,235 milioane de lei. Însă, în 2019, fima care controla această unitate turistică, Ferma Dacilor Production SRL, a avut o cifră de afaceri de 1,96milioane de lei și un profit ușor peste 634.000 de lei, deci practic și-a profitul în plină pandemie. În 2021, când ajutorul de stat a ajuns la Ferma Dacilor, cifra de afaceri a ajuns la 4,2 milioane de lei, iar profitul la 1,6 milioane de lei. Pentru a primi clasificarea turistică de o stea, Ferma Dacilor a depus la autoritatea care gestiona turismul două documente: o cerere standardizată şi un certificat constatator (forma extinsă) emis de Oficiul Registrului Comerţului, din care să rezulte activităţile autorizate a fi desfăşurate la punctul de lucru şi codul/codurile CAEN corespunzătoare, pentru structura de primire turistică respectivă. DeFapt.ro a arătat că statul român subvenționează cu aproape 400 de milioane de euro anual vacanțele în România ale bugetarilor. Rezultatul acestei uriașe subvenții: prețuri inflamate, servicii proaste sau pensiuni de tip „Ferma Dacilor”. Citeșteși: Statul subvenționează cu aproape 400 de milioane de euro pe an vacanțele în România ale bugetarilor. Rezultatul: prețuri inflamate, servicii proaste sau pensiuni de tip „Ferma Dacilor” Pentru comparație, spitalul pentru copiii bolnavi de cancer construit de Asociația Dăruiește Viața – clădire și aparatură de ultimă oră – a costat 53 de milioane de euro. Ferma oferea reduceri polițiștilor Un sindicat din Ministerul de Interne avea contract cu Ferma Dacilor. „Vă informăm că Biroul teritorial SNPPC din IPJ Prahova a încheiat un nou parteneriat în domeniul turismului. Începând din 8 iulie, membrii SNPPC & familiile beneficiază de o reducere de 20% la cazare și masă în cadrul Complexului Ferma Dacilor, situat într-o zonă deosebită – Tohani – zona Viticolă DEALU MARE PRAHOVA. Preparatele culinare provin din producția proprie a fermei, iar vinurile sunt de la podgoriile locale, renumite în țară și peste hotare! Merită vizitat! (…) Reducerea este valabilă de duminică până joi, dat fiind faptul că în zilele de vineri și sâmbătă se organizează frecvent evenimente”, se arată pe site-ul sindicatului.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră