joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

8838 articole
Eveniment

Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO

Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat că la mică distanţă de Constanţa, unde se desfăşoară festivităţile organizate de Ziua Marinei Române, "se aude sunetul războiului", subliniind că ţara noastră a pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate pe flancul estic al NATO. Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO "Traversăm o perioadă tulbure în regiune. La mică distanţă de aici se aude sunetul războiului, Ucraina luptă cu statul agresor Rusia, nu doar pentru a-şi apăra teritoriul, ci şi în numele valorilor democratice şi ordinii de drept (...). Ca stat membru NATO, România a pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate pe flancul estic al NATO, înţelegând specificul regiunii Mării Negre şi prioritatea sa în arhitectura de securitate", a spus Ciucă. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Preşedintele Senatului a amintit că la Mihail Kogălniceanu se construieşte cea mai mare bază militară NATO din Europa. "Recentul summit NATO de la Washington a reconfirmat importanţa strategică acordată de Alianţa Nord-Atlantică regiunii Mării Negre, în care ţara noastră este un actor cheie. La mică distanţă de locul în care ne aflăm, în localitatea Mihail Kogălniceanu, construim alături de aliaţi cea mai mare bază militară NATO din Europa. A investi în propria apărare şi securitate este o chestiune de responsabilitate, în primul rând faţă de România şi de cetăţenii noştri. De asemenea, trebuie să continuăm să dezvoltăm industria de apărare. Printr-un program pe termen lung de înzestrare a forţelor navale române, consolidăm apărarea flancului estic al NATO", a precizat Ciucă.

Kogălniceanu, cea mai mare bază NATO (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Ciolacu, baie de enoriași la Văratec (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Ciolacu, baie de enoriași la Văratec

Ciolacu, baie de enoriași la Văratec. Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi, după ce a participat la slujba de la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, că s-a rugat alături de credincioşi pentru pacea şi prosperitatea românilor. Ciolacu, baie de enoriași la Văratec "M-am bucurat de slujbă alături de toţi credincioşii veniţi aici cu inima deschisă şi plină de credinţă. Şi m-am rugat alături de ei pentru pacea şi prosperitatea tuturor românilor", a scris Ciolacu pe Facebook. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Prim-ministrul a apreciat că Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Văratec "are un farmec aparte în acest loc sfânt în care se păstrează forţa spiritualităţii neamului românesc".

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii Foto: Inquam/George Calin
Eveniment

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii

Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon se duce pe salarii, pentru medicamentele bolnavilor rămân 4% din cheltuieli, arată bugetul acestui spital, publicat pe site. Citește și: VIDEO Penibila ministră a Muncii explică de ce nu e gata legea salarizării: „Astăzi suntem înainte de Ziua Recoltei pentru pensionari” În România, sunt spitale de stat unde 90-99% din buget este alocat salariilor. „Am anunțat personalul că nu mai avem bani, pentru că salariile consumă 99% din buget”, spunea, în aprilie 2024, Sorin Mehedințu, managerul spitalului din Târgu Cărbunești, Gorj. Trei sferturi din bugetul spitalului Pantelimon, pe salarii La spitalul Pantelimon din București, cheltuielile pentru 2024 sunt estimate la puțin sub 305 milioane de lei, din care 223,35 milioane pentru „personal” - salarii, prime, vouchere de vacanță sau indemnizație de hrană. Pentru medicamente se vor aloca 12,5 milioane de lei, adică puțin peste 4% din buget. Pentru „hrană” se cheltuie, în 2024, sub două milioane de lei. Rata deceselor înregistrate în secţia ATI a Spitalului ”Sfântul Pantelimon” a scăzut considerabil după ce una dintre asistente a depus plângerea privind scăderea dozelor de noradrenalină, arată statisticile puse la dispoziţie de spital magistraţilor. Dacă înainte de mai 2024 în această secţie mureau, în medie, 67 de pacienţi pe lună, în luna mai, după depunerea sesizării, numărul deceselor a scăzut la 46. Inclusiv una dintre doctoriţele inculpate, care nu participa la resuscitarea bolnavilor, a renunţat la practica prin care scădea noradrenalina şi a început să respecte protocolul, se arată în referatul în care procurorii cer arestarea a două doctorițe de la acest spital.

Două avioane Rafale, ciocnire catastrofală (Franța) (sursa: dassault-aviation.com)
Eveniment

Două avioane Rafale, ciocnire catastrofală (Franța)

Două avioane Rafale, ciocnire catastrofală (Franța). Doi piloţi au murit. Două avioane Rafale, ciocnire catastrofală (Franța) În urma unei coliziuni între două avioane de luptă Rafale miercuri în estul Franţei doi piloți au murit. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Anunțul a fost făcut de preşedintele Emmanuel Macron pe reţeaua de socializare X. "Aflăm cu tristeţe despre moartea căpitanului Sébastien Mabire şi a locotenentului Matthis Laurens în cursul unui accident aerian în timpul unei misiuni de antrenament cu Rafale", a scris preşedintele Republicii. Cei doi piloţi au fost căutaţi intens de la coliziunea, care a avut loc în sectorul Colombey-les-Belles (Lorena), în timp ce un al treilea, la comanda celeilalte aeronave, a reuşit să se catapulteze în siguranţă.

Cât sunt șpăgile la polițiștii rutieri (sursa: Facebook/Scripcariu Constantin Dumitru)
Eveniment

Cât sunt șpăgile la polițiștii rutieri

Cât sunt șpăgile la polițiștii rutieri. Trei poliţişti de la Rutieră şi un altul pensionat au fost puşi sub urmărire penală de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzaţi că au primit în mai multe rânduri sume de bani de la şoferi prinşi în trafic cu diverse abateri. Cât sunt șpăgile la polițiștii rutieri Conform unui comunicat al Parchetului, N.M., în prezent pensionat, la data săvârşirii faptelor agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, este acuzat de săvârşirea a cinci infracţiuni de luare de mită şi a două infracţiuni de luare de mită în formă continuată. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI "În sarcina acestuia s-a reţinut că în datele de 22.06.2022, 25.06.2022, 20.07.2022, 23.07.2022, 24.07.2022, 08.08.2022, 09.08.2022, 19.10.2022 şi 20.10.2022, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie rutieră în cadrul DGPMB-Brigada Rutieră, a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 200 şi 800 de lei de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi pentru a nu le aplica sancţiunile prevăzute de lege", spun procurorii. Mite între 200 și 1.300 de lei B.V.D., agent de poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere, este acuzat de săvârşirea a patru infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi două infracţiuni de înşelăciune. "În sarcina acestuia s-a reţinut că la datele de 25.06.2022, 29.07.2022, 05.08.2022 şi 19.12.2022, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie rutieră în cadrul DGPMB-Brigada Rutieră, a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 200 şi 1.300 de lei de la conducătorii auto care încălcau dispoziţiile privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi pentru a nu le aplica sancţiunile prevăzute de lege. De asemenea la datele de 29.10.2022 şi 07.02.2023, în două ocazii diferite, a determinat reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu obiect de activitate prestare de servicii turistice să emită o factură falsă, pe care ulterior a folosit-o pentru a induce în eroare angajatorul DGPMB şi a obţine un folos patrimonial necuvenit constând în suma de 1.450 de lei (voucherul de vacanţă)", precizează Parchetul. Control judiciar D.D.M., agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, a fost pus sub urmărire penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită. "În sarcina acestuia s-a reţinut că la data de 19.12.2022, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie rutieră în cadrul DGPMB-Brigada Rutieră, a pretins şi primit suma de 1.300 de lei de la un conducător auto care a încălcat dispoziţiile privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi pentru a nu-i aplica sancţiunile prevăzute de lege", afirmă procurorii. De asemenea, B.P.I., agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită. În sarcina acestuia s-a reţinut că, la data de 05.08.2022, a pretins şi primit suma de 200 de lei de la un conducător auto, pentru a nu-i aplica o amendă, după ce şoferul încălcase dispoziţiile privitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Faţă de primii trei inculpaţi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Autostrada A7, secțiunea Buzău - Focșani, deschisă (sursa: Facebook/CNAIR)
Eveniment

Autostrada A7, secțiunea Buzău - Focșani, deschisă

Autostrada A7, secțiunea Buzău - Focșani, deschisă. UMB a început trasarea marcajelor rutiere pe lotul 2 al autostrăzii Buzău -Focşani. În paralel, continuă aşternerea ultimelor porţiuni de asfalt. Autostrada A7, secțiunea Buzău - Focșani, deschisă Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. Citește și: Penibila ministră a Muncii a șters un doctorat, un masterat și o facultate din CV, dar e plină de diplome de la Poliție și SRI Pistol a subliniat că, în ritmul actual, circulaţia pe acest lot ar putea fi deschisă anul acesta. "UMB a început trasarea marcajelor rutiere pe lotul 2 al autostrăzii Buzău -Focşani! În paralel, antreprenorul român continuă aşternerea ultimelor porţiuni de asfalt, iar ulterior va finaliza trasarea marcajelor pe întregul lot. Lotul 2 (Vadu Paşii - Râmnicu Sărat) al autostrăzii Buzău - Focşani (secţiune a A7) are o lungime de 30,8 km, iar termenul contractual de finalizare este luna aprilie 2025. Însă, în ritmul actual, circulaţia şi pe acest lot va fi deschisă anul acesta", a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Polițist, relație abuzivă cu minoră orfană (sursa: glasulsucevei.ro)
Eveniment

Polițist, relație abuzivă cu minoră orfană

Polițist, relație abuzivă cu minoră orfană. Caz teribil la Broșteni, Suceava: sinuciderea unei tinere a scos la iveală o relație abuzivă cu un polițist. Polițist, relație abuzivă cu minoră orfană Potrivit Glasului Sucevei, apropiații Ioanei susțin că tânăra a recurs la acest gest extrem după ce ar fi fost supusă la umilințe cumplite de șeful Poliției orașului Broșteni. Citește și: VIDEO Penibila ministră a Muncii explică de ce nu e gata legea salarizării: „Astăzi suntem înainte de Ziua Recoltei pentru pensionari” "Bună ziua! Aș vrea să vă fac cunoscută povestea și tragedia Ioanei. Ioana a venit la Broșteni, prin plasament la o familie de acolo. A fost o elevă premiantă, cu un suflet bun și un zâmbet frumos. Încă de la 16 ani a început să aibă relație cu comisarul din Broșteni, care avea în vremea acea aproximativ 33 de ani. Domnul comisar o maltrata, o lovea des, o umilea în fața colegilor lui arătând poze cu ea dezbrăcată, s-a jucat cu ea și a manipulat-o cum a vrut. A profitat de faptul ca era singură, nu avea rude sau părinți. Cei care o aveau în plasament au dat-o afară la 17 ani din cauza domnului comisar. Ne dorim să facem cunoscută această poveste, pentru ca moartea Ioanei să nu fie neînsemnată. Vream ca domnul comisar să plătească pentru faptele lui", arată sursa citată. Potrivit aceleiași publicații, polițistul a fost mutat la altă secție din județ până la terminarea anchetei.

Cea mai bogată consilieră a lui Ciolacu, Carmen Orban, apără medicii de la Pantelimon Foto: Facebook
Eveniment

Cea mai bogată consilieră a lui Ciolacu apără medicii Pantelimon

Cea mai bogată consilieră a lui Ciolacu, Carmen Orban, fost medic ATI, cu o avere imensă deși a lucrat la stat aproape întreaga carieră, apără medicii de la Pantelimon: în 9 august, într-o postare pe Facebook, Carmen Orban a preluat comunicatul Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă care contrazicea Parchetul și afirma că „în niciun caz nu poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare”. „Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului”, a mai afirmat această societate. Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne Carmen Orban nu a făcut nici un comentariu la acest comunicat, doar l-a postat pe Facebook. Cea mai bogată consilieră a lui Ciolacu apără medicii de la Pantelimon Ea a fost manager de spital de stat din 2009, mai întâi la Spitalul Clinic de Urgenta Chirurgie Plastica Reparatorie si Arsuri și apoi la Institutul Clinic Fundeni, până în 2019. În 2019 a devenit „Consultant Management si Dezvoltare Medicala, Spitalul Oncologic Monza si Grupul «Policlinico di Monza» România”. Carmen Orban are o avere șocantă pentru un angajat al statului: bijuterii și tablouri de 250.000 euro o vilă de 470 mp în Mogoșoaia circa 1.000 mp în intravilanul localității Mogoșoaia încă trei apartamente în București, Constanța și Predeal În conturile bancare și diferite plasamente financiare avea echivalentul a circa 2,5 milioane de lei În 2023 ea a avut venituri de la: cancelaria premierului - 63.271 lei, UMF București - 97.000 de lei, spitalul universitar de urgență - 158.000, „onorariu PI Carmen Orban” - 290.921 de lei. Firmele ei i-au adus dividende de peste 792.000 de lei. Presa a scris că, în 2017, Carmen Orban a primit o donație de 80 de mii de dolari de la fiica unui afacerist arestat de FBI. Donația a venit de la Raluca Simona Turiceanu, fiica lui Dumitru Martin, un om de afaceri din Constanța arestat de FBI în decembrie 2015 și condamnat, în 2017, la 13 ani de închisoare. Acesta a fost închis în California. Soțul ei, de care a divorțat în condiții ostile, a sugerat că ea ar fi fost amanta lui Martin și, din acest motiv, i-a dăruit, prin fiica sa, 80.000 de dolari. „Am aflat abia după divorţ că avea o relaţie cu Martin, când am dedus că această relaţie era încă de dinainte de a ne separa”, a declarat medicul Horia Bogdan Orban.

Ciolacu bate monedă cu chipul său  Foto: Facebook
Eveniment

Ciolacu bate monedă cu chipul său

Precum regii Franței sau alți conducători absolutiști, premierul PSD Marcel Ciolacu bate monedă cu chipul său, se arată pe blogul Șuțu.ro. Potrivit acestui blog, cancelaria a comandat mai multe produse de lux, printre caree și eșarfe „potrivite femeilor romantice”. Citește și: Pierderi astronomice la Unifarm, după ce Rafila a pus șef un pesedist care abia câștiga 2.000 lei/lună în privat. Salariul pesedistului acum, la stat: 20.000 lei/lună Monedele cu chipul lui Ciolacu sunt din cupru, nu din aur. Ciolacu bate monedă cu chipul său „Cancelaria Prim-Ministrului a comandat la Monetăria Statului, în luna decembrie a anului trecut, mai multe medalii de tip monedă cu însemnele premierului Marcel Ciolacu. Au fost comandate, de asemenea, mai multe eșarfe de lux și cravate de mătase de la creatoarea Andrea Tincu, dar și câteva stilouri Poenari «care celebrează frumusețea feminină în toate formele sale». Doar pungile personalizate pentru aceste cadouri au costat 3.553 euro”, se afirmă pe șutu.ro. Însă autorul articolului nu a reușit să obțină o monedă cu chipul lui Ciolacu, iar purtătorul de cuvânt al Executivului a negat că pe ele s-ar afla chipul premierului. Cancelaria Prim-ministrului a mai comandat în decembrie 2023 câteva eșarfe și cravate de la creatoarea Andreea Tincu. „Esarfa este potrivita femeilor romantice, care iubesc tonurile calde, nuanțele de piersică pudrată, roz pal și burgundy, accentele orange. Inspirația este un colț dintr-o grădină, cu crizanteme”, se arată pe site-ul creatoarei. Cristian Șuțu scrie că acest articol trebuia publicat pe site-ul Digi 24, dar acest lucru nu s-a întâmplat - motivele fiind neprecizate. __________________________ Guvernul a trimis, prin purtătorul de cuvânt Mihai Constantin, un drept la replică, pe care-l publicăm integral mai jos. DREPT LA REPLICĂ Informațiile preluate de pe blogul Platul lui Șuțu (https://sutu.ro/) și prezentate în cuprinsul articolului ”Precum regii Franței, Ciolacu bate monedă cu chipul său – presă. Cancelaria a comandat și eșarfe „potrivite femeilor romantice” sunt false, tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii. Afirmația potrivit căreia ”Monetăria Statului a bătut pe final de an o serie limitată de medalii de tip monedă cu însemnele premierului României” este falsă. Astfel de medalii, cu însemnele prim-ministrului Marcel Ciolacu, nu au fost emise și, prin urmare, nu există. Precizăm că Monetăria Statului a realizat, la solicitarea Cancelariei Prim-Ministrului, 75 de seturi medalie ”Prim-Ministru” (reprezentări ale operelor lui Constantin Brâncuși, stema României), 75 de seturi medalie ”Guvernul României”, cu însemnele Guvernului României (imagine cu clădirea Guvernului, respectiv cu stema României), 25 de seturi medalie ”Domnitorii României”, 60 de seturi medalie ”Regii României”. Ulterior, aceste medalii au intrat în stocul de protocol la dispoziția premierului, pentru a fi utilizate cu ocazia evenimentelor oficiale. Potrivit uzanțelor, premierul României poate oferi în cadrul întâlnirilor oficiale obiecte de protocol simbolice, precum medalii cu însemnele guvernului, obiecte tradiționale românești și alte asemenea. De asemenea, precizăm că fotografiile transmise de către purtătorul de cuvânt al guvernului reprezentau machete, pe baza cărora Monetăria Statului a realizat medaliile cu însemnele Guvernului României.

Rafila sacrifică un funcționar pentru scaun (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Rafila sacrifică un funcționar pentru scaun

Rafila sacrifică un funcționar pentru scaun. Pensionarul Sorin Luca, șeful interimar al Corpului de Control al ministrului Sănătății, și-a dat demisia din funcție în urma scandalului generat de moartea suspectă a pacienților de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Control de mușamalizare DeFapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că ministrul Alexandru Rafila l-a trimis în control pe Luca împreună cu consilierul său personal, pensionarul de lux Octavian Melintescu, pentru a "documenta și verifica" aspecte administrative, și nu moartea suspectă a pacienților. Citește și: EXCLUSIV Rafila a mințit grav în scandalul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: a promis că trimite Corpul de control, dar a trimis doar un consilier fără atribuții de control, care nu a verificat cauzele deceselor În acest context, Sorin Luca a executat ordinul ministrului și nu putea să își depășească atribuțiile legale. Mai mult, ministrul Alexandru Rafila putea trimite în control Inspecția Sanitară de Stat, direcție de control aflată în subordinea sa directă, cu atribuții legale în verificarea calității actului medical, așa cum a făcut în cazul "Alexandra" și în cel al tinerei care a născut pe trotuarul din fața Spitalului Urziceni. Rafila sacrifică un funcționar pentru scaun Pesedistul Alexandru Rafila a anunțat înaintea ședinței de Guvern că Sorin Luca, șeful interimar al Corpului de Control al ministrului Sănătății, și-a dat demisia. "A considerat că, în urma acestei probleme grave de la Spitalul , el fiind cel care a participat acolo, trebuie să demisioneze", a declarat ministrul Alexandru Rafila. Ce nu a spus ministrul Rafila este că la control a participat și consilierul său personal, pensionarul de lux Octavian Melintescu, care nu are atribuții legale de control pentru că nu este funcționar public. Dar acesta nu și-a dat demisia din funcție. Ce căuta Melintescu la "Sf. Pantelimon"? Controlul invocat de ministrul Alexandru Rafila a avut loc la data de 12 aprilie 2024, cu două zile după ce s-a aflat că mai mulți pacienți au murit în condiții suspecte la Spitalul "Sfântul Pantelimon". Ce a făcut ministrul Alexandru Rafila? În loc să trimită în control Inspecția Sanitară de Stat și comisiile de specialitate din subordinea sa, a emis un ordin de ministru prin care i-a desemnat pe pensionarul Sorin Luca, șeful interimar al Corpului de Control și specialist în medicina muncii, și pe Octavian Melintescu, consilierul său personal, să verifice și să documenteze niște "aspecte administrative". Atenție, nu să facă verificări referitoare la cazurile de pacienți morți în condiții suspecte. Rafila a spus textual că acuzațiile nu se susțin Ministrul Alexandru Rafila a încercat să mușamalizeze cazul pacienților morți în condiții suspecte în repetate rânduri. De exemplu, Rafila declara că "mortalitatea în unitatea medicală a fost în ultimul an de 3,5 decese zilnic”, susținând că nu sunt elemente care să susțină acuzația privind decesele suspecte. Ulterior, medicii Maria Miron și Mirela Păiuș au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Anchetatorii le acuză pe cele două doctorițe că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Între timp, procurorii au mai cerut necropsia altor cinci pacienți decedați la Spitalul "Sfântul Pantelimon".

Medalia olimpică de bronz, la COSR (sursa: Facebook/Comitetul Olimpic și Sportiv Român)
Eveniment

Medalia olimpică de bronz, la COSR

Medalia olimpică de bronz, la COSR. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţ, miercuri, într-un comunicat, că a primit de la Comitetul de organizare medalia de bronz care urmează a fi înmânată gimnastei Ana Maria Bărbosu, pentru locul al treilea ocupat la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. Medalia olimpică de bronz, la COSR "Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Barbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de organizare, cu acordul Comitetului Internaţional Olimpic. Citește și: Pierderi astronomice la Unifarm, după ce Rafila a pus șef un pesedist care abia câștiga 2.000 lei/lună în privat. Salariul pesedistului acum, la stat: 20.000 lei/lună Facem precizarea că, medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeaşi medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol", precizează COSR. Instituţia precizează că sportivele Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles şi Sabrina Voinea Maneca sunt victime ale problemelor de arbitraj din gimnastica mondială. Sănătatea mintală, în pericol "În plin context internaţional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român face apel la cei care soluţionează cazul să ţină cont de efectele emoţionale şi de sănătatea mintală a sportivelor Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles şi Sabrina Maneca Voinea. Pentru noi ele sunt victimele acestei situaţii create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate şi considerăm că trebuie stopate. Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie şi credem că în acest moment, ţinând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, cea mai înţeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz. Aşa cum a cerut şi Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiţie şi toată lumea să înţeleagă că este o competiţie sportivă, că pot apărea greşeli de arbitraj, fără intenţie, dar că nimeni nu doreşte medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită", precizează sursa citată. Vineri, Bărbosu va primi medalia Gimnasta Ana Maria Barbosu va intra, vineri, în posesia medaliei de bronz câştigate în finala de la sol, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4. Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins. Decizia TAS Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133). În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666. Prima medalie olimpică după 2012 România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz. Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol. România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.

Spitalele nu au bani de funcționare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Spitalele nu au bani de funcționare

Spitalele nu au bani de funcționare. Președintele Sanitas, Iulian Cozianu, explică de ce nu mai sunt fonduri pentru spitale. Spitalele nu au bani de funcționare Astfel, deși Ordonanța 19 a introdus creșteri salariale în martie și iunie, iar ulterior au fost adăugate majorări de 5% la 1 iunie, cheltuielile salariale prevăzute inițial în bugetul de la 1 ianuarie au fost depășite. Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne Cozianu consideră că vina aparține Ministerului de Finanțe, care ar fi trebuit să clarifice că prevederile Ordonanței 19 sunt exceptate de la regulile stabilite. Totuși, există o precizare precum că, pentru anul 2024, se poate solicita acordul Ministerului de Finanțe pentru a depăși pragul de cheltuieli de personal prevăzut inițial. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Sistemul medical românesc - ineficient, dezechilibrat, anchilozat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Sistemul medical românesc - ineficient, dezechilibrat, anchilozat

Sistemul medical românesc - ineficient, dezechilibrat, anchilozat. Dr. Răzvan Socolov, medic primar, șeful secției de Obstetrică și Ginecologie de la Maternitatea "Elena Doamna" din Iași crede că sistemul de sănătate românesc este unul ineficient, dezechilibrat și anchilozat. Sistemul medical românesc - ineficient, dezechilibrat, anchilozat Acesta pune degetul pe una dintre rănile principale ale sistemului: accentul este pus prea mult pe zona de medicină de spital, de nivelul al doilea și al treilea. Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne În același timp, însă, medicina primară, de familie și cea de ambulatoriu nu sunt încurajate. Mai mult, sistemul nu a dezvoltat suficient de mult screening-ul. Astfel, alege să plătească mult mai mult ulterior pe un exces de manevre, diagnostice, imagistică etc. care se face ulterior, când pacienții ajung deja cu o problemă în spital. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, închisoare (sursa: Digi24)
Eveniment

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, închisoare

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, închisoare. Constantin Popescu, poliţistul care a accidentat-o mortal în ianuarie 2022 pe Raisa, o fetiţă de 13 ani, a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Polițistul care a ucis-o pe Raisa, închisoare Iniţial, în luna ianuarie, Constantin Popescu primise o condamnare cu suspendare, însă CAB a admis, marţi, apelul formulat de procurori şi de familia Raisei şi a decis ca poliţistul să stea în detenţie. Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne "Înlătură dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului Popescu Constantin. Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen", se arată în sentinţă. Curtea de Apel a mai decis ca societatea de asigurare City Insurance SA (aflată în faliment) să plătească daune morale de 700.000 de euro către părţile civile din dosar. Pe 13 ianuarie 2022, pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1 al Capitalei, o maşină de poliţie condusă de Constantin Popescu a lovit două fete pe trecerea de pietoni. Raisa a murit pe loc, în timp ce cealaltă fată a fost rănită şi transportată la spital. Procurorii au stabilit că poliţistul circula cu viteză mare şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Constantin Popescu era încadrat în Poliţie din anul 2017, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.

Soldații ruși, la cafea în pădure (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Eveniment

Soldații ruși, la cafea în pădure

Soldații ruși, la cafea în pădure. La o săptămână de la începutul incursiunii ucrainene în regiunea rusă Kursk, timp în care atât conducerea politică de la Kiev, cât şi armata ucraineană intraseră într-o "silenzio stampa" pentru a menţine efectul surprizei în faţa inamicului, ucrainenii au decis să dezvăluie unele detalii din primele zile ale ofensivei lor care a conferit o turnură neaşteptată conflictului, relatează publicaţia The Moscow Times, citând media occidentale. Soldații ruși, la cafea în pădure Incursiunea unităţilor ucrainene în regiunea rusă Kursk a constituit o surpriză totală pentru comandamentul şi unităţile ruse de pe teren. Operaţiunea cu participarea diferitelor ramuri ale Forţelor armate ucrainene a fost însoţită de o abordare inovatoare pentru asigurarea unei străpungeri, pe care un corespondent Forbes specializat în drone de luptă a numit-o drept "blitzkrieg electronic". Citește și: EXCLUSIV Cariera fantastică a „tablagiului” cu Academia de Poliție, pensionar special la 42 de ani: ajutor de șef de post de comună, Pașapoarte, spion, membru PSD, secretar de stat la Interne Unitatea lui Vladimir, membru al echipajului unui vehicul blindat american Stryker, a intrat pe teritoriul regiunii ruse Kursk pe 6 august, în plină zi, în jurul orei 13:00: "Am fost printre primii". Spre surprinderea sa, brigada a 82-a de asalt aerian a forţelor ucrainene, nu a întâmpinat nicio rezistenţă. Curând, echipajul a dat peste soldaţi ruşi care "stăteau în pădure şi îşi beau cafeaua la o masă". În prima zi au murit mulţi dintre soldaţii ruşi, care nu erau înarmaţi şi nu se aşteptau la vreun atac. Alți zeci de ruși s-au predat El mai spune, reconstituind evenimentele, că, nedorind să repete soarta colegilor lor, "zeci" de soldaţi ruşi şi-au depus armele şi s-au predat. Unul din militarii ucraineni spune că frontiera rusă nu era deloc apărată în acel sector. "Tot ce aveau erau mine antipersonal împrăştiate în jurul copacilor de pe şosea şi câteva mine pe care au reuşit să le arunce în grabă de-a lungul mai multor drumuri", povesteşte el. "Este un alt exemplu de suficienţă rusă", explică analistul militar ucrainean Mikola Bielieskov pentru agenţia franceză de presă. "Rusia a presupus că, din moment ce are iniţiativa în altă parte, Ucraina nu ar îndrăzni să facă ceea ce a făcut", spune el. Paralizie în primele ore Pe măsura avansării pe teritoriul rus, trupele ucrainene au început să-şi fortifice poziţiile, aşteptând contralovituri de răspuns din partea armatei ruse. Ceea ce, din nou spre surprinderea lor, nu a urmat în primele ore ale incursiunii. În cele din urmă şi-au făcut apariţia avioanele de luptă ruseşti, care au început să lanseze bombe glisante şi dronele de atac "Lanţet". Forţele ucrainene recunosc că au suferit pierderi de oameni şi de tehnică occidentală, dar au continuat să meargă înainte, notează The Moscow Times. La operaţiune participă unităţi a cel puţin şase brigăzi din cadrul Forţelor armate ucrainene, scrie Financial Times, citat de media rusă, cu referire la soldaţi ucraineni şi la o analiză a materialelor foto şi video postate pe reţelele de socializare. Săptămâna trecută, media internaţionale au scris că în incursiunea ucraineană sunt implicate unităţi din cel puţin patru brigăzi. O brigadă poate avea de la 1.000 la 8.000 de militari, este adevărat că unele brigăzi sunt incomplete. Trupele de infanterie sunt însoţite de sisteme de aviaţie, artilerie şi rachete. Surpriza războiului electronic Dar elementul principal, potrivit analiştilor de la Financial Times, au fost mijloacele de război electronic şi dronele, cu care au ucrainenii s-au învăţat să doboare chiar şi elicoptere ruseşti şi să atace dronele inamice pentru a nu interfera cu mişcarea trupelor. "Pare să fie o operaţiune a armatei bine coordonată şi planificată", a declarat pentru The New York Times analistul militar Franz-Stefan Gady de la Institutul Internaţional de Studii Strategice din Londra. Forţele armate ucrainene dispun de sisteme de război electronic, pe care le-au desfăşurat pentru a bruia sistemele de control operaţional ale unităţilor ruse. Ucrainenii au transferat şi unele sisteme de apărare antiaeriană în regiunea Kursk pentru a asigura securitatea trupelor de la sol, precum şi unităţi mecanizate care avansează într-un ritm destul de rapid. Comandamentul ucrainean a folosit o tactică relativ nouă, care a fost testată recent în regiunea Harkov. După ce au identificat principalele frecvenţe ale reţelelor de comunicaţii radio de la frontieră şi de dirijare a dronelor ruseşti, Forţele armate ucrainene le-au blocat cu ajutorul unor dispozitive de bruiaj puternic. Lăsând unităţile ruseşti fără drone de recunoaştere prin care puteau cere foc de artilerie şi întăriri, ucrainenii, sub acoperirea sistemelor de război electronic desfăşurate în prima linie, au lansat un număr imens de drone, care au curăţat drumul trupelor lor, explică la rândul său Forbes. "Ruşii sunt într-o confuzie totală" Când unele trupe îşi consolidează poziţiile pe anumite amplasamente, acestea sunt înlocuite în fiecare noapte cu unităţi noi care sosesc din spatele frontului, relatează The Economist, citând participanţi la operaţiune. Platforma ucraineană Deep State, apropiată armatei, releva luni că trupele ucrainene au ocupat în şase zile peste 40 de aşezări în regiunea Kursk, dar guvernatorul interimar al regiunii ruse, Aleksei Smirnov, îi raportase în urmă cu o zi preşedintelui Vladimir Putin capturarea a 28 de localităţi de către trupele ucrainene. Viteza atacului ucrainean - primul al unei armate străine în Rusia de la cel de-al Doilea Război Mondial - contrastează cu luptele crâncene pe care forţele ruse trebuie să le ducă pentru a cuceri fiecare oraş din Ucraina în al treilea an de invazie. "Ruşii sunt într-o confuzie totală", apreciază Matthew Savill, director pentru afaceri militare de la Institutul Regal pentru Studii de Apărare din Marea Britanie. Dar menţinerea unei forţe de orice dimensiune în Rusia şi apărarea împotriva contraatacurilor va fi dificilă, având în vedere rezervele limitate ale Ucrainei, apreciază acelaşi expert britanic, citat de The Moscow Times.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră