joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

8838 articole
Eveniment

Ciolacu a vizitat Complexul Studenţesc Regie

Ciolacu a vizitat Complexul Studenţesc Regie. Premierul Marcel Ciolacu a făcut o vizită, duminică, în Complexul Studenţesc Regie şi precizează, în acest context, că au fost făcuţi primii paşi în modernizarea complexului, atât prin lucrări de reabilitare, cât şi prin începerea construirii de cămine noi. Ciolacu a vizitat Complexul Studenţesc Regie "Le cerem să înveţe şi ne mândrim cu ei atunci când România este pe podium datorită performanţelor lor. Tocmai de aceea, am fost astăzi în Regie, locul unde de mâine va fi casa a mii de studenţi", a scris premierul pe Facebook. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit "În căminele unde investiţiile de reabilitare demarate anul trecut au fost finalizate, condiţiile de cazare sunt decente. Mi-au spus-o chiar studenţii. Dar este de abia începutul, ştiu! Primii paşi în modernizarea Complexului studenţesc Regie au fost făcuţi. Nu doar prin reabilitarea unor cămine, ci prin începerea construirii de noi cămine în locul celor ridicate în anii 1960-70", a adăugat acesta. El menţionează că este deja gata primul cămin studenţesc, cu un număr de 175 locuri, şi că urmează cel de-al doilea, cu o capacitate de 700 de locuri. Proiect demarat în 2022 În septembrie 2022, Universitatea Politehnica din Bucureşti anunţa demararea unui nou proiect pentru dezvoltarea infrastructurii campusului studenţesc, cu sprijinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Căminul amplasat în campusul din Regie va oferi 700 de locuri de cazare pentru studenţii UPB, menţiona sursa citată. Clădirea cu zece etaje şi 350 de camere va fi dotată pe fiecare etaj cu săli de lectură, spălătorii şi uscătorii, chicinete şi săli de mese. De asemenea, va avea şi o parcare subterană. Clădirea oferă cazare şi studenţilor cu dizabilităţi, în 20 de camere special amenajate. Căminul va fi dotat cu panouri solare pentru apă caldă menajeră şi va avea o faţadă eficientă energetic, informa UPB. Valoarea totală a investiţiei anunţată la acel moment este de 24.415.163 euro (TVA inclus). UPB menţiona că a demarat un plan amplu de investiţii destinate creşterii calităţii vieţii studenţilor.

Ciolacu a vizitat Complexul Studenţesc Regie (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
98 de școli din Galaţi, închise (sursa: Facebook/Costel Fotea)
Eveniment

98 de școli din Galaţi, închise

98 de școli din Galaţi, închise. Un număr de 98 de unităţi de învăţământ din 23 de localităţi din judeţul Galaţi vor avea activitatea didactică suspendată luni din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat Ministerul Educaţiei. 98 de școli din Galaţi, închise "Conform informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în judeţul Galaţi a fost luată măsura suspendării activităţii didactice, pentru data de 30 septembrie 2024, în 98 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri) din 23 de localităţi", se arată într-un comunicat. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit Ministerul Educaţiei precizează că situaţia actuală, care include şi evacuarea localităţilor afectate de fenomenele meteo extreme, nu permite, în cazurile menţionate, desfăşurarea cursurilor în format online. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare. "Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere unităţilor de învăţământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera", a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată în comunicat. Sarcinile inspectoratelor școlare Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare să desfăşoare acţiuni menite să asigurare siguranţa copiilor şi a personalului unităţilor de învăţământ: * monitorizarea îndeaproape a situaţiei în teritoriu: acces îngreunat către unităţile de învăţământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaţionale în urma averselor; * transmiterea în regim de urgenţă către reprezentanţii Ministerului Educaţiei a oricărei situaţii care ar putea genera suspendarea sau desfăşurarea procesului educativ în sistem online/hibrid; * transmiterea, către conducerile unităţilor de învăţământ, a necesităţii ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică; * comunicarea eficientă şi transparentă cu părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor în ceea ce priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat; * punerea la dispoziţie, de către ISJ/ISMB, în cursul zilei de mâine, începând cu ora 8,00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situaţiile urgente generate de condiţiile meteorologice nefavorabile, în care pot fi implicaţi copii şi familiile acestora.

Papa Francisc, critici la adresa Israelului (sursa: Facebook/Vatican News)
Eveniment

Papa Francisc, critici la adresa Israelului

Papa Francisc, critici la adresa Israelului. Apărarea trebuie să fie "întotdeauna proporţională cu atacul", iar atunci când este "disproporţionată" arată o tendinţă de a "domina care merge dincolo de moralitate", a declarat duminică Papa Francisc, în răspuns la o întrebare despre raidurile aeriene din Liban şi despre conflictul din Orientul Mijlociu, transmite agenţia italiană de presă ANSA. Papa Francisc, critici la adresa Israelului Suveranul pontif a subliniat că acţiunile întreprinse de "o ţară, oricare ar fi" care foloseşte "forţa" într-un "astfel de mod exagerat" sunt "imorale". Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit "Chiar şi în război există o moralitate de apărat. Războiul este imoral, dar legile războiului indică o formă de moralitate", a mai spus Papa Francisc, pentru reporterii care îl însoţeau în avion pe drumul de întoarcere la Roma după o vizită de trei zile în Belgia.

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot

Ion Iliescu, despre absenteismul la vot. Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că absenteismul la vot este o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, care "s-au înstrăinat de cei mulţi (...), au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei", ajungându-se astfel la "o elită căreia masele îi repugnă şi invers". Ion Iliescu, despre absenteismul la vot Ion Iliescu a acordat un interviu fostului ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit În interviul publicat, duminică, pe site-ul personal al lui Vulpescu, Iliescu face mai multe afirmații despre absenteismul românilor la vot. "De la elita bunei guvernări s-a ajuns la o antipatie generală faţă de tot ce înseamnă elite în România. Cauzele acestui fenomen sunt multiple. Pe de o parte, elita culturală, de la care existau aşteptări politice, a confiscat sfera publică şi a pretins un monopol asupra adevărului. Din păcate, şi cineva trebuie să o spună, elitele au privatizat cercuri de influenţă şi forme de adevăr ale spaţiului public. Pe de altă parte, în loc să se deschidă maselor (...) elitele s-au înstrăinat de cei mulţi. Ba mai mult, au simţit că se întinează dacă stau aproape de ei. Avem o elită căreia masele îi repugnă şi invers. Faptul că elitele - culturale şi politice deopotrivă - au divizat sfera publică în 'noi şi restul' a făcut ca democraţia să fie tot mai străină meritocraţiei şi ca interesul majoritar al maselor pentru guvernare să scadă, spre indiferenţă şi neimplicare. De aici, absenteismul la vot, care este, în felul său, o probă de neîncredere în elitele culturale şi politice, singurele care ar putea 'schimba ceva'", a declarat Iliescu Antipatia față de elite "Există şi o a treia cauză, care face ca elita culturală şi cea politică să nu se mai suprapună. Reţeta pentru o democraţie sănătoasă e ca elitele culturale să fie recrutate în mediul politic. Cine vrea oameni inteligenţi, deopotrivă emoţional şi cognitiv, la butoanele democraţiilor? Nimeni din cei care au un interes ca puterea să fie numai a lor. Cel mai uşor manipulezi o societate când lipseşte o pătură socială critică, până deunăzi constituită din elitele culturale", a adăugat fostul şef de stat. Izolarea elitelor culturale Acesta consideră că şi "colapsul economic" este un efect al izolării elitelor culturale şi "carenţelor educaţionale". "În loc să vindecăm decalajele, societatea a devenit tot mai polarizată între cei care îndură o sărăcie persistentă şi cei care fac paradă de o bogăţie abundentă. Cifrele vorbesc de la sine. Însă o ţară nu e niciodată săracă financiar, decât dacă e săracă cu duhul. Colapsul economic e şi un efect al carenţelor educaţionale şi privatizării, respectiv izolării, elitelor culturale. S-a vorbit îndelung despre mobilitatea elitelor - din sfera culturală în cea politică - dar şi dacă elitele ar fi libere şi disponibile pentru exerciţiul guvernării, astăzi nimeni nu le-ar mai chema la masa puterii, pentru că ar însemna recursul la meritocraţie, o valoare incompatibilă cu interese şi conjuncturi. Un președinte "autentic" Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că ar dori ca toamna electorală să aducă României "un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea", punctând că acesta va fi "pariul noului deceniu al democraţiei româneşti". "Preşedintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să câştige. Desigur, preşedintele vine susţinut de un partid sau din partea unui partid. Dar un preşedinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că preşedintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile şi principiile lui, odată ajuns la Cotroceni. Să ştiţi că Palatul Cotroceni e şi un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beţiei de putere. Nu poţi face ca preşedinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidenţiabil bun e cel care are conştiinţa clară cu privire la ce nu trebuie să facă şi încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un preşedinte bun e cel care are simţul rigorii şi grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă. Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educaţia culturală şi capacitatea de a învăţa, nu trebuie să le ştie pe toate deodată, dar trebuie să vrea să înveţe de la toţi cei din jurul lui", a mai declarat Iliescu. Sensibilități "culturale" Fostul şef de stat a mai arătat că viitorul preşedinte ar trebui să aibă "sensibilităţi culturale", dar şi "priceperea incluziunii sociale". "Cred că doar un individ cu sensibilităţi culturale poate înţelege orientarea europeană şi atlantică în continuare, ca un factor identitar al ţării noastre, şi poate propune intern un ecosistem al unităţii în diferenţă, pluripartidist, multicultural. Europa va fi tot mai mult o chestiune de voinţă politică şi preşedintele României trebuie să aibă gustul acestei voinţe. Ce doresc să aducă toamna României? Un preşedinte care să fie autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democraţiei româneşti. Sunt foarte multe sloganuri politice şi foarte puţine branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanţei şi proximităţii, un spaţiu social în care oamenii ţin aproape unii cu alţii, preşedintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale", a adăugat Ion Iliescu. Mesajul lui Iliescu pentru alegători Potrivit acestuia, în epoca actuală, cu avântul luat de inteligenţa artificială, o sarcină prezidenţială cu totul aparte va fi de a le educa oamenilor mentalităţile şi de a le cultiva libertăţile. "Ce îi lipseşte României e şi un preşedinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult decât partidele din opoziţie sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor, educându-le mentalităţile şi cultivându-le libertăţile, aceasta va fi o sarcină prezidenţială cu totul aparte în plină epocă în care oamenii nu mai gândesc deloc sau lasă inteligenţa artificială să se pronunţe pentru ei. Am un mesaj şi pentru oameni: să nu creadă că cei care tac nu fac. România a avut în ultimii ani preşedinţi care fie au făcut microfonie, fie au tăcut. Nu poţi să transmiţi de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant, pentru că începi să falsezi nişte principii democratice, nici să te ascunzi ca şi când Cotroceni e un spaţiu monahal. Dialogul cu societatea trebuie şi el să aibă, dinspre preşedinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre preşedinte, o justă înţelegere", a mai spus Ion Iliescu.

Ciclonul Ashley nu există, găselniță românească (sursa: Facebook/Ministerul Mediului - România)
Eveniment

Ciclonul Ashley nu există, găselniță românească

Ciclonul Ashley nu există, găselniță românească. Universitarul Lucian Sfîcă, conferențiar doctor, distruge complet "ciclonul" prezentat public ca un mare pericol pentru România. Ciclonul Ashley nu există, găselniță românească "Din situația acestor zile rezultă un risc major ca meteorologia să fie decredibilizată ca știință în percepția publicului larg. Așa încât, măcar aici (alături de alte câteva opinii raționale ale meteorologilor profesioniști sau doar pasionați), merită subliniate câteva nuanțe importante ale acestui episod meteorologic. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit În primul rând, la o căutare pe google veți afla că Ashley e o găselniță pur românească, Nu veți găsi știri cu Așlei decât din România. Iar lucru ăsta ar trebui să dea de gândit. Serviciul Meteorologic Italian a dat un nume potențial unui ciclon care e posibil să ia naștere în bazinul mediteranean în zilele din urmă, dar în mod efectiv acest ciclon nu există pe hărți. Poate fi un ciclon cândva Un ciclon extratropical, specific regiunilor noastre, pentru a fi definit ca atare, trebuie să aibă în centrul său izobare închise (cerc) care să delimiteze valori mici și foarte mici de presiune atmosferică. Atunci când acest lucru se întâmplă sunt indicate pe hartă formațiunile barice de acest fel printr-o literă specifică, funcție de originea hărții (L-low pressure, T-Tiefdruckgebiet, D-depression etc). În momentul de față doar serviciul meteorologic sârbesc indică mai curajos dezvoltarea unei formațiuni barice ciclonale în regiunea noastră, dar fără ca ea să aibă izobare închise, subliniind posibilitatea de dezvoltare în regiunea noastră a unui ciclon, dar nu și existența lui efectivă în momentul de față. "Episod mai consistent de ploi torențiale" Ce avem de fapt în momentul de față nu e altceva decât o clasică situație pluviogenetică de vară pentru țara noastră - asta e un pic mai atipic (fiind deja aproape de octombrie) - în care avansul unui talveg de altitudine de la vest la est în Europa, către România, generează și întreține o convergență intensă la suprafața terestră a maselor de aer, convergență răspunzătoare de producerea precipitațiilor atmosferice. Tocmai lipsa acestor situații sau puținătatea lor pe timpul verii ne-a adus în discuție grava problemă a secetei de până acum câteva săptămâni. Evident, astfel de situații pot pune probleme, la fel ca la orice episod mai consistent de ploi torențiale pe timp de vară. Dar a considera așa ceva ca fiind furtuna ultimilor 20 de ani înseamnă că meteorologia a murit.", a explicat Sfîcă pe pagina de Facebook Meteo Moldova.

Infracțiuni mai multe, condamnări mai puține (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Infracțiuni mai multe, condamnări mai puține

Infracțiuni mai multe, condamnări mai puține. Paradoxul de la Iași: rata criminalității a scăzut în județ cu 17% în 2023 față de 2022, în timp ce rata infracționalității a crescut cu 13%. Infracțiuni mai multe, condamnări mai puține Județul Iași a avut doar 72 de condamnări definitive la suta de mii de locuitori, al treilea cel mai mic dintre toate județele României, după Caraș Severin (48) și Prahova. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit În timp ce condamnările au fost puține, numărul infracțiunilor a crescut, de la 1.920 (la 100.000 de locuitori), la 2.170. O creștere care a făcut ca Iașiul să fie județul cu a șasea cea mai mare infracționalitate din țară, după Ialomița, Vrancea, Brașov, Hunedoara și Mureș. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Școli închise din cauza condițiilor meteorologice (sursa: Facebook/Ligia Deca)
Eveniment

Școli închise din cauza condițiilor meteorologice

Școli închise din cauza condițiilor meteorologice. Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune, a afirmat duminică ministrul Educaţiei Ligia Deca în contextul avertizărilor meteorologice. Școli închise din cauza condițiilor meteorologice "Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune", a scris Deca pe Facebook. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere şcolilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera", a adăugat aceasta. Linie telefonică de urgență Ministrul a solicitat punerea la dispoziţie de către ISJ/ISMB, luni, începând cu ora 8,00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situaţiile urgente generate de condiţiile meteorologice nefavorabile în care pot fi implicaţi copii şi familiile acestora. Ligia Deca le-a cerut inspectorilor şcolari generali din ţară monitorizarea îndeaproape a situaţiei în teritoriu: acces îngreunat către unităţile de învăţământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaţionale în urma averselor, transmiterea în regim de urgenţă către reprezentanţii Ministerului Educaţiei a oricărei situaţii care ar putea genera suspendarea sau desfăşurarea procesului educativ în sistem online/hibrid, transmiterea, către conducerile unităţilor de învăţământ, a necesităţii ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică. Totodată, ministrul le-a solicitat inspectorilor generali să comunice eficient şi transparent cu părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor în ceea ce priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat.

Bilanţul victimelor uraganului Helene în SUA (sursa: X/AccuWeather)
Eveniment

Bilanţul victimelor uraganului Helene în SUA

Bilanţul victimelor uraganului Helene în SUA. Bilanţul uman al uraganului Helene în estul şi sud-estul Statelor Unite a urcat sâmbătă la cel puţin 63 de morţi, potrivit autorităţilor, iar milioane de americani din 10 state se confrunte cu pene de electricitate. Bilanţul victimelor uraganului Helene în SUA Cel puţin 24 de persoane au murit în Carolina de Sud, 17 în Georgia, 11 în Florida, 10 în Carolina de Nord şi una în Virginia, potrivit unui bilanţ compilat de AFP pe baza declaraţiilor autorităţilor locale. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit Helene a atins uscatul în nord-vestul Floridei joi seară cu forţa unui uragan de categoria 4 pe o scară cu 5 trepte, însoţit de vânturi cu viteze de până la 225 de kilometri pe oră. Uraganul a avansat apoi către nord şi s-a diminuat în intensitate, lăsând în urma sa un peisaj dezolant de distrugeri. ''Sunt profund întristat de pierderile umane şi de distrugerile provocate de uraganul Helene'', a declarat sâmbătă preşedintele american Joe Biden. ''Drumul către redresare va fi lung'', a adăugat el. Stare de urgență federală Statele Alabama, Florida, Georgia, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Tennessee au declarat stare de urgenţă federală. Au fost mobilizate peste 800 de efective ale Agenţiei federale pentru gestionarea catastrofelor (FEMA). Retrogradat acum la categoria ''ciclon post-tropical'', Helene urmează să afecteze valea Ohio şi zona centrală a Munţilor Apalaşi, a anunţat Centrul naţional pentru uragane (NHC), care a avertizat că penele de electricitate ar putea fi ''de lungă durată''. Echipele de intervenţie au fost activate pentru a restabili curentul şi a face faţă consecinţelor unor inundaţii masive, care au distrus locuinţe, drumuri şi afaceri. Însă eforturile lor sunt îngreunate de terenurile accidentate şi de căile de acces blocate. ''Doar câteva magazine mai sunt deschise, iar stocurile sunt limitate. Îmi fac griji pentru familiile cu copii'', a mărturisit Steven Mauro, un locuitor din Valdosta, statul Georgia. ''Principala problemă este electricitatea'', a comentat un alt rezident, sugerând că oamenii ar trebui să rămână acasă întrucât ''semafoarele nu funcţionează''. Pene de electricitate Potrivit site-ului poweroutage.us, peste 2,6 milioane de persoane erau în continuare afectate de pene de electricitate duminică dimineaţă în Statele Unite, din Florida până în sud-estul Indiana. La Cedar Key, o insulă cu 700 de locuitori de pe coasta de vest a Floridei, acoperişurile caselor au fost smulse, iar pereţii avariaţi. ''Mi se rupe sufletul când văd asta'', a spus pentru AFP Gabe Doty, un angajat al municipalităţii. ''Multe case au dispărut, piaţa a dispărut. Poşta a dispărut. E o adevărată tragedie, iar reconstrucţia va fi dificilă''. În Carolina de Sud şi-au pierdut viaţa doi pompieri. Zone extinse au fost distruse de alunecări de teren şi de viituri intense care s-au produs până în Asheville, Carolina de Nord. Una dintre cele mai grave furtuni ''Este una dintre cele mai grave furtuni din istoria modernă în anumite părţi din vestul Carolinei de Nord'', a declarat guvernatorul acestui stat, Roy Cooper, cu prilejul unei conferinţe de presă vineri seară. Riscul ruperii barajului de la Nolichuky, situat în statul Tennessee, a fost eliminat sâmbătă de autorităţile locale, după inundaţiile record. Rezidenţii care locuiesc în aval au fost autorizaţi să se întoarcă la domiciliu. În localitatea Erwin, din acelaşi stat, peste 50 de pacienţi şi angajaţi refugiaţi pe acoperişul unui spital au fost evacuaţi cu ajutorul unui elicopter. După ce s-a format în Golful Mexicului, Helene s-a deplasat deasupra unor ape deosebit de calde. ''Probabil că aceste ape foarte calde au jucat un rol în intensificarea rapidă a lui Helene'', a subliniat climatologul Andra Garner pentru AFP. Prin încălzirea apelor mărilor, schimbările climatice cresc probabilitatea intensificării rapide a furtunilor şi sporesc riscul de uragane puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Papa, întâlnire cu victimele clericilor catolici din Belgia. În imagine, Suveranul Pontif la o masă cu imigranți și nevoiași (sursa: Vatican News)
Eveniment

Papa, întâlnire cu victimele clericilor catolici

Papa, întâlnire cu victimele clericilor catolici. Papa Francisc a prezidat duminică o liturghie pe stadionul naţional din Bruxelles, lansând, în ultima zi a vizitei sale în Belgia, un apel de a nu ''disimula'' violenţele sexuale din sânul Bisericii. Papa, întâlnire cu victimele clericilor catolici Încă de la primele ore ale dimineţii, înarmaţi cu steagurile Belgiei şi ale Vaticanului, mii de credincioşi - puţin peste 40.000, potrivit autorităţilor - au umplut stadionul Regele Baudouin din Bruxelles. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit Sub un soare strălucitor, suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, a făcut turul stadionului la bordul papamobilului, aclamat de credincioşii care şi-au unit glasurile entuziaste cu muzica de orgă ce răsuna pe stadion. În omilia pe care a rostit-o, papa a afirmat că ''a ascultat suferinţele'' a 17 victime ale violenţelor sexuale cu care s-a întâlnit vineri. ''Cer tuturor, episcopilor, să nu disimuleze abuzurile, să condamne agresorii şi să-i ajute să se vindece de această maladie'', a spus papa abătându-se de la textul scris. ''Răul nu poate fi ascuns, răul trebuie scos la lumină, să fie cunoscut... ca agresorul să fie judecat, fie că e laic sau episcop'', a adăugat el, cuvinte întâmpinate cu trei salve de aplauze din tribune. Rolul femeilor și persoanelor LGBT+ în Biserică În decursul vizitei sale de trei zile, prima efectuată în Belgia de un suveran pontif după cea a papei Ioan Paul al II-lea în 1995, Francisc a fost de asemenea întrebat despre primirea persoanelor LGBT+ în rândul bisericii sau despre rolul femeilor în Biserică, teme care au pus în lumină aşteptările mari ale catolicilor belgieni în faţa unei doctrine considerată de unii prea paseistă. Sâmbătă, răspunsul său în legătură cu rolul femeilor a suscitat decepţie şi neînţelegeri în sânul universităţii catolice francofone Louvain-la-Neuve (UCL), care a criticat ''poziţia reductivă'' a papei. ''Nu înţeleg de ce femeile nu pot deveni preoţi. A fost un lucru instaurat întrucât era înrădăcinat în societate la acel moment, dar acum am evoluat'', a declarat pentru AFP Alice Vanwijnsberghe, o studentă de 18 ani originară din Louvain şi care a venit la slujbă după ce a asistat la un festival alături de 6.000 de tineri catolici. Ea a recunoscut cu toate acestea că subiectul este ''delicat şi complicat'' întrucât ar putea crea o schismă în sânul Bisericii. Vocile enoriașilor ''Ceea ce mă impresionează la papa Francisc (...) este că transmite diverse valori. Este într-un fel un papă al surprizelor şi este alături de oamenii defavorizaţi'', a spus, la rândul său, Olivier Caillet, de 44 de ani, un rezident din Bruxelles care a venit alături de soţia sa şi unul din fiii lor. ''Iar pe problema migraţiei, deschide posibilităţi, încearcă să schimbe conştiinţa oamenilor astfel încât să nu închidem frontierele asemenea barierelor'', a adăugate el. Papa va părăsi Bruxelles-ul la amiază şi va ţine tradiţionala sa conferinţă de presă la bordul avionului care îl va aduce înapoi la Roma, unde este aşteptat aproximativ la ora locală 15:00 (13:00 GMT).

Meteorologii diminuează dimensiunile furtunii din București (sursa: Facebook/Meteoplus)
Eveniment

Meteorologii diminuează dimensiunile furtunii din București

Meteorologii diminuează dimensiunile furtunii din București. Vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă, cu averse torenţiale şi descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Meteorologii diminuează dimensiunile furtunii din București Potrivit sursei citate, pentru intervalul 29 septembrie ora 10:00 - 30 septembrie ora 10:00, cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-70 l/mp şi posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50-55 km/h. Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade. Totodată, în intervalul 30 septembrie ora 10:00 - 1 octombrie, ora 10:00, vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10-15 l/mp). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Evacuări forțate în comunele din Galați (sursa: Facebook/Costel Fotea)
Eveniment

Evacuări forțate în comunele din Galați

Evacuări forțate în comunele din Galați. Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, s-a deplasat, duminică, în teren, în zonele cu risc de inundaţii şi a anunţat "toleranţă zero" pentru persoanele care refuză evacuarea, punctând că nu trebuie făcut "niciun fel de compromis" şi "cu toţii trebuie să înţeleagă că viaţa are prioritate". Evacuări forțate în comunele din Galați Potrivit unei postări făcute pe pagina personală de Facebook, Fotea a mers prima dată în comuna Slobozia Conachi. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit "Suntem în teren. Prima oprire la centrul de comandă. La Slobozia Conachi a început evacuarea persoanelor cu dizabilităţi. Primarul a anunţat deja prin portavoce populaţia despre evacuarea persoanelor aflate în zonele de risc. Pompierii, militarii şi jandarmii ajută la evacuare. Toleranţă zero faţă de cei care refuză evacuarea. Fără niciun fel de compromis. Cu toţii, trebuie să înţeleagă că viaţa are prioritate. Am stabilit deja să se facă două breşe în zona Izvoarele pentru ca apa să aibă unde să se scurgă", a scris acesta pe Facebook. Periplul lui Fotea În jurul orei 13,40, conform aceleaşi surse, preşedintele CJ Galaţi s-a aflat în localitatea Cuza Vodă. "Acum, la Cuza Vodă. Toată lumea este în alertă. Primarul anunţă deja evacuarea oamenilor din zonele inundabile. Le repet fiecăruia, iar şi iar, că toţi cei din zonele de risc trebuie duşi în locuri sigure. Zeci de pompieri şi utilaje sunt deja în zonă", a declarat Costel Fotea. Acesta a ajuns apoi în comuna Pechea. "La Pechea, în tabăra unde sunt amenajate (în zona autobazei) 100 de module dormitor pentru adăpostirea oamenilor. Acum, aici, sunt peste 300 de locuri libere în care pot fi adăpostiţi cei evacuaţi. Toată lumea din zonele de risc trebuie să plece în zone sigure. Toată lumea trebuie să înţeleagă că viaţa are prioritate", a adăugat preşedintele CJ Galaţi. Fotea a mers şi în localitatea Costache Negri. "Am vorbit cu primarul să mobilizeze pe toată lumea pentru a-i evacua cât mai repede pe cei aflaţi în zonele de risc. Deja, unii au anunţat că se refugiază la rude, la prieteni, la familii care nu locuiesc în zone inundabile. Primarul pregăteşte şi şcoala, care are două etaje, pentru a-i caza pe cei evacuaţi", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean. Avertizările ANM Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente valabilă până luni dimineaţa în judeţul Galaţi şi două coduri portocalii ce vizează cea mai mare parte a ţării. Potrivit meteorologilor, în intervalul 30 septembrie, ora 00 - 30 septembrie, ora 9,00, pe fondul avertizării Cod roşu, în judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare, de 80...100 l/mp. Şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, duminică, o nouă atenţionare Cod roşu de viituri, valabilă până marţi dimineaţa, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui. Toate persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate, potrivit deciziei luate duminică în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Furtuna, "isterie mediatică destul de suspectă" (sursa: wxcharts.com)
Eveniment

Furtuna, "isterie mediatică destul de suspectă"

Furtuna, "isterie mediatică destul de suspectă". Evenimentul meteo anunțat de autorități nu are nimic special, a opinat conferențiarul universitar doctor Lucian Sfîcă, de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași. "Greu de înțeles" "Isteria mediatică adusă de cicloni posibil teribili e greu de înțeles pentru un urmăritor așezat al modelor de prognoze meteorologice. Citește și: Patriarhia luptă cu furtuna violentă așteptată în România: clopotele vor fi trase pentru a dispersa norii. Se recomandă și rugăciuni Da, vom avea de a face începând de mâine cu o răcire considerabilă a vremii, chiar impresionantă, dar asta mai ales pentru că plecăm de la valori excepțional de ridicate de temperatură în momentul de față. De altfel, maximele care în câteva zile ale săptămânii viitoare e posibil să nu treacă de 15C sunt cam la fel de apropiate de normalitatea termică a unui sfârșit de septembrie pe cât au fost și maximele ce au cochetat cu pragul de 30C în ultimele zile. Mai mult, fiind sfârșitul lunii septembrie, răcirile masive în condiții de circulație polară, nord-vestică, reprezintă un mecanism meteorologic clasic prin care scad temperaturile pe parcursul toamnei, așadar această răcire nu poate fi o surpriză majoră pentru nimeni rațonal. Furtuna, "isterie mediatică destul de suspectă" Cât despre precipitații, isteria mediatică este pricinuită de simplul fapt că precipitațiile prognozate par să fie mai insistente în unele modele în regiunea de sud-est a României și implicit în regiunea capitalei, acolo unde până marți se pot acumula cantități de precipitații care să se apropie de 100 mm. De menționat însă că mai toată regiunea cu pricina are maxime instorice de precipitații în 24 de ore care depășesc 100 mm. Un eveniment pluviometric ce poate fi major, care trebuie gestionat în mod adecvat, dar isteria mediatică legată de "cea mai mare furtună din ultimii 20 de ani" pare destul de suspectă. Pentru regiunea de est a țării, mai ales în ziua de luni, vitezele mari ale vântului ar putea reprezenta deopotrivă un element clar de risc meteorologic, dar maxime de 60-70 km/h nu reprezintă ceva nemaiîntâlnit în episoade de vreme de acest fel. "Vremuri care par și mai rele" Din punct de vedere pluviometric, pentru regiunea Moldovei discuția este ceva mai nuanțată. Cantitatea și distribuția precipitațiilor la nivel regional prezintă un grad mare de impredictibilitate în momentul de față, deoarece în evoluția perturbației cu origini mediteraneene o posibilă evoluție retrogradă ar putea limita cantitățile de precipitații semnificative spre vest de valea Prutului. Această evoluție retrogradă (deplasarea benzilor de precipitații est-vest, invers propagării vest-est inițiale) poate face pe de o parte ca în regiunile Moldovei din apropiere de Carpați cantitățățile de precipitații să fie mai ridicate, iar cele din est să rămână cu cantități foarte mici. Nuanțe care se vor clarifica în rulările imediat viitoare ale modelelor de prognoză. Vreme rea, așadar, dar în vremuri care par și mai rele", a scris Sfîcă sâmbătă pe Facebook.

Boris Johnson crede că lockdown-ul a salvat vieți Foto: Facebook
Eveniment

Boris Johnson crede că lockdown-ul a salvat vieți

Fostul premier britanic din perioada pandemiei de coronavirus, Boris Johnson crede că lockdown-ul a salvat vieți, dar nu este sigur că a avut un efect decisiv. El a făcut o evaluare a măsurilor din perioada pandemiei în cartea sa de memorii „Unleashed, din care au fost publicate mai multe fragmente, în Daily Mail. Citește și: Prima declarație a lui Ciolacu despre posibila relație cu fosta soție a lui Robert Negoiță: „Nu am o relație intimă cu Sorina Docuz. Există vreo poză cu mine, cu ea?” Boris Johnson crede că lockdown-ul a salvat vieți „Nu spun că lockdown-ul nu a avut niciun efect; sunt sigur că au avut un anumit efect. Dar a fost decisiv în înfrângerea bolii, în înfrângerea valului? Tot ce pot spune este că nu mai sunt sigur”, a scris fostul premier. „În acel moment am crezut în corelația dintre intervențiile non-farmaceutice - lockdown-ul și alte restricții privind contactele - și forma curbei epi. Am crezut că am îndoit acea parabolă prin puterea voinței noastre colective (...) Abia mai târziu am început să mă uit la curbele pandemiei în întreaga lume - cocoașa dublă care părea să crească și să scadă indiferent de abordările adoptate de guverne. Peste tot au existat două valuri, fie că era vorba de China, unde închiderea a fost impusă fără milă, sau de Suedia, unde s-a adoptat o abordare mai voluntară”, a arătat Boris Johnson. În aceeași carte de memorii, el a afirmat că epidemia de coronavirus a pornit dintr-un laborator din China comunistă. În carte, Boris Johnson povestește că administraţia sa a luat în considerare o operaţiune militară prin care să-şi însuşească vaccinuri împotriva covid-19 din Olanda. Acest ”raid acvatic” avea drept ţintă un depozit olandez în care se aflau vaccinuri AstraZeneca, iar fostul premier a discutat în mod serios despre această problemă cu oficiali militari de rang înalt.

Cât costă cazarea studenților în cămine (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cât costă cazarea studenților în cămine

Cât costă cazarea studenților în cămine. Cu doar două zile înainte de începerea noului an universitar, studenţii ieșeni s-au cazat deja în căminele din Copou. Cât costă cazarea studenților în cămine Tinerii au venit cu genţile burdușite de la părinți şi s-au declarat mulţumiţi de condiţiile în care vor locui, mai ales că preţurile chiriilor din Iași sunt mari. Citește și: Furtuna anunțată, „o isterie mediatică destul de suspectă”, opinează un conferențiar universitar, care adaugă că episodul meteo nu e ceva nemaiîntâlnit La căminele Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, toate cele peste 5.400 de locuri au fost ocupate. Camelia studiază la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor și a venit din Chișinău la căminul C11 din Copou. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Anunțul unui documentar despre Nadia Comăneci (sursa: Facebook/Nadia Comaneci)
Eveniment

Anunțul unui documentar despre Nadia Comăneci

Anunțul unui documentar despre Nadia Comăneci. Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal. Anunțul unui documentar despre Nadia Comăneci "Între timp m-am văzut cu Nadia. Am vorbit un pic despre proiect, o să vedem cum facem. Ideea era să vedem dacă Nadia e deschisă şi vrea", a declarat, pe scena teatrului orădean, regizorul Tudor Giurgiu, alături de echipa de producţie a filmului "Nasty". Citește și: Prima declarație a lui Ciolacu despre posibila relație cu fosta soție a lui Robert Negoiță: „Nu am o relație intimă cu Sorina Docuz. Există vreo poză cu mine, cu ea?” Acesta a adăugat: "Am vorbit cu ea şi e foarte încântată. Am discutat şi despre nişte aspecte despre care ea n-a prea vorbit şi o să vedem. Dar cred că mergem mai departe. Planul ar fi ca, în 2026, când se împlinesc 50 de ani de la Olimpiada de la Montreal să avem filmul gata. Dacă totul va fi bine." Despre filmul "Nasta" Cei trei profesionişti, Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, au răspuns întrebărilor venite din partea publicului spectator după vizionarea filmului Nasty, "pentru prima oară proiectat într-un teatru", cuprins în programul TIFF Oradea (27 - 29 septembrie). Întrebaţi fiind dacă România a avut o datorie morală faţă de Ilie Năstase să realizeze un astfel de film, Cristian Pascariu a răspuns: "Lui i s-a părut normal să se facă acest film despre el! "Păi, da, de ce abia acum?", zicea. El, cu siguranţă, îl aştepta de ceva vreme, Şi eu cred că da. Este unul dintre cei mai vizibili sportivi români în afara României, cu nişte rezultate impresionante şi care a schimbat ceva în acest sport la nivel mondial", a punctat Pascariu. Finanțările statului, puține În context, a adăugat Tudor Giurgiu, fiind şi aproape de Ungaria, statul maghiar a finanţat cu peste 2,5 milioane de euro realizarea unui film despre marea lor campioană la înot, Hosszu Katinka. "Noi ne-am chinuit. Avem şi noi bani de la stat, puţini, dar susţinerea majoră e privată. Un pic, ei au altă perspectivă. Dar vorbim de nevoia de a spune poveşti când trebuie şi în anumite momente oportune. Năstase avea dreptate când spunea că e bine că s-a făcut filmul ăsta şi nu când poate ar fi prea târziu", a spus Giurgiu. Imagini rare de arhivă Spectatorii au avut ocazia să vadă imagini de arhivă extraordinare, procurate din arhive străine, din toată lumea, potrivit regizorului Cristian Pascariu, din care nu au fost "curăţate şi tăiate" la montaj secvenţele care l-au făcut celebru pe Ilie Năstase. "Am apucat să văd arhiva TVR, fix la ei, pe casete şi nu era Ilie Năstase aşa cum l-am văzut în arhiva din America. Era un Ilie cenzurat. De fiecare dată când dădea un interviu alb-negru la TVR era foarte cuminte. În acelaşi timp, avem imagini din meciul cu Pohmann din America, unde era foarte vulcanic şi exploziv. Regimul cenzura ce însemna Ilie Năstase în adevăratul sens al cuvântului. Noi ne-am bucurat să găsim aceste arhive cu înregistrări autentice, din SUA, din America de Sud, Anglia, Franţa, Suedia, de peste tot din lume", a spus Cristian Pascariu. Filmul documentar "Nasty", despre viaţa şi cariera primului număr 1 mondial din tenis, Ilie Năstase, a fost răsplătit la final cu numeroase aplauze.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră