/

Medvedev, umbra lui Putin, delir de grandoare: Rusia are forţa de a-i pune la punct pe toţi duşmanii noştri impertinenţi

Medvedev: Rusia pune la punct dușmanii. Țara are forţa necesară de a-i pune la punct pe duşmanii conduşi de SUA iar Moscova va dejuca „complotul rusofob al Occidentului menit să distrugă Federaţia Rusă”. Declarația a fost făcută joi de Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters. Medvedev: Rusia pune la punct dușmanii Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte al Federaţiei Ruse din 2008 până în 2012 şi care în prezent este vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, a spus că SUA au alimentat o rusofobie „dezgustătoare”, în încercarea de a îngenunchea Rusia şi apoi

/

Rusia blochează site-ul BBC şi ameninţă să riposteze în „războiul informaţional”

Rusia blochează site-ul BBC, măsura fiind pusă în aplicare de către Roskomnadzor, Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicaţiilor. Autorităţile ruse au anunţat miercuri blocarea site-ului BBC şi au ameninţat să riposteze în „războiul informaţional”, care – potrivit Moscovei – ar fi fost lansat de Occident după ofensiva militară rusă din Ucraina, relatează AFP. Rusia blochează site-ul BBC Roskomnadzor, Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicaţiilor, Tehnologia Informaţiei şi Mass-Media al Federaţiei Ruse, „a blocat site-ul BBC News. Cred că acesta este doar începutul ripostei la războiul informaţional lansat de Occident împotriva Rusiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria

/

Peste 50% dintre ucraineni cred că scopul războiului declanșat de Rusia este să omoare poporul. 2% cred propaganda Moscovei

Ucrainenii: scopul Rusiei este să omoare poporul. Asta cred 56 la sută dintre ucraineni, conform unui sondaj de opinie publicat de agenția Ukrinform. Doi la sută din populația ucraineană crede în propaganda Moscovei: că armata rusă a intrat în Ucraina ca să protejeze nativii ruși din țară. Citește și: Cum a distrus corupția armata rusă: mâncarea servită soldaților de către oligarhul lui Putin, mai rea decât cea a pușcăriașilor. Rusia va cumpăra rații din China, deși sunt parțial necomestibile Broken and abandoned equipment of the invaders in #Bucha. The video shows that the occupiers used residential buildings as shelter. Video:

/

Lavrov susține că negocierile de pace „nu sunt ușoare”, dar este „speranță pentru compromis”. În acest timp, Rusia bombardează fără milă orașele ucrainene, omorând civilii

Lavrov, despre negocierile de pace cu Ucraina: discuțiile „nu sunt ușoare”, dar există „speranță pentru compromis”. Negocierile continuă miercuri între Rusia și Ucraina, după ce Moscova a invadat țara vecină în 24 februarie, ucigând, până în prezent, câteva mii de civili. Citește și: Avertisment al oficialilor ucraineni: rușii minează câmpurile agricole Lavrov, despre negocierile de pace cu Ucraina: Discuțiile „nu sunt ușoare” Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că negocierile de pace între Rusia și Ucraina „nu sunt ușoare”, dar există „speranță pentru un compromis”. „Se spune că negocierile nu sunt ușoare din motive evidente. Totuși,

/

Avertisment al oficialilor ucraineni: rușii minează câmpurile agricole

Rușii minează câmpurile agricole în Ucraina, este un avertisment al unui consilier din Ministerul de Interne al Ucrainei, citat de agenția Ukrinform. Citește și: EXCLUSIV Două MiG 21 LanceR puse pe butuci din cauza kerosenului vândut MApN de un fost asociat al lui Sebastian Ghiță. Afacere de 500 de milioane de lei Rușii minează câmpurile agricole în Ucraina În mai multe regiuni din Ucraina există o amenințare că invadatorii ruși plantează mine pe câmpurile agricole, relatează Ukrinform. Avertismentul a fost lansat de Vadim Denisenko, consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. „Din păcate, este o amenințare imensă pentru agricultură în multe

/

Putin îi râde în nas Curții Internaționale de Justiție de la Haga: deși verdictele sunt obligatorii, Curtea nu are puteri executive să le aplice

Ucraina, verdict al Curții din Haga. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cu sediul la Haga, se pronunţă miercuri în procesul deschis de Kiev care cere celui mai înalt tribunal al ONU să ordone Moscovei că înceteze imediat invazia din Ucraina. Acesta va fi primul verdict al unui tribunal internaţional de la izbucnirea războiului în urmă cu aproape trei săptămâni, transmit dpa şi AFP. Ucraina, verdict al Curții din Haga CIJ se va pronunţa asupra acestei chestiuni în cadrul unei audieri care va începe la 16.00 ora locală la Haga (15.00 GMT). Ucraina acuză Rusia de încălcarea Convenţiei din 1948 privind

/

Rușii trag de timp prefăcându-se că negociază, în timp ce omoară civili și jurnaliști. Negocierile se reiau miercuri

Rușii pretextează că negociază, dar omoară. „Contradicţii profunde” persistă în negocierile ruso-ucrainene, care vor continua miercuri. Rușii pretextează că negociază, dar omoară Dar un „compromis” este încă posibil, a apreciat marţi un consilier al preşedintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, relatează AFP. „Este un proces de negociere complicat şi extrem de laborios. Dar, desigur, un compromis este posibil”, a spus el pe Twitter. Guvernul ucrainean începe să vadă progrese în negocierile sale cu Moscova privind încheierea invaziei Rusiei, a declarat anterior consilierul prezidenţial Ihor Zhovkva, potrivit agenţiei UNIAN, notează Reuters. Citește și: Zelenski: „Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit. Ca să nu poată

/

Zelenski: „Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit. Ca să nu poată sponsoriza uciderea copiilor noștri”

„Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit. Ca să nu poată sponsoriza uciderea copiilor noștri”, a cerut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un apel făcut pe Twitter către toți ucrainenii și către prietenii țării sale. Tot comerțul cu Rusia trebuie oprit „Orice comerț cu Rusia trebuie oprit! Ca să nu poată sponsoriza uciderea copiilor noștri. Ucraineni din întreaga lume! Contactați politicienii, discutați cu jurnaliștii, puneți presiune asupra mediului de afaceri pentru a părăsi piața rusă. Pentru ca euro și dolarii lor să nu fie plata pentru sângele nostru. Prețul acestui război împotriva Ucrainei trebuie să fie extrem de dureros pentru Rusia. Această

/

VIDEO Îngrijorarea NATO: Rusia ar plănui o operațiune cu arme chimice, sub steag fals, în Ucraina

Rusia, operațiune cu arme chimice în Ucraina, sub steag fals („false flag operation), este temerea lansată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Un avertisment similar a lansat anterior și America. Citește și: Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată. BBC: Nu ar intra sub incidența legii care prevede 15 ani de închisoare pentru cei care vorbesc despre războiul din Ucraina Rusia, operațiune cu arme chimice în Ucraina, sub steag fals, este temerea NATO Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, într-o conferință de presă, că Rusia face „afirmații absurde despre laboratoare biologice și arme chimice” în Ucraina, relatează BBC News.

/

Jurnalista rusoaică cu pancarta anti-război în LIVE, la judecată. BBC: Nu ar intra sub incidența legii care prevede 15 ani de închisoare pentru cei care vorbesc despre războiul din Ucraina

Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată, transmite marți BBC News. Marina Ovsyannikova, angajată la televiziunea de stat rusă, urmează să compară în fața Tribunalului Ostankino din Moscova. Citește și: ȘOCANT Principalul program de știri al televiziunii ruse, bruiat de o protestatară anti-război Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată. Ar risca 10 zile în închisoare sau o amendă de 30.000 de ruble Marina Ovsyannikova, jurnalista TV din Rusia, va compărea marți în fața Tribunalului Ostankino, fiind acuzată de „organizarea unui eveniment public fără autorizație”. Pentru această acuzație, ea riscă o amendă de 30.000 de ruble (aproximativ 200 de lire), serviciu în folosul comunității