/

Preşedintele SUA vorbește despre deficitul alimentar: Va fi ceva real

Preşedintele SUA vorbește despre deficitul alimentar: Va fi ceva real Foto: Facebook The White House

Preşedintele SUA, Joe Biden, vorbește despre deficitul alimentar, generat de războiul din Ucraina, apreciind că acest deficit va fi „real”. Aflat alături de Biden la summitul g7, și președintele Franței a tras un semnal de alarmă în legătură cu această posibilă problemă.

Preşedintele SUA vorbește despre deficitul alimentar

„În ceea ce priveşte deficitele alimentare, da, am discutat despre deficitele alimentare şi va fi ceva real. Preţul plătit ca urmare a sancţiunilor nu este plătit doar de Rusia, este plătit şi de multe alte ţări, inclusiv ţările europene şi ţara noastră, şi pentru că Rusia şi Ucraina au fost coşul de pâine al Europei, ca să dăm doar exemplu grâului. Dar am avut o discuţie lungă în G7 despre SUA, care este al treilea producător mondial de grâu, dar şi cu Canada care este un producător major şi am discutat amândoi. (…) Am discutat şi despre cum putem să convingem ţările europene şi pe toată lumea să pună capăt restricţiilor privind trimiterea de alimente în afara graniţelor”, a afirmat Joe Biden joi seară, la Bruxelles, la finalul sumit-ului G7, citat de news.ro.

El a precizat că se discută despre măsuri pentru atenuarea definitului alimentar, dar şi despre investiţii semnificative din partea SUA pentru asistenţă umanitară, inclusiv hrană.

Macron spune că Europa trebuie să producă mai mult

Și preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că războiul din Ucraina riscă să producă o criză alimentară care poate afecta mai multe state din Africa şi Orient, arătând că este nevoie de solidaritate pentru a preveni această situaţie.

„Suntem pe cale să intrăm într-o criză alimentară fără precedent. Pentru că alte ţări din Orientul Mijlociu, din Africa, depind, pentru a-şi hrăni populaţiile, de ceea ce se produce astăzi în Ucraina in Rusia”, a atras atenţia preşedintele francez.

El a susţinut că Rusia va fi responsabilă pentru foamete, dacă acesta se va produce. Subliniind că celelalte state trebuie să reacţioneze, Macron a anunţat că există deja intenţia de lansare a unei iniţiative pentru a preveni această criză şi că Europa trebuie să-şi asume să producă mai mult pentru a contribui la efortul de solidaritate alimentară. 

Citește și: Rușii morți în Ucraina, identificați cu sisteme de recunoaștere facială de autoritățile de la Kiev. Familiile decedaților primesc apeluri automate cu vestea

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu