/

Carnagiu în Federația Rusă: opt polițiști și un preot – uciși, zeci de răniți, biserici și sinagogi – incendiate

Biserici, sinagogi - incendiate, morți, răniți (Rusia)
Biserici, sinagogi - incendiate, morți, răniți (Rusia) (sursa: tass.com)

Biserici, sinagogi – incendiate, morți, răniți (Rusia). Bărbaţi înarmaţi au atacat duminică sinagogi şi biserici ortodoxe din Caucazul rus, omorând nouă persoane, printre care un preot şi poliţişti, au anunţat autorităţile, denunţând acte „teroriste”.

Biserici, sinagogi – incendiate, morți, răniți (Rusia)

Atacurile au avut loc în capitala republicii ruse Daghestan, Mahacikala, şi în oraşul de coastă Derbent. Daghestanul este o regiune rusă majoritar musulmană, învecinată cu Cecenia, dar şi cu Georgia şi Azerbaidjan. Operaţiuni antiteroriste în zonă sunt anunţate în mod regulat de autorităţile ruse.

Citește și: Cum mi s-a dublat prețul la RCA în decurs de cinci ani, la aceeași mașină, cu zero accidente sau sancțiuni rutiere

Atacurile de duminică au vizat „două biserici ortodoxe, o sinagogă şi un punct de control al poliţiei”, a anunţat Comitetul naţional antiterorist, citat de agenţia Ria Novosti. Reprezentanţi ai evreilor, printre care Congresul Evreiesc rus, au afirmat că a fost atacată şi o altă sinagogă.

Un preot al Bisericii Ortodoxe Ruse, în vârstă de de 66 de ani, a fost ucis la Derbent, potrivit autorităţilor. Moartea a şase poliţişti a fost, de asemenea, anunţată de Ministerul de Interne din Daghestan. Ulterior, autorităţile au mai informat că un ofiţer al Gărzii Naţionale şi-a pierdut viaţa, iar un alt poliţist a decedat din cauza rănilor sale. În total, nouă decese, chiar dacă autorităţile nu au comunicat un bilanţ total.

Doi atacatori, uciși

În total, 16 persoane, dintre care 13 poliţişti, au fost rănite şi internate în spital, potrivit ministerului.

Indivizi înarmaţi au deschis focul şi asupra unui vehicul în care se aflau poliţişti, rănindu-l pe unul dintre ei, în Sergokala, un sat situat între Mahacikala şi Derbent, a mai precizat Ministerul de Interne regional pentru agenţiile ruse.

Niciun element nu permite stabilirea motivaţiilor sau identităţii autorilor acestor atacuri, care par coordonate.

Comitetul naţional antiterorist a anunţat în cursul serii încheierea „fazei active” a operaţiunii antiteroriste de la Derbent şi a indicat că doi atacatori au fost ucişi.

De asemenea, forţele de ordine au „eliminat patru atacatori la Mahacikala”, potrivit Ministerului de Interne regional.

Comitetul de anchetă rus a indicat că a deschis o anchetă penală pentru „acte teroriste”, fără alte detalii.

Patriarhul Kirill vorbește de „semințele urii”

Sinagogile din Derbent şi Mahacikala au fost incendiate, potrivit preşedintelui consiliului public al comunităţilor evreieşti din Federaţia Rusă, Boruh Gorin.

Imagini, preluate de presa rusă, au arătat o clădire în flăcări, prezentată ca fiind o sinagogă.

În alte înregistrări video, au putut fi auzite focuri de armă pe străzile din Mahacikala, unde a fost desfăşurat un important dispozitiv poliţienesc.

Autenticitatea acestor imagini nu a putut fi verificată independent.

Liderul Daghestanului, Serghei Melikov, a afirmat duminică seară că aceste atacuri „sunt o încercare de a destabiliza situaţia” din republică.

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse şi susţinător fervent al Kremlinului, a asigurat că „inamicul” caută să distrugă „pacea inter-religioasă” din Rusia.

Scopul său este de „a sădi seminţele urii”, a denunţat el, fără a-i numi pe responsabili.

Crocus City Hall Moscova – 140 de morți

În octombrie, pe aeroportul din Mahacikala au izbucnit revolte ostile Israelului.

În momentul aterizării unui avion din Israel, sute de protestatari au luat cu asalt aeroportul, în mijlocul tensiunilor din întreaga lume legate de conflictul dintre Israel şi Hamas.

Rusia a fost vizată de mai multe ori de atentate şi atacuri revendicate de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), chiar dacă influenţa sa rămâne limitată în ţară.

Citește și: Cel mai mare tun al lui Ciolacu: pășune cumpărată cu 260 de euro, schimbată cu o pădure a statului de 440.000 de euro

În martie, un atac revendicat de SI la Crocus City Hall, la periferia Moscovei, a ucis peste 140 de persoane.

Săptămâna trecută, mai mulţi membri ai SI au fost ucişi după ce au luat ostatici doi agenţi de pază într-o închisoare din sudul Rusiei, potrivit autorităţilor.

Rusia s-a confruntat cu o rebeliune islamistă la începutul anilor 2000 în Caucaz, o mişcare născută din primul conflict împotriva Ceceniei separatiste din 1994-1996. Aceasta a fost învinsă de forţele federale ruse şi, în ultimii ani, incidentele armate au fost rare acolo.

Aproximativ 4.500 de ruşi, în special din Caucaz, au luptat alături de SI în Irak şi Siria, potrivit datelor oficiale.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

10:50GALERIE FOTO Pentru prima oară, bombardierele B-52 Stratofortress, care pot transporta arme nucleare, au aterizat în România
07:47EXCLUSIV Prime de 10.000 de lei la Asociația Internațională a Polițiștilor România, cu orice ocazie posibilă. Dosar penal pentru nedeclararea sumelor, polițiștii se toarnă între ei
22:4791 de milioane de probleme pentru democrați, după retragerea lui Biden: ce se întâmplă cu banii deja strânși pentru campanie, cine va candida pentru Casa Albă
22:26Coșmarul RetuRO continuă: traseu de groază prin caniculă după ce un prim aparat a fost găsit defect iar al doilea nu a mai dat vouchere și nici nu a recunoscut un recipient din patru
21:29Biden s-a retras din cursa prezidențială pentru un al doilea mandat. A început cursa pentru nominalizarea unui nou candidat democrat pentru Casa Albă
18:22VIDEO Lasconi face spectacol la oficierea unei căsătorii: strigă mirilor „Pup-o!” și-l felicită pe soț pentru că a spus „Da” hotărât
17:11Nici o despăgubire pentru pasagerii afectați de pana informatică a Microsoft, a decis autoritatea aeronautică din Marea Britanie
13:20Șoșoacă, afurisită și comparată cu Ana Pauker de călugării de la Petru Vodă: icoanele trebuie venerate, nu manipulate necuviincios
12:33Diplomat român aflat la Moscova, acuzat de Japonia că face jocurile Rusiei: Liliana Burda, a treia ierarhic în Ambasada României, a vizitat Kurilele, revendicate de Tokyo
07:29Dianei Șoșoacă nu-i poate fi retras mandatul de europarlamentar din cauza comportamentului din plen. Doar statul român o poate scoate din PE, dar pentru alte motive
16:55Ambasada României la Londra şi Consulatul General din Manchester nu au fost notificate cu privire la cetăţeni români arestaţi ca urmare a revoltelor din Leeds
15:25Reguli ca în secolul al XIX-lea la examenul de admitere la UMF: candidații nu au voie cu device-uri de nici un fel și nici măcar cu propriile pixuri
15:15Nu doar viteza mare ucide: la doar 37 km/h, a fost zdrobit pe bancheta din spate după răsturnarea mașinii. Daune morale de 190.000 de euro, a stabilit instanța
14:24Zeci de cazuri pe zi pe județ la care ambulanțele au intervenit din cauza efectelor caniculei. Bătrânii, cei mai expuși efectelor căldurii extreme
14:04„Antrenorul de genii” Kristof Lajos, prins în flagrant când întreținea raporturi sexuale cu un minor de 14 ani pe care l-ar fi ademenit cu bani, haine și un iPhone