/

Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar

Un sfert dintre locuitorii Bistriței nu-și achită taxele de salubritate Foto: Facebook Rebu

Mai mult de un sfert din locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar Ioan Turc (PNL), nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar Gabriel Lazany (PSD).

Un sfert dintre locuitorii Bistriței nu-și achită taxele de salubritate

„Am solicitat de la serviciul de impozite şi taxe numărul cetăţenilor care plătesc serviciile de salubritate. Conform prevederilor legale, toţi locuitorii care locuiesc efectiv pe raza municipiului trebuie să plătească servicii de salubrizare, adică 78.877. Din evidenţele de la impozite şi taxe, am constatat că doar 57.800 de cetăţeni plătesc gunoi, iar 21.000 sunt neplătitori de gunoi. În momentul de faţă, Primăria municipiului Bistriţa, ca să nu crească tariful la cei plătitori, care este de 11 lei de persoană pe lună, subvenţionează colectarea deşeurilor şi valoarea acestei subvenţii este de 10 milioane de lei pe an. Cei 21.000 de neplătitori aduc o pagubă la bugetul local de 2,772 milioane de lei„, a spus Lazany, într-o conferință de presă.

El l-a acuzat pe fostul primar că nu-și plătește această taxă.

„Unul dintre cei 21.000 de neplătitori ai taxei de salubritate este domnul consilier local Ioan Turc. M-am dus cu verificarea mai departe, am verificat toţi membrii de familie, să nu fie înregistrat pe altcineva. Nu, deci niciunul dintre locuitorii acelui imobil nu plăteşte taxă de salubritate. Ce să ne aşteptăm de la alţii, dacă fostul cetăţean nr.1 al municipiului nu plăteşte taxă de salubritate? (…) Nu a plătit niciodată”, a spus Lazany.

Întrebat cum va acţiona în cazul fostului primar, Lazany a spus că va cere să se calculeze retroactiv taxa de salubrizare pentru acesta, la care să se adauge penalităţi.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:16De Moș Crăciun, judecătorii vor primi salarii restante, tranșa pentru 2024, și dobânzi de peste 330 de milioane de euro
13:39A murit actorul Mircea Diaconu, cu zece zile înainte de a împlini 75 de ani. Suferea de cancer la colon
13:20Spitalele din România au cel mai mic procent de dispensere pentru dezinfectarea mâinilor, dar declară cea mai mică rată de infecții nosocomiale
12:32După Prahova, încă un județ în care PSD și AUR se aliază: la Suceava, cele două partide și-au împărțit locurile în comisiile și CA-urile controlate de consiliul județean
10:48Alianțele politice la nivel local, negocieri separate de cele pentru stabilirea unei formule guvernamentale
10:41Firmele care-și supraveghează angajații cu camere video, pasibile de amenzi uriașe. În ce cazuri este permisă intruziunea în viața privată
10:35Firmele de recuperări creanțe folosesc metode la limita legii, aproape la fel de periculoase ca ale interlopilor
10:28Ferme marine, în premieră, în apele românești ale Mării Negre, din care vor ajunge pe piață pește și fructe de mare proaspete
10:20Dosarul procurorilor în cazul promovării lui Călin Georgescu pe TikTok se subțiază de la zi la zi. Noi martori audiați
10:13De ce mercenarul Potra a fost lăsat liber de către instanță. Argumentele judecătorilor au distrus „probele” procurorilor
10:06După un an de amânări electorale, MApN a găsit cel mai prost moment să ceară schimbări legislative referitoare la operațiuni militare. Efectul: dezinformări online pe scară largă
17:45Datoria externă totală a României a crescut în primele zece luni cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro
17:31Mărunțiș din PNRR: câteva zeci de tramvaie turcești pe bani europeni ajung în România
17:13Lia Savonea și colega ei, Adriana Ispas, o scapă de arest și pe judecătoarea drogată din Suceava, Ana Maria Chirilă
11:59Producția industrială continuă să pice: cădere de 1,6% în primele zece luni ale anului