/

Soacra lui Cherecheș a ascuns șpaga de 50.000 de euro cash într-o pungă de cadouri și a asortat la bani trei kilograme de prăjituri: „Cu blândețe, adică achitare”

Șpaga lui Cherecheș, camuflată în prăjituri
Șpaga lui Cherecheș, camuflată în prăjituri (sursa: Facebook/Catalin Chereches)

Șpaga lui Cherecheș, camuflată în prăjituri. Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost interceptată în mai multe rânduri de anchetatori în timp ce discută cu mama unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj, despre pronunţarea unei soluţii „mai blânde” sau chiar achitarea primarului în dosarul acestuia de corupţie.

O soluţie „mai blândă”

Totul, în schimbul unei mite cuprinse între 50.000 şi 100.000 euro, mascată sub forma preluării unei firme.

Potrivit documentelor depuse în instanţă, pe 5 noiembrie, la DNA – Serviciul teritorial Cluj a fost înregistrat un denunţ făcut de Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, şi mama acesteia, Rodica Farcaş Hîngan.

Potrivit denunțului, la sfârşitul lunii octombrie 2023, o persoană cu numele Claudia, care s-a recomandat ca fiind soacra primarului din Baia Mare, Cherecheş Cătălin, a promis să cumpere cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro afacerea deţinută de Rodica Farcaş Hîngan, pentru ca fiica acesteia să de o soluţie „mai blândă” în dosarul în care primarul are o condamnare în primă instanţă de cinci ani închisoare pentru corupţie.

Un tort de două kilograme

Femeia i-ar fi propus mamei judecătoarei să-i cumpere afacerea, fie să se revanşeze în orice modalitate, întrucât atât ea cât şi familia ginerelui său dispun de sume considerabile în bani.

Ulterior, Claudia s-a prezentat la sediul firmei deţinute de Rodica Farcaş Hîngan şi i-a dat acesteia o cutie cu tort de peste două kilograme, spunându-i că „nu îşi doreşte nimic, decât blândeţe”.

Citește și: Judecătoarea care a refuzat șpaga de 100.000 de euro ca să-l scape pe Cherecheș a dat statul în judecată și l-a jupuit de sume uriașe

Aceasta i-a mai spus că a discutat cu părinţii primarului din Baia Mare, care i-au transmis că sunt în stare de orice pentru a-l salva pe fiul lor, în contextul unei decizii mai blânde, întrucât este nevinovat.

În urma investigaţiilor efectuate, procurorii au identificat-o pe Claudia ca fiind Claudia Gliga, soacra lui Cherecheş.

50.000 de euro la mall

La sugestia procurorilor, pe data de 6 noiembrie, Rodica Farcaş Hîngan se întâlneşte cu Claudia Gliga în incinta unei cofetării deţinute de aceasta din urmă în municipiul Târgu Mureş.

Pe 8 noiembrie, soacra lui Cherecheş este prinsă în flagrant în timp ce îi înmâna mamei judecătoarei suma de 50.000 de euro şi o cutie cu produse de cofetărie (prăjituri asortate – circa trei kilograme), într-un restaurant din incinta Iulius Mall din Cluj.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

La ultima întâlnire de la restaurant, Claudia Gliga a venit cu soţul ei, Dorin Petru Gliga, ambii fiind reţinuţi de procurori şi apoi arestaţi preventiv.

Dorin Petru Gliga este acuzat de procurori că a avut cunoştinţă atât de faptul că s-a promis o sumă de bani judecătoarei Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, cât şi despre faptul că în cursul zilei de 8 noiembrie urma să se remită suma de 50.000 euro.

„Totul este între noi trei, mamele, bătrânele”

De asemenea, spun anchetatorii, ulterior discuţiei din 6 noiembrie, Claudia Gliga şi Dorin Petru Gliga s-au deplasat cu autoturismul la Baia Mare, cel mai probabil pentru a ridica suma de bani, existând suspiciunea că această sumă a fost pusă la dispoziţia Claudiei Gliga de către membrii familiei Cherecheş.

La dosarul depus în instanţă, se află mai multe înregistrări de la întâlnirile avute de Claudia Gliga cu Rodica Farcaş Hîngan:

„GLIGA CLAUDIA: (neinteligibil) să-mi ziceţi cum să fac. Io aşa fac. Dar totul este între noi trei, mamele, bătrânele. Tineretul nu ştie nimic. Cum ziceţi dumneavoastră, eu aşa fac. Dacă consideraţi şi credeţi că pot să mă duc astăzi la ei şi să le spun… Ziceţi-mi, jumate din sumă acuma…

FĂRCAŞ-HÎNGAN RODICA: Păi…

GLIGA CLAUDIA: Şi jumate când… Şi acuma…asta-i şansa în care ele ar putea să îl achite…

„Aia-i blândeţea. Să nu-l condamne”

FĂRCAŞ-HÎNGAN RODICA: Şi… Păi…da ea m-o întrebat şi i-am zis că nu ştiu ce cum. Adică ce blândeţe, cum să fii.

GLIGA CLAUDIA: În sensul ca să…să nu-l condamne.

FĂRCAŞ-HÎNGAN RODICA: Ioi.

GLIGA CLAUDIA: Aia-i blândeţea. Să nu-l condamne. Că asta este o variantă: ori îl achită, ori îl condamnă. Deci, două. N-are nimic, prelungire, nu-i termen, nu…Îs două, din câte am înţeles eu.”.

Șpaga lui Cherecheș, camuflată în prăjituri

La dosar există şi discuţia din momentul înmânării banilor, băgaţi într-o cutie, în incinta unui restaurant din Complexul Comercial Iulius Mall.

„GLIGA CLAUDIA: Un cadou. Da. Da v-am făcut un platou de prăjituri.

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: Cum?

GLIGA CLAUDIA: V-am făcut un platou de prăjituri. Ăla mi în portbagaj.

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: Păi trebuia să aduci şi să pui acolo.

GLIGA CLAUDIA: În prăjituri? Da m-am gândit şi la varianta, da îi o pungă de cadou şi îi o cutie cu cadou. Nu se vede nimica.

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: Îhî. Nu?

GLIGA CLAUDIA: No (neinteligibil) să vă culcaţi liniştită. Aşa cum am zis noi două. Da. Următoarea tranşă, în 27, când a fi, puneţi cifrele în faţă dumneavoastră. Acuma am pus noi cifra şi după aia puneţi dumneavoastră cifra.

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: Da ăştia de aicea sunt euro? Sau lei?

GLIGA CLAUDIA: Da. 50

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: Deci euro, nu lei?

GLIGA CLAUDIA: Nu…Doamne feri…

FARCAŞ-HÎNGAN RODICA: No păi…

GLIGA CLAUDIA: No. Da…”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”