/

După profesori, cer și alți bugetari: sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării 

Sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă Foto: Facebook

Sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă în cadrul noii legi a salarizării, precum şi recompensarea salarială a angajaţilor pentru efortul suplimentar depus, prin legiferarea unui fond de premiere.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

Sindicatele din Finanţe solicită o grilă de salarizare distinctă

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, organizaţie sindicală naţională care reprezintă interesele profesionale ale angajaţilor din cadrul Ministerului Finanţelor (MF) şi al instituţiilor aflate în subordinea şi/sau coordonarea acestuia (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice, Autoritatea Vamală Română, Oficiul Naţional pentru Jocurile de Noroc, etc.), afirmă că, dacă dialogul social instituţional început la 18 mai la Ministerul Finanţelor nu va duce la identificarea în comun a unor soluţii viabile în rezolvarea revendicărilor care au facut obiectul pichetărilor (10 pichetări ale instituţiilor naţionale şi regionale), Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC ia în calcul continuarea acţiunilor sindicale de protest (mitinguri, grevă de avertisment, de solidaritate, generală etc.), calendarul urmând a fi stabilit, arată news.ro.

Conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, SindFISC a înaintat conducerii Ministerul Finanţelor propuneri de principii cu privire la poziţionarea finanţiştilor în noua lege a salarizarii, astfel încât finanţiştii să beneficieze de grilă de salarizare distinctă de restul bugetarilor/angajaţilor din administraţia publică, fie prin înfiinţarea unui nou domeniu/familie ocupaţională, denumit/ă Finanţe, fie distinct în cadrul Familiei ocupaţionale Administraţie Publică, întrucât activitatea desfăşurată de finanţişti incumbă o complexitate a muncii sporită, o pregătire multidisciplinară, asumare de riscuri suplimentare.

Premii, dar cu avizul sindicatelor

De asemenea, pe principiul că în orice construcţie legislativă în domeniul salarizării, veniturile actuale ale lucrătorilor nu trebuie să scadă faţă de cele aflate în plată, sindicaliştii propun ca punctul de plecare în stabilirea salariului de bază al unui lucrător din finanţe să fie dat de venitul maxim aflat în plată în prezent în cadrul întregului sistem instituţional MF, actualizat cu rata inflaţiei, pentru funcţii similare.

Totodată, se solicită recompensarea salarială a lucrătorilor pentru efortul suplimentar depus, încurajarea performanţei în administraţia publică, prin legiferarea unui fond de premiere, la dispoziţia ordonatorilor de credite, dar cu distribuire participativă (avizarea organizaţiilor sindicale), după reguli stricte, indicatori bine cuantificabili, transparentă, în sprijinul unei gestionări corecte a activităţii instituţionale de la toate nivelurile.

Citește și: EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:50Performanță: prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu
20:30VIDEO Buzatu a luat personal geanta cu bani și a pus-o în portbagaj. La instanță, pesedistul a spus că este vorba de „banii familiei”
17:31Tănase Stamule (PNL), decanul FABIZ, critici dure către „pachetul Ciolacu”: „O piatră de moară”. Plus: „ura față de corporații” pare mai importantă decât locurile de muncă a un milion de români
13:41Dosarul care poate face DIICOT de râs la nivel național: „fabrica de vise” de la Iași
13:10Fiul lui Dumitru Buzatu compara familia sa cu Brătienii: „Sunt copilul părinților mei și eu sunt foarte mândru de acest lucru. Am văzut că toată lumea elogiază familia Brătianu”
12:53VIDEO Buzatu, scos din propria curte flancat de jandarmi și băgat în dubă să fie dus la DNA. Era dărâmat, a putut spune presei doar „Veți vedea…”
12:17Omul de afaceri Adrian Porumboiu către Dumitru Buzatu: „Ori dai șpăgile, ori te ia DNA-ul”
11:28Oficial, Simona Halep s-a mutat din România: decizia ITIA consemnează că ea este în prezent „stabilită” în Franța
23:17Cum a susținut Ciolacu familia baronului de Vaslui, Buzatu: fosta soție, senator, fiul – secretar de stat. Premierul a asistat la alegerea familiei în fruntea organizației județene a PSD
22:20Averea uriașă a baronului PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, prins de DNA când lua o șpagă de 1,25 milioane de lei. El controla Vasluiul, unul din cele mai sărace județe din țară, de 11 ani
20:03Clienții prostituatelor să fie incriminați penal sau amendați în toate statele UE, cere Parlamentul European. Criticii proiectului arată că, în țările în care e așa, a crescut violența împotriva femeilor
19:10Dealer-ul Catena, activitate intensă la festivaluri și concerte în București și în țară: „Am pierdut, cică a mers foarte bine la Untold, la toate nebuniile, aș vrea să pistonez…”
18:27Sistemul informatic al CNAS a picat din nou, pe 18 septembrie, și încă se lucrează la remedierea problemelor
18:00Cum procura drogurile dealer-ul de la Catena: se ocupa de colectarea medicamentelor expirate de la farmaciile lanțului și de cele nefolosite de pacienții decedați
17:29Ciolacu, după explozia de pe autostrada lui Umbrărescu: „Este un accident de muncă”. Ciolacu, după explozia de la Crevedia: „Așa-ziși patroni care n-au ce căuta în mediul de afaceri”