/

Putin începe să se confrunte cu „protestul patriotic” al „uliilor”: este contestat, uneori virulent, chiar în Rusia, de naționaliști și susținători ai invadării Ucrainei

Putin, contestat chiar de susținătorii războiului
Putin, contestat chiar de susținătorii războiului (sursa: kremlin.ru)

Putin, contestat chiar de susținătorii războiului. Eşecurile militare ruse din ultimele zile în estul Ucrainei au provocat un şoc în rândul segmentului radical de la Moscova, aşa-zişii „ulii”, care au pus la îndoială în mod public strategia Kremlinului, comentează marţi France Presse într-o amplă analiză.

Peskov amenință cu efectele legii

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a cerut marţi celor care îşi exprimă criticile „să fie foarte atenţi” pentru a rămâne „în cadrul legii” care îi pedepseşte sever pe cei care „discreditează” armata.

Declaraţia sa intervine pe fondul unei avalanşe de reacţii, uneori virulente, în urma retragerii forţelor ruse din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, în faţa contraofensivei forţelor Kievului.

Ministerul rus al Apărării a dezminţit orice fel de fiasco, evocând mai degrabă o „regrupare” de forţe. Dar nici posturile televiziunii de stat, relee fidele Kremlinului, nu şi-au putut ascunde confuzia.

Astfel, după cucerirea oraşului Balakleia de către forţele ucrainene, sâmbătă, Vladimir Soloviov, unul dintre principalii propagandişti ruşi, a apreciat că situaţia este „serioasă, dificilă”.

Putin, contestat chiar de susținătorii războiului

Altădată de neconceput, editorialişti, analişti, bloggeri şi oficiali care susţin cu îndârjire ofensiva în Ucraina şi-au înmulţit criticile în platourile de televiziune şi pe reţelele de socializare.

Liderul pro-Kremlin al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, adeptul unei linii dure în Ucraina, a criticat „greşelile” comise – potrivit lui – de către generalii ruşi, într-un mesaj audio adresat celor 2,4 milioane de abonaţi ai săi pe Telegram.

„Dacă nicio schimbare nu se face astăzi sau mâine în modul de desfăşurare a operaţiunii militare speciale, va trebui să iau legătura cu cei care se află în fruntea Ministerului Apărării sau cu cei care sunt în fruntea ţării pentru a le explica care este situaţia pe teren”, a adăugat el.

În rândurile opoziţiei, strivite de represiunea internă care însoţeşte ofensiva din Ucraina, criticile s-au înmulţit de asemenea.

La Sankt-Petersburg, aleşii locali au cerut Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) să declanşeze procedura de destituire a lui Vladimir Putin, o cerere care nu are nicio şansă de izbândă, potrivit observatorilor.

Se cer mobilizare națională și lovituri nucleare

Noutatea însă rezidă în multiplicarea criticilor provenind din cercurile naţionaliste ruse.

Fulgerătoarea contraofensivă ucraineană a produs un şoc, chiar dacă nu este vorba de primul eşec al forţelor ruse, care au fost nevoite să se retragă din regiunea Kiev în martie, înainte de a-şi pierde nava amiral în Marea Neagră în aprilie.

Egor Holmogorov, un comentator adept al ofensivei în Ucraina, declară că există doar două explicaţii posibile: fie „am fost trădaţi”, fie „armata noastră nu este aptă de luptă”.

Citește și: Forțele ruse părăsesc localități din Lugansk înainte ca armata ucraineană să ajungă acolo. Multe orașe sunt pustii

„Este absolut imposibil să învingi Ucraina cu resursele cu care Rusia încearcă să lupte, cu metode de război colonial în care se folosesc doar profesionişti şi mercenari, fără o mobilizare”, a afirmat în cursul unei dezbateri televizate Boris Nadejdin, fost deputat, înainte de a fi întrerupt pe un ton tăios de un alt invitat.

În faţa dificultăţilor, cei mai înverşunaţi susţinători ai ofensivei cer de acum Kremlinului să apese pe accelerație în Ucraina.

Bloggerul Maxim Fomin, care semnează sub pseudonimul Vladlen Tatarski şi este urmărit de peste 400.000 de persoane pe Telegram, a cerut o „lovitură nucleară de avertisment” asupra Insulei Şerpilor în Marea Neagră, de unde soldaţii ruşi s-au retras în luna iulie.

Un „protest patriotic” ar fi „legitim”

În timp ce autorităţile au încarcerat sau au forţat să plece în exil pe cei mai mulţi dintre reprezentanţii de prim-plan ai opoziţiei liberale, aceasta avalanşă de critici se pare că nu constituie o ameninţare pentru Vladimir Putin, potrivit AFP.

Tatiana Stanovaia, fondatoarea R.Politic, un centru de analiză politică independent, apreciază că riscul în acest stadiu pentru puterea rusă este foarte limitat.

Dar dacă situaţia de pe front în Ucraina se deteriorează în continuare „cu pierderi, înfrângeri, retrageri, relaţiile dintre aceşti <patrioţi> şi autorităţi va pusă serios la încercare”, a declarat ea.

Iar profilul acestor noi detractori ar putea complica acţiunea de reprimare, subliniază ea.

Căci, contrar opoziţiei liberale, ce putea fi „strivită (fiind înfăţişată) ca un adversar ideologic şi purtător de cuvânt al Occidentului”, un aşa-zis „protest patriotic” ar putea să fie „perceput ca legitim” în Rusia, susţine experta citată. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

09:45Germania trebuie să trimită în Ucraina rachete Taurus care pot lovi teritoriul rusesc, spune președinta Parlamentului European
09:36De ce a trimis Putin spre Ucraina racheta Oreșnik, monstruoasa armă de 11 ori mai rapidă decât sunetul, care are 36 de încărcături și nu poate fi doborâtă
09:27Inițiatorul constituirii Bisericii Române Ortodoxe din Ucraina a primit interdicție să mai intre pe teritoriul ucrainean. Nu există nici un temei legal, spune Eugen Pătraș
09:17Peste 41.000 de români au votat deja la prezidențiale în străinătate, unde urnele sunt deschise trei zile (vineri – duminică)
09:08Soldații nord-coreeni ajunși în Rusia vor lupta în curând cu forțele ucrainene, spune Pentagonul
09:00Primele zăpezi pe drumurile din România: în 13 județe se lucrează la curățarea carosabilului, traficul este îngreunat
22:24Geoană ar fi țepuit un consultant israelian cu 300.000 de euro. O sumă parțială ar fi fost plătită de Sacha Dragic (Superbet)
21:48Împușcat pentru o datorie de 3.000 de euro, a scăpat de moarte doar pentru că a fost dus imediat la spital
21:35Medicii rezidenți acuzați de consum de cocaină s-au testat la IML. Rezultatul nu lasă loc de dubii
17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux