/

Comunistul Ziuganov încalcă legea lui Putin în folosul lui Putin: Da, e război, dar declarat Rusiei de americani, NATO și Europa

Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului
Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului (sursa: duma.gov.ru)

Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului. Liderul comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov, a recunoscut marţi că „operaţiunea militară specială” rusă în Ucraina s-a transformat într-un război, astfel încât – în opinia sa- se impune mobilizarea tuturor resurselor ţării, relatează EFE.

Comunistul Ziuganov cere război împotriva Occidentului

„Operaţiunea politico-militară împotriva naziştilor, ultranaţionaliştilor şi fasciştilor în Ucraina s-a transformat într-un război în adevăratul sens al cuvântului pe care ni l-au declarat americanii, ţările NATO şi Europa unită”, a declarat Ziuganov în discursul său rostit în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), care şi-a deschis marţi sesiunea de toamnă.

Ziuganov a indicat că „un război şi o operaţiune specială se deosebesc în mod radical, întrucât operaţiunea specială, o dată declanşată, poate fi întreruptă”, potrivit publicaţiei online ruse Sota.

În schimb, a spus el, „războiul nu poate fi întrerupt, chiar dacă ţi-ai dori asta. Trebuie să mergi până la capăt şi are două rezultate: victorie sau înfrângere”.

Liderul comunist a declarat că un război cere un răspuns şi „o mobilizare maximă a forţelor şi resurselor”, în afară de „consolidarea societăţii” şi adoptarea de noi legi.

„Vreau ca voi să conştientizaţi că suntem în război şi nu avem dreptul să-l pierdem”, a subliniat el, adresându-se deputaţilor, lansând totodată un apel să nu se intre „în panică”.

Mobilizarea generală revine obsesiv

Dar tocmai utilizarea cuvântului „război” pentru a numi campania militară rusă în Ucraina se pedepseşte sever în conformitate cu legea aprobată de Dumă în martie, la fel şi utilizarea cuvântului „invazie”, ceea ce a dus la deschiderea a numeroase dosare penale până în prezent.

Kremlinul – puternic criticat de susţinătorii unei campanii militare mult mai agresive în Ucraina – a exclus marţi mobilizarea generală sau parţială a populaţiei în pofida retragerii trupelor ruse din estul Ucrainei.

Retragerea rusă din regiunea ucraineană Harkov (nord-est) a scos din nou la iveală lipsa acută de bărbaţi în rândurile armatei ruse care luptă în Ucraina.

Mihail Şeremet, un deputat reprezentând Crimeea din partea partidului Rusia Unită (aflat la putere) în Duma rusă, a declarat că, fără o mobilizare generală, trupele ruse nu îşi vor atinge obiectivele care au fost stabilite la începutul „operaţiunii militare speciale” în februarie.

Putin știe că rușii nu-și vor fiii în Ucraina

Această opinie este împărtăşită de mulţi experţi şi bloggeri militari ruşi, în timp ce liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a criticat greşelile făcute de generali pe câmpul de luptă şi s-a arătat dispus să trimită 10.000 de oameni pe front.

Proruşii susţin că forţele ucrainene la Harkov ar fi fost de opt ori mai numeroase decât cele ruse, care au ales să se retragă, lăsând în urmă combustibil şi echipament militar în mâinile ucrainenilor.

Potrivit presei, preşedintele Vladimir Putin consideră că majoritatea ruşilor nu sunt dispuşi să-şi trimită fiii să lupte în Ucraina.

Aproximativ 70% dintre ruşi ar susţine într-o măsură mai mare sau mai mică campania militară, căreia i se opun doar 18%, conform ultimului sondaj oficial.

Operațiune specială de regrupare militară

În timp ce Ucraina a interpretat retragerea forţelor ruse din regiunea Harkov drept o mare victorie care i-a permis să recupereze mii de kilometri pătraţi de teritoriu, Ministerul rus al Apărării argumentează că decizia sa privind replierea trupelor are drept scop consolidarea poziţiilor în Donbas.

Citește și: Putin începe să se confrunte cu „protestul patriotic” al „uliilor”: este contestat, uneori virulent, chiar în Rusia, de naționaliști și susținători ai invadării Ucrainei

Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie neprovocată şi nejustificată în Ucraina pe care o numeşte „operaţiune militară specială” pentru apărarea vorbitorilor de limbă rusă în special din Donbas, de fapt prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial
10:52Marea evaluare de șefi de spitale a lui Rafila a ajuns la final, ministrul Sănătății va anunța ce manageri trebuie să plece din funcție
20:53Coaliția PSD-PNL, foarte probabil să se rupă după alegerile locale: s-a discutat ca cele două partide să aibă candidați separați la prezidențiale și parlamentare