/

Rusia și China au respins o rezoluție a SUA care cerea impunerea unor noi sancțiuni Coreei de Nord

Dictatorii se ajută între ei
Dictatorii se ajută între ei (sursa: tfiglobalnews.com

Dictatorii se ajută între ei. China şi Rusia au respins joi, în mod nesurprinzător, o rezoluţie a Statelor Unite în cadrul Consiliului de Securitate al ONU care urmărea să impună noi restricţii Coreei de Nord pentru a sancţiona testele sale cu rachete balistice, informează AFP.

Ceilalţi 13 membri ai Consiliului au votat în favoarea textului care prevedea o reducere a importurilor de petrol brut şi rafinat de către regimul de la Phenian.

Dictatorii se ajută între ei

În culise, câţiva aliaţi ai Washingtonului au deplâns insistenţa SUA de a organiza un vot ştiind că Rusia şi China îşi vor exercita dreptul de veto.

În opinia SUA,”ar fi fost mai rău să nu facem nimic” şi „să lăsăm testele” nord-coreene să continue „fără nicio reacţie”, „mai rău decât scenariul a două ţări care blochează rezoluţia”, a explicat un ambasador sub protecţia anonimatului.

Citește și: Șantajul lui Putin: cere ridicarea sancțiunilor pentru „depășirea crizei alimentare” cauzate tocmai de invadarea Ucrainei. Transporturile de grâne ucrainene pe mare, blocate de Rusia

Lansările de rachete balistice, inclusiv cele intercontinentale, reprezintă „o ameninţare la adresa păcii şi a securităţii pentru întreaga comunitate internaţională”, a declarat înaintea votului ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, potrivit Agerpres.

Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a declarat după vot că demersul SUA „îndepărtează Consiliul de la dialog şi conciliere”. Anterior votului, acesta a subliniat că ţara sa „nu crede că noile sancţiuni ar ajuta să răspundă situaţiei actuale”.

O rezoluţie coercitivă a ONU „ar înrăutăţi situaţia”, a adăugat acesta, afirmând dezacordul „total” al Beijingului faţă de „orice încercare de a face din (…) Asia un câmp de luptă sau de a crea confruntări sau tensiuni”.

China cere „evitarea oricărei acţiuni provocatoare”

Zhang Jun a făcut apel la „evitarea oricărei acţiuni provocatoare” şi a cerut SUA „să reia dialogul cu Coreea de Nord”.

Proiectul de rezoluţie al SUA a cerut, de asemenea, interzicerea exporturilor nord-coreene de combustibili minerali, ceasuri şi pendule, precum şi orice vânzare sau transfer de tutun către Phenian.Textul urmărea, de asemenea, să intensifice lupta împotriva activităţilor cibernetice ale Phenianului.

Deşi Coreea de Nord a dezvoltat armament balistic şi are mai multe bombe atomice, nu a reuşit încă, potrivit diplomaţilor, să combine cele două tehnologii pentru a obţine o rachetă cu focoasă nucleară.

În această săptămână, Coreea de Nord a lansat mai multe rachete, inclusiv probabil cea mai mare rachetă balistică intercontinentală, la scurt timp după turneul preşedintelui american Joe Biden în Asia.

SUA şi Coreea de Sud au avertizat că Phenianul ar putea efectua în curând un al şaptelea test nuclear, care ar fi primul în ultimii cinci ani.

În ultimele luni, regimul nord-coreean şi-a accelerat testele cu rachete, invocând ceea ce consideră a fi atitudinea „ostilă” a SUA.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:05Viktor Orban, liderul naționalist de la Budapesta, începe să aibă probleme electorale înaintea scrutinului pentru PE. Alocațiile mici pentru copii, temă de campanie
20:05Pariorii nu cred în Burduja: cotă catastrofală pentru candidatul PNL. Cine are cota cea mai bună, la distanță de ceilalți competitori
17:27Actele antisemite la nivel mondial, cifre-record mai ales în ultimele șapte luni, după atacul terorist al Hamas în Israel de la 7 octombrie 2023
16:29În timp ce Putin participa la slujba de Înviere, rachete și drone rusești ucideau și răneau ucraineni care se îndreptau spre biserici
13:20VIDEO Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, după ce Ciolacu a cerut să nu mai fie jignit că ar fi moldovean: „Mârlan fără educație”
12:29Încă un candidat la primărie, blocat de justiție: candidatura actualului edil din Silivașu de Câmpie, respinsă. Îi va lua locul fiul său, care luptă pentru PSD
16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”