/

Vladimir Putin și Xi Jinping analizează situația din Europa

Putin și Xi discută despre securitatea Europei
Putin și Xi discută despre securitatea Europei (sursă: kremlin.ru)

Putin și Xi discută despre securitatea Europei în cadrul convorbirilor care vor avea loc la Beijing. Discuţiile de săptămâna viitoare dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping se vor axa pe securitatea europeană şi pe dialogul Rusiei cu NATO şi cu SUA, a anunţat vineri Kremlinul, pe fondul tensiunilor crescute dintre Occident şi Rusia cu privire la Ucraina, relatează Reuters.

Citește și: EXCLUSIV Achiziția de corvete, blocată de afaceristul Bosânceanu. Franța nu renunță la contractul de 1,2 miliarde euro

Putin va efectua o vizită luna viitoare în China pentru convorbiri cu înalta conducere chineză şi pentru a asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Cei doi lideri vor mai discuta şi despre comerţ şi spaţiu, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Putin și Xi discută despre securitatea Europei, la Beijing

Peskov a menţionat că Putin ar putea să facă o evaluare despre răspunsurile scrise ale SUA şi NATO la cererile Rusiei de garanţii de securitate în cursul convorbirii telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron, preconizată pentru vineri.

Citește și: Simion și Târziu sunt Firicel și Celentano din politică, dar nesimpatici. Cine e în spatele AUR

China, care joi a susţinut public ”preocupările rezonabile” ale Moscovei în materie de securitate, trebuie să-şi folosească ”influenţa’ asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina, a declarat subsecretarul de stat american Victoria Nuland, relatează AFP.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:52Unul din cei mai mari dealer-i de Fentanil și Oxicodonă din București lucrează la lanțul de farmacii Catena. DIICOT l-a prins în flagrant
20:54Constanța și Varna au devenit principalele porți de intrare în Europa de sud-est a cocainei, heroinei și drogurilor sintetice după începerea războiului în Ucraina. UE, epidemie de droguri
19:28Nicușor Dan anunță că raportul ANI în care era acuzat de incompatibilitate a fost anulat de Curtea de Apel
18:11George Simion, fan declarat al lui Dorinel Umbrărescu: „Cine contestă, condamnat penal pentru sabotaj”
15:48Ciolacu și Grindeanu, vizită, la 12.09, în punctul de pe autostrada A7 unde s-a produs explozia conductei Transgaz. Presiune pe constructor, care pare să fi ignorat cerințele Transgaz
13:52Medicii șpăgari de la Marius Nasta luau haina de pe pacienți sau cuponul de pensie – surse presă. Se primeau și sticle de alcool, vândute apoi la barul din satul natal
13:09Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu
11:14Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă: Transgaz spune că UMB n-a respectat avizul, prefectul de Vrancea – conducta nu era suficient de adânc îngropată
11:09Pescobar („Taverna Racilor”) se umflă singur: susține că are 300 de angajați, dar firmele care pretinde că sunt ale lui nu au decât 44, și vorbește de „compania mea”, dar nu e asociat în nici o firmă
10:15Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!”
07:34Șefii de birouri din instituțiile publice, funcții care se vor desființa, au început goana după găsirea unei soluții de păstrare a statutului
07:26DIICOT se face iar de râs: a dus la arestare nouă persoane dintr-o fabrică autorizată de produse din cânepă, judecătorii i-au trimis acasă
19:54Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron
17:47VIDEO Șoșoacă și Simion și-au spus adevărul în față: „Pleacă de aici, susținător de violuri”/ „Pesedisto…Du-te, pupă-l pe Ciolacu!”
15:23În Gorj, PNL și PSD își fură primarii. Marți, patru primari social-democrați au devenit liberali. Miercuri, primarul PNL din Târgu Jiu a dezertat la PSD