/

Primăria Capitalei intenţionează să desfiinţeze cinci instituţii

Primăria Capitalei intenţionează să desfiinţeze cinci instituţii Foto: Facebook PMB

Primăria Capitalei intenţionează să desfiinţeze cinci instituţii, arată proiectele supuse azi dezbaterii publice pe site-ul instituției.

Proiectele vizează încetarea activităţii Centrului de Protecţie a Plantelor, Centrului Metropolitan Ioan Dalles, Centrului Cultural Expo Arte, Centrului Cultural „Lumina” şi Casei Artelor „Dinu Lipatti”.

Citește și: Teodosie Tomitanul, delir verbal împotriva lui Bănescu: „Culpabilitate irefutabilă față de raportarea eclesiologic-ontogenezică”. Baconschi: „N-are sens, nu-i duce bila”

Conform proiectelor, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor, instituţiile menţionate îşi vor înceta activitatea şi se vor desfiinţa ca persoane juridice.

Primăria Capitalei intenţionează să desfiinţeze cinci instituţii

Patrimoniul mobil al Centrului de Protecţie a Plantelor va fi preluat de către ALPAB, iar al Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan Dalles de către Şcoala de Artă Bucureşti. Patrimoniul mobil al Centrului Cultural Expo Arte, al Casei Artelor „Dinu Lipatti” şi al Centrului Cultural „Lumina” vor ajunge la ARCUB.

În referatele de aprobare care însoţesc cele cinci proiecte este invocată situaţia economică dificilă, care impune economii, precum şi „optimizarea” cheltuielilor din bugetul local. Se menţionează totodată că la nivelul unităţii administrativ-teritoriale există organisme care prestează servicii publice similare cu activitatea instituţiilor publice care urmează să fie desfiinţate.

În ce priveşte Centrul de Protecţie a Plantelor se precizează că instituţia „s-a remarcat prin susţinerea unui infim număr de acţiuni, raportat la nevoia de protecţie şi la cerinţele bucureştenilor, însă prin cheltuirea unor sume importante” din banul public destinate achiziţionării de materiale şi echipamente.

„Centre culturale” care nu făceau mai nimic

Totodată, se argumentează că Centrul Metropolitan Ioan Dalles are ca atribuţie principală organizarea de cursuri de educaţie permanentă şi formare profesională, atribuţie care se regăseşte însă, pe alt subdomeniu, şi la Şcoala de Artă Bucureşti.

Centrul de Cultură Expo Arte are ca atribuţie principală desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural-educativ, cu accent pe dezvoltarea artelor plastice şi vizuale, care se regăseşte şi la Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.

Citește și: EXCLUSIV Generalul SRI la care este conectată gruparea GPL Caracal-Crevedia, scandaluri cu Coldea, Sebastian Ghiță și procurorul Negulescu. Generalul Iancu, în anturajul LOV

Centrul Cultural Lumina are ca atribuţie principala promovarea excelenţei în cultură şi implementarea conceptului de cultură a comunităţilor, iar Casa Artelor „Dinu Lipatti” vizează desfăşurarea de activităţi de interes local, în principal în domeniul cultural-educativ, cu accent pe educaţia muzicală şi păstrarea tradiţiei muzicale, componistice, interpretative şi pedagogice construite de şcoala românească de profil de la Bucureşti. Aceste atribuţii vor fi preluate de asemenea de către ARCUB.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România
18:50Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită (analiză)
16:59Colac de salvare pentru Buzatu din Vaslui: o judecătoare a eliminat din dosar mai multe înregistrări. Procurorii DNA trebuiue să se decidă dacă mențin trimiterea în judecată
15:08Guvernul bagă 175 de milioane de euro în două stadioane, deși propriile estimări arată că nu mai sunt bani de pensii și salarii
12:47Misterioasa dispariție a candidatului Piedone: două zile de când nu a mai postat pe rețelele sociale și nu a mai apărut la TV. Retragerea sa ar ajuta-o pe Firea, și ea o apropiată a lui Voiculescu
12:03Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Șoșoacă nu a reușit această performanță