/

Ucraina se asigură că Marea Neagră nu devine „lac rusesc”: platforme petroliere furate de ruși după anexarea peninsulei Crimeea, bombardate de forțele de la Kiev

Platforme petroliere rusești, bombardate de ucraineni
Platforme petroliere rusești, bombardate de ucraineni (sursa: tass.com)

Platforme petroliere rusești, bombardate de ucraineni. Forţele ucrainene au atacat duminică o platformă de foraj în Marea Neagră deţinută de o companie de petrol şi gaze din Crimeea, a transmis agenţia oficială rusă de presă TASS, citând responsabili locali, potrivit Reuters, care remarcă faptul că acesta ar fi al doilea atac asupra al unui astfel de obiectiv în decurs de o săptămână.

Platforme petroliere rusești, bombardate de ucraineni

Platforma este operată de Chernomorneftegaz, pe care responsabili susţinuţi de Rusia au confiscat-o de la operatorul naţional de gaze ucrainean Naftogaz, în urma anexării peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014.

„A fost un bombardament al forţelor armate ucrainene, nu există victime”, a declarat pentru TASS un reprezentant al serviciilor de urgenţă din Crimeea, care nu a oferit alte detalii.

Responsabili proruşi din Crimeea au declarat luni că trei persoane au fost rănite, iar şapte au fost date dispărute, după un atac al ucrainenilor, care a forţat suspendarea lucrărilor la trei platforme, aşa-numitele „turnuri Boiko”. Chernomorneftegaz se află sub incidenţa sancţiunilor SUA şi ale Uniunii Europene.

„Turnurile Boiko” apărau de rachetele Neptun

Duminică, un proiectil a lovit heliportul ocupanţilor, lăsând o gaură cu un diametru de aproape cinci metri, transmite agenţia de presă Unian, citând canalul „Baza” din Telegram.

Potrivit acestuia, se pare că a fost lansată o rachetă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică împotriva instalaţiei plutitoare „Taurida”.

Ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că ruşii îşi amenajaseră platformele de foraj în Marea Neagra („turnurile Boiko”) în scopuri militare pentru a-şi proteja navele de sistemul ucrainean de rachete Neptun.

Stații de război electronic pe platforme

Într-un interviu publicat pe pagina sa web de postul ucrainean ICTV vineri, Reznikov a remarcat că, cu ajutorul acestor platforme furate în 2014, Rusia nu numai că fura gaze din Ucraina, ci şi-a plasat acolo staţii de război electronic.

Anterior, reprezentantul administraţiei militare din Odesa, Serhii Bratciuk, afirmase că ocupanţii utilizau aceste platforme de foraj ca baze militare pentru blocarea portului Odesa şi controlul unei părţi a Mării Negre.

Comandamentul militar ucrainean nu a confirmat deocamdată oficial atacul, potrivit media de la Kiev.

Odesa, atacată de ruși cu rachete anti-navă

În acelaşi timp, autorităţile ucrainene afirmă că ocupanţii ruşi au lansat duminică două rachete antinavă de tipul Onix asupra regiunii Odesa. Acestea au fost lansate de sistemul de rachete de coastă Bastion de pe teritoriul Crimeii ocupate, transmite Unian, citând comandamentul operaţional „Sud” al forţelor de apărare ucrainene.

Citește și: VIDEO Primele lovituri trase de ucraineni cu HIMARS: o bază rusească în Donețk, serios afectată

„Sub acoperirea unei furtuni, inamicul a atacat regiunea Odesa cu două rachete antinavă de tip Onix, lansându-le din sistemul de rachete de coastă Bastion de pe teritoriul Crimeii ocupate temporar. Dar forţele de apărare aeriană sunt pregătite în orice moment şi pe orice vreme: ambele rachete au fost distruse la apropierea lor de Odesa”, a informat comandamentul operaţional „Sud”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:41Paleologu, critici dure către USR: „Prostia de partid a prevalat, Lasconi a picat testul capacității de a depăși tribalismul”
20:58Concursul „Pasărea Anului”, organizat în Noua Zeelandă, are drept câștigător un pinguin: Hoiho cel cu ochii galbeni
20:48„Jignire” pentru Ciolacu: Buzăul face parte din Moldova, cel puțin din punct de vedere seismic. Directorul Institutului pentru Fizica Pământului: Cutremurul din Buzău face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea
20:40Înregistrările cu patroni făcute pe ascuns de angajați pot fi folosite în litigii de muncă, a decis Înalta Curte
20:34Boris îneacă Europa: furtuna excepțională abătută asupra Europei Centrale și de Est aduce noi inundații de amploare
20:28Femeile care nu poartă văl nu vor mai fi „deranjate” de poliția moravurilor, promite noul președinte iranian
20:22Cutremur de 5,4 grade în județul Buzău, resimțit și la București, dar și în Republica Moldova
19:19EXCLUSIV Aflat în vizorul DNA pentru relația cu generalul Dumitru Dumbravă (ex-SRI), afaceristul Tufan vinde terenuri de 4,8 milioane de euro și sponsorizează un partid cu 750.000 lei
17:42Antena 3 susține că Klaus Iohannis ar putea candida la Senat, pentru PNL. Liberalii neagă: „Nu s-a discutat în PNL acest lucru”
17:36Moscova amenință ONU și Crucea Roșie: Să nu accepte invitația Ucrainei de a se deplasa în Kursk
17:29Ce problemă mai are Trump: Taylor Swift. Candidatul republican a scris că o „URĂȘTE” pe artistă
17:22Germania a suspendat Schengen-ul terestru de luni, 16 septembrie. Controalele la frontieră, valabile șase luni
17:20România, țara din UE cu cel mai mare procent al persoanelor suferind de sărăcie severă – Eurostat
17:16Deputata Raisa Enachi susține că a fost bătută în propriul birou de consilieri AUR, de față cu polițiști locali. Enachi a intrat în Parlament pe lista AUR, dar a părăsit partidul
17:10Cât dă social-democratul Ciolacu pentru un decedat în inundații: 10.000 de lei