/

Ciucă anunță, în ședința PNL, că în câteva zile finalizează „evaluarea” miniștrilor. Vezi ce demnitari ar putea să plece din Palatul Victoria

Ciucă finalizează „evaluarea” miniștrilor Foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă anunță, în ședința PNL, că în câteva zile finalizează „evaluarea” miniștrilor, arată surse din formațiunea liberală. Deși în ședința conducerii PNL nu s-a vorbit despre vreo remaniere, surse politice susțin că Ciucă ar urma să anunțe ce demnitari nu și-au îndeplinit obiectivele și ar urma să plece.

În mai, premierul spunea: „Am convenit la nivelul Coaliției ca procesul de evaluare pe care-l asumasem pentru primele 6 luni de Guvernare să fie prelungit până la finele lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să-și îndeplinească obiectivele asumate, exact cum sunt ele prevăzute în documentele formale”.

Pe de altă parte, la 12 mai, președintele Klaus Iohannis afirma: „Asta cu evaluările la şase luni, sunt un pic sceptic. Până la urmă este o coaliţie, fiecare partid are evident şi pe bună dreptate o mândrie că vrea să îşi păstreze oamenii, că vrea să arate că are oamenii cei mai buni, şi cred că dovada practică de această dată este că Guvernul a făcut faţă crizelor de până acum”.

”Rezultatul este cel mai stabil, solid şi performant guvern din ultimii destul de mulţi ani”, a mai afirmat, la acel moment, şeful statului.

Ciucă finalizează „evaluarea” miniștrilor

Pe de altă parte, există deja liste de miniștri PNL pe care PSD i-ar dori schimbați, așa cum sunt și demnitari social-democrați pe care liberalii i-ar dori scoși din Guvern.

Astfel, PSD este nemulțumit de:

  • Virgil Popescu, ministrul Energiei, căruia i s-au cerut, dinspre PSD, măsuri mai dure de plafonare a prețurilor la carburanți. PSD ar putea ceda Apărarea – condusă acum de Vasile Dîncu – pentru a prelua Energia. Dîncu i-ar fi nemulțumit și pe Marcel Ciolacu, șeful PSD, și pe Nicolae Ciucă. PSD l-ar putea plasa pe fostul premier Mihai Tudose la conducerea ministerului Energiei.
  • Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, acuzat că nu îndeplinește obiectivele PNRR. Însă acesta este singurul om plasat în Executiv de organizația PNL din Bihor, condusă de Ilie Bolojan

PNL ar vrea să-l debarce pe Adrian Câciu. Surse din PSD susțin că și Marcel Ciilacu este nemulțumit de activitatea acestuia.

Citește și: Ucraina se asigură că Marea Neagră nu devine „lac rusesc”: platforme petroliere furate de ruși după anexarea peninsulei Crimeea, bombardate de forțele de la Kiev

În sfârșit, PSD și PNL sunt unite împotriva lui Atilla Cseke, ministrul Dezvoltării Regionale, mai ales pentru modul în care împarte banii către primari. Însă nu este clar dacă UDMR va accepta schimbarea acestuia.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

17:36Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători
16:19Procurorii europeni conduși de Kovesi au primit 3,6 milioane de euro în plus la buget, urmare a aderării Poloniei la EPPO
12:53Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
12:41Realizările lui Grindeanu: România are 18 km de drum național de pământ și 111 km de drum național pietruit. În 2018, erau 13 km de drum pietruit. Lungimea căilor ferate, în scădere
11:20Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro
10:19Mașini închiriate, vândute unei firme de dezmembrări. „Întreprinzătorii” nu au apucat să-și facă un portofoliu serios
10:02Aparatele de colectare a ambalajelor returnabile au început să dea rateuri iar unele au fost pur și simplu scoase din uz
21:11EXCLUSIV Jandarmeria cumpără veste, căști și scuturi antiglonț de la o firmă deținută de un fost polițist și de o chinezoaică cu conexiuni în Dragonul Roșu
20:32Intenția de vot pentru locale, în creștere pentru PNL și în scădere pentru PSD. Liberalii au ajuns la 26,7%
18:01Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică
15:19Fostul secretar de stat în MAE Iulian Fota acuză: „Nu mai avem nici un demnitar cu experiență pe situația din Estul Europei, în special pe Rusia, Ucraina sau Moldova”
13:32Suma uriașă pe care fugarul Ilan Șor dorea să o aducă în Moldova, folosind oameni săraci, pentru a-i finanța noua structură politică
12:39Judecătorii de la Înalta Curte, atenți cu fostul decan al Baroului Dolj: prins beat la volan, acesta va putea conduce pe perioada de supraveghere. Numele avocatului, anonimizat în dosar
11:22Geoană profită de haosul din PSD și anunță că este „tot mai aproape” de o decizie privind candidatura la prezidențiale. Anunțul, la postul lui Dan Voiculescu, cu care Geoană a fost aliat
11:03La aproape 35 de ani de la căderea lui Ceaușescu, familia primește despăgubiri de 600.000 de euro pentru că statul comunist i-a ras proprietățile pentru a construi un combinat industrial