/

Cum a reușit Republica Moldova în doar șase luni, cu război la graniță, să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare

Moldova, mai credibilă azi decât oricând
Moldova, mai credibilă azi decât oricând (sursa: Facebook/Maia Sandu)

Până de curând, Republica Moldova părea prinsă ca o gâză în insectarul Moscovei, fără nici o șansă de scăpare: dependentă complet, din punct de vedere energetic, de Gazprom, săracă, cu conducere pro-rusă și o populație din ce în ce mai dezamăgită.

Azi, Republica Moldova a depășit prima fază a lungului proces de aderare la UE, după numai șase luni. Un rol esențial în acest succes l-a avut europarlamentarul PNL/PPE Siegfried Mureșan, care a explicat într-un interviu pentru Defapt.ro care sunt mizele, dar și ce pași concreți au fost urmați deja și de ce Moldova, mai credibilă azi decât oricând.

Pasaje relevante din interviul cu Siegfried Mureșan, în paragrafele care urmează.

Nouă recomandări de reforme

„În luna iunie, CE a acordat Moldovei statutul de stat candidat la aderarea la UE. A fost o decizie majoră și știm acum foarte clar că Republica Moldova are perspectivă europeană. Ceea ce cetățenii Republicii Moldova așteaptă de ani de zile a devenit acum o certitudine: știm că UE este dispusă să accepte Republica Moldova în rândurile sale, știm că într-o zi Republica Moldova va deveni stat membru al UE. Este începutul procesului, nu este sfârșitul.

Ce avem de făcut acum?

Citește și: VIDEO EXCLUSIV Siegfried Mureșan: Întâlnirea lui Ciolacu cu pro-rusul Ceban a fost o greșeală. Moldova poate fi ajutată numai sprijinind actuala putere de la Chișinău

În primul, CE a transmis Republicii Moldova nouă recomandări de reforme pe care trebuie să le îndeplinească drept prim pas. Sunt, în principal, reforme legate de justiție, de statul de drept, lucruri pe care și noi, în trecut, a trebuit să le facem în România. În Republica Moldova, statul de drept nu a funcționat în trecut, judecătorii și procurorii nu au fost independenți, corupția la nivel înalt nu a fost anchetată (ne aducem aminte, în anul 2014 a existat o fraudă bancară de un miliard de dolari, mai mult de 10% din PIB-ul Republicii Moldova, o sumă foarte mare pentru o țară atât de mică; până astăzi, nu a fost nimeni tras la răspundere, prejudiciul nu este recuperat și oamenii în Republica Moldova așteaptă, pe bună dreptate, soluționarea acestor cazuri).”

Ritm accelerat al reformelor

„Când am fost în urmă cu trei săptămâni la Chișinău, toți membrii delegației PE, din mai multe state, au fost surprinși de ritmul accelerat al reformelor, în special în justiție, în ciuda dificultăților pe care Republica Moldova le are. Fiindcă și ei au, ca noi, facturi mari la electricitate, la gaze, câteodată e pană de curent, de apă, în funcție și de bombardamentele din Ucraina, sunt afectați. În ciuda acestor dificultăți, guvernul implementează rapid, pas cu pas, toate aceste reforme. Au, de exemplu, o comisie internațională, formată din experți, judecători, care evaluează toate candidaturile pentru poziții de conducere în sistemul judecătoresc. Au un procuror nou anticorupție care este cetățean al Republicii Moldova cu experiență îndelungată în SUA, procuror federal în California, o doamnă foarte bine pregătită.

Ca atare, CE trebuie să spună Republicii Moldova care este următorul pas.”

Rezoluția decisivă din PE

„Ce am făcut noi, PE? La începutul lunii noiembrie, sub conducerea mea, Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova (unde se întâlnesc colegi europarlamentari și colegi parlamentari din Parlamentul Republicii Moldova) am cerut CE evaluarea imediată a progreselor înregistrate de Republica Moldova, imediat după implementarea acestor nouă reforme, și imediat după aceea, începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova. Acest document este important, deoarece în luna aprilie a acestui an, în ședința anterioară a acestui Comitet Parlamentar de Asociere, am solicitat acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea la UE a Republicii Moldova.

A fost primul document al unei instituții europene în care s-a propus acest lucru. Încurajat fiind eu atunci, în luna aprilie,  după ce am văzut că propunerea pe care am făcut-o a fost susținută de europarlamentari din toate grupurile politice, din toate statele membre, am propus în PE o rezoluție ce să fie adoptată în plenul PE de către toți europarlamentarii, în care să cerem exact acest lucru: acordarea statutului de stat candidat. Rezoluția a fost adoptată în plenul PE cu peste 400 de voturi <în favoare>, mai puțin de o sută de voturi <împotrivă> și a constituit un semnal extrem, extrem de important: la acel moment, în Consiliul UE erau multe țări europene care încă aveau rețineri, care spuneau <Ok, haideți să acordăm Ucrainei statutul de stat candidat, dar doar Ucrainei în mod excepțional, având în vedere războiul>. Am reușit, arătând opiniei publice, arătând guvernelor, că, iată, există sprijin mare în PE, am reușit si cu sprijinul CE să generăm acea decizie pozitivă a tuturor guvernelor de la Consiliul European în luna iunie.”

UE are nevoie de vecini stabili

„Pe scurt, Republica Moldova este stat candidat, implementează reforme, trebuie făcuți următorii pași, vrem ca CE să evalueze situația după aceste reforme cât mai rapid, să înceapă negocierile de aderare la UE în cursul anului următor.

De la începutul războiului în Ucraina, de la începutul invaziei ilegale și ilegitime a forțelor armate ruse în Ucraina, lumea în UE înțelege în sfârșit că nu putem trăi în siguranță, în securitate, în interiorul granițelor UE dacă nu suntem înconjurați în vecinătatea noastră imediată de state care sunt sigure, stabile. Lumea înțelege în sfârșit că siguranța noastră în UE depinde de stabilitatea Ucrainei, depinde de stabilitatea Republicii Moldova. Și UE înțelege că așa cum Ucraina este importantă pentru noi toți, și Republica Moldova este importantă pentru noi toți. Ne-ar fi tuturor mai rău dacă, în plus față de dictatorul Lukașenko în Belarus, Putin ar avea un aliat pro-rus la Chișinău. Inclusiv Ucrainei i-ar fi mai rău dacă la vest de Ucraina ar fi un regim pro-rus. De aceea, UE este dispusă să ajute Republica Moldova.”

Moldova, mai credibilă azi decât oricând

„Am reușit să facem anul acesta între Republica Moldova și UE foarte multe lucruri în timp record. Republica Moldova a depus pe 3 martie cererea de aderare la UE, CE a trimis autorităților de la Chișinău un chestionar amplu, așa este procedura, cu o serie de întrebări, pentru a evalua cât e de pregătită Republica Moldova să primească acest statut. În doar câteva săptămâni, între martie și mai, autoritățile de la Chișinău s-au mobilizat, au trimis răspunsurile la aceste multe întrebări, CE s-a mobilizat, de asemenea, a evaluat situația din Republica Moldova, totul în câteva săptămâni. Și, la finalul lunii iunie, cu sprijin politic, Republica Moldova a primit statutul de stat candidat.

UE vede că Republica Moldova este condusă în momentul de față de o președintă, o doamnă prim-ministru, un guvern, totul pro-european. Un guvern care se sprijină pe o majoritate clară, transparentă, rezultată ca urmare a unor alegeri democratice, respectând toate standardele europene și internaționale. Ca atare, UE înțelege că dorinței Republicii Moldova de a se apropia de UE nu-i poate răspunde decât întinzând mâna și ajutând Republica Moldova.

Ce mă face să cred că sprijinul pe care eu îl acord din PE Republicii Moldova va fi dublat de sprijin din partea CE: răspunsul este tocmai faptul că Republica Moldova este astăzi mai credibilă decât oricând pe plan internațional, datorită dorinței sale de modernizare, reformare și datorită alegerii pro-europene. Sunt, de asemenea, convins că UE va ajuta fiindcă a înțeles că Republica Moldova este importantă și fiindcă Republica Moldova însăși dorește apropierea de UE și se vede clar că are nevoie de ajutor.

Chiar în ultimele săptămâni, de altfel, UE a oferit un sprijin consistent, inclusiv financiar, Republicii Moldova pentru depășirea situației din domeniul energetic.”

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

7 comentarii

  1. […] Republica Moldova a depășit prima fază a lungului proces de aderare la UE, după numai șase luni. Cum a reușit RM în doar șase luni, cu război la graniță, să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare, a vorbit europarlamentarul român Siegfried Mureșan, într-un interviu pentru Defapt.ro. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:57Wizz Air, Austrian Airlines, KLM și alte companii aeriene, suspectate că au umflat prețurile biletelor mințind că investesc în proiecte anti-poluare. Anchetă a Comisiei Europene, în derulare
18:57Ciolacu anunță că PSD dă startul campaniei electorale la podul de la Brăila. Podul, simbol al unui eșec de proporții, fiind reasfaltat de trei ori doar pe o porțiune de 150 de metri
16:30Primarul PSD al municipiului Botoșani, trimis în judecată de DNA în dosarul angajării amantei
15:35INTERVIU Prostituată din România care lucrează pentru patroană româncă în vestul Germaniei: Ai mei, acasă, știu că lucrez la Decathlon. Probabil bănuiesc ei ceva, dar nu zic nimic cât timp vin banii
14:51O știre bună din campanie: Șoșoacă și Simion se dezumflă. Să nu-i deranjăm!
12:00La Vaslui, candidata lui Șoșoacă la șefia Consiliului Județean era o polițistă pensionară care scrie „salar”, în loc de „salariu”. Candidatura, respinsă
09:40Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații
07:48Mahmureala combătută cu aspirină este doar un mit, medicamentul poate face mai mult rău. Medicii recomandă să se bea apă
07:35Buzăul „jignitului” Ciolacu, mai sărac decât majoritatea județelor din Moldova, potrivit datelor Ministerului de Finanțe
22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă