/

Modelul de turism prezidențial al lui Iohannis este președintele german Frank-Walter Steinmeier, proaspăt întors dintr-un turneu african. Steinmeier, însă, are un rol decorativ

Modelul turistului Iohannis, președintele german Steinmeier
Modelul turistului Iohannis, președintele german Steinmeier (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Modelul turistului Iohannis, președintele german Steinmeier. Vizitele oficiale ale președinților europeni durează, în medie, două-trei zile. Deși întâlnirile la nivel înalt sunt menite să stabilească contacte diplomatice și economice, unele stârnesc controverse naționale și chiar internaționale. Motivele: schimbarea climatului politic sau costurile exagerate.

Care sunt cei mai călători președinți europeni, cei mai sedentari, cei mai eficienți, ce locuri exotice au vizitat, cât de mult au cheltuit și ce nemulțumiri au iscat?

Macron, cel mai plimbat președinte european

Emmanuel Macron este un președinte care adoră călătoriile. De la preluarea mandatului a efectuat peste 200 de vizite oficiale în 86 de state. Anul acesta, până în luna noiembrie, a efectuat deja 40 de vizite oficiale și de stat.

În 2021, Clément Beaune, secretar de stat pentru Afaceri Europene, remarca această particularitate a președintelui francez, afirmând că e singurul dintre președinții Hexagonului care a vizitat toate țările Uniunii Europene în primul mandat.

Citește și: DOCUMENT EXCLUSIV Facturile lui Umbrărescu pentru Autostrada Moldovei, neplătite: nu mai sunt bani la buget. Șeful CNAIR: Nu am avut toată suma

Statele Uniunii Europene, cel mai des vizitate în mod oficial de Macron, au fost Belgia (40 de vizite) și Germania (24).

În ceea ce privește statele Europei de Est, Emmanuel Macron a preferat vizitele fulger: câteva ore petrecute în fiecare stat.

Între 24 și 25 august 2017, de exemplu, a vizitat România și Bulgaria.

Pe 26 octombrie 2018, Macron a vizitat Cehia, apoi Slovacia.

Pe 29 și 30 septembrie 2020 președintele a vizitat, din nou, fulgerător, Lituania, apoi Letonia.

Una dintre cele mai exotice vizite ale președintelui francez a fost Irakul, în 2020. Vizita a fost comentată îndelung de presa franceză, care a etichetat destinația ca fiind una „neobișnuită” pentru președinții Hexagonului.

La vremea respectivă, Macron era primul lider occidental care ajungea în Irak de când Kadhimi preluase mandatul ca al treilea șef al guvernului.

Săptămâna și vizita externă cu A330

Desele deplasări externe ale președintelui Macron au declanșat și întrebări în chestiunea costurilor pe care acestea le implică.

În 2021, șeful statului francez a efectuat 54 de călătorii la bordul A330, generând cheltuieli de peste zece milioane de euro.

În 2022, Emmanuel Macron a fost criticat pentru două călătorii dus-întors în Qatar, când a participat la semifinala Franței împotriva Marocului, apoi la finala împotriva Argentinei. Doar aceste două călătorii au costat contribuabilii francezi peste 500.000 de euro.

Împăcarea cu Elveția

Recenta vizită a președintelui Macron în Elveția, din 15 noiembrie, a stârnit, pe de o parte, controverse, pe de alta, ironii.

Vizita a fost o premieră, de la vizita lui François Hollande din 2015.

În noiembrie, 2021, existase o tentativă, însă președintele francez anulase vizita, programată cu șase luni în urmă. Motivul: refuzul Elveției de a cumpăra avioanele de luptă Rafale din Franța. Elvețienii au preferat atunci să semneze un contract cu Statele Unite.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Această decizie l-a determinat pe Emmanuel Macron să interzică și derularea și inițierea oricărui contact bilateral la nivel înalt cu Elveția, până în vara anului 2022, înghețând relațiile de prietenie.

Actuala vizită a fost percepută ca un soi de împăcare și o dorință a președintelui Macron de a împăca Elveția cu Europa.

Însă presa elvețiană a ironizat evenimentul, suținând că Elveția așterne covorul roșu înaintea „Regelui Soare”, uitând că Franța este cea care are nevoie de Elveția.

Potrivit jurnaliștilor elvețieni Confederația este una dintre țările în care Franța realizează excedente comerciale în creștere bruscă de la sfârșitul pandemiei: 3 miliarde de euro în 2022 și 2,8 miliarde de euro în prima jumătate a anului 2023.

Legat de bani, jurnaliștii elvețieni au comentat și chestiunea costurilor suportate de Confederație, criticând suma protocolului pentru o vizită atât de scurtă: 200.000 de euro.

Modelul turistului Iohannis, președintele german Steinmeier

Potrivit datelor oficiale, de la preluarea mandatului până în prezent, Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, a efectuat 134 de vizite externe.

În 2023, până în luna noiembrie, Frank-Walter Steinmeier a efectuat 22 vizite oficiale. Printre țările vizitate s-au numărat atât state europene, precum Franța, Belgia, Italia, Polonia sau România, cât și țări mai îndepărtate, precum Brazilia, Cambodgia sau Malaezia.

Cel mai recent, președintele Germaniei a vizitat câteva țări din Africa. În luna octombrie,  Steinmeier a efectuat prima vizită a unui președinte federal în Republica Capului Verde, urmând ca în noiembrie să aibă întâlniri cu președinții din Tanzania și Zambia.

Fiecare dintre aceste vizite a durat între două și trei zile.

Scholz stă acasă și primește critici

Nu vizitele externe ale președintelui Germaniei au provocat controverse, ci întâlnirile interne ale cancelarului.

Pe 17 noiembrie, la Berlin a avut loc întâlnirea dintre președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, și cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

O vizită pe muchie de cuțit – după cum a comentat presa prima vizită oficială a președintelui turc în Germania, din ultimii cinci ani.

Vizita a fost criticată din cauza recentei poziții a președintelui Turcie asupra Hamas. După atacul terorist asupra Israelului, Recep Tayyip Erdoğan a descris Hamas ca o organizație de eliberare, un reprezentant legitim al palestinienilor. De asemenea, Erdoğan a catalogat reacțiile israeliene la atacul terorist drept „crimă împotriva umanității”.

În ciuda acestor declarații, Olaf Scholz nu a anulat întâlnirea.

Presa germană vorbește despre dependența Germaniei față de Turcia, nu doar economic, dar și în ceea ce privește refugiații. Potrivit ONU, Turcia este țara care primește cei mai mulți refugiați din lume.

Presa germană nu a uitat nici de extravaganțele cupului Erdoğan din timpul vizitelor oficiale, criticând gusturile primei doame: Emine Erdoğan bea doar un ceai alb special, care costă în jur de 1.800 de euro kilogramul.

De asemenea, este amintită și vizita oficială din 2015 din Belgia, când soția președintelui a solicitat ca mai multe magazine să fie închise vizitatorilor pentru a nu fi tulburată când face cumpărături.

Președintele austriac, vizite riscante: mușcat de câine la Chișinău

De la preluarea mandatului, în 2017, președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a efectuat, până în prezent, 70 de vizite externe.

Anul acesta, pînă în noiembrie, a efectuat 11 vizite oficiale. Printre statele vizitate se numără Slovacia, Ucraina, Cehia, Albania, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Islanda, Belgia, USA, România.

Cea mai recentă vizită a președintelui austriac a fost în Republica Moldova. Vizita a avut ca scop sprijinirea eforturilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

Vizita oficială s-a încheiat însă cu un incident: câinele Maiei Sandu a deranjat protocolul, mușcându-l de mână pe președintele Van der Bellen. Maia Sandu și-a cerut imediat scuze, însă Van de Bellen a reacționat relaxat, afirmând că e doar un incident minor.

Maia Sandu și Zelenski, doar cu treabă în străinătate

Din 2021, în calitate de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a efectuat până în prezent 56 de vizite externe. Cele mai multe vizite au fost în țări europene, România (7), Franța (5), Germania și Ucraina (4) și Austria (3).

În afara Europei, Maia Sandu a mai efectuat câteva vizite oficiale în Statele Unite, Tunisia și Japonia.

În 2023, de la începutul anului până în prezent, președinta Republicii Moldova a efectuat 20 de vizite oficiale, cele mai multe în Europa.

De la preluarea mandatului în 2019 și până în prezent Volodimir Zelenski a vizitat, în calitate de președinte, 32 de țări, efectuând 68 de vizite oficiale.

Cele mai multe vizite efectuate au fost în Europa, mai ales în Polonia, Germania, Franța, Marea Britanie și Belgia.

În afara Europei, Zelenski a călătorit și în Emiratele Arabe Unite, în Arabia Saudită sau Japonia.

În 2023, a efectuat cele mai multe vizite oficiale: 29.  Țările europene cel mai des vizitate au fost Marea Britanie, Polonia, Franța și Belgia, dar au existat și vizite scurte în Turcia, Canada sau Vatican.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

19:36VIDEO Prima apariție din ultimii ani a lui Ciolacu alături de soție: cei doi au păstrat distanța la ceremonia de absolvire a facultății a fiului lor
17:08Bolojan vine la București: șeful PNL Bihor va candida pentru Senat, iar vicepreședintele CJ Mircea Mălan va prelua Consiliul Județean
14:31Ciolacu i-a repus în funcție pe controversații șefi ai Agenţiei pentru Evaluarea Întreprinderilor Publice, la trei luni după ce i-a demis
13:16Cum ciupesc magistrații câteva mii de lei fără să facă mai nimic: s-au plasat, în mare grabă, în birourile electorale de circumscripție
10:18Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt șase sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil
09:31După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Antonescu, legături subterane cu Geoană
08:46Pompieri trimiși la inundații pe mâncarea și apa lor: „Așa este în situațiile de alarmă generală, soldatul trebuie să aibă mereu pregătit un rucsac cu alimente și altele”
08:34Noi beneficiari ai ajutorului de deces, potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie. Noul cuantum, semnificativ
07:50Cotnari și alte podgorii din Moldova anunță o producție mare și bună de struguri: 2024 va fi un an de colecționat
21:37EXCLUSIV Scandalul falsurilor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României, cost de 85.000 EUR. Culmea, banii vor fi încasați de directorul Muzeului, care a girat falsurile
20:32Donatorii de sânge pot fi scutiți de la plata impozitului pe proprietate. Care sunt condițiile de îndeplinit
19:31EXCLUSIV Decizia Liei Savonea de a salva beizadeaua Mario Iorgulescu, desființată de judecătorul Dan Enescu: Suntem în prezența unei fapte intenționate
16:52Poliția s-a dus acasă la Nuțu Cămătaru ca să găsească un cal furat, dar a descoperit o cămilă și două maimuțe
15:58Bugetarii și pensionarii speciali, marii câștigători ai rectificării bugetare
14:37I-a crescut pensia după recalculare de la 31.511 de lei la 33.654 de lei. Dar au existat și măriri de un leu sau scăderi