/

Maia Sandu: România, cel mai puternic susținător al Moldovei pe plan internațional, sprijin esențial pentru independența energetică

Sandu a vorbit despre rolul României (sursa: Facebook/Maia Sandu)

Sandu a vorbit despre rolul României. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, sâmbătă, că „România joacă un rol esenţial în sprijinirea eforturilor de consolidare a independenţei energetice a Republicii Moldova”.

Sandu a vorbit despre rolul României

Liderul de la Chişinău a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, că ţara sa este „recunoscătoare României pentru sprijinul acordat în consolidarea rezilienţei Republicii Moldova”.

Citește și: Mănăstire o întreabă pe Lasconi dacă a lucrat cu șeful SRI Radu Timofte după ce șefa USR a spus că vrea să știe dacă secretarul general adjunct al PNL a fost „colaborator al serviciilor”

„România joacă un rol esenţial în sprijinirea eforturilor noastre de consolidare a independenţei energetice a Republicii Moldova. Construcţia liniei electrice aeriene Isaccea – Vulcăneşti – Chişinău este în plină desfăşurare, iar lucrările pe linia Suceava – Bălţi vor începe în curând. Aceste linii vor conecta reţeaua electrică a Republicii Moldova la cea românească şi la piaţa europeană. Din 2021, când a fost dat în exploatare gazoductul Iaşi-Ungheni, Moldova nu mai depinde de un singur furnizor de gaze naturale şi poate asigura necesarul de consum cetăţenilor săi de pe malul drept al Nistrului cumpărând gaze pe piaţa europeană”, a afirmat Maia Sandu.

Infrastructură și educație

De asemenea, preşedintele moldovean şi-a manifestat aprecierea faţă de contribuţia României la construirea a cinci poduri rutiere noi peste Prut: cele de la Ungheni, Costeşti – Stânca, Leova – Bumbăta, Leca – Fălciu şi Bărboieni – Răducăneni, adăugând că aceste investiţii vor conecta şi mai mult cele două state.

Totodată, Maia Sandu şi-a arătat recunoştinţa faţă de sprijinul oferit de România în domeniul educaţiei.

„În domeniul educaţiei, suntem recunoscători pentru bursele oferite de România tinerilor din Republica Moldova şi pentru contribuţia României la studierea limbii române în comunităţile etnice şi în diasporă. Chiar ieri, a avut loc evenimentul de repartizare a primelor 40 de autobuze şcolare din cele 69 procurate cu sprijinul României. Peste 2.000 de elevi din toate regiunile ţării vor beneficia de ele începând cu ziua de luni (…) În decursul anilor, România a investit mult în dezvoltarea locală a Republicii Moldova, reparând peste 1.000 de grădiniţe din toată ţara şi finanţând peste 30 de proiecte în cadrul programului ‘Satul European'”, a subliniat preşedintele ţării vecine.

România, „cel mai puternic susținător”

Maia Sandu a menţionat şi că „România continuă să fie cel mai puternic susţinător al Republicii Moldova pe plan internaţional, sprijinind cu fermitate parcursul nostru european”.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

„Lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în iunie curent, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul constant şi deplin al României. România a reuşit să intre în valul precedent al extinderii Uniunii Europene, devenind membră a UE în anul 2007. Mi-aş fi dorit să fim încă de atunci împreună în familia europeană. Acum avem o şansă istorică şi a venit rândul Moldovei să parcurgă această cale, iar experienţa României ne va fi foarte utilă în acest parcurs”, a mai afirmat preşedintele Maia Sandu.

Preşedintele Iohannis efectuează sâmbătă, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia preşedintei Maia Sandu, care are loc inclusiv în contextul în care, la această dată, România şi Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române.

Programul vizitei include semnarea de către cei doi şefi de stat a unei Declaraţii comune cu privire la cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, care „defineşte şi întăreşte cooperarea bilaterală în acest domeniu vital pentru consolidarea şi protejarea democraţiei şi a stabilităţii” ţării vecine. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:31Ciolacu i-a repus în funcție pe controversații șefi ai Agenţiei pentru Evaluarea Întreprinderilor Publice, la trei luni după ce i-a demis
13:16Cum ciupesc magistrații câteva mii de lei fără să facă mai nimic: s-au plasat, în mare grabă, în birourile electorale de circumscripție
10:18Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt șase sacouri în cotul drept: De la semnat, probabil
09:31După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Anonescu, legături subterane cu Geoană
08:46Pompieri trimiși la inundații pe mâncarea și apa lor: „Așa este în situațiile de alarmă generală, soldatul trebuie să aibă mereu pregătit un rucsac cu alimente și altele”
08:34Noi beneficiari ai ajutorului de deces, potrivit noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie. Noul cuantum, semnificativ
07:50Cotnari și alte podgorii din Moldova anunță o producție mare și bună de struguri: 2024 va fi un an de colecționat
21:37EXCLUSIV Scandalul falsurilor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României, cost de 85.000 EUR. Culmea, banii vor fi încasați de directorul Muzeului, care a girat falsurile
20:32Donatorii de sânge pot fi scutiți de la plata impozitului pe proprietate. Care sunt condițiile de îndeplinit
19:31EXCLUSIV Decizia Liei Savonea de a salva beizadeaua Mario Iorgulescu, desființată de judecătorul Dan Enescu: Suntem în prezența unei fapte intenționate
16:52Poliția s-a dus acasă la Nuțu Cămătaru ca să găsească un cal furat, dar a descoperit o cămilă și două maimuțe
15:58Bugetarii și pensionarii speciali, marii câștigători ai rectificării bugetare
14:37I-a crescut pensia după recalculare de la 31.511 de lei la 33.654 de lei. Dar au existat și măriri de un leu sau scăderi
14:23Pagerele Hezbollah au avut un mic dispozitiv exploziv inserat, cel mai probabil asta a cauzat exploziile, opinează universitari români
13:26Nicuşor Dan: Săptămâna viitoare voi anunţa public lista solicitărilor privind Capitala adresată candidaţilor la Preşedinţie