/

După Crin Antonescu, și soția sa, Adina Vălean, îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană. Familia Antonescu, legături subterane cu Geoană

Adina Vălean îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană Foto: ZF

După Crin Antonescu, și soția sa, europarlamentarul PNL Adina Vălean, îl atacă pe Nicolae Ciucă și îl laudă pe Mircea Geoană.

Citește și: Profesorii de la cursurile de masterat ale lui George Simion, stupefiați de ce face acum liderul AUR: Parcă nu ar fi învățat nimic

Adina Vălean îl atacă pe Ciucă și îl laudă pe Geoană

Eu am lucrat bine cu Mircea Geoană, pentru că partea portofoliului meu a fost mobilitatea militară. Asta înseamnă că am finanţat o parte din lucrările de infrastructură care să fie folosită şi pentru transportul de trupe sau echipamente. Am lucrat aproape cu NATO iar el a ţinut destul de bine legătura asta instituţională cu Comisia, cu Parlamentul (…) Vreau să zic că am lucrat oricum mai mult decât cu preşedintele PNL”, a spus Vălean la Prima News, citată de News.ro.

Acuzații că Crin Antonescu îl susține pe Mircea Geoană au apărut de la finalul lunii august, dar acesta le-a negat. „Nu mai comentez reacţii, aberaţii de genul că sunt susţinătorul mascat al lui Mircea Geoană. Păi, dacă eram susţinătorul lui Mircea Geoană, ziceam că este foarte bun Ciucă, e la mintea cocoşului – ‘lăsaţi-l aşa, e bine’.

Ceea ce nu însemnă că nu apreciez ceea ce este de apreciat la Mircea Geoană”, a susținut fostul președinte PNL.

Prietenii lui Antonescu ar fi acum în tabăra Geoană

Însă, azi, site-ul Aktual 24 scrie că Antonescu este legat de Geoană prin apropiatul său Rareș Mănescu, fost primar PNL al Sectorului 6, care acum ar lucra pentru fostul secretar general adjunct al NATO.

Campania lui Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale este coordonată de Rares Mănescu, care la rândul său este finanțat de Dragoș Dobrescu, cel mai cunoscut membru al grupării informale de politicieni și afaceriști cunoscută drept «Grupul de la Dubai și Monaco», au declarat surse politice pentru aktual24.ro.

Gruparea se folosește în acest moment și de Crin Antonescu pentru a-l ajuta pe Geoana să își mărească șansele de a deveni președinte”, arată Aktual 24.

O informație asemănătoare a apărut în iulie în Cațavencii: „Oamenii care coordonează jucăria electorală a lui Geoană sunt nimeni alții decît soții Rareș și Ramona Mănescu, el fost primar la sectorul 6 și ea fost europarlamentar, ambii dați afară din PNL”. Ramona Mănescu, soția lui Rareș Mănescu, a fost susținută de Crin Antonescu pentru funcția de ministru al Transporturilor în guvernarea Ponta, deși nu avea nici o competență în acest domeniu.

Rares Manescu și Crin Antonescu în 2012

Cine i-ar fi plătit lui Antonescu apartamentul

Aktual24 susține că sponsorul acestu grup este un controversat afacerist imobiliar, Dragoș Dobrescu. „Operațiunile imobiliare ale lui Dragoș Dobrescu, încărcate de șpăgi și abuzuri, au băgat doi primari de sector la închisoare.

De fapt, doar doi primari din București au făcut vreodată pușcărie pentru retrocedări frauduloase, Cristian Poteras și Neculai Ontanu. Și amândoi din cauza terenurilor retrocedate lui Dragoș Dobrescu.

Dobrescu nu a fost, însă, niciodată pus sub acuzare. Trăiește într-un anonimat disproporționat față de averea pe care o are și față de materia primă din care a crescut această avere: terenurile statului român”, scria Rise Project.

În mai 2016, Crin Antonescu a fost audiat la DNA în calitate de martor, iar presa a scris că exista suspiciunea că apartamentul său a fost achitat parțial de Dobrescu.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

14:46ANALIZĂ Ciolacu se leapădă de Băluță de două ori, de frica lui Nicușor Dan: cum a băgat primarul Capitalei spaima în PSD
14:35Iohannis a deschis Climate Change Summit de la București prin absență: mesajul său a fost citit de o consilieră de stat
14:24Netanyahu stârnește nervozitate la Washington: spune că ia în considerare opinia SUA, dar că va lovi Iranul în funcție de interesele țării sale
14:17A supraviețuit două luni în derivă în apele Mării Ohoțk, dar i s-a deschis dosar penal pentru că a încălcat regulile navigației. Alți doi însoțitori au murit
14:08Peste 40 de români pe zi, prinși fără carnet la volan în primele nouă luni ale anului. Aproape 100 pe zi, depistați sub influența alcoolului
13:57PSD promite că nu va prezenta nici un candidat cu probleme în justiție la alegerile parlamentare. Dar au încercat să-l pună pe liste pe fostul ministru Chesnoiu, trimis în judecată
13:52VIDEO Piedone, ascuns în Giurgiu, îi ridică ode celui care-l va face senator: „Marcel Ciolacu trebuie să devină președinte!”
13:50Li s-au mărit pensiile prin doar pe hârtie prin recalculare: pensionari din Alba reclamă că nu au primit bani în plus
11:43Averea inexplicabil de mare a polițistului lui Băluță care l-a respins pe Nicușor Dan în Piața Unirii și a sunat la 112. Soția, fără venituri ani întregi, lucrează la Primăria Sectorului 4
10:26Coreea de Nord, foarte agresivă cu Coreea de Sud: a dinamitat o șosea de legătură dintre cele două state și amenință cu acțiuni militare
10:19Selfie-uri letale: 90 de tineri electrocutați în România în ultimii zece ani după ce s-au urcat pe vagoane să se pozeze
10:12Austria și Slovacia vor în continuare gaze rusești, deși au avut aproape trei ani să găsească alte surse de combustibil
10:03UE va expulza mai eficient migranții ilegali, promite șefa CE. Acum, 80% dintre aceștia rămân în Europa, deși nu au dreptul
09:56Israelul nu va lovi instalații nucleare sau petroliere iraniene, ci structuri militare, i-ar fi promis Netanyahu lui Biden
09:49Avalanșă de plângeri de abuz sexual împotriva lui Sean „Diddy” Combs, inclusiv din partea unui minor. Rapperul, suspectat de zeci de fapte