/

EXCLUSIV Directorul Apelor Minerale, liberalul Udriște, cară sute de mii de euro cu sacoșa: a încasat aproape 400.000 de euro, împreună cu nevasta, nici unul nu are cont bancar

Liberalul Udriște cară banii cu sacoșa
Liberalul Udriște cară banii cu sacoșa (sursa: Facebook/Alin Udriste)

Liberalul Udriște cară banii cu sacoșa. Iuliu Alin Udriște, protejatul și subalternul ministrului Virgil Popescu pe linie de partid, este director al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), deținută integral de Ministerul Economiei. Salariul lunar este de 5.000 de euro brut, plus o primă anuală de aproape 15.000 de euro.

Cu toate acestea, Udriște nu a menționat nici un cont bancar în declarația de avere. Cu atât maim ult cu cât susține că a încasat 200.000 de euro din vânzarea unui imobil, în timp ce soția sa a încasat aproape 170.000 de euro dintr-o altă vânzare.

Director la SNAM pe CV și scrisoare

Traseistul politic Iuliu Alin Udriște și-a făcut ucenicia în sânul Partidului Social Democrat. A fost membru marcant al tinerilor social-democrați din Drobeta – Turnu Serverin până a fost tras pe linie moartă. A fost recuperat imediat de PNL Mehendinți, organizație condusă de Virgil Popescu. În anul 2016, PNL Mehedinți l-a făcut consilier județean, apoi vicepreședinte al organizației. Adică subalternul pe linie de partid al ministrului Virgil Popescu.

La scurt timp după ce liberalul Virgil Popescu a fost uns ministru al Economiei, Iuliu Alin Udriște a fost numit în funcția de director al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), o companiei de stat deținută integral de Ministerul Economiei.

Întrebat de către Defapt.ro cum a ajuns să fie numit la conducerea SNAM, Iuliu Udriște a explicat că a trimis o scrisoare de intenție și un CV pe adresa ministerului. „Nu știu ce implicare are domnul Virgil Popescu. Am depus un CV la un moment dat, o scrisoare de intenție și un CV, la Ministerul Economiei. Domnul Virgil Popescu era ministru. Sunt vicepreședinte la organizația PNL Mehedinți”, a declarat Udriște.

Firma lui Udriște, dosar de evaziune fiscală

Prima declarație de avere depusă de Iuliu Udriște datează din anul 2016, când a candidat pentru funcția de consilier județean la Mehedinți. A menționat atunci că deține o cotă parte de aproape 20% dintr-un apartament moștenit în București și încă una dintr-un spațiu comercial din Drobeta – Turnu Severin. Era asociat și acționar la firmele Aurora Trust SA, Proora Impex SA și A&A Realservice SRL. Valoarea acțiunilor și părților sociale erau estimate acum șase ani la peste un milion de lei.

Udriște era în acea perioadă director general și președinte al Consiliului de Administrație al societății Aurora Trust SA, companie implicată într-un dosar de evaziune fiscală. Din CV-ul său rezultă că a condus această societate în perioada 2004 – 2020. Pentru funcția de director, era renumerat anual cu aproape 28.000 lei. Adică puțin peste 2.300 lei pe lună. Soția lui, Adriana Udriște, primea un salariu anual de 25.000 lei. Niciunul nu declarase vreun cont bancar.

Declarațiile de avere, varză

Un an mai târziu, adică în anul 2017, a depus o nouă declarație de avere. În acest document public, Iuliu Udriște a menționat că deținea un BMW fabricat în anul 2010. A adăugat că devenise acționar la societatea Rompan Proiect Service SA. Totodată, își mărise salariul de director general al Aurora Trust de la 28.000 lei anual la 92.000 lei. A mai declarat dividende de 6.894 lei și o chirie de 907 lei.

În anul 2018, din declarația de avere a lui Udriște dispare mașina BMW, fără a fi menționată suma de vânzare sau numele cumpărătorului.

Citește și: Ucraina le arată rușilor la ei acasă cum se trăiește într-o țară sub asediu: Kievul promite că vor urma și alte lovituri în Rusia, experții Moscovei confirmă că este posibil

După încă un an, din declarația de avere depusă în 2019 îi dispar părțile sociale de la Proora Impex SA și apare ca asociat la Cosminutza SRL și Cosminutza Deco SRL. Totodată, și-a redus salariul de director general de la aproape 92.000 lei anual la 33.000 lei.

Prima declarație de director general al SNAM a fost depusă în februarie 2020. De data aceasta, îi dispar cotele moștenite din apartamentul din București și în spațiul comercial din Drobeta Turnu Severin. Cota-parte din spațiul comercial îi reapare în declarațiile de avere depuse ulterior. Și o Dacie Logan menționată anterior a dispărut din declarația de avere, fără ca Udriște să menționeze conform legii cui și cum a înstrăinat-o.

Liberalul Udriște cară banii cu sacoșa

Iuliu Udriște a menționat în declarația de avere depusă în iunie 2021 că a vândut un teren și construcții de la Piscicola Trifești pentru care a primit jumătate din 400.000 de euro, adică 200.000 de euro. Dar banii nu se regăsesc în conturile politicianului pentru că acesta nu are declarat niciun cont bancar. Legislația românească prevede că toate tranzacțiile de peste 10.000 de euro se fac obligatoriu printr-un cont bancar. Mai mult, bunurile vândute nu apar în declarațiile de avere anterioare ale lui Udriște.

Totodată, acesta a mai menționat că a încasat dividende pe anul 2020 de la Cosminutza Deco în cuantum de 275.823, după ce a convertit bunurile mobile și imobile. Însă nu a specificat dacă lei, euro sau dolari. Și nici dacă i-a încasat cash.

În ultima declarație de avere, depusă în anul 2022, a menționat că a cumpărat două terenuri situate în Mehedinți și Neamț. A mai specificat că soția sa a încasat peste 828.000 de lei, sumă ce reprezenta o primă tranșă din vânzarea unui imobil. Nici această sumă de bani nu apare în vreun cont bancar.

Nu știe ce salariu încasează

Liberalul Iuliu Udriște primește un salariu lunar de 5.000 de euro brut de la Societatea Națională a Apelor Minerale. În plus, dacă îndeplinește integral indicatorii de performanță, mai primește o componentă variabilă, adică un bonus anual, de până la 12 salarii medii brute. Echivalentul a 15.000 de euro.

Întrebat de către Defapt.ro ce salariu încasează lunar și care a fost cuantumul bonusului, Iuliu Udriște nu a știu ce să răspundă. După vreo trei minute de gândire a solicitat un interviu față în față pentru a explica câți bani încasează lunar. Nici la întâlnire nu a știu ce salariu fix are! „Salariul meu este public și în declarația de avere și pe site-ul societății. Așa, iar net este 14 mii….444 lei. Da, 24.000 brut sau 25.000 lei. Sigur e menționat tot venitul în declarația de avere. Salariul este șase salarii medii brute pe ramură. Fixul! Așa scrie în lege”, a răspuns într-un final. Dacă în cazul salariului a fost pe aproape, cert este că nu știe ce sumă a încasat ca bonus.

„Componenta variabilă este pe 2021, după o selecție pe 109, și după indicatorii de performanță pe care mi i-am asumat în negocierea cu CA, s-a votat. Componenta variabilă este de 12 salarii medii brute pe an, dacă îndeplinești 100%. Am îndeplinit 80%, nu știu cât am luat. Este menționat în declarația de avere”, a mai spus Udriște. În realitate, bonusul nu a fost menționat în declarația de avere. Dar Agenția Națională de Integritate, condusă de Florin Ionel Moise, nu i-a verificat încă averea, deși ANI a primit o sesizare încă din vara acestui an.

Despre toate celelalte nebuloase din declarația de avere (mașini dispărute, terenuri apărute), Udriște a spus, sec, că nu știe ce s-a întâmplat.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

20:03Guvernul Ciolacu nu se oprește din cheltuielile cu bugetarii: majorare de 23% a costurilor cu salariile angajaților statului. Ele au consumat, în șase luni din 2024, 4,4% din PIB
18:13VIDEO EXCLUSIV Cozi uriașe de mașini care aduc recipiente la centrul de sortare RetuRO de la Giarmata, șoferi care așteaptă o zi întreagă, benzi transportoare care cedează, muncitori puțini
15:48Șmecheria lui Curaj, acolitul Ecaterinei Andronescu și al lui Sorin Cîmpeanu: eliminarea unui banal filtru de nume distruge proiecte de cercetare de zeci de milioane de euro
15:12EXCLUSIV Polițist de la Crimă Organizată, vânzător de interceptări din dosare pentru sute de mii de euro. Banii veneau ca împrumut și de la o firmă cu pierderi a lui Grigoriu „Bancorex”
14:11Contești ridicarea permisului auto deși nu ai nici un argument, poți fi amendat de instanță pentru rea-credință
14:02Unde duce o parcare neregulamentară: l-a prins Poliția că tocmai se aprovizionase cu „iarbă” după ce a refuzat să se legitimeze
13:48Mama tuturor grindinelor: o furtună cu gheață a secerat, la propriu, sute de hectare de porumb și floarea soarelui în județul Iași
13:35Fenomen grav: 16.000 de elevi au dispărut din școli înainte de Evaluarea Națională. Nimeni nu explică de ce
11:55Curs scurt de fraudare a alegerilor: primar pesedist, reținut pentru că a dat adeverințe de domiciliu și șpagă alegătorilor
11:27PSD vrea să numească comisar european un aplaudac zelos al lui Dragnea: „Alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea Partidului Social Democrat înseamnă un PSD unit“
10:25Înalta Curte de Casație și Justiție îi salvează pe plagiatori: titlurile științifice sunt irevocabile. ÎCCJ a anulat un ordin de ministru de retragere a doctoratului
00:24Cel mai scump tren de hârtie din lume, în România: peste 1,7 milioane de euro, bani publici
00:17Părinții își lasă copiii pradă ecranelor iar apoi nu-i mai pot recupera din depresie. Ce reguli trebuie impuse
00:05Peste dunele marine de la Agigea, rezervație protejată, se pot construi blocuri, a decis o instanță de la Constanța
10:38Cine a donat cele mai mari sume pentru campania PSD-PNL la Parlamentul European: Cârciu, zis “Ospătarul cu Bentley“, Rareș Bogdan și Vasile Dîncu