/

La propunerea PSD, Camera Deputaților a mai votat două zile libere: 6 și 7 ianuarie. Mediul de afaceri protestează

Camera Deputaților a mai votat două zile libere Foto: Facebook

La propunerea PSD, Camera Deputaților a mai votat două zile libere: 6 și 7 ianuarie. La 6 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Boboteaza, iar la 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Dacă această lege va fi promulgată de președintele Iohannis, vor fi cinci zile libere în ianuarie și 17 pe parcursul întregului an.

Camera Deputaților a mai votat două zile libere

Potrivit datelor publice, România ajunge astfel în rândul statelor cu cele mai multe sărbători legale. Germania are între 10 și 13 – depinde de fiecare land federal – Marea Britanie între opt și 10, Franța – 11, iar Estonia – 10. Printre puținele țări care au mai multe zile libere decât România se află Bangladesh, India sau Myanmar.

Deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că justificarea acestui proiect de lege este doar unul „politicianist” şi că nu există un studiu de impact asupra pieţei muncii legat de acest subiect.

„Nu există niciun fel de studiu de impact asupra pieţei muncii atunci când instituim în Codul muncii încă două zile libere care vor fi plătite de angajatorii din România, fără nicio justificare, alta decât una politicianistă. (…)

Acest proiect de lege ar fi putut fi adoptat la fel de bine la sfârşitul anului trecut pentru a putea fi aplicat în acest an, doar că acest an nu este unul electoral. În schimb, anul viitor va fi an electoral, singurul motiv pentru care doriţi să adoptaţi încă două zile libere”, a spus Seidler.

AUR minte: Numărul de zile libere este mai mic în România decât în ţări din Vest

Deputatul AUR Alin Coleşa a menţionat că este de acord cu acest proiect de lege.

„Într-un fel, ante-vorbitorul meu are dreptate – legile se adoptă de către partea guvernamentală fără niciun studiu de impact. Pe de altă parte, numărul de zile libere bazate pe sărbători religioase este mai mic în România decât în restul ţărilor din vestul Europei, care sunt mult mai laicizate decât România. Ca atare, salutăm aceste două zile libere, chiar dacă ele nu au studiu de impact”, a spus Coleşa.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Citește și: Dîncu nu crede că Moscova dorea să dea puci în Moldova: „Nu văd un pericol rusesc iminent”. La ONU, Aurescu afirmă că „planurile ruseşti trebuie tratate cu toată seriozitatea”

Bugetarii mai au și zile libere „punte”

„,Fiecare nouă sesiune parlamentară mai aduce câte o mini-vacanță fără ca cineva să aibă o privire de ansamblu a tuturor zilelor libere din România și costurilor asociate acestora. Parlamentul a decis să acorde două zile libere în plus plătite de către angajator: 6 și 7 ianuarie. Plătite de angajator este cheia aici, lucru pe care îl uităm adesea când vorbim de zile libere.

Nu spune nimeni să nu existe zile libere dincolo de cele de concediu legal. Este o practică europeană care este spre binele angajaților și al unor industrii importante pentru economie, dar este necesară niște moderație și o viziune de ansamblu, mai ales că există și practica informală a punților și o așteptarea generală în acest sens”, arată Federația Patronală Concordia.

Federația amintește și de practica zilelor-punte, de care vor beneficia bugetarii.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local
12:44În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente
12:14Mielul și ouăle s-au scumpit cu 30-50% față de perioada de dinaintea Paștelui de anul trecut
11:41Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor
08:47IKEA nu a fost sancționată de Garda Forestieră după ce compania a fost acuzată de două ONG-uri că exploatează ilegal păduri din România