/

Frontul din Ucraina: În regiunea Harkov, Kievul a înaintat 50 de kilometri. În sud, la Herson, avans de 12 km: Rusia nu-și poate aproviziona trupele

În regiunea Harkov, Kievul a înaintat 50 de kilometri Foto: Twitter Anton Gerașenko

În regiunea Harkov, Kievul a înaintat 50 de kilometri în teritoriul ocupat de Rusia, a susținut, azi, un general ucrainean, într-o conferință de presă. Partea rusă susține că a oprit ofensiva ucraineană din această zonă, dar, pe canalele rusești de Telegram se arată că întăririle trimise de Moscova au vârsta între 40 și 60 de ani.

Experții militari americani spun că o astfel de ofensivă rapidă poate indica faptul că „Kievul preia inițiativa în război”.

Pe de altă parte, Frankfurter Allgemeine Zeitung, probabil cel mai influent cotidian din Germania, scrie, azi, la deschiderea site-ului că Ucraina reușește primele succese notabile și-n regiunea Herson, întrucât Rusia nu-și poate aproviziona trupele.

În regiunea Harkov, Kievul a înaintat 50 de kilometri

„Ucraina a recucerit peste 700 km pătrați din teritoriul său din est și sud în timpul unei contraofensive fulgerătoare, a declarat joi un general ucrainean, oferind prima evaluare oficială a operațiunii.

Câștigurile, dacă vor fi confirmate și păstrate, ar fi o lovitură gravă pentru Rusia, despre care serviciile de informații occidentale spun că a suferit pierderi uriașe. Ele ar reprezenta, de asemenea, un mare impuls pentru Kiev, care este dornic să arate susținătorilor săi occidentali că poate schimba faptele de pe teren prin forță și că merită sprijin continuu.

Unele dintre cele mai mari câștiguri par să fi fost obținute săptămâna aceasta în timpul unei contraofensive ucrainene surprinzătoare în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei (…)

Generalul de brigadă Oleksiy Gromov a declarat într-un briefing de presă că forțele ucrainene au avansat cu până la 50 de kilometri (30 de mile) în spatele liniilor rusești și au recucerit peste 20 de sate din regiunea Harkov”, arată Reuters.

Institutul de Studii a Războiului a apreciat că Ucraina a profitat de relocarea în sud a trupelor rusești pentru a declanșa o ofensivă extrem de eficientă.

Potrivit presei din Ucraina, înaintarea Forțelor Armate din Ucraina amenință rutele de aprovizionare ale armatei ruse – forțele ucrainene vor putea tăia liniile terestre de comunicație ale grupărilor ruse din Kupiansk și Izium, izolându-le astfel din spate. Canalul Rybar Telegram relatează că obiectivul operațional probabil al Forțelor Armate ale Ucrainei este accesul la autostrada Harkov-Izium din apropierea satelor Veseloe și Kunie, ceea ce ar putea permite încercuirea grupului rus în Izium.

În sud, la Herson, avans de 12 km

Acest institut scrie și despre succesul forțelor Kievului și-n sud, unde armata rusă este bine îngropată în tranșee.

Dubla contraofensivă, potrivit The Wall Street Journal, arată că forțele ucrainene preiau inițiativa și profită de armele occidentale.

„Rușii și-au întărit masiv forțele în Herson, însă acestea pot fi aprovizionate cu greu, iar ucrainenii folosesc asta în ofensiva lor.

Înaintarea trupelor ucrainene în sudul țării marchează primele succese. Duminică, au luat Vysokopillja, care se află la marginea de nord-vest a regiunii Herson (…) La sud de satul Davydiv Brid, unitățile au pătruns la aproximativ 12 kilometri adâncime în teritoriul ținut de Rusia. Acest lucru încă nu poate fi văzut cu ochiul liber pe hărțile obișnuite (…)

Zilnic sunt raportate și lovituri împotriva lanțului de aprovizionare rusesc”, scrie, azi, Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Efectul politic al suucesului ucrainean în sud este că Rusia a renunțat la referendumul de anexare a Hersonului.

Citește și: Compensarea facturilor la energie pentru populație și companii pentru iarna viitoare se anunță devastatoare: aproximativ un miliard și jumătate de euro

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:13Mituitorul judecătoarei drogate din Suceava a șters-o de sub nasul Justiției: un judecător l-a scos din arest și l-a plasat în arest la domiciliu cu o zi înainte de o condamnare definitivă
16:04Un nou lot din autostrada A8, pregătit pentru licitație. Pe 19 kilometri vor fi construite șapte tuneluri
15:53Al doilea mare oraș al României nu-și mai permite cheltuielile cu termoficarea. Sistemul este în faliment
13:28Ciolacu crede că Mihai Tudose, care a fost premierul lui Dragnea, și-a plagiat doctoratul și se lăuda că nu are cont în bancă, ar fi un bun comisar european pe buget-finanțe
13:02Trolling masiv pe Facebook-ul lui Firea: un comentator îi urează să ajungă „unde a fost domnu Piedone”, candidata PSD răspunde „Mulțumesc pentru urările dumneavoastră”
12:12Băsescu explică de ce votează cu Nicușor Dan: „A reușit să lucreze la infrastructura subterană, ceea ce ceilalți primari nu au făcut dintr-un motiv foarte simplu – nu aduce voturi”
18:03DOCUMENT Guvernul a rămas fără bani de salarii: se caută câteva miliarde pentru salarii și drepturile salariale câștigate de magistrați în instanță, plus zece miliarde de lei pentru pensii
16:27Iubita lui Sorin Oprescu a pierdut procesul cu Cătălin Cîrstoiu: ea fusese eliminată din concursul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București fiindcă nu avea dosarul complet
15:29Un bărbat întors din Lumea de Apoi va conferenția la Iași, promite Festivalul Holistic desfășurat în oraș
15:14Suzeta de 10.000 de euro tocmai a fost creată în România și se poate cumpăra și online
14:51Baronul PSD Ionel Arsene, zis „Șosetuță”, nu vrea în pușcărie în România fiindcă e „timid” și „sensibil”. Avocații săi blochează extrădarea pe motiv că a ajuns să evite „petrecerile și dansul”
13:48Primăria București a atribuit încă un contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai de 293 de milioane lei fără TVA
12:06FOTO Prefectul PSD de Tulcea, în campanie cu colegii de partid, deși legea o interzice „sub sancțiunea demiterii”. Șefii deconcentratelor, certați pentru că au amendat candidații PSD
11:20Motivul stupefiant pentru care o judecătoare a amânat 44 de dosare într-o singură zi: „Standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”
10:33Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai. Judecătoarea Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”